Sfantul Gheorghe Hozevitul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

În pustiul acesta al Iudeii se află şi Muntele Ispitirii, unde tradiţia spune că Mântuitorul a petrecut în post patruzeci de zile, iar la final a fost ispitit de diavol. Cine vrea să înţeleagă mai bine viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul sau pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să păşească o dată în pustiul Iudeii, locul unde aceşti oameni sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament au trăit şi l-au cunoscut pe Dumnezeu. Pustiul Iudeii este, alături de Sinai şi Athos, un reper al Ortodoxiei, un loc al luptei cu patimile şi un izvor de putere pentru cei care vin cu credinţă să-şi liniştească sufletul.
Pustiul stâncos al Iudeii, cu înălţimi abrupte, care îţi taie repiraţia, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului. Şi astăzi în Pustiul Iudeii trăiesc monahi care au lepădat complet lumea şi se nevoiesc în singurătate desăvârşită pentru a gusta din darurile duhovniceşti ale cerului. Mănăstirile din deşert, ridicate pe cele mai imposibile locuri, atrag mii de turişti din toate părţile, mai ales români şi greci. În timpul secolelor patru şi cinci aici s-au coagulat primele comunităţi de monahi, care au fost atraşi de relatările biblice despre sufletele care l-au găsit pe Dumnezeu în acest pustiu. Ei au trăit o viaţă de lipsuri şi de nesiguranţă, în izolare, în interiorul peşterilor din versanţii stâncoşi şi abrupţi, care nu urcă spre cer, ci coboară în prăpăstii adânci.

Pustiul Iudeii se află între Ierusalim şi vechiul Ierihon și a fost timp de secole leagăn şi inspiraţie pentru eremiţii veniţi aici din lumea întreagă. Pustiul stâncos, cu înălţimi abrupte, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului.
În acest loc se află Mănăstirea "Sfântul Gheorghe Hozevitul", reconstruită în secolul al XIX-lea, pe locul unei mănăstiri mai vechi, distrusă de invazia perşilor din 614, când lemnul Cinstitei Cruci a fost luat din Ierusalim. Aici trăiesc mai mulţi monahi greci. Acum drumul spre mănăstire a fost refăcut şi lărgit, astfel că pelerinii pot ajunge mai uşor la Mănăstirea Sfântului Gheorghe, unde a vieţuit şi Sfântul Ioan Iacob de Neamţ, unul dintre cei mai iubiţi şi cinstiţi sfinţi ai vremurilor moderne.
Sfantul Gheorghe Hozevitul este praznuit in data de 8 ianuarie.
Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinţilor săi, vrând să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi să scape de însoţirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care vieţuia ca şi pustnic deja de mai mulţi ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viaţa de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.
După ce a fost tuns în călugărie, a fost încredinţat unui bătrân aspru şi nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândeţe, răbdare şi smerenie, ca şi cum însuşi Domnul ar fi lucrat prin el.
Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de faţă cu toată obştea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului şi i-a înţepenit şi nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinţilor părinți din mănăstire.
Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit şi s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungaţi cu fratele său. El îl asculta în toate şi îl cinstea ca şi pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulţumea cu câteva resturi mucegăite şi acoperite de viermi, care le ţineau pentru ei de la o săptămână la alta. Şi s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat; iar altădată a îmblânzit un leu şi numai cu cuvântul.
Iar după ce a murit fratele său şi egumenul obştii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el îşi ascundea nevoința sa şi venea în obşte numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru fraţi şi să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămăşiţe de la masa de obşte, le usca la soare şi le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă.
Şi multe erau atacurile demonilor ca să-l oprească de la nevoința sa, dar el nu-şi oprea cu nici un chip pravila sa de rugăciune şi nu rostea niciodată vreun cuvânt fără să aibă semn de la Dumnezeu, dobândind astfel mare putere asupra duhurilor necurate.
Deşi se dezbrăcase de orice gând de judecată, se tânguia de râvna scăzută a părinţilor şi îi mustra pe cei care se făleau cu vechimea anilor de mănăstire, defăimând pe mireni şi pe păcătoşi. El zicea: „Credeţi-mă, chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul şi pământul, dar ar dispreţul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deşartă şi partea sa ar fi cu făţarnicii. Nu poţi să te apropii de Dumnezeu, dacă nu eşti în pace cu aproapele tău. Toate păcatele şi patimile au ca izvor mândria şi duc la moarte. Iar ascultarea şi supunerea către Domnul sunt viaţă, bucurie şi lumină”.
El îi învăţa pe ucenicii săi să se libereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoinţă, lacrimi, rugăciune şi post şi-i îndemna să se întreacă unii pe alţii în smerenie, păzindu-se de orice judecată şi invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârşirii.
Înainte de a năvăli păgânii perşi (614) Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului şi împresurarea Ierusalimului. Egumenul şi fraţii au avut astfel vreme să fugă; unii în Arabia, alţii în peşteri, dar el n-a vrut să părăsească locul unde Dumnezeu l-a aşezat. Totuşi, la rugăminţile ucenicilor săi, s-a plecat ca să se adăpostească la Calamon. Atunci cea mai mare parte dintre călugări au fost descoperiţi de păgâni, omorâți sau duși robi. Dar Sfântul Gheorghe a fost cinstit de barbari și a fost lăsat liber.
Astfel s-a întors la Hozeva, unde a rămas zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți. Iar când a ajuns la sfârșitul zilelor lui, simţindu-şi dinainte plecarea sa din viaţă, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Dar acesta fiind ocupat cu slujirea oaspeţilor, n-a putut să vină. Atunci bătrânul a trimis la el să-i zică: „Nu te necăji! Voi aştepta până când vei săvârşi slujirea ta”. Iar spre miezul nopţii, când ucenicul său a venit, l-a sărutat şi a zis: „Ieşi suflete al meu! Du-te către Domnul!”. Şi astfel ajungând la vârful nepătimirii şi umplându-se de darul Sfântului Duh, şi-a aflat odihna durerilor şi ostenelilor sale, mutându-se către Domnul său cel dorit, Căruia i se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Desertul Iudeii este marginit de Muntii Iudeii la vest și de la Marea Moartă la est. Acesta este considerat un deșert relativ mic, care acoperă doar 1.500 de kilometri pătrați, dar conține multe rezerve fascinante naturale, situri istorice, mănăstiri și panorame primordiale care îl face un loc interesant și unic pentru a fi vizitat.
Desertul Iudeii este plin de priveliști uluitoare, care sunt în continuă schimbare. Munti, stânci, și dealuri de cretă stau alături de platouri și canioane adânci. Desertul este traversat de mai multe râuri care au creat canioane de până la 500 de metri adâncime. Unele dintre aceste râuri au apă pe tot parcursul anului, formand oaze, cum ar fi Nahal Arugot, Nahal Prat, și Nahal David.
Desertul este aproape de Ierusalim și relativ slab populat cu câteva așezări care s-au stabilit în perimetrul acesteia și este cunoscut pentru peisajul său robust, care a oferit refugiu și locul unde s-au ascuns rebeli și fanatici de-a lungul istoriei, precum și singurătate și izolare pentru călugări și pustnici. In zilele Macabeilor (acum aproximativ 2000 de ani) cetati mari, cum ar fi Massada și Horkenya s-au stabilit în deșert. În timpul perioadei marea răscoală împotriva Romei ultima bătălie a zeloților evrei a avut loc pe Massada.
Rebelii evrei nu au fost singurii oameni care au trăit în deșertul Iudeii. În timpul perioadei bizantine (în urmă cu aproximativ 1.500 de ani), un ordin special de călugări cunoscut sub numele de Laura au trăit acolo și pe stilul lor de viata pe izolare totală și solitudine. Cele mai magnifice mănăstiri care au apartinut calugarilor din acest ordin au fost construite în stânci .
Una dintre acestea este Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit si “Hozevitul”. Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon. Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.
Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile. Complexul monahal dateaza inca din secolul al VI-lea, el pastrandu-si capelele si gradinile, pe care la ingrijesc si in care vietuiesc un grup de calugari greci.
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat – Cherit – din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab.
Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, mai inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
Multe manastiri au fost stabilite în deșertul Iudeii. Unele dintre acestea sunt încă active, iar altele, cum ar fi Manastirea Mar Saba, Mar Jirias și altele sunt goale și au ramas doar ruinele.
Hozeva se afla in Wadi Quelt – un defileu abrupt sapat in stanca de paraul el-Kelt (paraul biblic Cherit sau Chorath). Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Se mai vad si astazi ruinele apeductului construit de romani in Wadi Quelt.
Calugarii crestini s-au stabilit in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI aici au fost intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti. Primii calugari de aici, cunoscuti cu numele, sunt Prono, Ilie, Gannaios, Ainan si Zenon, ei stabilindu-se in vale prin anul 420. O micuta capela, zidita de catre cinci calugari sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan Tebeul, calugar venit din Theba Egiptului.
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul a fost numita astfel dupa numele celui mai renumit calugar ce a vietuit aici: Distrusa de persi in anul 614, manastirea a fost reconstruita in perioada cruciatilor. In urma atacului, 40 de calugari au fost martirizati. Dupa alungarea cruciatilor din Tara Sfanta, manastirea a ramas mai mult parasita.
O inscriptie in limbile greaca si araba, asezata deasupra vechii intrari in manastire, aminteste reconstruirea acesteia in anul 1179, de catre imparatul Manuel I Comneanul (1143-1180). In anul 1483, pelerinul Felix Fabri a gasit aici numai o serie de ruine.
In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, a restaurat complet manastirea. Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.
Initial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa, dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt.
Sfintele Moaste (craniile) ale calugarilor omorati de catre persi sunt pastrate intr-un paraclis de langa biserica centrala, unde se afla si Moastele intregi ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt. Tot aici se pastreaza si mormantul Sfantului Gheorghe Hozevitul.
Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
“Si a zis Domnul catre Ilie: ”Du-te de aici, indreapta-te spre rasarit si te ascunde la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Apa vei bea din acel parau, iar mancare am poruncit corbilor sa-ti aduca acolo!” Si a plecat Ilie si a facut dupa cuvantul Domnului; s-a dus si a sezut la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Corbii ii aduceau paine si carne dimineata, paine si carne seara; iar apa bea din parau. Dupa o vreme paraul a secat, nemaifiind ploaie pe pamant. Atunci a fost cuvantul Domnului catre Ilie, zicand: ”Scoala si du-te la Sarepta Sidonului si sezi acolo, caci iata am poruncit unei femei vaduve sa te hraneasca!” (III Regi 17, 2-9)
In vechime, mai circula pe alocuri si traditia conform careia Dreptul Ioachim, tatal Maicii Domnului, s-a ascuns in aceste locuri, postind si rugandu-se, vreme de 40 de zile, pana ce un inger al Domnului i-a spus ca Dreapta Ana, sotia lui, va ramane insarcinata si va naste o fata, care va fi Maica a Domnului.
Spre mânastire din parcarea pentru autocare, poți să mergi cu microbuze mai mici și magarusi, pentru cei care nu vor să faca drumul pe jos, așa cum am făcut-o noi, pe un drum abrupt si pietruit, cale de mai bine de o ora, iar mai apoi, o ingusta poteca porneste spre poarta manastirii. Valea numita "Wadi Kelt" strabate o insemnata parte din pustiul Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.
In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, s-a asezat intre vechile ziduri monahale din pustiul Iudeii, restaurand complet manastirea. Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.
Iitial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa, dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt. Sfintele Moaste (craniile) ale calugarilor omorati de catre persi sunt pastrate intr-un paraclis de langa biserica centrala, unde se afla si Moastele intregi ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt. Tot aici se pastreaza si mormantul Sfantului Gheorghe Hozevitul. Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, mai inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
Sfantul Gheorghe Hozevitul parasindu-si patria si neamul, cat si toata desfatarea lumeasca, sfantul a venit la Ierusalim, spre a se inchina la Sfantul Mormant, cat si la toate locurile cele sfinte. Cu aceasta ocazie, el intra in manastirea ce se va numi "Hozeva". Sfantul s-a nevoit ani indelungati in Pestera Sfantului Ilie, intru rugaciuni, osteneli si post indelungat. Sfintele sale moaste se pot cinsti in biserica manastirii, prin puterea lui Dumnezeu ele facand mari si multe minuni.
Sfantul Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul. Sfantul Ioan Iacob de la Manastirea Neamt s-a nascut in anul 1913 si a trecut la cele vesnice in data de 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. Sfantul a ajuns si Tara Sfanta si a mers la Asezamantul Romanesc de la Iordan, unde a devenit indrumator duhovnicesc. Cu toate acestea ravnitorul egumen nu era multumit de nevointele sale si dorea o vietuire mai aspra, intr-un loc mai pustiu asemenea marilor anahoreti din epoca de aur a crestinismului. Cuviosul Parinte Ioan s-a retras in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, loc in care se afla si pestera unde a trait pentru o vreme si Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul. Aici, au trait in vechime mii de calugari multi dintre ei martirizati in vremea persilor. Poate tocmai de aceea si cuviosul roman a ales pentru nevointa aceasta manastire, in care insa a locuit o vreme scurta, pentru ca in anul 1953 se retrage intr-o alta pestera din apropiere, unde a ramas pana la sfarsitul vietii, in cea mai severa schimnicie.
Pestera este sapata in stanca abrupta a muntelui. Aici a ramas timp de opt ani, pana la sfarsitul vietii, in cea mai severa schimnicie, odihnindu-se pe o rogojina asternuta pe o scandura si hranindu-se cu putine merinde uscate.
In aceasta pestera sapata in stanca abrupta a muntelui cuviosul isi petrecea zilele in cea mai inalta rugaciune si post, odihnindu-se pe o rogojina asternuta pe o scandura si hranindu-se cu putine merinde uscate. In aceasta asezare saraca s-a smerit si s-a rugat cuviosul Ioan vreme de opt ani, rabdand frigul, foamea, setea, arsita, boala si lipsurile si ispitele de tot felul.
Trupul sfantului a fost asezat in pestera mormintelor, in locul pe care si-l pregatise el insusi, de mai inainte. La moartea lui multimi de pasari s-au adunat la manastire, in chip minunat. Timp de douazeci de ani, cinstitul trup al cuviosului s-a odihnit in mormantul din Pestera Sfanta Ana. In luna august 1980, prin pronia dumnezeiasca, deschizandu-se mormantul sau, trupul cuviosului a fost gasit intreg, neputrezit si raspandind miros de buna mireasma. Moastele sale au fost stramutate, cu mare procesiune, in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul si asezate in paraclisul acesteia. Pentru viata sa sfanta, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 20 iunie 1992, a proclamat canonizarea Cuviosului Ioan Iacob si pomenirea lui in randul sfintilor, cu numele de "Cuviosul Ioan cel Nou Romanul", "Ioan Iacob de la Neamt" sau "Hozevitul", avand drept data de praznuire ziua de 5 august.
Ajungând aici, la Hozeva ne putem da seama că putini, foarte putini sunt demni de a vorbi despre nepatimire si despre desavarsire. Numai cel ce a ajuns la ea poate indrazni sa glasuiasca celorlalti si sa dea sfaturi. Dar cine este acela care s-a vindecat pe sine insusi de toate patimile? Si chiar daca ar fi cineva cu adevarat sfant, acela se ascunde, nu doreste ca lumea sa cunoasca desavarsirea lui. El numai pe Dumnezeu il cauta si numai Lui voieste sa-I placa, iar nu oamenilor.
După cum văd acum toată lumea aleargă spre cel viclean, ca si păcătosul spre păcat. Neînfrânati sunt oamenii si popor si cler aleargă spre păcat ca si caii cei nărăvasi. Nu se gândesc nici la Dumnezeu, nici la moarte, nici la judecată sau răsplată, la nimic. Cei ce vorbesc duhovniceste, dar n-au gustat inca prin proprie experienta din aceasta viata duhov¬niceasca, tot ce spun este doar o inchipuire invatata din carti. Cei ce vorbesc de faptele dreptatii si habar n-au de ele prin proprie vietuire sunt niste inselatori. Dupa cum pestele nu poate trai fara apa sau cineva nu poate merge fara picioare sau nu poate vedea lumea fara ochi, tot asa cel ce nu traieste ceea ce vorbeste nu cunoaste cu adevarat tainele si intelepciunea lui Dumnezeu. Unii care nu stiu sa vorbeasca, nu au aceasta arta, traiesc totusi si inima lor salta la atingerea harului divin, fiind plini de frica si cutremur. Caci nu in cuvant, ci in fapta sta puterea lui Dumnezeu.
Cel care vorbeste sincer, din inima si din credinta lui, se cunoaste, caci acesta simte, se aprinde ca un foc. Cine gusta din Duhul Sfant se aprinde de o sete si mai mare, niciodata nu se satura si nu crede ca-i ajunge ce a sorbit din izvorul de viata, se crede mereu mort si lacomia lui duhovniceasca sporeste. Cum spune Iisus: „Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate si de adevar, caci aceia se vor satura“. Cei care se cred sfinti pentru ca se infraneaza de la poftele trupului se insala, fiindca sfintenia in inima se produce mai intai. Cel sfant este cel curat in inima, care scoate afara toate gandurile necurate. Adevarul se vadeste tocmai pentru ca ii are impotriva pe mincinosi si pe batjocoritori. De aceea sfintii au fost martori ai adevarului, pentru ca au fost prigoniti de minciuna. Desavarsirea nu consta in abtinerea de la rele, ci in umilinta mintii si a inimii. Acolo locuieste sarpele veninos. Inima este o prapastie imensa, plina de spurcaciuni. Acolo trebuie sa facem curatenie mare. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)

Mai multe cititi aici:

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/2018/01/sfantul-gheorghe-hozevitul.html