Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – „Despre suflet”
„Trupul
trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte, dacă e locuit
de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi
sunt oameni care au suflete moarte. Moartea trupului este despărţirea sa
de suflet; iar moartea sufletului este despărţirea sa de Dumnezeu.
Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet
mort. Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale
pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său
cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a
înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi
moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a
omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu
împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa
pământească.
Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui se face o unealtă a trupului. Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa de robia uneltei sale.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006, p. 314
Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui se face o unealtă a trupului. Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa de robia uneltei sale.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006, p. 314
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.