26 iunie 2012

Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie




De fapt ce este rugăciunea? Rugăciunea este o vorbire  a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.
De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.
Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I  este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît  Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.
Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI