DESPRE TAINA NUNŢII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                    CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                                                                               Preot Ioan 

 Motto „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică“(Efeseni 5:3-32). 

                                                         Iubiţi credincioşi, 

 Nunta sau cununia este acea taină în care, prin rugăciunile şi binecuvântarea preotului, se pogoară asupra a două persoane - bărbat şi femeie care se însoţesc - harul dumnezeiesc care întăreşte şi sfinţeşte libera lor legătură pentru ajutorul reciproc, naşterea legiuită şi creşterea de copii. CĂSĂTORIA a fost întemeiată de Dumnezeu ţncă din Vechiul Testament, cînd „Domnul i-a binecuvîntat (pe Adam şi pe Eva), zicînd: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el“ (Facerea 1:28). Şi atunci Adam, fiind inspirat de Duhul Sfînt, a exprimat legea căsătoriei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său ăi pe mama sa ăi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amîndoi un trup“ (Facerea 2:24).
De atunci la poporul evreu nunta a devenit o legătură religioasă.

Nunta era privită ca un act mare şi sfînt, unul cu înalte obligaţii şi îndatoriri nu numai unul către altul, ci şi către Dumnezeu. Că într-adevăr astfel priveau patriarhii Vechiul Testament, înalta însemnătate morală a nunţii şi însemnătatea binecuvîntării lui Dumnezeu pentru ea, aceasta se poate vedea din istoria căsătoriei lui Isaac cu Reveca (Facerea 24): „Trimiţând Avraam pe sluga sa, Eleazar, în Mesopotamia ca să aleagă femeie fiului său Isaac, iată cum l-a binecuvântat la plecare: „Domnul Dumnezeul cerului ăi al pămîntului va trimite pe îngerul său înaintea ta ăi vei lua femeie feciorului meu de acolo“ (Facerea 24:7).
 Ajungând sluga în oraşul lui Nahor şi oprindu-se la o fântână în afară de oraş, aşa s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, scoate-mi în cale astăzi şi fă milă cu stăpânul meu Avraam. 

Iată stau la fântâna aceasta şi fetele locuitorilor cetăţii au să iasă să scoată apă. Deci fata care îi voi zice: pleacă ulciorul tău să beau şi caremi va răspunde: „Bea!, Ba şi cămilele toate le voi adăpa până se vor sătura“, aceea să fie cea pe care Tu ai rânduit-o robului tău Isaac“ (Facerea 24:12-15). Şi îndată după aceasta, când una din fecioare, anume Reveca, a îndeplinit tot ce se ceruse de sluga lui Avraam şi când toate acestea au fost comunicate părintelui ei - Batuel, fiul lui Nahor şi fratele lui Laban - iată ce i-au răspuns: „De la Domnul vine lucrul acesta... iată, Reveca este înaintea ta, ia-o şi te du, şi să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit Domnul (Facerea 24:50-51). Şi după ce a convenit la aceasta şi Reveca, o trimise şi o binecuvântă zicând: „Sora noastră să se nască din tine mii şi zeci de mii şi să stăpânească urmaşii îţi porţile vrăjmaşilor lor“ (Facerea 24:60). Din această istorie se vede ce mare însemnătate religioasă se dă nunţii şi ce mare considerare se dădea la contractarea căsătoriei binecuvîntării lui Dumnezeu, a părinţilor şi a rudelor. Inviolabilitatea căsătoriei este strict apărată de Legea lui Dumnezeu dată prin Moise: „Aşadar, omul care va preacurvi cu femeia care are bărbat, ambii să fie omorâţi (Levitic 20:10), iar acela care va păzi sfinţenia căsătoriei va fi binecuvântat de Dumnezeu“ (Deuteromom 7:14). Însuşi Hristos a binecuvântat nunta, deşi în Biblie nu se găseşte un loc anume din care să rezulte indiscutabil că Taina Nunţii este instituită de Iisus Hristos.

Cu toate acestea o serie de fapte confirmă aceasta. Astfel Iisus Hristos a cinstit în chip deosebit nunta din Cana Galileii prin prezenţa sa şi prin săvârşirea în public a celei dintâi minuni a Sa:  prefacerea apei în vin (Ioan 2:1-11). Mai târziu Iisus Hristos adesea a vorbit despre indisolubilitatea căsătoriei în aşa fel încât se vede că a privit-o ca Sfântă Taină. Când fariseii l-au întrebat: „Se cade, oare, ca omul să-şi lase femeia pentru vreo pricină?“, Iisus Hristos, după ce a adus aminte despre aşezarea căsătoriei în Rai (Facerea 1:27) şi cuvintele spuse de Adam: „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Facerea 2:24), le-a zis: „CEEA CE A UNIT DUMNEZEU OMUL SǍ NU DESPARTǍ!“ (Matei 19:6).

 Sfântul Apostol Pavel vorbeşte mai pe larg despre căsătorie. El consideră căsătoria atât de necesară pentru creştini, că le dă sfat ca ei să se căsătorească, iar cei căsătoriţi. numai în timpul „postului şi rugăciunii“ să nu aibă legătură conjugală: „Să nu vă lipsiţi unul de altul (trupeşte) decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună ca să nu vă ispitească satana din pricina neînfrânării voastre“ (1Corinteni 7:5).

Despre văduvele tinere spune: „Aşadar, eu vreau ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de casă şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară“ (1 Timotei 5:14). 

Sfântul Apostol Pavel consideră căsătoria ca O TAINǍ MARE şi spune că ea să se facă după legea Domnului, adică cu binecuvântarea Sfintei Biserici: „Femeia este legată prin lege cât trăieşte bărbatul ei; dacă însă moare bărbatul ei, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai după legea Domnului“ (1 Corinteni 7:39). „Taina aceasta (nunta) mare este; eu însă zic în Hristos şi în Biserică“ (Efeseni 5:32). Sfântul Apostol Pavel, după ce dă sfaturi femeilor de a se supune bărbaţilor ca Domnului - iar bărbaţii de a-şi iubi femeile cum a iubit Hristos Biserica, numeşte căsătoria „TAINǍ MARE“, cu condiţia ca ea să fie încheiată în spiritul lui Iisus Hristos şi a Sfintei Biserici adică, atunci este taină când este sfinţită de Biserică (Efeseni 5:22). 

 Toţi Sfinţii Părinţi şi învăţători bisericeşti au învăţat că din vechime în Sfânta Biserică a existat Taina Nunţii, care trebuie să se săvârşească prin binecuvântarea şi rugăciunile Bisericii, a preoţilor, şi prin aceasta se comunică celor căsătoriţi deosebitul har dumnezeiesc pe care sunt datori să-l păstreze totdeauna sfânt şi ca atare nunta nu se mai poate desface.

 Sfântul Ignatie Teoforul, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, zice: „Cum au procedat locuitorii din Cana Galileii aşa să procedeze şi acum cei ce se căsătoresc: să aibă în mijlocul lor pe Hristos!“. Dar cum poate fi aceasta? Prin mijlocirea preoţilor. „Cel ce vă primeşte pe voi - zice Domnul - pe Mine mă primeşte“ (Matei 10:40).

Sfântul Ambrozie afirmă direct atunci când spune: „Nunta creştină trebuie să se sfinţească cu acoperământul şi binecuvântarea preoţească“.

                        COMBATEREA OBIECŢIUNILOR CULTELOR RELIGIOASE 

               Cu toată claritatea expunerii dogmei despre Taina Nunţii, căsătoria din primele veacuri ale creştinismului a avut mulţi duşmani: Menandru şi Saturnin învăţau că atât căsătoria cât şi naşterea de prunci sunt de la diavol; Carpocrat, Prodicos şi secta lui Basilide condamnau căsătoria, propovăduind trăirea în cele mai odioase orgii, pentru a nimici prin ele opera diavolului şi trupul format din materia cea rea; Marcion combătea şi el căsătoria; Taţian învăţa că în Vechiul Testament a fost îngăduită datorită slăbiciunii firii omeneşti, dar ea este incompatibilă cu spiritul şi perfecţiunea Noului Testament; Eustaţienii combăteau căsătoria din pricina principiilor lor rigoriste, iar maniheii şi priscilianiştii nu erau atât de mult împotriva căsătoriei, pe cât erau împotriva naşterilor de copii, pentru a nu dura mult materia şi prin ea răul în lume. Catarii, albigenzii, paulicienii şi bogomilii, s-au răsculat împotriva căsătoriei; Rascolnicii ruşi s-au răsculat şi ei împotriva căsătoriei; Toate cultele religioase din zilele noastre nu recunosc căsătoria ca o taină, ci zic că ea este o simplă instituţie naturală şi socială, şi spun despre cuvintele din Efeseni 5:32 că nu se referă la unirea dintre bărbat şi femeie ci la unirea lui Hristos cu Biserica, şi cuvintele „în Hristos şi în Biserică“ se tâlcuiesc cu „despre Hristos şi despre Biserică“. 

                                                                 OBIECTIA CULTELOR RELIGIOASE 

    La creştinii ortodocşi, în timpul cununiei, se întrebuinţează inelele, cununiile, paharul de obşte, înconjurarea mesei, despre care lucruri nu se scrie nimic în Biblie.

 RĂSPUNSUL NOSTRU Toate aceste lucruri care se întrebuinţează la oficierea Tainei Nunţii, au o însemnătate simbolică foarte adâncă.

INELUL se întrebuinţează ca un întreg în sine încheiat, fără început şi fără sfârşit - simbol al iubirii nesfârşite. Despre inel se pomeneşte în Biblie, când Faraon, în semn că l-a pus pe Iosif mai mare peste tot pământul Egiptului: „A scos inelul din degetul său şi l-a pus pe degetul lui Iosif“ (Facerea 41:41-42); tatăl fiului risipitor în semn de iertare a poruncit să-i pună inel în degetul lui (Luca 15:22).

CUNUNIILE se întrebuinţează tot pe baza Bibliei, căci citim: „Ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă“ (Isaia 60:10). Despre cununii zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cununiile de aceea se pun pe cap, ca semn al învingerii, pentru că mirii rămânând neatinşi de păcatul desfrânării, intră în odaia nuntală neîntinaţi“. 

 PAHARUL comun se dă celor nou cununaţi pentru ca ei cu bucurie să ia parte la comuna unire a vieţii lor.

 ÎNCONJURAREA MESEI exprimă bucuria spirituală şi este simbolul nedespărţirii legăturii nunţii.  
Concluzii: 

 1. Nunta a fost întemeiată de Dumnezeu încă din Vechiul Testament: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul“ (Facerea 1:28); „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Facerea 2:24); Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fii lui şi le-a zis: «Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi»“ (Facerea 9:1).

 2. Nunta era privită ca un act mare şi sfânt (Facerea, capitolul 24).

 3. Inviolabilitatea căsătoriei este strict apărată de legea lui Dumnezeu: „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata“ (Levitic 20:10); „De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată pe amândoi să-i daţi morţii“ (Deutoronom 22:22).

 4. Însuşi Iisus Hristos a binecuvântat nunta: „Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost Cuvânt către creştinii ortodocşi despre „Taina nunţii“ 6 chemat şi Iisus şi ucenicii săi la nuntă...“ (Ioan 2:1-11); „Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă! “ (Matei 19:6). 

 5. Sfântul Apostol Pavel consideră căsătoria necesară: „Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, să nu dea potrivnicului nici-un prilej de ocară“ (1 Timotei 5:14); „Celor ce sunt necăsătoriţi le spun: bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă“ (1 Corinteni 6:8-9). 

 6. Numai ereticii se leapădă de nuntă ca de ceva rău: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor. Prin făţărnicia unor mincinoşi care sunt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie“ (1 Timotei 4:1-3).

                                                                         Iubiţi credincioşi,

 Cât de mult visează fetele încă din fragedă copilărie să aibă o anume rochie de mireasă şi cum să fie îmbrăcat mirele ei drag. Ce minunat! Toate Domnul le-a lăsat! Însă, bine este a şti că „Fecioria este ca soarele“, şi că cele două daruri, FECIORIA şi TINEREŢEA, numai o dată ni le dă Dumnezeu. Şi atunci, minunat lucru este ca până la cununia religioasă tinerii să-şi păstreze fecioria (trupul neîntinat), iar după nuntă să-şi păstreze patul conjugal curat: „Fugiţi de desfrânare!

Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup.
Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însăşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!“ (1 Corinteni 6:18-20). Aşa cum avem două mâini, tot aşa în ziua nunţii mirii trebuie să aibă primite deja cele două binecuvântări: a părinţilor trupeşti şi a preotului duhovnic.
 Prin preot Dumnezeu binecuvântează dacă i se cere legătura sfântă a celor doi: „Spune lui Aaron şi fiilor lui (preoţilor) şi le zi: Aşa să-i binecuvântaţi şi să ziceţi către ei: Să vă binecuvânteze Domnul şi să vă păzească! Să caute Domnul asupra voastră cu faţa veselă şi să vă miluiască! Să-şi întoarcă Domnul faţa către voi şi să vă dăruiască pace! 

             

               AŞA SĂ CHEME NUMELE MEU ASUPRA LOR ŞI EU, DOMNUL, ÎI VOI                                                               BINECUVÂNTA!“ (Numerii 6:23-27).

 Unul din momentele esenţiale, de fapt cel mai frumos în viaţa unei femei este acela de a fi mireasă, iar în viaţa unui bărbat este acela de a fi mire. Şi atunci, de neînţeles sunt acei oameni care trec prin această viaţă doar cununaţi civil, şi care pierd cu bună ştiinţă: binecuvântarea lui Dumnezeu - prin cununia religioasă; binecuvântarea pentru copiii lor (născuţi în nelegiuire); binecuvântarea părinţilor şi odată cu aceastea, pierd bucuria vieţii veşnice adică mântuirea sufletelor lor. Aşadar, deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de sublima Taină a Nunţii, indiferent dacă au greşit sau nu trupeşte până atunci, ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească, şi odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor. AMIN.

 Sfânta Scriptură pomeneşte de castitate, de morală, de sfinţenie şi iubire în căsătorie. Ea interzice libertinajul, desfrâul, dezechilibrul moral. Ana, mama macabeilor din Vechiul Testament, este chipul femeilor care preferă moartea decât viaţa infamă.

 Care sunt însuşirile familiei creştine?

 Însuşirile familiei creştine se desprind din învăţătura Sfintei Biserici despre căsătorie şi sunt:

   1. UNITATEA ŞI EGALITATEA. 

Familia trebuie să fie întemeiată prin legătura dintre un singur bărbat şi o singură femeie.
 Fiecare (barbat) să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său (1 Corinteni 7: 2). Sfânta noastră Biserică nu îngăduie legatura dintre bărbat şi mai multe femei, căci aceasta înjoseşte femeia. În familia creştină femeia este soţie, adică tovarăşa de viaţă şi împreună-lucrătoare cu bărbatul, în toate. Creştinismul a ridicat femeia din starea de înjosire faţă de bărbat, în care se găsea mai înainte, şi a aşezat-o în toată vrednicia ei de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, precum spune Sfântul Apostol Pavel: Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus (Galateni 3:28). Astfel, creştinismul a arătat pentru prima dată că femeii i se cuvine aceeaşi preţuire ca şi bărbatului. Numai mult mai târziu, orânduielile omeneşti iau recunoscut şi ele femeii drepturi şi îndreptăţiri alături de bărbat.

 2. DRAGOSTEA ŞI BUNA ÎNVOIRE DINTRE SOŢI. 

Când sila, sau alte pricini, ca de exemplu averea, duc la întemeierea unei familii, atunci rareori traiul între soţi este fericit.

 3. CURĂŢIA.

 Soţii să nu fie în apropiata înrudire trupească şi sufletească. Prin canoanele sale, Sfânta noastră Biserică a stabilit gradele de rudenie, care fac cu neputinţă încheierea căsătoriei.

 4. SFINŢENIA. 

Familia trebuie să fie binecuvântată prin Taina Sfintei Cununii. Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria, prin care se înfiinţează familia, Taină mare, dar nu altfel, ci numai dacă ea este întemeiată în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5:32). Pentru însemnătatea pe care familia o are în viaţa de obşte, binecuvântarea dumnezeiască este de neapărată trebuinţă.

 5. TRĂINICIA.

Căsătoria să fie pentru toată viaţa, căci: Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19:6). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: Celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia (1Corinteni 7:10-11).

 În afară de moartea trupească,. Sfânta Biserică îngăduie desfacerea legăturii dintre soţi (divorţul) numai din pricini morale asemanătoare morţii trupeşti, cum sunt: necredincioşia (adulterul), sau alte legături trupeşti neîngăduite (Matei 19:9).

Sfânta noastră Biserică îngăduie recăsătorirea soţilor văduvi....

                                                                   Nunta creştină 

 Nu toată nunta dintre oameni şi nu la toate confesiunile nunta este Sfântă Taină. Aşa la protestanţi, la catolici, la anglicani şi la alte multe confesiuni şi popoare, nunta n-are putere de Taină. Este numai un simbol la dânşii, un act de prietenie. Dar niciunde n-are nunta putere harică de Taină şi nu este atât de cinstită ca în Sfânta Biserică Ortodoxă.

 Cuvinte celebre despre familie

 ► Familia este doar sâmburele societăţii (H. Ibsen).

 ► Familia este adevăratul laborator de închegare a caracterului (N. Mărgineanu).

 ► Familia e un milie bine organizată poate influenţa în bine caracterul copiilor (M. Cajal).

 ► Viaţa de familie nu este o plăcere, ci o datorie (A. P. Cehov).

 ► Mai bine fată cinstită decât zestrea grămădită (proverb românesc)

. ► Căsătoria fără copii este ca pomul fără roade (proverb românesc).

 ► Când vrei să te însori deschide ochii în patru ca să nu aduci pe dracu în casă (Iordache Golescu).

 ► Toţi bărbaţii din lume sunt arhitecţi şi nevestele lor ingineri (Cilibi Moise).

 ► În familie trebuie să se deprindă supunerea (Balzac).

 ► Istoria căsniciilor bune este ca cea a popoarelor fericite (Balzac).

 ► Toate familiile seamănă una cu alta, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei (Tolstoi).

 ► Numai prin mijlocirea familiei poţi suporta restul lumii (Melville).

 ► Să te fereşti de cearta înverşunată, ce pierde întotdeauna familii (Babrius).

 ► Baza morală a căsătoriei şi a familiei este dragostea adevărată (O. Trăsnea).

 ► Căsnicia este o artă, trebuie s-o creezi din nou în fiecare zi (R. Tagore).

 ► Nu văd siguranţa fericirii decât în căsătorie (G. Călinescu).

 ► Familia se poate considera cea mai influentă şcoală a civilizaţiei (S. Smiles).

 ► Nu este în lumea asta nimic mai bun decât familia liniştită (I. Slavici).

 ► Trei lucruri mai principale se caută a găsi în femeie: onestitate, economie şi ordine. Cu aceste calităţi, casa lui va fi mai prosperă (P. Ispirescu).

 ► Dacă te conduci după principiile bune, căsătoria constituie lucrul cel mai frumos (Montaigne).

 ► Dacă vrei să te căsătoreşti bine, căsătoreşte-te cu cine te potriveşti (Ovidiu).

 ► Căsătoreşte-te cu femeia, nu cu înfăţişarea ei (Proverb german).

 ► La căsătorie, unire sufletească, dragoste frăţească şi pungă obştească (Proverb românesc).

 ► Căsătoria nu este ceva indiferent: ea este un mare bine sau un mare rău, o mare linişte sau o mare tulburare (P. Charron).

 ► Căsătoria fără copii este ca ziua fără soare (Proverb latin).

 ► Ţine ochii deschişi înainte de căsătorie şi pe jumătate închişi... după (B. Franklin).

 Nunta păstrează sfinţenia Nimic nu uneşte viaţa noastră atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie. Bărbatul şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumătatea întregului nu poate face copii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei. Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei...Căci atunci când raţiunea, aflată în suflet, dacă stăpâneşte sufletele, le uneşte cu virtutea a ceea ce este necesar, pe bună dreptate, contopirea sufletelor este urmată în mod legitim, de cea a trupurilo în care sălăşluiesc (Sfântul Vasile cel Mare).
Iată ce spune Părintele Arsenie Boca: «Voi sunteţi fiii Celui Preaînalt. Domnul a venit la nuntă, să reamintească oamenilor conştiinţa divină, ridicând nunta la valoarea şi harul de Taină a Bisericii. Când însă, oamenii nesocotesc acestă obârşie şi degradează nunta, nepăzind „hotarul legii“ ei devin numai trup. Domnul a zis: „Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup“ (Facerea 6:3), şi se fac fiii pieirii: „Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Stăpânul lui Israel, întorsu-I-au spatele“ (Isaia 4:1), fii diavolului: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru“ (Ioan 8:44), care-L răstignesc. Nuntaşii, (părinţii, naşii, ceilalţi şi mirii) poartă răspundere pentru urmările pe care le dau precum şi pentru roadele bune pe care le puteau aduce şi nu le-au adus (după cuvântul Părintelelui Stăniloae: păcate prin omisiune).

Cununia civilă este doar partea formală a căsătoriei Întemeierea familiei creştine trebuie să se bazeze pe iubire, dar o iubire spirituală, bazată pe cunoastere. Nu poţi iubi ceea ce nu cunoşti. Actele încheiate la Oficiul stării civile reprezintă numai partea formală a căsătoriei (acordul oamenilor). Adevărata căsătorie este cea consfinţită religios, conform cuvântului apostolic: „Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică“ (Efeseni 5:32). Pentru ca nunta să fie după voia lui Dumnezeu trebuie să fie mai întâi ca-n Biblie, abia apoi ca-n poveşti. Oamenii se căsătoresc din două motive: pentru a nu face păcate trupeşti şi pentru a deveni părinţi. Dar cel mai important dintre aceste două motive este acela de a nu face păcate trupeşti. Multe perechi îşi încep viaţa de familie cu aşteptări de-a dreptul utopice. Oameni nedesăvârşiţi iau în căsătorie alţi oameni nedesăvârşiţi şi apoi încep să aştepte desăvârşirea unul de la celălalt. Aşteptăm de la soţie acea desăvârşire ce aparţine doar lui Dumnezeu. Un soţ i-a spus soţiei sale într-o zi: Doamnă, ai făcut o mare greşeală. Te-ai măritat cu un om în loc de un arhanghel. Nici-o căsătorie nu se face în cer. Soţia perfectă este aceea care nu se aşteaptă la un soţ perfect. Cred că trebuie să ţinem minte că dragostea are şi ochi şi pleoape.

 Cine este omul de lângă mine? Iubitul şi alesul lui Dumnezeu!

 Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Il iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit. Zădărnicie e tot ce iei din egoism. Veşnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie este să primeşti cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi se oferă cu iubire.”

 Cum să-ţi păstrezi căsnicia 

 Un bărbat şi o femeie erau căsătoriţi de peste 60 de ani. Ei împărtăşeau totul şi discutau despre orice. Nu aveau secrete unul faţă de celălalt, cu excepţia unei cutii de pantofi pe care femeia o ţinea pe dulapul ei de haine, şi , despre care l-a atenţionat pe soţul ei să nu o deschidă sau să întrebe de ea vreodată. În toţi acei ani, el nici nu s-a gândit la cutie, dar într-o zi, bătrânica se îmbolnăvi foarte tare şi doctorii ziceau că nu prea mai  are şanse să se însănătoşească. Încercând să pună toate lucrurile în ordine, bătrânelul a luat cutia de pantofi de pe dulap şi a pus-o lângă patul soţiei sale. Era şi ea de acord că era timpul să afle şi soţul ei ce era în acea cutie. Când a deschis-o, în cutie erau două păpuşi croşetate şi o grămadă de bani: în total vreo 25.000 de dolari. El a întrebat-o despre conţinutul acestei cutii. Când ne-am căsătorit, spunea ea, bunica mea mi-a spus că secretul unei căsătorii este să nu te cerţi niciodată. Spunea că întotdeauna când mă supăram pe tine , să tac din gură şi să croşetez o păpuşică..... Bătrânelul era atât de impresionat, încât abia îşi putea stăpâni lacrimile.
 Doar două păpuşi erau în cutie! Ea fusese supărată numai de două ori în toţi aceşti ani în care au trăit împreună. Nu mai putea de fericire! „Iubito, spuse el, înţeleg existenţa păpuşilor, dar toţi aceşti bani? „Oh, zise ea, aceştia sunt banii pe care i-am obţinut din vânzarea păpuşilor’’..... 

                                                                     RUGǍCIUNE: 

 Doamne, mă rog să-mi dai înţelepciune să-mi înţeleg soţul; iubire ca să pot să-l iert; şi răbdare pentru toanele lui. Pentru că Doamne, dacă aş cere putere, mă tem că l-aş bate prea tare. Amin!

 Bibliografie: Biblia - E.I.B.M. - Bucureşti, 1994; Preot, Igor Macovei, „Călăuza misionarului ortodox“, Costion Nicolescu, „Elemente de teologie ţărănească“, Editura Vremea XXI,