30 iulie 2014

SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU

Asadar, noi cinstim pe sfinti si aducem lauda lui Dumnezeu direct si indirect. Mintuitorul nostru Iisus Hristos ne arata ca cine cinsteste pe sfinti, pe El Il cinsteste, caci a zis: Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste (Matei 10, 40).

Noi veneram pe sfinti, pentru ca ei sint prieteni ai lui Dumnezeu, dupa marturia Mintuitorului care a zis catre sfintii Sai ucenici: Voi sinteti prietenii Mei (Ioan 15, 14). Si in alt loc al dumnezeiestii Scripturi ni se arata ca sfintii sint prietenii lui Dumnezeu, zicind: A crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui spre dreptate si prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8).

Noi cinstim pe sfintii lui Dumnezeu si cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, caci: Sfintii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2). Prin sfinti nu intelegem pe cei ce se numesc crestini doar cu numele; ci pe cei care s-au desavirsit prin fapte bune si au urmat intru totul lui Hristos. Caci Mintuitorul numai Apostolilor si celor asemenea lor a zis: Adevarat graiesc voua, ca voi cei ce ati urmat Mie, la innoirea lumii, cind Fiul Omului va sedea pe scaunul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece scaune, judecind cele douasprezece semintii al lui Israel (Matei 19, 28).

Cinstim pe sfintii lui Dumnezeu caci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslavite, dupa cum au facut Moise, Ilie, Daniel, Sfintii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul si toti ceilalti apostoli si sfinti despre ale caror fapte si minuni arata Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie a Bisericii lui Hristos.

Cinstim pe sfinti si le cerem ajutor in necazuri caci ei se roaga pentru noi si rugaciunea lor este primita de Dumnezeu. Asculta ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, cind acesta, din nestiinta, voia sa ia de sotie pe sotia lui Avraam: Da inapoi femeia omului aceluia, ca este prooroc si se va ruga pentru tine, si vei fi viu. Iar de nu o vei da inapoi, sa stii bine ca ai sa mori si tu si toti ai tai (Facere 20, 7).

Auzi ce zice Dumnezeu catre Elifaz Temaniteanul si cei doi prieteni ai lui, care suparasera pe sfintul si dreptul Iov: Acum luati sapte vitei si sapte berbeci si duceti-va la robul Meu Iov si aduceti-le pentru voi ardere de tot; iar robul Meu Iov sa se roage pentru voi. Din dragoste pentru el voi fi ingaduitor, ca sa nu Ma port cu voi dupa nebunia voastra, intrucit n-ati vorbit despre Mine asa de drept cum a vorbit robul Meu Iov. Si au facut cum le spusese Domnul, si Domnul a primit rugaciunea lui Iov (Iov 42, 8-9).

Iata ce zice Sfintul Apostol Pavel: Multumesc Dumnezeului meu, ori de cite ori imi amintesc de voi, caci pururea in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti, cu bucurie (Filipeni 1, 3-4). Alta data zice: Multumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toti si va pomenim in rugaciunile noastre, aducindu-ne aminte neincetat inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru de lucrul credintei voastre (I Tesaloniceni 1, 2-3). In alt loc iarasi zice: Pentru aceasta ne si rugam pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa (II Tesaloniceni 1, 11). Si iarasi: Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele ca Dumnezeu... sa va dea voua duhul intelepciunii... (Efeseni 1, 16-17). Sau: Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavirsirea voastra (II Corinteni 13, 9). Acelasi Apostol Pavel ii scrie si lui Timotei: Multumesc lui Dumnezeu, pe Care Il slujesc, ca si stramosii mei, intr-un cuget curat ca te pomenesc neincetat, zi si noapte, in rugaciunile mele (II Timotei 1, 3).

            Deci, fratii mei, cita datorie avem noi de a cinsti si a ne ruga sfintilor si ingerilor, daca ei sint prietenii lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), cetateni ai casei lui Dumnezeu (Efeseni 2, 19), slugi ale lui Dumnezeu (II Timoteni 1, 3); Psalmi 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7) si au putere de la Dumnezeu ca sa faca mari si infricosate minuni (Iesire 7, 10; Evrei 11, 29; 11, 35; Luca 9, 1-2). Ingerii au vestit oamenilor zamislirea si nasterea Mintuitorului (Matei 1, 20-21; Luca 1, 30); Invierea Domnului (Matei 28, 5-7); Inaltarea la cer si a doua venire (Fapte 1, 11); zamislirea Sfintului Ioan Botezatorul (Luca 1, 13-17) si alte nenumarate taine ale lui Dumnezeu catre neamul omenesc.

Sfintii si ingerii, se roaga pentru noi (Iesire 32, 31-32); aud rugaciunile noastre (II Petru 1, 15; Daniel 10, 11; Luca 16, 27); duc rugaciunile noastre inaintea lui Dumnezeu pentru noi (Apoc. 5, 8-14).

Sfintii au posibilitatea in cer de a sluji la Dumnezeu pentru oameni si a contribui la mintuirea acestora. Acest lucru ni-l arata luminat dumnezeiasca Scriptura, zicind: Si cind a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrini au cazut inaintea Mielului, avind fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor (Apocalipsa 5, 8).

Asadar, fratii mei, prea intunecat la minte si prea orbit la intelegere sa fie cineva ca sa nu inteleaga cit de mare este datoria noastra, a crestinilor, de a ne ruga, de a cinsti si de a chema in ajutor pe sfintii si ingerii lui Dumnezeu, in rugaciunile noastre care le facem zi si noapte inaintea lui Dumnezeu.

Sa punem o intrebare. Este cunoscut numarul sfintilor? Dar al ingerilor? Nimeni nu stie numarul sfintilor si al ingerilor. Despre numarul lor spune Sfinta Scriptura: Numara-voi pe ei si mai mult decit nisipul se vor inmulti (Psalm 138, 18). Aratind si stapinirea lor asupra diavolilor si a patimilor zice: Foarte s-a intarit stapinirea lor". Necunoscut este si numarul ingerilor lui Dumnezeu cum ne arata Sfinta Scriptura: Cine poate sa numere ostile sale? (Iov 25, 3; Psalm 67, 18; Daniel 7, 10).

Daca poate mult rugaciunea staruitoare a unui drept care se lucreaza (Iacob 5, 16), oare cit poate rugaciunea milioanelor de sfinti inaintea lui Dumnezeu, care L-au marturisit inaintea oamenilor si si-au pus sufletul pentru El? Daca numai un prieten al lui Dumnezeu, Avraam, a avut atita trecere la Dumnezeu, ca sa mijloceasca pentru Lot, nepotul sau, impreuna cu cei din Sodoma si Gomora (Facere 18, 30-33; 19, 1-28) apoi cita trecere au inaintea lui Dumnezeu toti sfintii care L-au iubit, I-au slujit si si-au pus sufletul pentru dragostea Lui?

De aceea, fericiti si de trei ori fericiti sint acei crestini care cinstesc pe sfintii lui Dumnezeu, le cer ajutor in rugaciuni si ii pun mijlocitori catre Dumnezeu in aceasta viata de pe pamint. De asemenea, amar de acei crestini rataciti de la adevarata credinta, care nu cinstesc si nu pun rugatori pe sfinti si pe ingeri catre prea vesnicul si induratul Dumnezeu. Unii ca acestia vor avea multa rusine si amara durere cind va veni Mintuitorul nostru Iisus Hristos, inconjurat de toti ingerii si sfintii Lui, ca sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale (Zaharia 14, 5; Matei 16, 27; Psalmi 61, 11; 27, 6; Proverbe 24, 12; Romani 2, 6; Ieremia 17, 10; 32, 19; Intelepciunea lui Sirah 17, 18; Matei 25, 31).

                                                                 Iubiti credinciosi,

                Biserica Ortodoxa cinsteste in chip deosebit pe sfinti si ingeri, rinduindu-le in calendar cite o zi anuala de praznuire, slujbe speciale la biserica, rugaciuni si icoane pictate cu chipul si numele lor. Celor mai renumiti dintre sfinti, precum: Maica Domnului, Sfintul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan Gura de Aur, Sfintii Ierarhi Nicolae si Spiridon, mari facatori de minuni, Sfintii Mari Mucenici Gheorghe si Dimitrie, Varvara si Ecaterina si multi altii se bucura de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogata, cu priveghere, cu litie si acatist, iar sarbatorile lor se praznuiesc cu multa evlavie. In numele sfintilor mari se zidesc biserici, devenind astfel protectorii acestor locasuri si localitati. De asemenea, majoritatea credinciosilor nostri poarta nume de sfinti, pe care le primesc din botez si sint incredintati de mici in grija sfintilor respectivi, carora le cer ajutor in toate incercarile vietii.

Dar, intrucit o mare parte din sfinti si cuviosi au ramas necunoscuti, nefiind trecuti in vechile sinaxare si martirologii crestine, Biserica Ortodoxa a rinduit ca o data pe an, prima Duminica dupa Rusalii sa fie inchinata in cinstea tuturor sfintilor, cunoscuti si necunoscuti, de la Hristos pina astazi. Aceasta cinstire comuna a tuturor sfintilor o savirsim in Duminica de astazi, denumita "Duminica Tuturor Sfintilor". Intre acestia, se cinstesc mai multe sute de sfinti si cuviosi romani, cei mai multi necunoscuti.

Dupa ce am aratat la inceput de ce trebuie sa cinstim pe sfinti, sa vedem acum cine poate fi cinstit ca sfint?

       Sfintii fiind crestini desavirsiti in rugaciune, in smerenie, in infrinare si mai ales in dumnezeiasca dragoste, multi dintre ei primeau daruri duhovnicesti deosebite inca din viata. Astfel unii aveau darul rugaciunii inimii, cea mai inalta rugaciune crestina. Altii aveau darul lacrimilor, al infrinarii, al tacerii duhovnicesti, al smereniei si al desavirsitei iubiri pentru toata zidirea. Alti sfinti se invredniceau de daruri miraculoase, vazute, ca: vindecarea bolilor, cunoasterea celor viitoare, intelegerea gindurilor, izgonirea duhurilor necurate. Inca si dupa mutarea din trup moastele lor ramin intregi, nestricate si fac vindecari miraculoase cu cei bolnavi. De aceea moastele sfintilor sint venerate de credinciosi, care primesc sanatate, binecuvintare si ajutor.

Deci sfinti pot fi cei care au dreapta credinta, care duc pe pamint viata cu totul sfinta, cei care iubesc desavirsit pe Dumnezeu si pe oameni, cei care se roaga neincetat cu adinc de smerenie si sint gata sa-si dea si viata pentru Biserica. Semne ale sfinteniei sint darurile facerii de minuni.

De aceeasi cinstire se bucura in Biserica si in casele credinciosilor nostri Sfintii Ingeri. Mai ales Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sint deosebit de cinstiti, iar prin sate si orase se afla numerosi crestini care le poarta numele si biserici inaltate in cinstea lor.

Sfintii in Biserica Ortodoxa se impart in mai multe cete, si anume: Ceata apostolilor care au vestit Evanghelia lui Hristos pe pamint; ceata proorocilor si a dreptilor Vechiului Testament; ceata ierarhilor si a invatatorilor a toata lumea, care au aparat Biserica si dogmele credintei ortodoxe; ceata mucenicilor, adica a celor ce si-au varsat singele pentru dreapta credinta in Hristos; ceata Cuviosilor Parinti, adica a sfintilor calugari si sihastri purtatori de Dumnezeu, care s-au nevoit prin minastiri prin pesteri si pustietati, in post si neincetata rugaciune. Ultima ceata este ceata fericitilor si a tuturor dreptilor, care au bineplacut lui Dumnezeu pe pamint, ca orfani, vaduve, copii nevinovati, calugari si preoti evlaviosi, credinciosi dreptmaritori, care au rabdat cu barbatie necazurile, bolile si ispitele vietii pamintesti.

Dar cei mai sfinti in imparatia lui Dumnezeu sint: Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, care se bucura de un cult deosebit de supravenerare, si Sfintul Ioan Botezatorul. Dupa invatatura si iconografia ortodoxa, Maica Domnului si Sfintul Ioan Botezatorul stau inaintea Preasfintei Treimi, de-a dreapta si de-a stinga Mintuitorului si se roaga neincetat pentru mintuirea lumii.

Toti sfintii din cer cunoscuti si necunoscuti, impreuna cu cetele ingerilor ceresti, formeaza in cer biserica biruitoare. Iar totalitatea credinciosilor dreptmaritori de pe pamint, care se lupta cu ispitele de tot felul ce vin de la diavolul, de la lume si de la trup, formeaza asa numita biserica luptatoare.

Sfintii si ingerii din cer au misiunea de a slavi neincetat pe Dumnezeu si de a se ruga pentru biruinta bisericii luptatoare de pe pamint, ajutind cel mai mult la mintuirea sufletelor omenesti. Dupa cuvintul Mintuitorului: Bucurie mare se face in cer pentru un pacatos ce se pocaieste! (Luca 15, 10), trebuie sa intelegem cit de mult se bucura sfintii toti si ingerii pentru fiecare pacatos care se pocaieste.

Dar sa vorbim citeva cuvinte si despre sfintii romani care au odraslit pe pamintul tarii noastre din primele secole crestine si pina in zilele noastre.

Desi se afirma ca Biserica Ortodoxa Romana nu a canonizat oficial, de-a lungul istoriei sale, decit foarte putini sfinti locali, din cauza vitregiei veacurilor, reamintim ca la noi, mai intii poporul si credinciosii canonizau pe sfinti si ii cinsteau dupa cuviinta, iar Biserica ii recunostea mai tirziu de la sine. Insa trebuie sa stim ca avem si noi, din mila lui Dumnezeu, destui sfinti, preoti alesi, ierarhi purtatori de Hristos, voievozi aparatori ai crestinismului, in frunte cu Stefan cel Mare, si multi osteni martiri, care s-au jertfit pentru a apara credinta ortodoxa pe pamintul tarii noastre.

De la primii episcopi sfinti ai Tomisului din secolul al IV-lea, pina la Sfintii Ierarhi Calinic de la Cernica (+ 1868), si Iosif cel Nou de la Partos (+ 1656), canonizati in anii 1955-1956; de la sfintii mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip, din secolul IV, descoperiti in anul 1971 la Niculitel-Dobrogea, pina la marele domn martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai, taiati cu sabia pentru Hristos la 15 august 1714; de la primii cuviosi calugari din Dobrogea si Muntii Buzaului, incepind cu Sfintul Ioan Cassian (c. 360 - c. 435), pina la Cuviosul Iacob Hozevitul (+ 1960) si cuviosul sihastru anonim descoperit in mai 1968 in incinta Minastirii Neamt si Cuviosul Paisie de la Neamt (+ 1794), recent canonizat, constatam ca avem sute si sute de sfinti autohtoni, multi necunoscuti de noi, care sint scrisi in calendarul sfintilor din cer si se roaga lui Dumnezeu pentru noi toti.

                                                          Iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos este Biserica sfintilor si a martirilor. Ea a fost intemeiata pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe invatatura Apostolilor si pe singele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a nascut sfinti, a fost slujita de sfinti. Biserica si astazi cere sfinti, pastori cit mai sfinti si credinciosi cu viata sfinta.

Dintre acestia facem parte si noi. Dar ca fii ai lui Dumnezeu dupa har si fii ai Bisericii luptatoare de pe pamint, sintem datori sa fim "urmatori lui Hristos", sa traim duhovniceste pe pamint, sa ne facem vrednici de Imparatia Cerurilor.

Ca fii sufletesti ai sfintilor care ne-au nascut in Hristos sintem datori sa le urmam credinta lor dreapta, sa le urmam viata lor sfinta, dragostea lor pentru Dumnezeu, rivna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfinta rugaciune. Nu ne putem mintui, daca nu imitam dupa putere viata sfintilor. Adica smerenia cuviosilor, barbatia mucenicilor, rugaciunea sihastrilor, sfintenia dreptilor, curajul si statornicia in credinta a inaintasilor, rabdarea parintilor care ne-au nascut, blindetea mamelor care ne-au crescut.

Sa rivnim cu staruinta acestor mintuitoare virtuti crestine. Noi nu ne socotim sfinti, dar traim si ne mintuim in Biserica sfintilor. Ei ne sint parinti, rugatori, ajutatori in necazuri si modele de urmat. Sa parasim mindria, rautatea si necredinta care ucid sufletul si sa cerem ajutorul tuturor sfintilor din cer, in frunte cu Maica Domnului, pe care ii cinstim astazi. Ei aveau totul curat si sfint: si trupul, si mintea, si cuvintul, si simturile, si sufletul. De aceea faceau minuni, de aceea izgoneau diavolii, de aceea trupurile lor ramin nestricate si vindeca multi bolnavi.

Deci, sa ne pocaim de pacate, sa imitam pe sfinti, sa ducem viata curata si sa le cerem intotdeauna ajutorul prin aceasta scurta rugaciune: "Toti Sfintii, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!"

Amin.
Categoria: Predici la Duminicile de peste an - Parintele Ilie Cleopa

29 iulie 2014

SFÂNTUL MUCENIC CALINIC, cel din Gangra

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

SFÂNTUL MUCENIC CALINIC, cel ce pentru nevoinţa răbdării întru chinuri a luat cununa măririi din mâna lui Hristos, cu ploaia rugăciunilor sale să curăţească întinăciunea gândurilor noastre aşezate pe tabla minţii. Sfinte Calinic, cel ce bine te-ai nevoit în lupta cea mucenicească şi te-ai mutat în lăcaşurile cereşti, cu rugăciunile tale sfinţeşte şi lăcaşurile inimilor noastre.

TROPAR

Focul dragostei dumnezeieşti nu ţi-a fost stins de groaza focului văzut,
Căci având acoperământul de rouă al Duhului pe vrăjmaş ai răpus,
Stând acum întru rugăciune înaintea Ziditorului tuturor,
Cere pace sufletelor noastre şi întărire în cerescul dor.

CONDAC

Întru frica Cuvântului întărindu-te, ai aflat plata răbdării,
Şi în cuptor fiind aruncat, te răcoreai cu dulceaţa mângâierii,
Cetele îngerilor te-au primit cu bucurie în lăcaşurile cereşti,
Iar noi cu laude cinstim amintirea ta în cântări duhovniceşti.

ICOS

Prin cuvânt ai zugrăvit în inimile tuturor frumuseţea Cuvântului,
Şi ai deschis porţile credinţei celor ce însetau de lumina Duhului,
Ca unul ce ai luat îndrăzneală de la Cel Ce revarsă izvoare de îndurări,
Roagă-L prea lăudate, să risipească norii cumplitelor noastre dureri.

Bucură-te, casă nouă a bucuriei,
Liman binecuvântat al veşniciei,
A mucenicilor cunună cu dar împodobită,
Îndrumător către cărarea cea smerită,
Vas al bunătăţilor cereşti,
Izvor de binecuvântări îngereşti,
Cuptor al dragostei dumnezeieşti,
Îndrumător spre cărările cereşti,
Carte în care s-au scris tainele Vieţii,
Rază grăitoare despre Soarele dreptăţii.

25 iulie 2014

Parintele Paisie Aghioritul – o mare comoara a Greciei

Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in binecuvantatul pamant al Capadociei (cel care a odraslit cei mai mari Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe¹) o floare preafrumoasa si mult inmiresmata: Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cuviosul Paisie Aghioritul este un Mare Sfant grec contemporan al Bisericii Ortodoxe si cel mai iubit si mai cunoscut monah de la Sfantul Munte Athos. Cuviosul Paisie Aghioritul este o stea care lumineaza pe cerul Bisericii, un dar al lui Dumnezeu si al Maicii Domnului pentru Ortodoxie, monahism si pentru oamenii epocii noastre.

Cititi aici despre unul din cei mai mari Sfinti ai Bisericii ortodoxe.

http://cuviosul-paisie-aghioritul.blogspot.ro/

Minunile Sfintei Ana (I)

Harul făcător de minuni
al Icoanei Sfintei Ana de la Vori Prikonnisos

În frumosul oraș maritim Eghio, situat pe țărmul nordic al Peloponesului, s-a răsădit în anul 1922 un grup de greci dezrădăcinați, „cu judecățile pe care le știe numai Dumnezeu”, după cea înfricoșătoare catastrofă a Asiei Mici. Ei și-au reclădit de la zero, cu multe osteneli și strădanii, noua lor viață. Refugiații din Eghio sunt originari din Prikonnisos[1], în care atunci erau cinci sate: Aloni, Vori, Skoupia, Houhlia și Palatia. Evlavioșii creștini plecând din Prikonnisos, au luat împreună cu ei cele mai prețioase obiecte ale bisericilor lor, sfinte icoane, sfinte vase, etc. O deosebită evlavie arată și acum fiii lor față de aceste sfinte obiecte.
În Insula lor aveau un loc de pelerinaj, numit al Sfintei Ana. Faima acestui loc de pelerinaj s-a răspândit în toată regiunea din jur. O deosebită evlavie păstrau pentru acest loc și locuitorii de pe țărmul Asiei Mici, precum și cei din insulele din jur până la Constantinopol. Casele satului Vori erau împrăștiate nu numărau 130 creștine și 15 turcești. Turcii vorbeau grecește, Mergeau și la Sfânta Ana, însă preotul nu-i tămâia și nu le dădea anaforă, nici agheasmă. Aduceau acolo, însă, lumânări cât ei de înalți.
Pe țărmul mării, pe un loc întins cu platani înalți și cu o fântână, era zidită Biserica Sfintei Ana. Două părți ale ei erau bătute de valuri, atunci când era furtună. Era o biserică relativ mică, nu era biserică de parohie, ci loc de pelerinaj. Creștinilor le plăcea s-o numească Mănăstire. Avea administrație proprie deoarece, ca loc de pelerinaj, trecea multă lume și multe cheltuieli. Mai ales la praznicul Sfintei Ana (25 Iulie), se aduna multă mulțime de închinători de prin satele din Prikonnisos, de pe țărmul de vizavi al Asiei Mici (în jur de 20 de sate), din insulele din jur și din Constantinopol. Sărbătoarea ținea multe zile. Portul se umplea de caice, bărci de tot felul pline de închinători. Veneau să se închine la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
Icoana aceasta s-a arătat cu multă vreme în urmă pe locul unde era biserica, acolo pe țărm, într-un mărăciniș dens. Probabil o ascunseseră acolo creștinii într-o vreme de prigoană. Tradiția despre aflarea icoanei spune următoarele:
O fiică de rege din Persia suferea de lepră și orbise cu totul. Tânăra aceasta a văzut în vis o femeie modestă și impunătoare, care i-s spus: „Să mergi la Vori și să cauți în mărăciniș. Vei afla acolo icoana mea și te vei face bine. Apoi a văzut un loc, la malul mării, cu un mărăciniș dens”. A povestit apoi visul părinților ei, după care, fără șovăire, deznădăjduită cum era de medici, a hotărât să pornească, însoțită de suita ei, spre Vori, deși nu știa unde se află. După multe osteneli și chinuiri tânăra a ajuns în Constantinopol, cu nădejdea că acolo va afla unde este localitatea de care i-a spus în vis Sfânta Ana, necunoscută ei. Nădejdile ei au prins viață când în Constantinopol i s-a spus că Vori se află într-o insulă apropiată. Cu o dorință arzătoare, după cinci ceasuri de mers pe mare, a călcat pe țărmul satului Vori. Atunci s-a săvârșit minunea. S-au deschis ochii orbiți ai prințesei și a văzut lumina. După aceasta cu lesnire a recunoscut locul cu mărăcinișul, așa cum îl văzuse în vis. Au căutat acolo în mărăcinișul dens și, ascunsă în scobitura unei pietre, a aflat icoana. Cu multă emoție a luat icoana în brațele ei și din acea clipă a simțit că se depărtează de ea răutatea leprei. Și s-a făcut cu desăvârșire bine. A plecat spre patria ei, creștină deja, plină de recunoștință.
În locul acela s-a construit, probabil cu cheltuiala tinerei prințese care se vindecase, biserica, locul de pelerinaj al Sfintei Ana. Printre obiectele dăruite Icoanei un loc deosebit îl avea coroana tinerei prințese din Persia. Bătrânii din Vori își amintesc de această coroană.
Minunile săvârșite la acest loc de închinare al Sfintei Ana sunt nenumărate.
Un bătrân din Vori, care acum locuiește în Ierissos, Stelios Mihailidis, povestește următoarele:
„Eram tânăr pe atunci și mergeam și ajutam la biserică. Veneau acolo, la Sfânta Ana, tot felul de bolnavi, cu boli grave și trecătoare. Pe mulți demonizați îi legau în biserică. Fiecare bolnav era însoțit de oamenii lui, care rămâneau în biserică. Așteptarea aceasta dura multe zile. Obișnuiau să stea patruzeci de zile. În toată această perioadă atât bolnavul, cât și însoțitorii lui posteau și se rugau. Cu untdelemn mâncau numai Sâmbăta și Duminica.
Dacă bolnavul nu avea om care să-l însoțească, atunci un bărbat din Vori era obligat pentru o zi să-l însoțească, care pe lângă îngrijirea aceluia, trebuie să participe și la rugăciunea și la postul bolnavului. Iar aceasta o făceau cu rândul toate familiile din sat”.
Aici vom întrerupe povestirea lui Stelios Mihailidis, pentru a consemna următorul caz referitor la post.
Almaghio Panaghiotu, refugiată în Eghio, venise cu nepotul ei bolnav la Icoana Maicii Domnului Tripiti, să privegheze în noaptea de dinaintea sărbătorii Izvorului Tămăduirii. Erau mulți bolnavi cu oamenii lor. După Vecernia din ajun, cea mai multă lume împărțindu-se în grupuri, s-au așezat să mănânce. Lui Almaghio acest lucru i-a pricinuit o deosebită impresie și a spus:
- De aceea Maica Domnului nu face minuni aici, pentru că nu am venit pentru rugăciune. Sfânta Ana făcea minuni în patria mea, pentru că toți o înduplecau cu post și rugăciune. Nimeni nu mânca atunci când însoțea vreun bolnav.
Dar să dăm cuvântul iarăși evlaviosului bătrân Stelios Mihailidis.
„Icoana stătea permanent în catapeteasmă, într-un baldachin, încărcat cu obiecte dăruite de creștini. Fiecare obiect constituia mărturia recunoștinței pentru o facere de bine a Sfintei Ana. Bolnavul lua loc pe treptele soleii sau a tronului arhieresc. În vreme ce se săvârșea agheasma, preotul lua icoana din baldachin și o punea dreaptă în brațele bolnavului. Icoana uneori devenea grea, alteori ușoară. Făcea mișcări pe trupul bolnavului. Îl arunca la pământ întins pe spate, se suia pe capul său și se învârtea ca o elice, apoi cobora iarăși la genunchii lui. Îl ridica pe bolnav în picioare, se urca în brațele lui și-l conducea afară din biserică. Lumea deschidea drum, spunând: „Vine, vine…”. Atunci sunau clopotele, iar icoana îl ducea pe bolnav prin curte. Pe cei grav bolnavi icoana îi ducea la mare, uneori în locurile cu apa mică, alteori mai în larg. Se suia pe capul bolnavului orizontal și-l afunda pe bolnav în apă. Uneori icoana plutea pe apă culcată și bolnavul se prindea cu mâinile de ea. Preotul însoțea tot acest ceremonial cu barca. După aceasta bolnavul ieșea afară ud cu icoana în brațe, deplin sănătos. Mergeau apoi în biserică unde se continua agheasma. Dacă se întâmpla ca bolnavul să înghită apă din mare, pe toată o dădea afară.
Pe atunci era acolo preotul Antonie Papantoniu din Skoupa. Era un preot evlavios, cu o înfățișarea măreață și cu o voce frumoasă. Avea opt copii. Înainte de el au fost acolo doi ieromonahi, Samuil și Hagipapas. Și-au sfârșit acolo viața lor și au fost îngropați la Biserica Sfântului Gheorghie, care era biserică de parohie în Vori. În prigoana din 1914 slujea acolo Părintele Iraklis, care era din Roda. Era scund, dar foarte evlavios, un preot ales. În satul nostru nimeni nu-l judeca pe preot. Desigur nici ei nu dădeau pricină, dar și poporul îi cinstea cu mult respect. Exista și mult respect în privința rânduielilor postului. Înjurătura era un obicei necunoscut în satul nostru. Când am venit aici și am auzit atât de multe și grele înjurături de la localnici, ni s-a părut ceva foarte apăsător și ciudat. Credeam că aceștia nu sunt creștini, ci turci, și nu credeam când ni se spunea că sunt creștini botezați.
Odată am luat și eu icoana Sfintei Ana în brațe pentru binecuvântare. Hotărâsem să nu mă așez jos, nici să mă întind, ci s-o țin în brațe stând în picioare. Însă Sfânta Ana nu a primit aceasta, ci m-a aruncat la pământ, învățându-mă astfel să fiu smerit și să nu mă încred în puterea mâinilor mele, ci în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Anul trecut (în 1982) am mers în locurile natale. Mă cuprinsese nostalgia să merg să văd ce mai este pe acolo. Toate fuseseră dărâmate. Nimic nu mai există din vechiul sat. Acolo unde era Biserica Sfintei Ana, acum este un teren viran”.
Istorisiri asemănătoare despre minunile ce se săvârșeau de către Sfânta Ana la locul de pelerinaj din Vori, am auzit de la mulți bătrâni ce trăiseră în acel sat.
Vie este pentru totdeauna pecetea evlaviei și a dragostei creștinilor din Prikonisio și mai ales a celor din Vori pentru Icoana Sfintei Ana. Iar aceste simțăminte se transmit și la copiii și nepoții lor. „O aveam ca și doctor”, spuneau ei. Chiar și turcii din acele locuri aveau evlavie la Sfânta Ana.
Locul de închinare din Vori era administrat de un comitet alcătuit din sătenii localnici. Cu banii destui de mulți care se adunau, puteau săvârși o activitate religioasă și socială. Cheltuiau pentru buna funcționare a locului de închinare. Îi plăteau pe preoți, care de cele mai multe ori, erau câte doi. Îl plăteau pe învățător și întrețineau Școala primară din sat, care se afla aproape de biserica Sfintei Ana. Înainte de a începe prigoana, plănuiau să construiască o biserică mai mare și clădiri pentru nevoile locului de pelerinaj. Aduseseră și piatră pentru acest scop, însă a venit nenorocirea și toate au rămas numai niște planuri.
La prigoana din 1914, ca să nu se întâmple ceva neprevăzut cu această mare vistierie, Comitetul a hotărât s-o împartă creștinilor din Vori. S-a făcut atunci un inventar și apoi s-a împărțit fiecăruia câte ceva. Astfel în prigoana din 1922 icoana nu avea decât foarte puține obiecte.
Norul greu al catastrofei din Asia Mică se apropia să acopere insula lor. Cele pe care le aflau despre retragerea armatei grecești și despre măcelurile turcilor le înghețau inimile celor din Prikonnisos și toți se grăbeau să plece. Plecau caice după caice, în grabă ca să nu le ajungă turcii. Din cele ale lor luau ceea ce era mai prețios.
Constantin Mastrokyriakos era citeț la biserica Sfintei Ana. Împreună cu epitropii, a mers să ia obiectele de preț de la biserică. Au văzut că icoana lipsea. Închinătorii, văzând biserica deschisă, au luat icoana cu ei și au pus-o în caic. Au adunat atunci toate sfintele Vase, potire și discuri, Evanghelii, sfintele cărți și orice au considerat că este prețios, și a umplut cu ele un cufăr mare. „Oriunde vom merge, spunea citețul, vom putea săvârși Liturghia. Le avem pe toate”.
S-au împrăștiat toți ca păsărelele speriate. A plecat fiecare încotro a putut. Cea mai apropiată oprire a fost Insula Lesvos. Unii au rămas acolo, ceilalți, cei mai mulți, s-au îndreptat spre Eghio. Icoana Sfintei Ana a rămas la Mithymna (Molyvos) din Lesvos., iar cufărul cu celelalte obiecte a fost dus la Eghio.
Trăiau cu impresia că în curând se vor întoarce în satul lor. Nu puteau concepe că aveau să rămână pentru totdeauna refugiați. Nutreau o nădejde ascunsă că lucrurile se vor schimba și se vor întoarce în patria lor. La întâlnirile lor singura urare era: „Să ne întoarcem cu bine în patrie”. Lucrurile însă, acum după 62 de ani, nu au îngăduit ca visul să devină realitate.
Aici în noua lor patrie, Eghio, s-au ostenit să-și reclădească viața lor. Una din primele lor inițiative a fost să zidească biserică pentru adorarea lui Dumnezeu. Atunci, cu micile posibilități pe care le aveau, au ridicat o biserică de lemn, pe care au închinat-o Sfintei Ana. Cufărul cu sfintele Vase și obiecte a fost dat Comitetului bisericii. După aceasta, refugiații din Prokonnisos, care locuiau în alte sate, au adus și alte obiecte sfinte, și mai ales sfinte icoane. Mai târziu, locul bisericii de lemn a fost luat de măreața biserică de astăzi, care a înălțat-o evlavia refugiaților.
Se așteaptă acum venirea în biserică a Icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Să vină harul ei lângă poporul ei! Iar această venire este dorința vie a acestui popor. Astăzi în Molyvos au rămas numai cinci familii din Vori, în timp ce în Eghio, pe lângă cele 150 de familii din Vori, mai locuiesc încă 500 de familii din Prikonnisos. Cu toții strigă: „Sfânta Ana nu mai trebuie să stea în Biserica Sfântului Panteleimon din Molyvos – Lesvos, ci să vină în biserica ei, de vreme ce încă nu a sosit ceasul să se întoarcă în Vori. Biserica din Eghio este gata și cei trei mii de prikonnisoți cer să li se dea această sfântă icoană, care a fost legată de evlavia și viața părinților lor”.
Nenumărate sunt minunile pe care harul icoanei le săvârșea la biserica din Vori, însă multe s-au săvârșit și în biserica ei din Eghio. Unele din ele au fost adunate de persoane evlavioase și acest material, fără a fi prelucrat, l-a editat, în 1980, pururi-pomenitul predicator Dimitrie Panagopulos, sub titlul: „Sfânta Ana și Icoana ei cea izvorâtoare de minuni”. Deoarece mulți au cerut această carte cu minunile Sfintei Ana, a trebuit să o reedităm. Astfel am hotărât să adunăm cu responsabilitate materialul acestor istorisiri de la înseși persoanele care sunt în viață și care au trăit aceste fapte minunate. Ne pare rău că această strădanie a adunării acestui material nu s-a făcut mai devreme, atunci când trăiau bătrânii refugiați, care, plecând din această viață, au lăsat copiilor lor certitudinea despre multele minuni care se săvârșeau de către Sfânta Ana, însă au luat împreună cu ei cazurile concrete cu vioiciunea, harul și amănuntele lor, care vorbesc cu mai multă putere și-l satisfac pe evlaviosul cititor.
Am adunat, așadar, cu atenție destule cazuri. Am adunat în jur de patruzeci de minuni ale Sfintei Ana, pe care Harul lui Dumnezeu ne-a învrednicit să le edităm. Nu scriem nimic de la noi, ci numai transcriem istorisirile neschimbate. Nu vorbim noi, ci vorbește Sfânta Ana prin binefacerile ei, prin minunile ei, și credem că glasul ei are o deosebită convingere și putere să întărească credința noastră ortodoxă, să încălzească evlavia față de Sfinți și să vestească că Sfinții Bisericii Biruitoare, cu slava și harul lor, sunt alături de noi și ne sprijină în mâhnirile și nevoințele noastre.
Piciorul drept al Sfintei Ana, bine mirositor și plin de har, în anul 1981 a fost adus de la Sfânta Mănăstire Cutlumuș la Eghio spre închinare.
________________________________________
[1] Prokonnisos sau Prikonnisos sau insula Marmara este o insulă în Marea Propontidei, care s-a numit apoi Marea Marmara.

21 iulie 2014

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

20 iulie 2014

Icoana Ilinko, Sfantul Ilie a… Maicii Domnului (10 martie, 20 iulie)

Icoanele poate ca plang, ca sa ne Invete cum sa ne rugam

Fiind localizata In manastirea Sfintei Treimi si a Sfantului Ilie de langa Cernigov (In prezent resedinta episcopala), Icoana este numita cu primul hram stabilit al manastirii: „Sfantul Ilie”. Este vorba totusi de o Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, nu a Sfantului Ilie, foarte renumita In spatiul rus, model pentru alte Icoane facatoare de minuni celebre, precum Icoana Cernigov – Ghetsimani a Maicii Domnului (pomenita la 1 septembrie).

Manastirea a fost ridicata In timpul cuviosului Antonie al Pesterilor, venit In Cernigov prin 1069, cand s-a stabilit Intr-o pestera de pe muntele Boldinia. In scurt timp, Insusi regele Sviatoslav Iaroslav a binevoit sa construiasca biserica manastirii, langa pestera cuviosului, In cinstea Sfantului Prooroc Ilie. Lacasul a fost distrus de tatarii mongoli In 1237 si reconstruit In 1649, prin donatiile generalului – erou Stefan Pobodailo.

In acea perioada de secol XVII, manastirea a devenit un centru ortodox de pelerinaj, prin Icoana realizata de localnicul Grigorii Constantinovici Lubenski, calugarit cu numele de Ghenadie, zugrav de icoane. Aceasta a primit de la Inceput numele de Icoana „Sfantul Ilie” a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

In partea de jos a Icoanei exista trei inscriptii:

„Aceasta Icoana Sfanta a Maicii Domnului, numita Icoana Sfantul Ilie din Cernigov, a fost pictata In anul 1658”,

„Minunea lacrimilor care au curs din aceasta Icoana s-a petrecut In anul 1662, din 15 pana In 24 aprilie”,
„In anul 1662, tatarii au invadat orasul Cernigov, dar mainile necurate ale saracinilor nu au putut atinge Icoana facatoare de minuni”.

Este o Icoana de tipul Hodeghetria, In care Preasfanta Fecioara tine Pruncul pe bratul stang, amandoi fiind Incoronati. Fiul lui Dumnezeu binecuvinteaza cu mana dreapta, iar cu stanga tine un sul.

Prima minune consemnata In legatura cu Icoana este cea din inscriptia a doua: Maica Domnului a plans, In 1662. In legatura cu aceasta s-a stabilit o pomenire a Icoanei, la 16 aprilie. Numai ca plansul Icoanei a fost diferit interpretat de teologi si istorici, cum se Intampla si In cazul altor Icoane facatoare de minuni care plang.

Istoriograful cazac Samiilo Veliciko mentioneaza: „Maica Domnului a plans atunci, de mila Bisericii Ortodoxe a Ucrainei… pentru ca din cauza discordiei, dezbinarii si conflictelor dintre oameni au murit deja multi, dintre cei ce se lupta cu arme; altii dintre saraci au ajuns prizonieri, departe de pamantul natal; altii au fost amenintati cu ideea captivitatii, iar altii au fost pe punctul de a-si pierde vietile, sau chiar si le-au pierdut In propria tara, din cauza conducatorilor avizi de putere, care au cautat asemenea conflicte”.

In zilele noastre, Insa, aceste lacrimi sunt privite altfel: nu ca semn de tristete si disperare, ci ca urme vizibile ale rugaciunii sincere a Maicii Domnului catre Hristos Cel Inviat din morti, Care a Invins deja moartea.

In inscriptia a treia se precizeaza o alta minune, petrecuta cu Icoana tot In anul 1662, dupa lacrimi; tatarii au descins pe neasteptate In Cernigov, la miezul noptii, cu gand de prada si ucidere. Calugarii au alergat la biserica si s-au Inchinat Icoanei Maicii Domnului, apoi s-au ascuns In pestera Sfantului Antonie, fondatorul manastirii. Tatarii au navalit In biserica, au rasturnat toate Icoanele si obiectele sfinte, au ales ce li s-a parut mai valoros, dar – fiind orbiti, In mod nestiut – nu au observat Icoana Ilinsk-Cernigov („Sfantul Ilie”). Mai apoi, au cautat pe calugari, In zadar. Cu torte, s-au apropiat de locul pesterii, Insa nu i-au zarit intrarea. Dintr-o data s-au speriat de o viziune ramasa necunoscuta, si au fugit. O minune asemanatoare s-a petrecut In legatura cu Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Minunile Icoanei Maicii Domnului de la Cernigov-Ilinsk au fost descrise de Sfantul Dimitrie al Rostovului, In lucrarea sa „Runo Orosenoe”, si de Sfantul Ioan de Tobolsk (…1715).

Aceasta Icoana a continuat sa fie pricina de minuni, pana astazi. Este pomenita In mod special In ziua Sfintei Treimi – hramul manastirii, la 10 martie (In legatura cu o minune ramasa neprecizata), la 16 aprilie, si In ziua Sfantului Profet Ilie.

Atunci, Maica Domnului a plans. A plans la rugaciunea dansei pentru noi.

Rugaciune

Preamarite si preaminunate proorocule al Lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu viata ta Ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu semnele si cu minunile tale, si cu marea Lui Dumnezeu bunavointa fata de tine, fiind ridicat la cer cu trupul Intr-un car de foc; Invrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, In timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind In locasurile Raiului si stand In fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe noi, pacatosii si nevrednicii, care In ceasul acesta stam In fata Sfintei tale icoane si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta. Roaga-te pentru noi, Lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sa ne dea noua duhul pocaintei, al izbavirii de pacate si cu atotputernica Sa bunavointa sa ne ajute sa ne departam din calea pacatului, Indrumandu-ne spre tot lucrul bun; ca sa ne Intareasca In lupta Impotriva poftelor si a patimilor noastre, sadind In inimile noastre duhul smereniei, al blandetii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunatatii, al rabdarii, al Intelepciunii, al ravnei pentru cuvantul Lui Dumnezeu si al izbavirii aproapelui. Nimic este prin rugaciunile tale, proorocule, naravurile cele rele ale lumii, ce Intineaza neamul crestinesc prin necinstirea credintei dreptslavitoare, fata de randuielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea parintilor si a stapanitorilor ce ne stapanesc, aruncand astfel lumea In bezna necinstei, a desfraului si a pierzaniei.

Departeaza de la noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a Lui Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neIntelegeri Intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi. Prin rugaciunile tale, preamarite, Intareste poporul nostru binecredincios si ajuta-l In toate faptele lui bune. Mijloceste, proorocule al Lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, Intelepciune In purtare si Invatatura, cucernicie si tarie In ispite; judecatorilor daruieste-le nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de carmuitori, cum si Indeplinirea cu sarguinta a tuturor Indatoririlor lor; ca astfel, In pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne Invrednicim de Impartasirea bunatatilor celor vesnice In Imparatia Lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si Inchinaciune, Impreuna cu Tatal cel fara de Inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si In vecii vecilor. Amin.

TRADITII POPULARE:

Cea mai raspandita traditie despre Sfantul Ilie este ca mana printr nori un car de foc tras de doi – patru cai Inaripati, In timpul furtunilor si trimite fulgere catre diavoli si pacatosi.
De frica, diavolii se ascund prin pomi, pe sub streasina caselor, In turlele bisericilor, In corpul unor animale, In special caini si pisici, spre care Sfantul Ilie trimite traznete. In popor se crede ca diavolii se ascund mai mult In lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit In gospodarie si nu se ascunde nimeni sub un carpen, pe vreme de furtuna.
In credinta populara se spune ca daca In ziua de Sfantul Ilie este furtuna, nu trebuie sa se deschida nici usile nici geamurile caselor, sa nu cumva sa se ascunda vreun diavol ce fuge de furia Sfantului.

In unele zone din Moldova, se mananca grau nou fiert, cu miere de albine. Daca graul nu a fost treierat pana In ajunul acestui praznic, femeile Isi pun hainele de sarbatoare si merg sa secere cativa snopi de grau pe care apoi Ii scutura de boabe, piseaza graul si Il fierb pentru a-l cunsuma cu miere de albine.

In alte zone se mananca fructe proaspete, pentru a fi sanatos tot anul ce va urma, dar nu mere varatece, pentru a nu fi lovit de traznete. Acela care va musca din mar, va avea parte dupa moarte numai de mere, dar si pe acelea, cand va dori sa le atinga, vor disparea.
In unele sate, femeile duc mere la biserica In ziua de Sfantul Ilie, pentru a fi binecuvantate, crezandu-se ca dupa moarte, ele se vor transforma In mere de aur.

In alte zone ale tarii, fetele nemaritate se duc pe ascuns In lanurile de canepa si se tavalesc mai mult goale prin roua. Daca noaptea vor visa canepa verde, Inseamna ca ele se vor marita cu baieti tineri, iar daca vor visa canepa uscata, se vor marita cu cineva mai In varsta.

Ce mai bune ierburi de leac, se culeg In zorii zilei de Sfantul Ilie si sunt puse la uscat In locuri umbroase.

SURSA Artă si Religie

17 iulie 2014

Sfanta Marina

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.

Aceasta sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe seama unei femei; facându-se ea de 12 ani, se ruga sa învete credinta crestinilor, si a învatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârseasca lupta muceniciei. Daca a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a bagat-o în temnita. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecata sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusetile ei. Si, întrebând-o de unde este si cum îi este numele, ea zise:

De aceea, nevrând ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost batuta cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pamântul de sângele ei; apoi au bagat-o în temnita. Si s-a facut cutremur mare, încât se cutremura temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierând tare, si târându-se, parea ca varsa foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefacut aratându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste spinare pâna l-a slabit.

Intr-o zi, a plecat cu oile tatalui sau la camp. Aici s-a intalnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor al crestinilor. Acesta, ranit de frumusetea ei, s-a hotarat sa o ia de sotie. Insa, cand a aflat ca este crestina a cerut sa fie luata si dusa in cetate spre a fi chinuita.

A refuzat sa aduca jerfa idolilor, motiv pentru care a fost batuta din cap pana in picioare si aruncata in temnita.

Aici, sub chipul unui sarpe, diavolul s-a incolacit in jurul capului ei ca sa o omoare. Cand Marina s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci, sarpele a crapat, iar ea a fost inconjurata de o lumina cereasca.

In temnita a vazut o cruce mare stralucind cu lumina negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia: "Bucura-te, Marino, porumbita cuvantatoare a lui Hristos, fiica a Sionului celui de sus, caci iata ziua bucuriei tale s-a apropiat!"

In acel moment Sfanta Marina s-a vindecat de toate ranile ei. In urmatoare zi a fost aruncata in foc si in apa, dar le-a indurat pe toate ca si cand ar fi fost in trup strain. Dupa aceste pedepse a fost condamnata la moarte prin decapitare. Sfanta Marina a trecut la cele vesnice la varsta de 15 ani, in anul 270.

"Marina ma cheama, nascuta si crescuta în Pisidia; si cred în numele Domnului meu".

sursa Arta si religie

12 iulie 2014

Să te rogi oricând

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Dacă te-ai obişnuit să-ţi faci rugăciunea o dată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, şi te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupaţia pe care o ai, sau când găteşti. Mai stai pe un scaun, şi zici „Doamne, lisuse..." acolo...

Rugăciunea? Bineînţeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp - de sărbătoare - poţi să citeşti parclise, sau aşa... Să nu pierzi timpul cu lucruri deşarte, cu televizor şi cu altele. Poţi să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne...” sau: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obişnuit să-ţi faci rugăciunea o dată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, şi te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupaţia pe care o ai, sau când găteşti. Mai stai pe un scaun, şi zici „Doamne, lisuse..." acolo... (...)

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta - „Doamne, Iisuse...”. Că dacă se altoieşte aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândeşti să faci un bine; dacă vorbeşti ceva de folos - e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”, spune Mântuitorul. Aşa că, dacă sunt doi, vorbind duhovniceşte, ceva din Scriptură sau aşa, e şi Dumnezeu acolo, în mijlocul lor. Şi e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ţi o rugăciune: „Doamne, Iisuse...” sau altceva, şi e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Şi spune chiar în Pateric: „nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent”. Şi spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune aşa: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aşa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: „Rugati-vă neîncetat”. Şi acuma, gândeşte-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: „Doamne, ajută-mă, Doamne”, sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: „Ajută-mă, Doamne”. Fă cum faci şi roagă-te. Şi atunci te gândeşti. E scris acolo: „Bate şi si se va deschide”.

Parintele Iulian de la Prodromu - cuvinte de folos

Vinul si betia: "Va spun ca nu-i vinovat vinul, ca e pentru intarire. Iei un pahar, e pentru intarire, pentru un batran sau pentru oricine e obosit, un pahar, doua, acolo. Dar e rea betia, necumpatarea, asta e rea."

Pentru nasterea de prunci: "Ei, nu-i creste omul, ii creste Dumnezeu. Daca doi tineri s-au luat in casatorie, urmeaza o familie, sa fie cu adevarat familie crestina. Atunci nu trebuie sa faca avorturi, nu trebuie sa mai recurga la nimic. Nu te teme, ca-i tine Dumnezeu pe copii."

Sfarsitul lumii: "Sfarsitul lumii e sfarsitul nostru. Spune Mantuitorul: "Fiti gata, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni." Cu toate astea, noi trebuie sa ne gandim la sfarsitul lumii. Sa ne pregatim, fiind spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine, sa fim impacati cu toti, sa luptam in dreapta-credinta, dupa lege, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ca cel ce se lupta dupa lege, acela ia cununa. Se lupta si altii, dar nu dupa lege. Si sa ne gandim ca, odata si odata, trebuie sa murim. Sfarsitul lumii cand o veni, Dumnezeu stie, dar sfarsitul nostru il stim, ca o sa murim odata. Altii mor, o sa murim si noi."

Saracia si munca: "Ca sa iesi din saracie, trebuie munca. Saracia prin munca o gonesti, prin munca cinstita."

Necazurile si incercarile: "Cand vin necazurile, omul trebuie sa se gandeasca: oare eu cum am fost in fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat in fata lui Dumnezeu? Ca fiecare, in fata lui Dumnezeu, stie cate pacate a facut, si cate i-a rabdat Dumnezeu. Va sa zica, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru pacatele mele. David a fost imparat, si era imparatul lui Israel, cel mai mare imparat - ca credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau pagani - si o imparatie atat de mare, a lui David! Cand l-a izgonit Abesalom de acasa, si i-a luat tiitoarele, si a facut atatea blestematii, si l-a fugarit din casa, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe langa dansul, a fugit de-acasa, ca l-a urmarit Abesalom, sa-l omoare. Si cand se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apuca sus, pe Muntele Maslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un nemernic, a azvarlit cu pietre intr-insul, tipand: "De-acuma nu mai esti rege, de-acuma te fugaresc toti." Si-atunci, unul din suita lui David a zis: "Imparate, da-mi voie sa-i iau capul, fiindca te ocaraste!". Si David a raspuns: "Sa nu-i faceti nimic, pentru ca Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru pacatele mele". A avut si el, cum se spune, pacatele lui. "Pentru pacatele mele sunt izgonit. Lasati-l in pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu."

(Ne vorbesc părinti athoniti, Editura Bunavestire, Galati, 2003, p. 110-111, Ne vorbeste Părintele Iulian de la Prodromu)

11 iulie 2014

O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : " Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !" Iar el spunea : " Eu mi-am facut rugaciunea ". Dar ingerul spunea : " Nu. Mai roaga-te ". " Eu mi-am facut pravila ". Iar el spunea : " Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? " Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : " Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !"
Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
- Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
- Cum bine ? zice parintele.
- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
- Si cum te scoala ?
- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima ...
- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : " Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine ".
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !" Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !"
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
- Nu ma scol !
- Pai de ce ?
- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : " Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune ".
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.

sursa ...Ne vorbeste parintele Ilie Cleopa

9 iulie 2014

O minunată întîmplare

O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.

Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan

Capitolul 3
1. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
2. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.
3. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.
4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea.
5. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este.
6. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut.
7. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este.
8. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.
9. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.
10. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.
11. Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul,
12. Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
13. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte.
14. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
15. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.
16. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.
17. Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?
18. Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.
19. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,
20. Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.
21. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.
22. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.
23. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.
24. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.

7 iulie 2014

Patimile care vor stăpâni lumea: desfrâul, beţia, închipuirea şi ura între oameni

Răspunsuri duhovniceşti:

Sursa: Ziarul Lumina

Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă?

Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.
Păi voi gândiţi că o să fie o pecete cu cifrele 666?
Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îţi cer ţie „jivină gândită“ şi „cal galben“ şi „cal roib“ şi „cal negru“ şi „cetatea care naşte“. Cetatea se face femeie şi naşte. Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele şapte trâmbiţe, ce-s acelea? Păi spune, măi! Cea mai blestemată sectă din lume, care ne ameninţă, este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creştinismului şi încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt ? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor“. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Cu cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor: „Să ne pogorâm, să le amestecăm limbile“. Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666! „Şi va veni o sectă la sfârşitul lumii, zice Sfântul Andrei, care nu va face cruce şi le va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă şi n-o vor ridica la frunte; că fruntea este partea raţională a sufletului, adică mintea“.
Am avut mai demult câteva femei baptiste tocmai de la Abrud-Alba. Două au făcut cruce. De 30 de ani erau baptiste. Una a zis: – Părinte, nu fac cruce!
- Fă cruce!, îi spun.
- Nu fac, nu pot ridica mâna în sus!
-Ţi-a pus diavolul pecetea, de aceea n-o mai ridici! Fă cruce, femeie, şi vei vedea puterea lui Dumnezeu!
- Nu, că nu pot ridica mâna! Şi eu îi iau mâna dreaptă şi-i fac cruce de trei ori pe faţă.
- Văleu! Văleu! Acum am putut-o ridica! Aşa a fugit de la dânsa diavolul care o stăpânea.
- Vai, tare mă simt uşoară!
- Da! Acum s-a dus dracul de pe mâna ta!
Apoi am mărturisit-o şi s-a întors din nou la Biserică. Vedeţi puterea Sfintei Cruci?
(Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 3)

6 iulie 2014

CUM SĂ POTI HRĂNI PE ALTII?

Cum să poti hrăni pe altii,
când tu însuti esti flămând,
căci în duh si-n rugăciune
n-ai mai fost de nu stiu când?

Cum să poti să-mbraci pe altii,
Când esti gol si stai sărac,
căci în leneviri si-n patimi
toate simturile-ti tac ?

Cum să poti trezi credinta,
când tu dormi nepăsător,
cum să-nvii virtuti în altii,
când în tine toate mor?

Cum să mântuiesti pe altii,
când tu însuti zaci pierdut?
- o, decât asa, mai bine
nici să nu te fi născut.

Scoală, nu mai sta, prive?te
de la tine-n sus si-n jos,
n-astepta să te trezească
Judecata lui Hristos!

Si-ti adu plângând aminte
cum erai si ce-ai rămas,
nu-ti întârzia trezirea
până-n tristul mortii ceas!

(Traian Dorz - Cântări de Sus, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014, p.110)

1 iulie 2014

DESPRE PACAT

„Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea. Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii.

Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii. Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv“ de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.

Când oamenii o apucă pe acest „drum larg“ al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură“, să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.
În „lumea aceasta“ nu poţi crede în Dumnezeu, să păcătuieşti şi să rămai nepedepsit. Păcatele se iartă dar se ispăşesc.

Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei.
Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, „darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

Pagini

Faceți căutări pe acest blog