SFIINTII PRIETENII MEI...: februarie 2015

23 februarie 2015

Sfantul Policarp

Sfantul Policarp s-a nascut in jurul anului 70 d. Hr., gandind ca afirmatia lui spusa judecatorului: "De 86 de ani (lui Hristos) ii slujesc" (Martinul Sfantului Policarp, IX, 3) trebuie inteleasa in sensul ca acesti 86 de ani se socotesc de la nasterea lui si nu din momentul hirotoniei si daca data exacta a mortii lui este 156 (stabilita de critici).

Este considerat ca fiind - una din figurile cele mai luminoase ale vechii literaturi crestine - viata sa exemplara de crestin si de episcop, invatatura sa ireprosabila si martiriul sau, facand din el "invatatorul Asiei si parintele crestinilor". Sfantul Policarp este martor si marturisitor al credintei si vietii apostolice (afirmatie a Sf. Irineu).

Invatatura sa e clara si expusa simplu ca in Sf. Scriptura, e straina de limbajul complex si amplu al teologiei ulterioare.

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.
Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna - Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Epistola catre Filipeni a Sfantului Policarp

Sfantul Irineu al Lyonului marturiseste ca Sfantul Policarp a scris mai multe epistole "catre Bisericile vecine, pentru a le intari, si catre unii frati pentru a-i preveni si a-i indemna“. Dintre acestea, doar una a supravietuit, si anume, Scrisoarea sau Epistola catre Filipeni, pastrata doar intr-o traducere latina.

Epistola prezinta invatatura despre intruparea, moartea si invierea Domnului, impotriva celor care sustineau ca Hristos a avut un trup aparent si a filosofilor pagani. Cuprinsul ei indeamna la rugaciune pe conducatorii statului si ofera sfaturi practice pentru pastrarea credintei in Hristos.

Rugaciune catre Sfantul Mucenic Policarp

Sfinte, de Dumnezeu fericite, Policarp, in rugaciunile tale cele de-a pururea pomeneste-ne ca, revarsandu-se milostivirea lui Dumnezeu peste noi, sa ne invrednicim, mult roditorule, de cele spre viata ale Duhului roade: in inima, dragostea: cu ochii privind catre Dumnezeu, in cuget bucuria cea duhovniceasca; mintea umpland-o cu neincetata rugaciune, pacea in sufletul nostru; in piept asezand suspinarea pentru pacate, in toate indelunga rabdare; chipului celui dinlauntru, bunatatea, in maini facerea de bine; in urechi punand ascultarea Sfintelor Scripturi, iar pe limba marturisirea adevarului, neclintiti intru dreapta credinta; glasului, blandetea; pantecele pecetluit cu infranarea si in tot trupul curatia. Ca sa ne invrednicim a fi mostenitori ai bucuriei celei vesnice si partasi ai Imparatiei cerurilor. Amin.

18 februarie 2015

Trăiesc flămând

Valeriu Gafencu

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,
Din când în când din cer coboar-un înger
Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;
M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,
Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,
Grăuntele zvârlit în groapă-nvie
Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

Sub flacăra iubirii arzătoare
Din zori de zi şi până-n noapte-aştept,
Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Încet mă mistui, ca o lumânare

LA 18 FEBROARIE 1952 VALERIU GAFENCU , SFANTUL INCHISORILOR A PLECAT LA DOMNUL ...

12 februarie 2015

Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei - ocrotitorul surzilor

Intelepteste ai invatat prea intelepte, ca Cuvantul cel fara de trup si impreuna cu Tatal cel fara de inceput, S-a unit cu trupul, dupa ipostas, fara schimbare si fara amestecare; cu doua lucrari asemenea firilor dintru care este alcatuit si intru care se socoteste, Unul cu adevarat nedespartit, intelegandu-se intru amandoua.
Cantarea I
Cel ce sade in sanurile Tatalui, Cuvantul cel impreuna vesnic si de o fiinta cu cel ce L-a nascut, Insusi Te-a asezat pe tine propovaduitor al Nasterii Sale, ca pe unul ce esti asemenea la fapte cu apostolii, purtatorule de Dumnezeu Meletie.
Slava... Si acum...
Cu dumnezeiasca stralucire fiind luminat, ai teologhisit, cuvioase, pe Cuvantul cel unul nascut din Tatal, cel fara de inceput, nezidit si vesnic, infruntand pe cei de o credinta si de un gand cu Arie, cu dumnezeiasca intrarmare.
Cantarea III
Avandu-ti sufletul mai tare decat diamantul ai facut sa inceteze, preafericite invatatura cea putreda a ratacirii, inflacarat de buna credinta. Pentru aceasta toti credinciosii te slavim in cantari, inteleptite de Dumnezeu.
Asemanandu-te prin fapte bune cu apostolii lui Hristos, ai mostenit in chip vadit stapanirea si scaunul acelora, Meletie prea marite, facandu-te stalp al ortodoxiei si al cucerniciei.
Slava... Si acum...
Aratand ca Dumnezeu Cuvantul, Cel din Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu, nu L-ai pogorat neintelepteste, in randul zidirii, ci L-ai preaslavit ca pe un fara de inceput si de un scaun cu Tatal, Facator si Ziditor al celor facute, de Dumnezeu insuflate.
urmarea aici...

http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/canonul-sfantului-meletie-antiohiei-ocrotitorul-surzilor-97742.html

11 februarie 2015

TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE

aici cu sf Mucenic Haralambie

Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei (†316) – Sfântul Mucenic Vlasie a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. A fost învrednicit de Dumnezeu să fie episcop al Sevastiei (Armenia). Pentru viaţa sa curată a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, vindecând mulţi bolnavi. A fost prigonit atât în timpul lui Diocleţian (284-305), cât şi în vremea lui Liciniu (307-323).

10 februarie 2015

SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE

Părintele Arsenie Boca

8 februarie 2015

SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT

Cetele mucenicilor se adună, căci Sfântul Teodor pregăteşte masă duhovnicească,
Cel ce însuşi a fost arătat izvor al darurilor, hrăneşte astăzi pe toţi cu mană cerească,
În cuptorul inimii să gătim şi noi pâinea cuvintelor punându-o pe masa minţii,
Hrănind gândurile cu mana înţelegătoare de care se împărtăşesc toţi Sfinţii.

Cu răbdarea durerilor trupeşti pe pământ, ai câştigat veşnica veselie cerească,
Iar acum cu rugăciunile tale, slobozeşte-ne pe noi de de toată întristarea lumească,
Cu îngerii slujind Celui de Care se cutremură toată făptura, căzând întru uimire,
Roagă-te şi pentru mine, cel înconjurat de tâlharii patimilor, ca să aflu izbăvire.

Daruri de rugăciune aducând la tronul Părintelui pentru toţi cei ce te cheamă cu credinţă,
Cere mai înainte de toată pocăinţă pentru cei ce caută mântuirea cu stăruinţă,
Din primejdii ne izbăveşte, ca cel ce eşti conducător în armata cerească,
Şi ne fă părtaşi milostivirii tale, deşi nu suntem vrednici de cercetarea dumnezeiască.

Numele tău izvorăşte razele darurilor, ca cel ce însuşi ai fost dăruit pământului de Ziditorul milostiv,
Şi prin rugăciunile tale dăruieşti tuturor râuri de minuni, prin care slobozeşti pe toţi de al necazurilor chin,
Cu vălul smereniei acoperându-ţi inima, n-ai luat seama la vântul măririi pământeşti,
Ci cu osteneală lucrând faptele bune, te-ai învrednicit de darurile îngereşti.

Rangul în oastea pământească nu te-a împiedicat a sluji în armata cerească,
Unde cu osârdie luptând împotriva patimilor, ai câştigat nepătimirea îngerească.
Cu sabia gândului smerit rănit-ai pe viclenii diavoli, ce atacau cetatea minţii,
Şi în corabia vieţii călătorind, în mijlocul furtunii, ai chemat în ajutor toţi Sfinţii.

Cununa muceniciei a desăvârşit ostenelile tale, aduse în dar Împăratului Hristos,
Care luând aminte la nevoinţa ta, te-a sfinţit ostaş-rugător cu chip luminos.
Acum rugându-te neîncetat pentru mântuirea tuturor, pururea lupţi cu vrăjmaşii creştinilor,
Şi alungi pe slujitorii răutăţii, dând celor încercaţi ajutor spre dobândirea cununilor.

Iubirea lui Hristos cinstind mai mult decât orice pe pământ, ai lepădat orice dorire pământească,
Şi prin vitejia faptelor tale pe toţi ne îndemni să slujim Celui Dătător de slavă cerească,
Chinuri înfricoşătoare ai răbdat în trupul tău, ca să slobozeşti sufletul de muncile iadului,
Şi intrând în veşnicie pe poarta mucenicilor, ai fost primit în bucuria Raiului.

De a ta vieţuire minunată, învăluită de razele virtuţilor luminătoare,
Toţi erau uimiţi şi voiau cu orice preţ să-ţi câştige prietenia strălucitoare,
Însuşi împăratul Liciniu căuta să se apropie de tine, văzându-te comoară nepreţuită,
Dar având ochii sufletului întunecaţi de necredinţă n-a văzut strălucirea ta cea sfântă.

În întâmpinarea lui ai ieşit, aducându-i cinstea cuvenită stăpânitorului pământesc,
Dar genunchii inimii tale erau aplecaţi la rugăciune în faţa Dumnezeului ceresc,
Sfinţindu-ţi sufletul cu untdelemnul rugăciunii te-ai adus Celui Ce revarsă râuri de milostivire,
Care luând aminte la faptele milosteniei tale şi la mărturisirea neclătinată te-a împărtăşit de nepătimire.

Chinurile trupeşti le-ai adus Stăpânului ca o pecete a iubirii dumnezeieşti,
Ca să dobândeşti lăcaşurile cele înmiresmate de mirul tainelor îngereşti,
Neclintit ai ţinut stâlpul muceniciei, ca să dobândeşti cetatea cea tare,
Pe care strălucind-o cu razele laudelor, ai făcut să devină lumină sfinţitoare.

Cu îndrăzneală ai sfărâmai idolii neputincioşi, spre slava Adevărului,
Şi mintea călătorind în corabia inimii, a mărturisit flăcările dorului.
Întărit de har, nu te-ai temut de mânia împăratului pământesc,
Ci ai mărturisit înaintea tuturor pe Hristos în chip dumnezeiesc.

Măririle acestei lumi nu te-au răpit din calea cea sfântă,
Ci spre fapta bună te-ai ai trudit cu osteneală şi mai multă,
Îndoită frumuseţe a strălucit din fiinţa ta cea îndreptată spre privirea Ziditorului,
Căci nu numai a trupului strălucire ai avut, ci mai ales curăţia nevăzută a sufletului.

Cetele de mucenici te încununează cu cântări ca pe un adevărat biruitor,
Căci inima ta fiind cuprinsă de flăcările iubirii cereşti te-a arătat vas luminător,
Cu îndrăzneală ai sfărâmat idolii neînsufleţiţi, împărţindu-i săracilor lipsiţi de mângâierea neîncetată,
Prin aceasta nu numai stricând înşelăciunea, ci plinind şi legea iubirii ce împodobeşte credinţa adevărată.

În temniţă ai fost închis, tu, cel ce sufletul l-ai eliberat din închisoarea patimilor,
Flămânzit-ai şapte zile, mucenice, cel ce cu cuvântul ai hrănit pe cei căzuţi în marea păcatelor,
În butuci ţi-au fost puse picioarele, dar cu paşii gândurilor călătoreai pe cărările cereşti,
Pe cruce ai fost răstignit, urmând Celui Care prin jertfa Sa a pironit pe Cruce păcatele omeneşti.

Cuvântul tău lucrat-a cu putere în inimile cele deschise cu cheia Duhului Sfânt,
Şi aceştia primind raza Cuvântului înlăuntru, au mărturisit mai presus de gând.
Întoru-ai la credinţă pe cei pierduţi şi mulţimi de slujitori au văzut în inimă strălucirea cerească,
Căci prin tine, Hristos chemându-i la adevăr, i-a împărtăşit pe toţi de cunoştinţa dumnezeiască.

Nimcit-ai toată puterea idolilor, înălţând crucea ca semn biruitor,
Aceasta făcându-ţi-se ţie scară prin care ai urcat la Cel Nepătimitor,
Capul ţi s-a tăiat, dar mai înainte ai zdrobit capetele vrăjmaşilor gândiţi,
Şi cu chinurile tale ai adus suspin neîncetat diavolilor de tine biruiţi.
Iar acum în lumina velniciei bucurii petrecând, roagă-te neîncetat,
Ca să aflăm şi noi slobozire de dureri şi să lucrăm în slujba Marelui Împărat.

Ca cel ce ai sfărâmat idolii înşelăciunii cu puterea credinţei tale lucrătoare,
Roagă-te Domnului să zdrobească idolii ereziilor celor de suflet pierzătoare.
Avându-te apărător nebiruit împotriva atacurilor vrăjmaşilor, săltăm cu duhul în chip mulţumitor,
Şi cu nevrednicele noastre cuvinte împodobim praznicul tău cel de multe daruri aducător.

SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA

SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA- COMOARĂ A CUVINTELOR DUHULUI

6 februarie 2015

Sfintii Varsanufie si Ioan,

5 februarie 2015

SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA găteşte astăzi masă duhovnicească celor ce o cinstesc pe ea şi cu îngerii se roagă în cămara Mirelui ceresc, ca să se dea mare milă celor din nevoi. Bătând la uşa milostivirii sale cu bătăile rugăciunii inimii, să-i aducem florile laudelor, cerându-i să dobândească pentru noi de la Hristos binecuvântarea păcii dumnezeieşti. SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA, cea care urmărind pe cerul inimii pe Soarele iubirii, a ajuns pe Golgota muceniciei, spre a se face părtaşă jertfei Mirelui preaiubit, să aprindă şi în inimile noastre candela mărturisirii, a cărei lumină este întreţinută prin untdelemnul faptelor credinţei celei adevărate. Sfântă Agata, ceea ce pentru dragostea lui Hristos nu te-ai lepădat de comoara credinţei, inima mea cea sărăcită în patimi o arată vistierie de gânduri bune, ca să cumpăr eu cu acestea sălaşul bucuriei veşnice şi să te cinstesc pe tine totdeauna cu credinţă.

4 februarie 2015

CUVIOSUL ISIDOR PELUSIOTUL

3 februarie 2015

DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA

O, Sfinţilor Simeon şi Ana, cei ce v-aţi bucurat de vederea Soarelui dreptăţii în chip de Prunc şi v-aţi arătat raze mărturisitoare ale Celui Ce pentru noi S-a pogorât în adâncul smereniei, rugaţi-vă să ne împodobim şi noi mintea noastre cu razele Înţelepciunii ca să ne facem văzători de taine prea minunate.
Astăzi să deschidem ochii inimii şi să privim spre taina minunată lucrată spre mântuirea noastră. În templul Domnului Se aduce Cel Ce este Neîncăput în ceruri, dar este îmbrăcat în veşmântul smerit al firii omeneşti. Focul Cel nemistuit este purtat pe braţele dreptului Simeon, răspunzând la focul dorului dumnezeiesc ce cuprinsese inima lui. Îngerii se înfricoşează şi înconjoară cu cântări dumnezeieşti pe cel ce s-a învrednicit a îmbrăţişa Apa vieţii, Care a prefăcut inima lui în izvor dulce cântător al imnelor cereşti. Cu gând smerit aştepta dreptul Simeon în cămara inimii vederea şi cu Trupul a Celui pe Care Îl privea numai cu ochii inimii ca pe Un Soare Neapropiat. Iată, strigă bătrânul, Cel pe Care ca şi Moise Îl vedeam numai pe muntele inimii şoptindu-mi mie că nu voi muri până ce nu-L voi vedea cu Trupul, Se arată acum în templu, chemând toate neamurile la mântuire. Iată, Nădejdea aşteptării mele Se arată şi vine să-mi dea binecuvântarea slobozirii ! Iată, ca pe un scaun port pe braţele Mele pe Cel Ce stă pe tronul slavei împreună cu Tatăl şi cu Duhul ! Iată, de smeritele mele mâini a voit să fie cuprins Cel Ce cuprinde toată zidirea numai cu gândul Său iubitor ! Iată, Cel Ce a umplut templul inimii mele de lumină a venit în templu să Îmi aducă bucuria mântuirii. Acesta este Ridicarea neamurilor din adâncul păcatului, este Cel Ce cu mâna Sa va şterge păcatul lui Adam săvârşit prin neînfrânarea mâinii. Mă bucur şi salt de veselie cu gândul în templul inimii mele şi nu ştiu cum să laud pe Împăratul heruvimilor, nu găsesc laudă vrednic pentru Lumina neamurilor. Însă, O laud împreună cu Acesta şi pe Maica Sa Cea Preacurată, Care S-a învrednicit a purta în pântecele Său sfinţit Comoara mântuirii tuturor. Dar iată văd că bucuria Acesteia este împletită cu durere, dar va birui Hristos pe vrăjmaşii Săi şi va aduna oile cele rătăcite în staulul mântuirii. Se veseleşte şi Proorociţa Ana, mărturisind pe Mântuitorul lumii din robia păcatului, împleteşte şi mintea ei laude culse din grădina inimii. Slăveşte cu dor şi aceasta pe Hristos, binecuvântând pe Maica Sa, Izvorul Cel sfinţit al fecioriei. Mă veselesc, mărturiseşte Sfânta Ana, văzând lucrarea milostivirii Tale Hristoase, prin Care ai voit să străluceşti lumina slavei, nouă, celor ţinuţi în osânda păcatului. Aduc mulţumire milostivirii Tale, că m-ai învrednicit pe mine a vedea Chipul Tău Cel slăvit, Care va îndulci privirea lumii celei aţintite spre groapa păcatului. Slavă milostivirii Tale, Hristoase, mărire aduc şi Maicii Tale, Care S-a învrednicit a primi din braţele Tatălui pe Tine, Comoara de mântuire a lumii ! Căzând şi noi cu genunchii gândurilor smerite de rugăciune în templul inimii, să cerem de la Hristos prin drepţii Săi Simeon şi Ana, îndurarea iertării şi întărire pe piatra pocăinţei mântuitoare. DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA, cei ce au zidit în inimile lor cărare netedă pe care să păşească înţelegător Pruncul Dumnezeiesc Ce avea Însuşi să se facă Cale a mântuirii tuturor neamurilor, cu unealta rugăciunii să şlefuiască inimile noastre împietrite, făcând cărări line de trecere a gândurilor dumnezeieşti.

2 februarie 2015

SFANTUL SIMEON

Întâmpinarea Domnului

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel." (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: "Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi." (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)" şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim." (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: "Acest prunc a adus cerul şi pământul." Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

1 februarie 2015

ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI

SFANTUL MUCENIC TRIFON

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, „darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

Pagini

Faceți căutări pe acest blog