Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatei Judecati
Pilda Fiului Risipitor ne va
uimi cat va fi lumea, prin milostivirea si negraita dragoste pe care
ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara
rastignit, adica cu bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza
astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise, ca
sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.
Iubirea insa nu-i unilaterala, ea cere
raspuns din partea celui iubit, iar raspunsul cel mai firesc nu poate fi
altul decat tot iubirea. Daca Duminica Fiului Risipitor ne-a pus
inainte dragostea cea preamilostiva a lui Dumnezeu fata de oameni,
duminica a treia, a infricosatei Judecati, ne face sa meditam la
raspunsul omului fata de dumnezeiasca dragoste; raspuns care se
indreapta deopotriva catre Dumnezeu si catre aproapele.
Iubirea fata de Dumnezeu e datoria cea
mai sfanta a omului. Nu-si iubesc oare copiii pe parinti? si animalele
si fiarele salbatice iubesc pe binefacatorul lor; dar cum sa nu iubeasca
omul pe Dumnezeu, Facatorul sau si datatorul a tot binele? "Dragostea
de Dumnezeu e miscarea cea mai fireasca a inimii: trebuie sa te
constrangi, sa-ti faci sila, sa te chinuiesti, ca sa nu iubesti pe
Dumnezeu" (Peguy).
De aceea, inca din Vechiul Testament
iubirea de Dumnezeu sta in fruntea Decalogului, este cea mai mare
porunca, in care se cuprinde toata Legea si Proorocii: "Sa iubesti pe
Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot
cugetul tau" (Matei 22, 37). Iar Mantuitorul Hristos nu recomanda nici o
alta porunca asa de mult ca porunca dragostei.
Dar oare cum se impaca libertatea si cu
porunca? Dumnezeu a facut pe om fiinta libera, aceasta este cununa
demnitatii sale, si Dumnezeu nu intelege sa nesocoteasca aceasta
libertate, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul vedem ca nu porunceste ci
invita: "Daca vrei sa intri In viata...; Cine vrea sa vina dupa Mine.."
si totusi, in alta parte, Mantuitorul spune lamurit: "Cel ce ma iubeste,
acela pazeste poruncile Mele" (loan 15, 14), aratand ca exista
porunci si ca implinirea lor este semnul cel mai sigur al iubirii de
Dumnezeu. Ce sunt deci, "poruncile" Domnului si care-i rostul lor?
"Implinirea poruncilor" ascunde o
adanca taina dumnezeiasca. Dumnezeu a dat putere celor ce cred in numele
Sau sa se faca fii ai lui Dumnezeu (loan l, 22). De aceea Sfintii
Parinti zic ca Dumnezeu este ascuns in porunci sau ca "Dumnezeu este
fiinta virtutilor". Pe masura ce omul implineste dumnezeiestile
porunci, puterea dumnezeiasca dintr-insul se face tot mai vadita; cu
orice fapta buna ce o face omul,iese tot mai mult la iveala chipul
dumnezeiesc ce se afla in el, devine tot mai mult asemenea cu Dumnezeu,
se face fiu al lui Dumnezeu si mostenitor al vietii vesnice.
Dumnezeu nu sileste pe om si cu atat
mai mult nu-i porunceste sa-L iubeasca; dar prin iubirea - implinire a
poruncilor, omul se face mostean al vietii de veci. si fiindca Dumnezeu
pentru om a gatit imparatia Sa de la intemeierea lumii si voieste ca
toti sa o dobandeasca, de aceea porunceste: "Fiti desavarsiti", "Fiti
sfinti", "Fiti milostivi, asemenea Tatalui Celui ceresc, ca sa fiti de-a
pururi impreuna cu El", implinirea poruncilor deci, nu este un lucru
datorat Iui Dumnezeu, cum se intampla cu poruncile omenesti, ci este
datorie fata de noi insine, interesul cel mai de temelie al vietii
noastre.
Sunt insa oameni care, neintelegand
aceasta, vad in poruncile -dragoste de Dumnezeu, o povara grea de
purtat, ca pe ceva facut pentru altcineva si nu pentru sine si-si fac
socoteala gresita ca pot duce o viata pacatoasa, straina de Dumnezeu si
totodata vor putea sa se bucure si de bunatatile ce le aduce vietuirea
impreuna cu Domnul. "Nu te grabi cu pocainta, il indeamna vrajmasul, ai
destula vreme pana la moarte! Nu stii ca Dumnezeu este indelung
rabdator si mult milostiv?" si omul neintelept asculta soapta celui rau,
duce mai departe casnicie cu pacatul, traieste o viata crestina
searbada, mangaindu-se cu socotinta mincinoasa ca Dumnezeu il va ierta,
cu mila Sa cea nemasurata, precum a iertat pe Fiul risipitor, pe
desfranata si pe talhar. Doar pentru cei pacatosi, si nu pentru cei
drepti, a venit Hristos!
Grozava inselare! Daca deznadejdea,
care vine din neincrederea in bunatatea lui Dumnezeu, este mare
primejdie pentru mantuire, apoi increderea nesocotita in dumnezeieasca
milostivire este si mai vinovata si mai primejdioasa. Prin deznadejde
omul isi taie orice putinta de indreptare, iar prin nesocotita incredere
nu mai vrea sa faca fapte bune si pacatuieste cu stiinta si cu voie
libera; amandoua sunt pacate grele impotriva Duhului Sfant si duc la
pieire vesnica.
Duminica Infricosatei Judecati
tocmai asupra acestei primejdii ne atrage atentia. Da, Dumnezeu este
nespus de bun, iubitor si milostivirea Lui este fara de margini; dar
totodata este nespus de drept. "Milostiv si drept este Domnul" zice
Psalmistul (Psalm 114, 5) si "dreptatea Domnului ramane In veac", in
curgerea vietii pamantesti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea
nemarginita, dar va veni ziua cand Dumnezeu se va arata mai ales in
lumina dreptatii Sale, ziua infricosatei Judecati. "Toti trebuie sa ne
infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos", zice Apostolul
(Romani 14, 10); atunci, "Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va
judeca neamurile fara strambatate".
Dar ce este "dreptatea dumnezeiasca"?
In cantarile de la utrenia acestei duminici auzim: "Cand se vor aseza
scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la judecata. O,
amar va fi atunci, pacatosilor! O, ce ceas va fi atuncea!" Dar despre
ce carti este vorba? Este cineva care scrie tot ce face omul in viata?
Da, cu adevarat sunt carti si este scriitor si nimic nu ramane nescris.
Si aici se cuvine a pomeni un lucru plin de mirare:
Oamenii de stiinta, tot iscodind sa
afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul,
tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in
alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei
noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi,
cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !
La infricosata Judecata se va deschide
aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor
vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata
lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele,
nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor "vor straluci ca
soarele" (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar
chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele
si patimile pe care le-au facut. "Cine va putea rabda acea nesuferita
rusine!"
Iata dreptatea dumnezeiasca. "Te-am
facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici
Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu
Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!" Tot
ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu.
Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii
sale cu care se va infatisa la Judecata.
Atunci, uitandu-se la icoana
dumnezeiasca pe care trebuia sa o realizeze, cu darurile primite de la
Dumnezeu si vazand chipul pocit si schimonosit pe care l-a faurit in
viata sa de pacat, omul singur va recunoaste rasplata ce i se cuvine.
"O, ce ceas va fi atuncea!" Judecata este constatarea a ceea ce am facut
noi in viata pamanteasca si totodata o pecetluire pe vecie a acestei
stari. Iata dreptatea dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba alegerea
noastra. De aceea, spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a
lui Dumnezeu, vazand pe fiii Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a
gatit imparatia de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei
vesnic, gatit diavolului si ingerilor lui.
De aceea, pomenirea Infricosatei
Judecati este totdeauna un indemn hotarat de a iesi din nepasarea de
mantuire. Sa nu ne inselam cu credinta mincinoasa ca Dumnezeu ne va
ierta fiindca este bun si milostiv. Bunatatea Lui nu poate fi prilej de
pacat. El iarta cu nemasurata milostivire, dar nu nesocoteste demnitatea
libertatii omenesti si contributia ei la mantuire. Pacatul, noi il
inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni
altul, nici chiar Dumnezeu. si daca omul nu si-a impodobit chipul sau
cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in
interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot
inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu
spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu
lacrimi.
Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu
ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am
sters, sa scriem si faptele cele bune ale virtutilor, prin implinirea
poruncilor lui Dumnezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul
nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret,
de care ne vom bucura in vecii vecilor. "Cum ti-ai crescut aici aripile,
asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea,
asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in
aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui."
A doua fata a raspunsului nostru la
dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea fata de aproapele, de
care iarasi vom da seama la infricosata Judecata. Icoana acestei iubiri
ne-o arata cat se poate de limpede Mantuitorul, cu pilda vietii si cu
cuvantul. "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau, Cel
Unul- Nascut, L-a dat pentru dansa" (loan 3, 16). "De aceea si voi
datori sunteti sa va iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu pe voi"
(loan 15, 12). "Dupa aceasta va vor cunoaste oamenii ci sunteti
ucenicii mei, daca veti avea dragoste Intre voi" (loan 13, 35). Nu
iubeste pe Dumnezeu cel ce nu iubeste pe aproapele; "pentru ci cel ce nu
iubeste pe fratele sau pe care il vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu
pe care nu-L vede" (I loan 4, 20), iar "cine iubeste pe Dumnezeu,
iubeste si pe fratele sau" (I loan 4, 21).
Cat de mult tine Mantuitorul la porunca
iubirii, ne-a aratat-o cand ne-a descoperit taina Judecatii celei din
urma. Atunci intreaga omenire va fi impartita in doua, dupa cum a
implinit sau nu porunca dragostei de aproapele.
Sa ascultam cu cutremur hotararea
Dreptului Judecator. "Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti,
binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de
la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am mancat, am
insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si
M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si
ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia
dintr-acesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si
celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel
vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si
nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am
fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita
si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea
mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25, 34-45).
Ar fi o greseala sa intelegem din
cuvantul Domnului ca dragostea fata de aproapele sta numai in
milostenia trupeasca. Milostenia este semnul vazut al dragostei de
Dumnezeu si fata de aproapele si cine o are, implineste toata virtutea,
impreuna cu milostenia are si celelalte virtuti. si iarasi am gresi
daca, vazand pretuirea cea mare pe care o da Domnul milosteniei, am
socoti ca toate celelalte fapte bune, mucenicia, rugaciunea, ostenelile
pentru virtute, vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi cantarite si
rasplatite: faptele, cuvintele, gandurile. Dar in pretuirea asa de mare
data unor fapte asa de simple, se ascunde o taina de mare pogoramant si
de dragoste de oameni din partea lui Dumnezeu. Acestea reprezinta pretul
cel mai scazut de mantuire ce se cere omului, ca sa nu ramana nici un
om pe lume care sa spuna ca nu a putut sa se mantuiasca, stiind ca nu se
afla om pe pamant care sa nu poata savarsi asemenea fapte de
milostenie. Viata pamanteasca este un mare dar al lui Dumnezeu. Ea este
scurta, dar cu ea putem agonisi vesnicia. "Putina este osteneala, dar
vesnica odihna", ziceau Parintii. Tot binele pe care il facem acum va
merge cu noi si ne va bucura in vesnicie.
De aceea, cugetarea la infricosata
Judecata este izvor de mare putere sufleteasca, ne smulge din nepasare
si ne imboldeste spre toata fapta buna. Despre Sfantul Macarie cel Mare
se spune ca era slab si uscat ca o smochina. "De ce, Parinte, il
intreaba un frate, esti mereu slab, si cand postesti si cand mananci?".
La care, Cuviosul raspunde: "Cociorva cu care intorci lemnele este
toata parlita si arsa. Tot asa mananca trupul omului, cugetarea la
infricosata Judecata."
Pomenirea mortilor din sambata
dinaintea Duminicii infricosatei Judecati, este un prilej de fapta buna
si de a ne arata dragostea fata de Dumnezeu prin dragostea fata de cei
adormiti. Daca cei vii ne pot intoarce aici dragostea si bunavointa
aratata lor, cei plecati din viata nu o mai pot face si rasplata ne
ramane intreaga.
Dar pomenirea mortilor este totodata si
un indemn de cugetare la moarte, pe care Sfintii Parinti o socotesc cea
mai inalta filosofic si foarte prielnica smereniei, rugaciunii si
pocaintei. Meditarea la zadarniciile vietii pamantesti, la scurtimea
vietii noastre, la stricaciunea vietii omenesti, ne trezeste din
nepasare, ne duce la cainta si indreptare. "Cugeta la cele mai de pe
urma ale tale, ne indeamna Sfantul loan Scararul, si in veci nu vei
gresf. Cine vrea sa scape de moartea vesnica sa aiba de-a pururi aducere
aminte de moarte. Ca "precum painea este cea mai de trebuinta din toate
bucatele, asa si aducerea aminte de moarte este fata de celelalte
fapte bune". "Sa-ti fie moartea doctor" zice Fericitul Augustin, aratand
ca filosofarea la moarte este taietoare de toata patima.
"Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte!"
"Vai mie, innegritule suflete! Pana
cand nu te mai opresti de la rautati? De ce nu-ti aduci aminte de
infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri de infricosatoarea
Judecata a lui Hristos?"
"Mi-am adus aminte de ceasul acela,
iubitilor, se tanguia Sfantul Efrem sirul, si m-am cutremurat; m-am
gandit la acel grozav judet si m-am infricosat; m-am dus cu mintea la
veselia raiului si am oftat; m-a cuprins plansul si am plans pana n-a
mai ramas in mine putere de plangere."
"Juru-te cu indurarile Tale, lubitorule
de oameni, Bunule, sa nu ma pui de-a stanga cu caprele ce Te-au amarat.
Nu-mi spune: nu te stiu! Ci, dupa indurarile Tale, daruieste-mi lacrimi
meince-tate, da-mi frangere de inima si umilinta si o curata, spre a se
face Biserica, si Prea Sfantul Tau Har. Ca desi sunt pacatos si
nevrednic, nu contenesc a bate la usa milostivirii tale!" (Sfantul Efrem
Sirul).
Parintele Petroniu Tanase
Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos
Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos