"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
Preot Ioan
Motto „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se
va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup. Taina aceasta mare este; iar
eu zic, în Hristos şi în Biserică“(Efeseni 5:3-32).
Iubiţi credincioşi,
Nunta sau cununia este acea taină în care, prin rugăciunile şi
binecuvântarea preotului, se pogoară asupra a două persoane - bărbat şi
femeie care se însoţesc - harul dumnezeiesc care întăreşte şi sfinţeşte
libera lor legătură pentru ajutorul reciproc, naşterea legiuită şi creşterea de
copii.
CĂSĂTORIA a fost întemeiată de Dumnezeu ţncă din Vechiul
Testament, cînd „Domnul i-a binecuvîntat (pe Adam şi pe Eva), zicînd:
„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el“
(Facerea 1:28). Şi atunci Adam, fiind inspirat de Duhul Sfînt, a exprimat
legea căsătoriei:
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său ăi pe mama sa ăi
se va lipi de femeia sa, şi vor fi amîndoi un trup“ (Facerea 2:24).
De
atunci la poporul evreu nunta a devenit o legătură religioasă.
Nunta era privită ca un act mare şi sfînt, unul cu înalte obligaţii şi
îndatoriri nu numai unul către altul, ci şi către Dumnezeu. Că într-adevăr
astfel priveau patriarhii Vechiul Testament, înalta însemnătate morală a
nunţii şi însemnătatea binecuvîntării lui Dumnezeu pentru ea, aceasta se
poate vedea din istoria căsătoriei lui Isaac cu Reveca (Facerea 24):
„Trimiţând Avraam pe sluga sa, Eleazar, în Mesopotamia ca să aleagă
femeie fiului său Isaac, iată cum l-a binecuvântat la plecare:
„Domnul
Dumnezeul cerului ăi al pămîntului va trimite pe îngerul său înaintea ta
ăi vei lua femeie feciorului meu de acolo“ (Facerea 24:7).
Ajungând
sluga în oraşul lui Nahor şi oprindu-se la o fântână în afară de oraş,
aşa s-a rugat lui Dumnezeu:
„Doamne Dumnezeul stăpânului meu
Avraam, scoate-mi în cale astăzi şi fă milă cu stăpânul meu Avraam.
Iată stau la fântâna aceasta şi fetele locuitorilor cetăţii au să iasă să
scoată apă. Deci fata care îi voi zice: pleacă ulciorul tău să beau şi caremi
va răspunde:
„Bea!, Ba şi cămilele toate le voi adăpa până se vor
sătura“, aceea să fie cea pe care Tu ai rânduit-o robului tău Isaac“
(Facerea 24:12-15). Şi îndată după aceasta, când una din fecioare, anume
Reveca, a îndeplinit tot ce se ceruse de sluga lui Avraam şi când toate
acestea au fost comunicate părintelui ei - Batuel, fiul lui Nahor şi fratele
lui Laban - iată ce i-au răspuns:
„De la Domnul vine lucrul acesta... iată,
Reveca este înaintea ta, ia-o şi te du, şi să fie soţia fiului stăpânului tău,
cum a grăit Domnul (Facerea 24:50-51). Şi după ce a convenit la aceasta
şi Reveca, o trimise şi o binecuvântă zicând: „Sora noastră să se nască
din tine mii şi zeci de mii şi să stăpânească urmaşii îţi porţile
vrăjmaşilor lor“ (Facerea 24:60).
Din această istorie se vede ce mare însemnătate religioasă se dă
nunţii şi ce mare considerare se dădea la contractarea căsătoriei
binecuvîntării lui Dumnezeu, a părinţilor şi a rudelor.
Inviolabilitatea căsătoriei este strict apărată de Legea lui Dumnezeu
dată prin Moise: „Aşadar, omul care va preacurvi cu femeia care are
bărbat, ambii să fie omorâţi (Levitic 20:10), iar acela care va păzi
sfinţenia căsătoriei va fi binecuvântat de Dumnezeu“ (Deuteromom
7:14).
Însuşi Hristos a binecuvântat nunta, deşi în Biblie nu se găseşte un
loc anume din care să rezulte indiscutabil că Taina Nunţii este instituită
de Iisus Hristos.
Cu toate acestea o serie de fapte confirmă aceasta. Astfel
Iisus Hristos a cinstit în chip deosebit nunta din Cana Galileii prin
prezenţa sa şi prin săvârşirea în public a celei dintâi minuni a Sa:
prefacerea apei în vin (Ioan 2:1-11). Mai târziu Iisus Hristos adesea a
vorbit despre indisolubilitatea căsătoriei în aşa fel încât se vede că a
privit-o ca Sfântă Taină. Când fariseii l-au întrebat:
„Se cade, oare, ca
omul să-şi lase femeia pentru vreo pricină?“, Iisus Hristos, după ce a
adus aminte despre aşezarea căsătoriei în Rai (Facerea 1:27) şi cuvintele
spuse de Adam: „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama
sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Facerea 2:24),
le-a zis: „CEEA CE A UNIT DUMNEZEU OMUL SǍ NU
DESPARTǍ!“ (Matei 19:6).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte mai pe larg despre căsătorie. El
consideră căsătoria atât de necesară pentru creştini, că le dă sfat ca ei să se
căsătorească, iar cei căsătoriţi. numai în timpul „postului şi rugăciunii“
să nu aibă legătură conjugală:
„Să nu vă lipsiţi unul de altul (trupeşte)
decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu
postul şi cu rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună ca să nu vă ispitească
satana din pricina neînfrânării voastre“ (1Corinteni 7:5).
Despre văduvele tinere spune:
„Aşadar, eu vreau ca văduvele
tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de casă şi să nu dea
potrivnicului nici un prilej de ocară“ (1 Timotei 5:14).
Sfântul Apostol
Pavel consideră căsătoria ca
O TAINǍ MARE şi spune că ea să se facă
după legea Domnului, adică cu binecuvântarea Sfintei Biserici: „Femeia
este legată prin lege cât trăieşte bărbatul ei; dacă însă moare
bărbatul ei, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai după legea
Domnului“ (1 Corinteni 7:39).
„Taina aceasta (nunta) mare este; eu
însă zic în Hristos şi în Biserică“ (Efeseni 5:32). Sfântul Apostol Pavel,
după ce dă sfaturi femeilor de a se supune bărbaţilor ca Domnului - iar
bărbaţii de a-şi iubi femeile cum a iubit Hristos Biserica, numeşte
căsătoria „TAINǍ MARE“, cu condiţia ca ea să fie încheiată în
spiritul lui Iisus Hristos şi a Sfintei Biserici adică, atunci este taină
când este sfinţită de Biserică (Efeseni 5:22).
Toţi Sfinţii Părinţi şi învăţători bisericeşti au învăţat că din vechime
în Sfânta Biserică a existat Taina Nunţii, care trebuie să se săvârşească
prin binecuvântarea şi rugăciunile Bisericii, a preoţilor, şi prin aceasta se
comunică celor căsătoriţi deosebitul har dumnezeiesc pe care sunt datori
să-l păstreze totdeauna sfânt şi ca atare nunta nu se mai poate desface.
Sfântul Ignatie Teoforul, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, zice:
„Cum au procedat locuitorii din Cana Galileii aşa să procedeze şi acum
cei ce se căsătoresc: să aibă în mijlocul lor pe Hristos!“. Dar cum poate fi aceasta? Prin mijlocirea preoţilor.
„Cel ce vă primeşte pe voi
- zice Domnul - pe Mine mă primeşte“ (Matei 10:40).
Sfântul
Ambrozie afirmă direct atunci când spune:
„Nunta creştină trebuie să
se sfinţească cu acoperământul şi binecuvântarea preoţească“.
COMBATEREA OBIECŢIUNILOR CULTELOR RELIGIOASE
Cu toată claritatea expunerii dogmei despre Taina Nunţii, căsătoria
din primele veacuri ale creştinismului a avut mulţi duşmani:
Menandru şi Saturnin învăţau că atât căsătoria cât şi naşterea de
prunci sunt de la diavol;
Carpocrat, Prodicos şi secta lui Basilide condamnau căsătoria,
propovăduind trăirea în cele mai odioase orgii, pentru a nimici prin ele
opera diavolului şi trupul format din materia cea rea;
Marcion combătea şi el căsătoria;
Taţian învăţa că în Vechiul Testament a fost îngăduită datorită
slăbiciunii firii omeneşti, dar ea este incompatibilă cu spiritul şi
perfecţiunea Noului Testament;
Eustaţienii combăteau căsătoria din pricina principiilor lor rigoriste,
iar maniheii şi priscilianiştii nu erau atât de mult împotriva căsătoriei, pe
cât erau împotriva naşterilor de copii, pentru a nu dura mult materia şi
prin ea răul în lume.
Catarii, albigenzii, paulicienii şi bogomilii, s-au răsculat împotriva
căsătoriei;
Rascolnicii ruşi s-au răsculat şi ei împotriva căsătoriei;
Toate cultele religioase din zilele noastre nu recunosc căsătoria
ca o taină, ci zic că ea este o simplă instituţie naturală şi socială, şi
spun despre cuvintele din Efeseni 5:32 că nu se referă la unirea dintre
bărbat şi femeie ci la unirea lui Hristos cu Biserica, şi cuvintele
„în
Hristos şi în Biserică“ se tâlcuiesc cu „despre Hristos şi despre
Biserică“.
OBIECTIA CULTELOR RELIGIOASE
La creştinii ortodocşi, în timpul cununiei, se întrebuinţează inelele,
cununiile, paharul de obşte, înconjurarea mesei, despre care lucruri nu se
scrie nimic în Biblie.
RĂSPUNSUL NOSTRU
Toate aceste lucruri care se întrebuinţează la oficierea Tainei
Nunţii, au o însemnătate simbolică foarte adâncă.
INELUL se
întrebuinţează ca un întreg în sine încheiat, fără început şi fără sfârşit -
simbol al iubirii nesfârşite. Despre inel se pomeneşte în Biblie, când
Faraon, în semn că l-a pus pe Iosif mai mare peste tot pământul
Egiptului: „A scos inelul din degetul său şi l-a pus pe degetul lui
Iosif“ (Facerea 41:41-42); tatăl fiului risipitor în semn de iertare a
poruncit să-i pună inel în degetul lui (Luca 15:22).
CUNUNIILE se
întrebuinţează tot pe baza Bibliei, căci citim: „Ca unui mire mi-a pus
cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă“ (Isaia 60:10).
Despre cununii zice Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Cununiile de aceea
se pun pe cap, ca semn al învingerii, pentru că mirii rămânând
neatinşi de păcatul desfrânării, intră în odaia nuntală neîntinaţi“.
PAHARUL comun se dă celor nou cununaţi pentru ca ei cu bucurie să
ia parte la comuna unire a vieţii lor.
ÎNCONJURAREA MESEI
exprimă bucuria spirituală şi este simbolul nedespărţirii legăturii nunţii.
Concluzii:
1. Nunta a fost întemeiată de Dumnezeu încă din Vechiul
Testament: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi stăpâniţi pământul“ (Facerea 1:28); „De aceea va lăsa omul
pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un
trup“ (Facerea 2:24); Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fii lui şi
le-a zis: «Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi»“
(Facerea 9:1).
2. Nunta era privită ca un act mare şi sfânt (Facerea, capitolul
24).
3. Inviolabilitatea căsătoriei este strict apărată de legea lui
Dumnezeu:
„De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică se va
desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi
desfrânata“ (Levitic 20:10); „De se va găsi cineva dormind cu femeie
măritată pe amândoi să-i daţi morţii“ (Deutoronom 22:22).
4. Însuşi Iisus Hristos a binecuvântat nunta: „Şi a treia zi s-a
făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost
Cuvânt către creştinii ortodocşi despre „Taina nunţii“
6
chemat şi Iisus şi ucenicii săi la nuntă...“ (Ioan 2:1-11);
„Ce a
împreunat Dumnezeu omul să nu despartă! “ (Matei 19:6).
5. Sfântul Apostol Pavel consideră căsătoria necesară:
„Vreau
deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, să
nu dea potrivnicului nici-un prilej de ocară“ (1 Timotei 5:14); „Celor ce
sunt necăsătoriţi le spun: bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine
este să se căsătorească, decât să ardă“ (1 Corinteni 6:8-9).
6. Numai ereticii se leapădă de nuntă ca de ceva rău: „Dar
Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se vor depărta de
la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile
demonilor. Prin făţărnicia unor mincinoşi care sunt înfieraţi în cugetul
lor. Aceştia opresc de la căsătorie“ (1 Timotei 4:1-3).
Iubiţi credincioşi,
Cât de mult visează fetele încă din fragedă copilărie să aibă o
anume rochie de mireasă şi cum să fie îmbrăcat mirele ei drag. Ce
minunat! Toate Domnul le-a lăsat! Însă, bine este a şti că „Fecioria
este ca soarele“, şi că cele două daruri,
FECIORIA şi TINEREŢEA,
numai o dată ni le dă Dumnezeu. Şi atunci, minunat lucru este ca
până la cununia religioasă tinerii să-şi păstreze fecioria (trupul
neîntinat), iar după nuntă să-şi păstreze patul conjugal curat
: „Fugiţi
de desfrânare!
Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară
de trup.
Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însăşi trupul
său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care
este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai
voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în
trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!“
(1 Corinteni 6:18-20).
Aşa cum avem două mâini, tot aşa în ziua nunţii mirii trebuie să
aibă primite deja cele două binecuvântări: a părinţilor trupeşti şi a
preotului duhovnic.
Prin preot Dumnezeu binecuvântează dacă i se
cere legătura sfântă a celor doi: „Spune lui Aaron şi fiilor lui
(preoţilor) şi le zi
: Aşa să-i binecuvântaţi şi să ziceţi către ei: Să vă
binecuvânteze Domnul şi să vă păzească! Să caute Domnul asupra
voastră cu faţa veselă şi să vă miluiască! Să-şi întoarcă Domnul
faţa către voi şi să vă dăruiască pace!
AŞA SĂ CHEME NUMELE MEU ASUPRA LOR ŞI EU, DOMNUL, ÎI VOI BINECUVÂNTA!“ (Numerii 6:23-27).
Unul din momentele esenţiale, de fapt cel mai frumos în viaţa
unei femei este acela de a fi mireasă, iar în viaţa unui bărbat este
acela de a fi mire. Şi atunci, de neînţeles sunt acei oameni care trec
prin această viaţă doar cununaţi civil, şi care pierd cu bună ştiinţă:
binecuvântarea lui Dumnezeu - prin cununia religioasă;
binecuvântarea pentru copiii lor (născuţi în nelegiuire);
binecuvântarea părinţilor şi odată cu aceastea, pierd bucuria vieţii
veşnice adică mântuirea sufletelor lor. Aşadar, deosebit de
important este ca înainte cu câteva zile de sublima Taină a Nunţii,
indiferent dacă au greşit sau nu trupeşte până atunci, ginerele şi
mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească, şi odată cu ei să
facă acelaşi lucru şi naşii lor. AMIN.
Sfânta Scriptură pomeneşte de
castitate, de morală, de sfinţenie şi iubire în căsătorie. Ea interzice
libertinajul, desfrâul, dezechilibrul moral. Ana, mama macabeilor din
Vechiul Testament, este chipul femeilor care preferă moartea decât
viaţa infamă.
Care sunt însuşirile familiei creştine?
Însuşirile familiei creştine se desprind din învăţătura Sfintei Biserici
despre căsătorie şi sunt:
1. UNITATEA ŞI EGALITATEA.
Familia trebuie să fie întemeiată
prin legătura dintre un singur bărbat şi o singură femeie.
Fiecare (barbat)
să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său
(1 Corinteni 7: 2). Sfânta noastră Biserică nu îngăduie legatura dintre
bărbat şi mai multe femei, căci aceasta înjoseşte femeia. În familia
creştină femeia este soţie, adică tovarăşa de viaţă şi împreună-lucrătoare
cu bărbatul, în toate. Creştinismul a ridicat femeia din starea de înjosire
faţă de bărbat, în care se găsea mai înainte, şi a aşezat-o în toată vrednicia
ei de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, precum spune Sfântul
Apostol Pavel: Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru
că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus (Galateni 3:28). Astfel,
creştinismul a arătat pentru prima dată că femeii i se cuvine aceeaşi
preţuire ca şi bărbatului. Numai mult mai târziu, orânduielile omeneşti iau
recunoscut şi ele femeii drepturi şi îndreptăţiri alături de bărbat.
2. DRAGOSTEA ŞI BUNA ÎNVOIRE DINTRE SOŢI.
Când sila,
sau alte pricini, ca de exemplu averea, duc la întemeierea unei familii,
atunci rareori traiul între soţi este fericit.
3. CURĂŢIA.
Soţii să nu fie în apropiata înrudire trupească şi
sufletească. Prin canoanele sale, Sfânta noastră Biserică a stabilit gradele
de rudenie, care fac cu neputinţă încheierea căsătoriei.
4. SFINŢENIA.
Familia trebuie să fie binecuvântată prin Taina
Sfintei Cununii. Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria, prin care se
înfiinţează familia, Taină mare, dar nu altfel, ci numai dacă ea este
întemeiată în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5:32). Pentru însemnătatea
pe care familia o are în viaţa de obşte, binecuvântarea dumnezeiască este
de neapărată trebuinţă.
5. TRĂINICIA.
Căsătoria să fie pentru toată viaţa, căci: Ce a
împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19:6). Iar Sfântul
Apostol Pavel spune: Celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci
Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat. Iar dacă s-a despărţit, să
rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul
să nu-şi lase femeia (1Corinteni 7:10-11).
În afară de moartea trupească,.
Sfânta Biserică îngăduie desfacerea legăturii dintre soţi (divorţul) numai
din pricini morale asemanătoare morţii trupeşti, cum sunt: necredincioşia
(adulterul), sau alte legături trupeşti neîngăduite (Matei 19:9).
Sfânta
noastră Biserică îngăduie recăsătorirea soţilor văduvi....
Nunta creştină
Nu toată nunta dintre oameni şi nu la toate confesiunile nunta este
Sfântă Taină. Aşa la protestanţi, la catolici, la anglicani şi la alte multe
confesiuni şi popoare, nunta n-are putere de Taină. Este numai un simbol
la dânşii, un act de prietenie. Dar niciunde n-are nunta putere harică de
Taină şi nu este atât de cinstită ca în Sfânta Biserică Ortodoxă.
Cuvinte celebre despre familie
► Familia este doar sâmburele societăţii (H. Ibsen).
► Familia este adevăratul laborator de închegare a caracterului
(N. Mărgineanu).
► Familia e un milie bine organizată poate influenţa în bine caracterul
copiilor (M. Cajal).
► Viaţa de familie nu este o plăcere, ci o datorie (A. P. Cehov).
► Mai bine fată cinstită decât zestrea grămădită (proverb
românesc)
.
► Căsătoria fără copii este ca pomul fără roade (proverb
românesc).
► Când vrei să te însori deschide ochii în patru ca să nu aduci pe
dracu în casă (Iordache Golescu).
► Toţi bărbaţii din lume sunt arhitecţi şi nevestele lor ingineri
(Cilibi Moise).
► În familie trebuie să se deprindă supunerea (Balzac).
► Istoria căsniciilor bune este ca cea a popoarelor fericite
(Balzac).
► Toate familiile seamănă una cu alta, dar fiecare familie
nefericită este nefericită în felul ei (Tolstoi).
► Numai prin mijlocirea familiei poţi suporta restul lumii
(Melville).
► Să te fereşti de cearta înverşunată, ce pierde întotdeauna
familii (Babrius).
► Baza morală a căsătoriei şi a familiei este dragostea adevărată
(O. Trăsnea).
► Căsnicia este o artă, trebuie s-o creezi din nou în fiecare zi (R.
Tagore).
► Nu văd siguranţa fericirii decât în căsătorie (G. Călinescu).
► Familia se poate considera cea mai influentă şcoală a
civilizaţiei (S. Smiles).
► Nu este în lumea asta nimic mai bun decât familia liniştită
(I. Slavici).
► Trei lucruri mai principale se caută a găsi în femeie:
onestitate, economie şi ordine. Cu aceste calităţi, casa lui va fi mai
prosperă (P. Ispirescu).
► Dacă te conduci după principiile bune, căsătoria constituie
lucrul cel mai frumos (Montaigne).
► Dacă vrei să te căsătoreşti bine, căsătoreşte-te cu cine te
potriveşti (Ovidiu).
► Căsătoreşte-te cu femeia, nu cu înfăţişarea ei (Proverb
german).
► La căsătorie, unire sufletească, dragoste frăţească şi pungă
obştească (Proverb românesc).
► Căsătoria nu este ceva indiferent: ea este un mare bine sau un
mare rău, o mare linişte sau o mare tulburare (P. Charron).
► Căsătoria fără copii este ca ziua fără soare (Proverb latin).
► Ţine ochii deschişi înainte de căsătorie şi pe jumătate închişi...
după (B. Franklin).
Nunta păstrează sfinţenia
Nimic nu uneşte viaţa noastră atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie. Bărbatul şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumătatea întregului nu poate face copii (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar
satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei.
Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile
căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu
legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei
doi un trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei...Căci atunci când
raţiunea, aflată în suflet, dacă stăpâneşte sufletele, le uneşte cu virtutea a
ceea ce este necesar, pe bună dreptate, contopirea sufletelor este urmată în
mod legitim, de cea a trupurilo în care sălăşluiesc (Sfântul Vasile cel
Mare).
Iată ce spune Părintele Arsenie Boca: «Voi sunteţi fiii Celui
Preaînalt. Domnul a venit la nuntă, să reamintească oamenilor
conştiinţa divină, ridicând nunta la valoarea şi harul de Taină a
Bisericii. Când însă, oamenii nesocotesc acestă obârşie şi degradează
nunta, nepăzind „hotarul legii“ ei devin numai trup. Domnul a zis:
„Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt
numai trup“ (Facerea 6:3), şi se fac fiii pieirii:
„Vai ţie neam păcătos,
popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe
Domnul, tăgăduit-au pe Stăpânul lui Israel, întorsu-I-au spatele“ (Isaia
4:1), fii diavolului: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi
poftele tatălui vostru“ (Ioan 8:44), care-L răstignesc. Nuntaşii, (părinţii,
naşii, ceilalţi şi mirii) poartă răspundere pentru urmările pe care le dau
precum şi pentru roadele bune pe care le puteau aduce şi nu le-au adus
(după cuvântul Părintelelui Stăniloae: păcate prin omisiune).
Cununia civilă este doar partea formală a căsătoriei
Întemeierea familiei creştine trebuie să se bazeze pe iubire, dar o
iubire spirituală, bazată pe cunoastere. Nu poţi iubi ceea ce nu cunoşti.
Actele încheiate la Oficiul stării civile reprezintă numai partea
formală a căsătoriei (acordul oamenilor). Adevărata căsătorie este cea
consfinţită religios, conform cuvântului apostolic: „Taina aceasta mare
este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică“ (Efeseni 5:32). Pentru ca nunta
să fie după voia lui Dumnezeu trebuie să fie mai întâi ca-n Biblie, abia
apoi ca-n poveşti.
Oamenii se căsătoresc din două motive: pentru a nu
face păcate trupeşti şi pentru a deveni părinţi. Dar cel mai important
dintre aceste două motive este acela de a nu face păcate trupeşti.
Multe perechi îşi încep viaţa de familie cu aşteptări de-a dreptul
utopice. Oameni nedesăvârşiţi iau în căsătorie alţi oameni
nedesăvârşiţi şi apoi încep să aştepte desăvârşirea unul de la celălalt.
Aşteptăm de la soţie acea desăvârşire ce aparţine doar lui Dumnezeu.
Un soţ i-a spus soţiei sale într-o zi: Doamnă, ai făcut o mare greşeală.
Te-ai măritat cu un om în loc de un arhanghel. Nici-o căsătorie nu se
face în cer. Soţia perfectă este aceea care nu se aşteaptă la un soţ
perfect. Cred că trebuie să ţinem minte că dragostea are şi ochi şi
pleoape.
Cine este omul de lângă mine? Iubitul şi alesul lui Dumnezeu!
Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te
intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Il iubeşti pe Hristos şi pe
oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit. Zădărnicie e tot ce iei din
egoism. Veşnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie
este să primeşti cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi
se oferă cu iubire.”
Cum să-ţi păstrezi căsnicia
Un bărbat şi o femeie erau căsătoriţi de peste 60 de ani. Ei
împărtăşeau totul şi discutau despre orice. Nu aveau secrete unul faţă
de celălalt, cu excepţia unei cutii de pantofi pe care femeia o ţinea pe
dulapul ei de haine, şi , despre care l-a atenţionat pe soţul ei să nu o
deschidă sau să întrebe de ea vreodată.
În toţi acei ani, el nici nu s-a gândit la cutie, dar într-o zi,
bătrânica se îmbolnăvi foarte tare şi doctorii ziceau că nu prea mai are şanse să se însănătoşească. Încercând să pună toate lucrurile în
ordine, bătrânelul a luat cutia de pantofi de pe dulap şi a pus-o lângă
patul soţiei sale.
Era şi ea de acord că era timpul să afle şi soţul ei ce era în acea
cutie. Când a deschis-o, în cutie erau două păpuşi croşetate şi o
grămadă de bani: în total vreo 25.000 de dolari. El a întrebat-o
despre conţinutul acestei cutii. Când ne-am căsătorit, spunea ea,
bunica mea mi-a spus că secretul unei căsătorii este să nu te cerţi
niciodată. Spunea că întotdeauna când mă supăram pe tine , să tac
din gură şi să croşetez o păpuşică.....
Bătrânelul era atât de impresionat, încât abia îşi putea stăpâni
lacrimile.
Doar două păpuşi erau în cutie! Ea fusese supărată numai
de două ori în toţi aceşti ani în care au trăit împreună. Nu mai putea
de fericire!
„Iubito, spuse el, înţeleg existenţa păpuşilor, dar toţi aceşti bani?
„Oh, zise ea, aceştia sunt banii pe care i-am obţinut din vânzarea
păpuşilor’’.....
RUGǍCIUNE:
Doamne, mă rog să-mi dai înţelepciune să-mi
înţeleg soţul; iubire ca să pot să-l iert; şi răbdare pentru toanele lui.
Pentru că Doamne, dacă aş cere putere, mă tem că l-aş bate prea
tare. Amin!
Bibliografie: Biblia - E.I.B.M. - Bucureşti, 1994; Preot, Igor Macovei, „Călăuza misionarului
ortodox“, Costion Nicolescu, „Elemente de teologie ţărănească“, Editura Vremea XXI,