12 mai 2017

Constiinta

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, este ochiul lui Dumnezeu. Nu există om fără constiinta, chiar dacă se spune câteodată că un om nu are constiinta; aceasta înseamnă că el nu vrea să ţină socoteala de ditactele ei, dar nu că ea nu ar exista.

Constiinta se manifestă ca o lumină, ca un sentiment lăuntric; cea din întâi licărire a sa nu se câştigă prin experieţă, nici prin învăţătură, şi este înăscută în sufletul nostru, este sădită de Dumnezeu ca lege a Sa ca un ecou al dreptăţii veşnice, ca semn neîndoios al asemănării omului cu Dumnezeu. Aşa cum luminătorul trupului este ochiul, tot aşa luminătorul trupului este ochiul, tot aşa luminătorul sufletului este constiinta. Constiinta îndeplineşte în suflet şi în viaţa omului un intreit rol. Înainte de a săvârşi o faptă bună sau rea, constiinta îl sfătuieşte s-o facă sau să n-o facă, deci ea este un sfătuitor; în timpul  când omul săvârşește fapta, constiinta este ca un martor, ea după ce fapta e săvârşită, constiinta devine judecător. Mulţumirea sufletească ce simţim după săvârşirea binelui se numeşte satisfacţia constiintei. Dacă această satisfacţie devine permanentă, ea se numeşte fericire. Aceasta este singura fericire adevărată în viaţa pământească pe care o pot gusta şi bogatul şi săracul, si cel invătat si cel neinvătat, si cel sănătos si cel bolnav.

O educaţie îngrijită şi un mediu social sănătos vor contribui la formarea unei conştiinţe drepte, pe când lipsa de educaţie şi un mediu social nesănătos conduc la falsificarea ei. Religia şi ocupaţia fac, deasemenea, constiinta să difere la oameni. Una este conştiinţa  păgânului, alta este a evreului, alta a mahomedanului, alta a creştinului adevărat. Una este constiinta preotului, alta a militarului şi alta a negustorului. Constiinta se mai deosebeşte şi după cărţile bune sau rele pe care le citim sau le-am citit în copilărie, după felul de viaţă cinstită sau destrăbălată ce duce omul.

Ierodiacon Visarion Iugulescu

9 mai 2017

Din sfaturile preotului Visarion Iugulescu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



În biserică se întâlneşte omul cu Dumnezeu. De aceea, biserica se numeşte casa lui Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că " Cine nu are biserica de mamă nu-L are pe Dumnezeu de Tată". Ne dăm noi seama ce înseamnă ca biserica să ne fie mamă?! Cum suge pruncul la pieptul mamei sale ca să se hrănească şi să crească, aşa trebuie să suga Harul ceresc, credinţa, învăţătura, Cuvântul lui Dumnezeu ca să se hrănească şi să crească, să aibă şi pe Dumnezeu de tată.

Vai, câte suflete mor de foame şi de sete lângă bogăţiile şi lângă averile  lumi acesteia  trecătoare! Ei nu cunosc izvorul acesta limpede care este Sfânta Biserică. Ei nu au credinţă şi nu vin să se adape şi să se hrănească în Casa lui Dumnezeu, mor de foame cu traista cu bani, bani destui, dar sufletul e pustiu, e flămând, sufletul este în pierzarea morţii şi, dacă nu se întorc la Dumnezeu, vor pierii în blestem dumnezeiesc.

Mai uşor se mântuieste cel sărac, cel lipsit, şi încă nădejdea lui este întemeiată pe Împărăţia cerului, pe fericirea veşnică a raiului. El are mintea luminată şi vede cum, cu fiecare zi ce trece din viaţa lui, se apropie de grădina fericirii vesnice. De aceea, nădejdea lui este întemeiată şi nu pune nici un preţ pe lumea asta trecătoare.

Au fost şi bogaţi care s-au mântuit, căci au folosit  banii şi averea pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele aproapelui. Unii au făcut biserici şi mănăstiri într-un slava lui Dumnezeu, au făcut spitale, şcoli şi orfelinate pentru binele aproapelui. Alţii au scris cărţi şi le-au împărţit gratuit pentru luminarea poporului. Pe toţi aceşti oameni bogaţi care au făcut o mulţime de fapte bune Dumnezeu i-a numărat cu Avraam cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerească.

                                                                                                                Visarion Iugulescu

8 mai 2017

Apostolul și Evanghelistul Ioan Teologul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Comemorat pe 8 mai
 
Biserica comemorează pe Sfântul Ioan în această zi, din cauza pelerinajului anual la mormântul lui.
Când Sfântul Ioan a implinit varsta trecuta de o sută de ani, a luat șapte dintre discipolii săi și a mers la un loc în afara orașului Efes. Acolo el le-a spus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi a coborat în mormânt și a spus ucenicilor săi să-l acopere cu pământ. Mai târziu,cand mormântul a fost deschis trupul sfântului nu mai era acolo.
În fiecare an, pe data de 8 ,un praf roșu se riduca din mormânt,praf pe care credincioșii il colecteaza pentru a fi vindecați de bolile lor.
Apostle and Evangelist John the Theologian
Commemorated on May 8
The Church commemorates St John on this day because of the annual pilgrimage to his grave.
When St John was more than one hundred years old, he took seven of his disciples and went to a spot outside the city of Ephesus. There he told them to dig a grave in the form of a cross. Then he climbed into the grave and told his disciples to cover him with earth. Later, the grave was opened and the saint’s body was not there.
Each year on May 8 a red dust would arise from the grave which the faithful collected in order to be healed of their illnesses.

https://web.facebook.com/pios.marian

sursa

mai multe icoane găsiti aici: http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

7 mai 2017

ACATISTUL SFÂNTULUI APOSTOL Şl EVANGHELIST IOAN (8-Mai)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Veniţi toate popoarele creştineşti pe "Fiul Tunetului" să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul loan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Icosul 1
Pe văzătorul tainelor cereşti, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat şi din izvorul înţelepciunii Celui fară de margini s-a adapat, să-l lăudăm cu toţii, cei iubitori de Hristos, şi cu dorire, aşa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viaţă o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viaţă, de Cuvântul Vieţii ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ţi le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ţie ţi le-a încredinţat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 2-lea
În muntele Taborului ai văzut slavă lui Hristos, pe cât este cu putinţă omului a o vedea, şi din tainica descoperire, înţelegând că El este Stăpânul morţii şi al vieţii, din inimă I-ai cântat Lui laudă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ca un ucenic preaiubit şi ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli şi pururea pe El din inimă îl iubeşti; pentru care şi noi te lăudăm şi zicem:
Bucură-te, că la învierea fiicei lui Iair, tu de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că la răstignirea Domnului tu lângă crucea Lui ai stat;
Bucură-te, că la înfricoşatele taine ale Patimilor lui Hristos şi tu cu inima ai pătimit;
Bucură-te, că Patimile Domnului şi Stăpânului Vieţii, cu inima plină de durere le-ai privit;
Bucură-te, că pe Domnul până la a Sa moarte L-ai urmat;
Bucură-te, că Domnul de pe Cruce cu tine a vorbit;
Bucură-te, că pe tine, fiu al Maicii Lui te-a numit;
Bucură-te, că pe Sfânta Sa Maică, Domnul ţie ţi-a încredinţat-o;
Bucură-te, că tu spre pază şi îngrijire pe Preasfânta Sa Maică o ai luat;
Bucură-te, că la preacinstita ei Adormire, cu mare evlavie ai slujit;
Bucură-te, că stâlparea cea adusă ei de Arhanghelul Gavriil ai purtat-o înaintea sicriului celei preasfinte;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 3-lea
După Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, împreună cu ucenicul tău Prohor, în Asia ai plecat şi acolo cuvântul Domnului ai propovăduit şi pe toţi cei ce au crezut i-ai învăţat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Văzând mai înainte, cu ochii cei de gând, ispitele şi primejdiile ce te asteaptă în calea propovăduirii Evangheliei, prin credinţa fierbinte şi dragoste de Dumnezeu, asupra intristării şi mâhnirii care te împiedica de la alegerea ta ai îndrăznit; pentru această te fericim şi zicem:
Bucură-te, că în Asia cuvântul Domnului ai predicat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului multe primejdii şi multe scârbe ai răbdat;
Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău, Prohor, în Efesul Asiei ai intrat;
Bucură-te, că acolo pe Româna cu toată casa ei o ai botezat;
Bucură-te, că pe Dominos cu puterea lui Hristos l-ai înviat;
Bucură-te, că pe Dioscorid, tatăl lui Dominos, la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că prin aceste minuni pre mulţi i-ai întors la Hristos;
Bucură-te, că şi alţi trei sute de oameni morţi ai înviat;
Bucură-te, că şi pe cel slăbănog de doisprezece ani l-ai făcut sănătos;
Bucură-te, că prin alte rugăciuni, capiştea Artemidei din temelie o ai dărâmat;
Bucură-te, că la căderea capiştei nici un om nu s-a vătămat;
Bucură-te, că din porunca împăratului Domiţian, la Roma ai plecat legat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 4-lea
Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a spăimântat, ci, cu mare bucurie primind legăturile pentru Domnul, din inimă îl lăudai pe El, cântand: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Legatu-te-au pe tine ostaşii cei tineri cu lanţuri şi cu cătuşe, ducându-te la corabie, sub paza lor, spre Roma, unde ai plecat şi proniei dulcelui tău Iisus cu blândeţe şi linişte te-ai supus, pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
 Bucură-te, că tu, prin legăturile celor tirani, Stăpânului tău te-ai asemănat;
Bucură-te, că El, pentru a noastră mântuire, de cei fărădelege a fost prins şi legat;
Bucură-te, că faţă de ostaşii cei păgâni şi tirani, cu multă dragoste te-ai purtat;
Bucură-te, că furtuna mării ce era să fie, mai înainte o ai arătat;
Bucură-te, că în acea călătorie, pe toţi din corabie cu minunile tale i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că în a ta inimă pururea pe Hristos îl aveai;
Bucură-te, căci cu a Lui putere minuni mari săvârşeai;
Bucură-te, că icoana vieţii lui Hristos în tine foarte s-a închipuit;
Bucură-te, că tu din toată inima pe El L-ai iubit;
Bucură-te, că în calea suferinţelor, cu mare dorire Lui I-ai urmat;
Bucură-te, că, dorind dragostea Lui, spre chinuri cu bucurie ai călătorit;
Bucură-te, că pe tine, iubitul Său ucenic, puterea Domnului pururea te-a sprijinit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 5-lea
Potolit-ai, cuvântătorule de Dumnezeu, furtuna cea înfricoşată a mării cu sfintele tale rugăciuni. Şi această minune văzând-o toţi cei de pe corabie, foarte s-au spăimântat, cunoscând puterea Adevăratului Dumnezeu ce era întru tine; iar tu pe toţi i-ai îndemnat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În ostrovul Patmos, din porunca păgânului împărat Domiţian, ai fost izgonit, căci acolo, prin pronia lui Dumnezeu cea bună, spre folosul multora ai venit, pentru care şi noi cu evlavie te lăudăm aşa:
Bucură-te, că de ostaşii cei tirani, cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că sub paza ostaşilor spre Patmos împreună cu ucenicul tău Prohor ai călătorit;
Bucură-te, că din această călătorie, pe tânărul cel înecat, cu rugăciunea tu l-ai înviat;
Bucură-te, căci cu această minune pe toţi i-ai spăimântat;
Bucură-te, că şi furtuna mării tot cu rugăciunea ta o ai liniştit;
Bucură-te, că pe ostaşul cel bolnav l-ai tămăduit;
Bucură-te, că şi apa mării cu rugăciunea ta o ai îndulcit;
Bucură-te, că pe cel ce murea de sete în corabie de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos în ostrovul Patmos o ai propovăduit;
Bucură-te, că pe Miron şi pe toţi ai casei lui i-ai creştinat;
Bucură-te, că şi capiştea lui Apelie cu cuvântul la pământ o ai răsturnat;
Bucură-te, că puterea cea drăceasca a lui Chinops vrăjitorul, neputincioasă o ai arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 6-lea
La chemarea antipatului, pe femeia lui care foarte se chinuia a naşte, numai cu trecerea pragului lor o ai uşurat. Şi această minune văzând-o antipatul, casa lui a crezut în Hristos şi a dat slavă lui Dumnezeu, cântand: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Petrecând în acest loc timp de trei. ani şi ducându-te într-o cetate ai cărei locuitori erau foarte întunecaţi cu slujirea de idoli, foarte te-ai ostenit pentru propovăduirea cuvântului, spre a lor minunare, şi astfel ai adus mare mulţime la Hristos; drept aceea, cu dorire te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe locuitorii cetăţii aceleia cu cuvântul adevărului i-ai luminat;
 Bucură-te, că pe tinerii cei legati spre jertfa diavolului de moarte i-ai scăpat;
 Bucură-te, că pe diavolul cel în chip de lup, legându-l, l-ai întrebat;
Bucură-te, că prin puterea lui Hristos din acel ostrov l-ai alungat;
Bucură-te, că pe fiul jertfitorului lui Die l-ai înviat;
Bucură-te, că a idolului Dionis capişte cu rugăciunea o ai dărâmat;
Bucură-te, că pe Nuchian vrăjitorul l-ai biruit;
Bucură-te, că şi mâna antipatului o ai uscat;
Bucură-te, că prin uscarea mânii, antipatul a cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că şi Prochiana, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 7-lea
Înainte de întoarcerea la Efes ai scris celor din ostrovul Patmos Evanghelia lui Hristos şi înfricoşătoarele vedenii ale Apocalipsului, iar mulţimea credinciosilor de acolo au păstrat cele scrise spre a lor luminare şi mântuire, ca şi pe însăsi cuvintele lui Hristos, şi pentru bogăţia dogmelor celor din ele, slavă au dat lui Dumnezeu, cântand: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Începutul Evangheliei tale, început al dogmelor celor preaînalte Bisericii lui Hristos au rămas, căci tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit ca S-a întrupat şi între oameni a locuit. Minunându-ne dar, după cuviintă, de înălţimea cea duhovnicească a înţelepciunii tale, pe tine te lăudăm zicând aşa:
Bucură-te, că tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că ai mărturisit căci Cuvântul a fost la Dumnezeu dintru început;
 Bucură-te, că tu ai arătat că nimic din cele ce sunt făcute, fară de El nu s-au făcut;
Bucură-te, că taina întrupării Cuvântului mai presus de toate tainele se arată a fi;
Bucură-te, că întradevăr taina întrupării Cuvântului, pe toate tainele le covârşeşte;
Bucură-te, că tu cu o minte mai presus de teologia cea catafatică te-ai suit;
 Bucură-te, că pe cele neînţelese de a ta minte, prin spaimă şi minune le-ai cinstit;
Bucură-te, că tu în chip apofatic, Taina întrupării Cuvântului, lumii o ai propovăduit;
Bucură-te, că taina înomenirii Cuvântului, nimeni din oameni nu o a tâlcuit;
Bucură-te, că taina iconomiei lui Dumnezeu, pururea rămane taină;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 8-lea
Prealuminat ai arătat în a ta învăţătură că Legea şi Proorocii în porunca iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele sălăşluieşte. Deci, ca pe un Apostol al dragostei creştine, toată Biserica lui Hristos te laudă şi lui Dumnezeu îi cântă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Zis-ai, dumnezeiescule Apostol al lui Hristos, că Dumnezeu dragoste este şi că cel ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece şi Dumnezeu întru el, prin aceasta arătându-ne nouă cele mai înalte ale Legii Darului pentru care, după cuviinţă, zicem către tine:
Bucură-te, că tu pe Dumnezeu iubire L-ai numit;
Bucură-te, că tu ne-ai învăţat pe noi sa-L iubim pe Dumnezeu, Care mai înainte de noi ne-a iubit;
Bucură-te, că de la tine dragostea lui Dumnezeu noi am cunoscut-o;
Bucură-te, că tu ai zis: Cel ce are dragoste, de la Dumnezeu este el născut;
Bucură-te, că tu ne-ai arătat cele spuse de Dânsul, că cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş este;
Bucură-te, că învăţătura ta la iubire ne îndeamnă şi de ură ne fereşte;
Bucură-te, că tu dragostea lui Dumnezeu către lume ai arătat;
Bucură-te, că dragostea de aproapele de la tine o am învăţat;
Bucură-te, că tu ai zis că Dumnezeu pe noi ne-a iubit;
Bucură-te, că după a ta mărturisire, Dumnezeu din dragoste pentru lume, pe Fiul Său Cel iubit în lume L-a trimis;
Bucură-te, că după mărturisirea ta, din dragostea Sa pentru noi, moarte a suferit;
Bucură-te, că pe tine, după dreptate, Biserica lui Hristos, Apostol al dragostei te-a numit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 9-lea
Iubitorule de feciorie şi de Dumnezeu, iubite Apostole şi Evangheliste Ioane, ţie Domnul mari şi înfricoşătoare taine ţi-a descoperit, fiindcă tu viaţă fară de prihană ai petrecut şi pe El din toată inima L-ai iubit şi în a ta inimă I-ai cântat aşa: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Mintea ta cea curată întru uimire făcându-se şi de Duhul Sfânt într-o zi de Duminică răpindu-se, la cele mai de sus de a ta lucrare s-a suit şi de la Alfa şi Omega, taina cea preamare i s-a descoperit, pe care noi te cinstim şi către tine zicem aşa:
Bucură-te, că la ostrovul Patmos, pe Domnul între şapte sfeşnice L-ai văzut;
Bucură-te, că de la El mari descoperiri ai avut;
Bucură-te, că de la El poruncă de a scrie ai primit;
Bucură-te, că, scriind celor şapte Biserici, porunca Domnului ai împlinit;
Bucură-te, că slavă Tronului lui Hristos ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că în duh, pe cei douăzeci şi patru de bătrâni ai privit;
Bucură-te, că ai văzut şi cartea cea cu şapte peceţi;
Bucură-te, că ai privit la deschiderea acelei cărţi;
Bucură-te, că taina celor şapte peceţi ţie ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că numărul celor feciorelnici, în chip simbolic, ţie, iubitorule de feciorie, ţi s-a arătat;
Bucură-te, că şapte îngeri şi şapte trâmbiţe înaintea lui Dumnezeu ai văzut;
 Bucură-te, că la trâmbiţarea primilor îngeri, foc şi sânge pe pământ a căzut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 10-lea
Dumnezeu, Cel Preasfânt şi Preacurat, întru tine, vasule cel ales al fecioriei, a turnat din Duhul Său şi de descoperirea tainelor celor preaînalte pe tine te-a învrednicit, pentru care şi noi pe tine te lăudăm şi lui Dumnezeu îi cântam: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Făcutu-te-ai biserică preaaleasă a lui Dumnezeu, prin viaţa ta cea nevinovată şi neprihanită, căci cu taină măsurarea Bisericii şi a Altarului lui Dumnezeu ţie ţi s-a încredinţat; primeşte, te rugăm, şi de la noi, smeriţii, aceste cântari:
Bucură-te, că Biserica şi Altarul cel din cer, tu, în descoperire le-ai măsurat;
 Bucură-te, căci curtea Bisericii spre intrare a neamurilor o ai luat;
Bucură-te, că prigoana Bisericii de către Antihrist, lumii tu o ai vestit;
Bucură-te, că pe fiara cea cu şapte capete şi zece coarne, lumii o ai descoperit;
Bucură-te, că şi vremea stăpânirii fiarei, de tine nu s-a tăinuit;
Bucură-te, că şi numele fiarei, cu taină, Bisericii l-ai arătat;
Bucură-te, că şi pe fiara cu coarne ca de miel o ai văzut luminat;
Bucură-te, că şi secerisul cel de apoi ţie Domnul ţi l-a arătat;
Bucură-te, că şi teascul cel mare al mâniei Domnului ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că şi pe cei şapte îngeri cu cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, tu lumii le-ai vestit;
Bucură-te, că taina Babilonului celui mare ţie ţi s-a arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 11-lea
Bucuria şi veselia cea mare a nunţii Mielului lui Dumnezeu, ţie de la Duhul Sfânt ţi s-a descoperit şi cântarea cea de biruinţă asupra fiarei, de la puterile cereşti tu o ai auzit, care cu glasuri de tunet cântau slavă lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieştilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit. De aceea şi Dumnezeu, a ta minte, de vedenia tainelor celor cereşti o a învrednicit şi cu înţelegere prea adâncă a strălucit. Pentru care noi, cei neputincioşi la înţelegerea celor bune, te lăudăm:
Bucură-te, că a ta minte de la Duhul Sfânt s-a luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie pe balaur l-ai văzut legat;
Bucură-te, că Judecata cea de apoi în vedenie o ai văzut luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie ai văzut Ierusalimul cel de sus, veşnicule moştenitor al lui;
Bucură-te, că pe Mireasa Mielului, tu o ai văzut împodobită;
Bucură-te, că pe cetatea ta cu douăsprezece temelii şi douăsprezece porti o ai arătat că este preastrălucită;
Bucură-te, că douăsprezece mărgăritare în loc de uşi, cetatea aceea avea;
 Bucură-te, că uşile ei cele de mărgăritare preafrumos străluceau;
Bucură-te, că una din aceste uşi pe tine cu taină te închipuiau;
Bucură-te, că şi temeliile cetăţii celei de piatră scumpă tu le-ai văzut;
Bucură-te, că una din cele douăsprezece temelii ale cetăţii aceleia pe tine Domnul te-a făcut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 12-lea
Văzut-ai, Apostole, de Dumnezeu iubite, răul cel curat şi limpede ca şi cristalul al Apei Vieţii de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorând, pentru care şi noi, nevrednicii, cinstim cele de taină arătate ţie şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cu adevărat, Hristos, Pomul vieţii şi al veşnicei nemuririi este, căci prin El a luat fiinţă neamul omenesc cel mort de demult prin călcarea poruncilor, pe Care toate popoarele pământului îl slăvesc, iar pe tine, ucenicul Lui cel iubit, te fericesc, cântand aşa:
Bucură-te, că şi tu, unul din roadele cele tainice ale Pomului Vieţii ai fost;
Bucură-te, că tu, pom al vieţii cu douăsprezece roade ai văzut pe Hristos;
Bucură-te, că şi tu, pom al vieţii, după împărtăşirea darului, te-ai făcut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire, mulţi în Hristos au crezut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire, mulţi Cuvântul Vieţii L-au auzit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Evangheliei, pe mulţi cu pâinea vieţii i-ai hrănit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Cuvântului, cu Apa Vieţii pe mulţi i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin cunoştinţa lui Hristos, Pomul Vieţii, neamurile de rana morţii s-au tămăduit;
Bucură-te, că tu din tulpina Pomului Vieţii ai răsărit;
Bucură-te, că tulpina Pomului Vieţii pe tine te-a hrănit;
Bucură-te, căci cu Darul lui Hristos, Pomului Vieţii, ai adus rod însutit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 13-lea
O, dumnezeiescule Apostole şi Evangheliste al lui Hristos, Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit şi de vederea tainelor celor preaînalte de la El te-ai învrednicit, cu sfintele tale rugăciuni, ajută-ne ca în ziua cea mare a Judecăţii de apoi să luăm milă şi iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa şi Omega, Caruia să-I cântăm laudă aşa: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Pe văzătorul tainelor cereşti, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat şi din izvorul înţelepciunii Celui fară de margini s-a adapat, să-l lăudăm cu toţii, cei iubitori de Hristos, şi cu dorire, aşa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viaţă o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viaţă, de Cuvântul Vieţii ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ţi le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ţie ţi le-a încredinţat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Şi Condacul întâi
Veniţi toate popoarele creştineşti pe "Fiul Tunetului" să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul loan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
După aceasta se zice această:
RUGĂCIUNE


       Cu credinţă, cu dragoste şi cu evlavie, din inimă venim către tine, Sfinte Apostole şi Evangheliste Ioane, de Dumnezeu cuvântătorule şi prietenul cel preaiubit al lui Hristos, şi cu toată umilinţa te rugăm să ne ajuţi nouă, nevrednicilor, cu sfintele şi preaputernicele tale rugăciuni, spre a trece cu linişte şi cu alinare peste toate valurile cele tulburi ale veacului celui de acum şi spre a nu cădea noi în laturile şi cursele cele prea meşteşugite ale răilor oameni şi ale viclenilor diavoli.
                 Pe tine, vulturule cel preaînalt zburator al teologiei, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Preamilostivul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, ca să lumineze cu al Său Har minţile noastre cele întunecate de patimi, spre a primi şi noi înţelepciunea cea de la Duhul lui Dumnezeu şi a cunoaşte dogmele dreptei credinţe şi minunile cele din Legea Sa, şi spre a lucra şi noi, după putere, pe cele ce le vom înţelege. Pe tine, ucenicul cel preaiubit al lui Hristos, care ai propovăduit lumii dragostea lui Dumnezeu şi dragostea de aproapele, te rugăm să ne ajuţi cu a ta mijlocire către Domnul, pentru ca şi noi prin Darul lui Dumnezeu să ajungem a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din toată vârtutea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Pe tine, vasul cel preacurat al fecioriei, te punem mijlocitor către Preabunul Dumnezeu, ca, prin ajutorul şi mila Sa să ne izbăvească de războaiele cele iuţi ale mâniei şi ale poftelor trupeşti, precum şi de potopul gândurilor celor necurate, care pururea din inimă izvorăsc şi care, ca nişte nori ai întunericului, din adânc risipindu-se, mintea noastră o întunecă spre pierzarea sufletelor noastre. Către tine, preafericite ucenic şi apostol, care de către Domnul, fiu al Preasfintei şi Preacuratei Sale Maici ai fost numit, şi căreia până la ducerea ei din lumea aceasta i-ai slujit, cădem cu toată umilinţa şi zdrobirea inimii noastre, ca, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, care este şi Maica Domnului, Maica ta şi Maica noastră a tuturor celor ce au crezut în Hristos, să mijloceşti pentru noi către Preadulcele nostru Mântuitor ca, prin a Sa milă şi îndurare, să nu ne lase pe noi în toate zilele vieţii noastre, nici în ceasul sfârşitului nostru, atunci când vom sta înaintea Lui şi ne va judeca. Amin!

1 mai 2017

ÎNCĂ NU-I TÂRZIU!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
de Preot  Sorin Croitoru

Fugi de Domnul? N-ai decât!
Dar să știi frate creștine
Că în ceasul morții tale
Domnul va fugi de tine!

Când armatele de demoni
Îți vor da, rânjind, târcoale
Pe Mântuitorul nostru
Îl vei căuta cu jale!

Că au gheare ascuțite
Și figuri întunecate,
Sunt urâți din cale-afară..
Nu știi ce te-așteaptă, frate!

Când se rupe firul vieții,
Ca puhoiul cel de apă
Ei se năpustesc spre suflet..
De-a lor ură cin' te scapă?..

De ai fi crezut în Domnul,
El te-ar apăra prin îngeri,
Dar așa.. să știi creștine
Că te-așteaptă rele plângeri!

Spune-mi tu, în ceasul ăla
Cine te va mântui?
Ai prieteni preaputernici
Care te vor izbăvi?

Sau te-'nșeli crezând că Domnul
Milă îți va arăta?..
Nu, creștine, Domnul nostru
Singurel te va lăsa!

Că ai timp o viață-'ntreagă
Să-L slăvești cum se cuvine,
Dar tu fugi acum de Dânsul..
Va fugi și El de tine!

Pune mâna și te roagă,
Pleacă-ți fruntea-'n rugăciune,
Dacă vrei să prinzi la moarte
Vremuri fericite, bune..

Că ne-a zis Mântuitorul,
Însă tu nu ai credință:
După moarte se termină
Timpul pentru pocăință!

Te învăț ca pe un frate,
Ba mai mult.. ca pe un fiu:
Ia în serios credința,
Cât nu este prea târziu!
amin


Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI