DUMINICA I DUPĂ RUSALII
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
CAPITOLUL 10
32.
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi
Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este
vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe
Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
CAPITOLUL 19
27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?
28.
Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie,
la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi
şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece
seminţii ale lui Israel.
29.
Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau
femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi
şi va moşteni viaţa veşnică.
30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
Întrucât
sfinţenia este văzută ca fiind desăvârşirea omului, Biserica cinsteşte
pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dascălii
cei mai siguri şi prietenii cei mai apropiaţi ai oamenilor, pentru că
sunt prietenii cei mai apropiaţi ai lui Hristos Dumnezeu-Omul.
Astăzi, în faţa tentaţiei de secularizare, sfinţii ne învaţă că, dacă
uităm pe Dumnezeu, vom uita şi dimensiunea sacră a vieţii umane. În faţa
tentaţiei de a domina asupra altora, sfinţii ne învaţă să descoperim
forţa spirituală de a dărui altora şi de a ne dărui lui Hristos. În faţa
tentaţiei de a ne afirma în iubire de sine, sfinţii ne învaţă să găsim
bucuria în frumuseţea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru
toţi oamenii, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire!
Amin.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Citeşte mai mult...
Sfinţenia
este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această
vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se
deosebeşte de vremelnicie, de viaţă biologică, sfinţenia este firea care
veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie,
fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce cauta el.
Dar noi am făcut din sfinţenie un şablon şi am făcut un chip mincinos,
am pus pe sfinţi pe un piedestal cât se poate de înalt şi îndepărtat de
noi şi ne uităm la ei cu binoclul pe partea greşită ca să fie încă mai
departe, şi atuncea ne mirăm cum de nu ajungem acolo.
Părintele Rafail Noica - Război întru Cuvânt .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.