Sfantul Apostol si Evanghelist Luca s-a nascut in Antiohia Siriei. Il intalneste pe Hristos in Teba Boetiei, loc in care se ingrijea de bolnavi in calitatea sa de medic. Crezand in El, Sfantul Luca ajunge sa se numere printre cei 70 de Apostoli. Impreuna cu Sfantul Apostol Cleopa, el L-a vazut pe Domnul inviat pe drumul catre Emaus (Luca 24). Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Luca s-a intors la Antiohia si l-a ajutat pe Pavel sa vesteasca Evanghelia Domnului.
A scris o Evanghelie si cartea Faptele Apostolilor adresate dregatorului Teofil.
Dupa martiriul Sfantului Apostol Pavel, Sfantul Luca a predicat Evanghelia in Italia, Dalmatia, Macedonia si Grecia.
Este socotit si patronul iconografiei crestine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtand in brate pe Hristos si prima icoana a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
A trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, cand niste pagani l-au spanzurat de un maslin in cetatea Tebei din Boetia.
Constantie, fiul imparatului Constantin, a adus moastele sfantului din Teba si le-a asezat in Biserica Sfintilor Apostoli, sub sfanta masa, alaturi de cele ale Sfintilor Andrei si Timotei.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.