Rugaciunea care nu se face cu inima, este numai pentru noi, numai pentru a ne odihni gandul nostru ca ne rugam
” – In armata, cand era frig, ne puneau sa batem pasul pe loc si sa cantam. Iar aceasta o faceam pentru “conservare”, numai ca sa nu degeram. Tot astfel si rugaciunea care nu se face cu inima, este numai pentru noi, numai pentru a ne odihni gandul nostru ca ne rugam. Nu merge mai departe.
- Parinte, noi facem rugaciune, dar de ce oare mintea noastra hoinareste incolo si – ncoace?
- Pentru ca este o rugaciune fara durere! Pentru a ne ruga cu inima, trebuie sa ne doara. Precum atunci cand ne lovim la mana sau in alta parte, mintea noastra se duce in locul unde ne doare, tot astfel, pentru a se cobori mintea in inima, trebuie ca inima sa ne doara.
- Dar cum ne putem pastra in aceasta stare, atunci cand nu avem vreo problema sau vreo durere?
- Atunci cand durerea celuilalt o facem a noastra! Trebuie sa-l iubim pe celalalt si sa ne doara pentru el, pentru a ne ruga pentru acela. Sa iesim incet incet din sinea noastra si sa incepem sa iubim, sa ne doara si pentru alti oameni, mai intai pentru familia noastra, iar apoi pentru marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu.
Cu cat mai mult il doare pe cineva pentru aproapele sau, cu atat mai multa mangaiere dumnezeiasca primeste, caci altfel nu este cu putinta sa sufere durerea. Dumnezeu il mangaie intr-un chip deosebit pe cel care sufera pentru ceilalti. “
fragment din PARINTELE PAISIE MI-A SPUS …
Multi credinciosi spun ca au slabit in rugaciune si nu se mai pot ruga. Ce sa facem ca sa avem ravna si evlavie pentru rugaciune?
- Credinciosii nu trebuie sa inceteze a se ruga macar cu mintea. Aceste momente de vid sau de urcus, sau de coboras, se constata si in lumea sfintilor, pentru smerenia lor.
Dumnezeu cumpaneste darurile cu fiecare, pentru un echilibru duhovnicesc. Unii pierd din calitatea rugaciunii, altora, care s-au rugat cu smerita inima, le-a venit un fel de mangaiere, iar apoi cu parere de sine se roaga sa le vina numai mangaieri, si este o simpla amagire, un fel de a se tangui. Astfel de mangaieri pot veni de la diavolul, ca simti falsa satisfactie a amagirii.
Diavolii sunt bucurosi sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte, fara interes si fara oprire.
Roaga-te smerit s-aduci pe Dumnezeu in inima ta, decat sa te inalti cu inima si sa te ratacesti cumva pe sus. Ca mai bine este sa nu fii nimic decat sa fii eroul altcuiva si nu al lui Hristos.
De rugaciune avem nevoie fara de incetare, pentru ca este cuviincios sa fim mereu cu Dumnezeu. Si apoi suntem panditi de cel rau, de asemenea, fara incetare.
Mila lui Dumnezeu este cu noi, sa nu se teama nici o inima plecata, caci suntem rascumparati cu Sangele Mantuitorului si pretuim deci cat pretuieste El.
Sunt multi care, daca se roaga cineva din ai lor sau multi alti traitori crestini, se amagesc sa creada, macar ca traiesc intr-o condamnata nepasare, ca vor avea si ei fericita binecuvantare a acelora. E bine sa se stie din vreme ca, prin florile lor, buruienile campului se roaga in zadar sa fie iertate de coasa.
“Nu este rusins pentru un om de a cadea strivit de dureri, ci e rusinos de a muri nepasator si istovit de placeri” (Pascal)
Iar legat de Rugaciune, Parintele Arsenie Papacioc mai spune:
“Daca crestinul, cand sta la rugaciune, numai atunci se roaga, unul ca acesta nicidecum nu se roaga” (Pateric, cap. XXII, 5, p. 449.)
Este vorba deci, de a-L face simtit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe oricare sfant, cu inima ta, continuu. Aceasta ar tine luminita sufletului tau aprinsa, si va fi mai greu ca acel suflet sa fie atacat de diavol. Trebuie stiut ca mult se teme diavolul de omul treaz!
Rugaciunea este un mijloc neaparat folositor, dar trezvia este un scop atins.
fragment din: Parintele Arsenie Papacioc
– MICI INDEMNURI SPRE MANTUIRE
