RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII IERARHI ATANASIE ȘI CHIRIL,MARI FĂCĂTORI DE MINUNI, Alesule al lui Hristos, Sfinte Patriarh Atanasie, pomenind nevoinţele, viaţa plină de necazuri şi iubirea ta, te cinstim cu cântări ca pe un bun păstor şi al nostru apărător. Tu, însă, având îndrazneală către Dumnezeu, izbăveşte-ne pe noi de toate necazurile ca să-ţi cântăm ție:BUCURĂ-TE SFINTE IERARHE ATANASIE. Puterea lui Dumnezeu a coborât asupra ta, Sfinte Ierarhe Atanasie, şi te-a întărit în chip nevăzut în lupta cu necredincioşii şi cu cei ce părăseau credinţa ortodoxă. Cu toate acestea, nici viclenele lor clevetiri, nici săgeţile cele ascuţite ale învăţăturilor celor rele nu te-au clătinat pe tine. Tu, însă, ai stat ca un diamant pe piatra credinţei Sfinţilor Părinţi şi ai cântat lui Hristos. Aliluia.
Marele Ierarh al Constantinopolului, fericitul Chiril, iubindu-te pe tine precum un tată pe fiul său, te-a oprit pe tine ajutător în ostenelile sale şi în prigoanele din partea necredincioşilor, împreună cu el pătimitor fiind; de aceea şi noi, ca unui iubitor de Dumnezeu şi de oameni, îţi cântăm:BUCURĂ-TE SFINTE IERARHE CHIRIL. Cântările noastre de laudă nu le lepăda, Sfinte Ierarhe al lui Dumnezeu, ci primeşte-le cu milostivire şi înalţă pentru noi, la Domnul Dumnezeu, rugăciunile tale fierbinţi, ca să fie milostiv faţă de nedreptăţile noastre. Avându-te pe tine mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu, avem îndrăzneală să cerem har de la El, Căruia îi cântăm: Aliluia.
O, Sfinte Ierarhe al lui Hristos, Atanasie! Chemarea slujirii arhiereşti dându-ţi-se prin porunca lui Dumnezeu, alegerea slujirii arhiereşti ai primit şi Crucea lui Hristos pe umerii tăi punând, ai fost un bun păstor, luminător preaslăvit, stâlp neclintit, slujitor credincios al Bisericii, începător al ierarhilor, apărător al Ortodoxiei, dezrădăcinător al necredinţei, iar pentru aceasta ai fost aşezat în casa Domnului tău.
Roagă-te dar pentru noi, cei ce venim cu credinţă şi cu dragoste la cinstitele şi mult-vindecătoarele tale moaşte, şi nu ne lepăda pe noi, cei ce îţi cerem ajutor în necazuri şi în boli. Îndrăzneşte la Preabunul Părinte cu rugăciunea ta, mijloceşte pentru sufletele şi trupurile noastre şi deschide-ne nouă uşile milostivirii lui Dumnezeu. Prin rugăciunile tale, păstrează Sfânta Biserică întărită şi neclintită de toate uneltirile vrăjmaşului. Roagă-L pe Domnul şi Stăpânul să ne ajute să petrecem viaţă liniştită şi netulburată, întru toată evlavia şi curăţia. Păzeşte Biserica noastră de toate necazurile şi ispitele care vin de la toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi precum fiind în viaţă i-ai izbăvit pe locuitorii Cretei de moartea cea nedreaptă a agarenilor, aşa şi acum, fiind în ceruri, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu să ne izbăvească de toată reaua întâmplare şi pe noi, smeriţii creştini, care te cinstim cu laude şi cântări la Dunăre, unde ca un neîntrecut povăţuitor ai propovăduit pocăinţa şi iertarea vrăjmaşilor pentru iubirea lui Hristos cea fără de margini, întinde mâna ta de ajutor tuturor creştinilor ortodocşi care aleargă la cinstitele tale moaşte. Fii grabnic sprijinitor celor ce ţi se roagă, că văzând milostivirea lui Dumnezeu şi primind ajutorul aşteptat, să mărim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
O, mare şi minunate Sfinte Ierarhie al lui Hristos, Atanasie, luminătorul Bisericii din Constantinopol, făcător de minuni şi ocrotitor al ţărilor ortodoxe! Tu încă din tinereţe ai părăsit toate cele lumeşti, călăuzit fiind de iubirea către Dumnezeu şi de buna socotinţă duhovnicească şi ai vestit tuturor oamenilor zicând: Ce este bogăţia, ce este omul, slava şi puterea? Fum care se împrăştie în văzduh; toate acestea sunt duse de vânt! De aceea să ne dorim bogăţie pentru veacul viitor. Astfel învăţând, tu însuţi te-ai făcut pildă, căci erai milos, bun la inimă, smerit, blând şi simplu pentru toţi. Pentru aceasta şi întru adormirea ta, mult-Milostivul Dumnezeu te-a luminat şi te-a preaslăvit cu nenumărate minuni şi cu nestricăciunea moaştelor tale. Având însă îndrăzneală către Domnul, apără şi mântuieşte cu mijlocirea ta poporul român, ţara noastră şi oraşul acesta, în care ai binevoit să te odihneşti prin aducerea sfintelor tale moaşte. Roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne ierte nouă toate greşelile, cele de voie şi cele fără de voie, şi să ne izbăvim de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de toate necazurile şi supărările şi de toate neputinţele. Roagă-te că Milostiv să ne fie nouă, tuturor, Domnul şi aici şi în veacul ce va să fie, iar pe cei adormiţi dintre noi să-i odihnească în loc de lumină. Noi, cei ce ne închinăm la icoana cu moaştele tale, avându-te pe tine rugător neadormit către Domnul, cu mulţumită şi cu dragoste preaslăvim Treimea cea Sfântă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.