În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov, unul din cei mai cunoscuţi asceţi şi mistici ai Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit de două ori: pe 2 ianuarie, dată la care sfântul "s-a mutat în ceruri", în urmă cu 175 de ani, şi pe 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost sanctificat de către Biserică, în 1903.
De câte ori era bolnav, vindecarea îi venea în mod miraculos
"Fericită eşti tu, femeie văduvă" i-a spus într-o zi mamei lui Prohor un "nebun al lui Dumnezeu", întâlnind-o pe stradă cu cei doi băieţi ai ei, "fericită eşti tu că ai un fiu care va deveni un puternic mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, un om al rugăciunii şi al luminii pentru lumea întreagă."
Primul miracol care i-a salvat viaţa i s-a petrecut la vârsta de şapte ani. În timp ce vizita împreună cu mama sa o biserică în construcţie (construcţie finanţată de familia lui), a căzut de pe schela clopotniţei, de la o înălţime de şapte etaje. S-a ridicat nevătămat, spre uimirea mamei lui şi a celor care mai erau de faţă.
La vârsta de zece ani s-a îmbolnăvit foarte grav. La un moment dat, a avut un vis în care i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus că va veni la el să-l vindece. Într-adevăr, după câteva zile, o icoană a Fecioarei Maria, considerată ca fiind făcătoare de minuni, a trecut în procesiune pe străzile oraşului. Când se apropia de casa familiei lui Prohor, s-a dezlănţuit o furtună cu ploaie torenţială. Ca să apere icoana, pelerinii au adus-o în casă. Astfel a văzut-o şi copilul, care s-a vindecat pe loc.
La doi ani după ce a intrat la mănăstire s-a îmbolnăvit de hidropizie. A suferit timp de trei ani în tăcere, refuzând să fie chemat un medic pentru el. Spunea: "Eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici." La insistenţele călugărilor, care voiau să-l ajute cumva, a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate.
În timp ce ei se rugau în biserică, Prohor a avut o viziune în care i-au apărut Fecioara Maria împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Fecioara Maria i-a spus Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu un toiag, iar lichidul adunat în corpul său a început să iasă prin incizia făcută. După terminarea slujbei ceilalţi călugări l-au găsit pe Prohor vindecat, având doar o cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a petrecut. La scurt timp, pe locul apariţiei Fecioarei Maria a fost construită o infirmerie. Sfântul Serafim a construit el însuşi masa din altarul capelei, din lemn de chiparos. În acel loc a primit de atunci înainte Sfânta Împărtăşanie.