Avortul înseamnă a nu lăsa loc vieţii şi bucuriei

Larisa Iftime 

---

Joi, 31 Martie 2011 ,  ZiarulLumina.ro

În perioada 14-15 martie, sub autoritatea ştiinţifică a Universităţii “Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Teologie, Catedra de asistenţă socială, s-au desfăşurat lucrările Simpozionului Naţional “Aripi frânte – avortul din perspectivă sociologică, medicală, psihologică şi religioasă”. Cei prezenţi la acest amplu eveniment ştiinţific au calificat avortul ca fiind un act de suprimare a vieţii umane şi o cauză principală a degradării sănătăţii, moralităţii şi spiritualităţii poporului român.

Temele dezbătute în cadrul evenimentului au inclus, pe lângă cea a avortului, şi probleme ale familiei, propuneri privind ameliorarea calităţii consilierii, a informaţiei şi comunicării în problemele sexualităţii sau despre campaniile de informare cu privire la riscurile crescute de morbiditate şi mortalitate maternă şi perinatală.
De la început, ar trebui să precizăm că participanţii – printre care s-au numărat nume cunoscute de teologi, medici, sociologi şi psihologi, precum pr. prof. Nechita Runcan, pr. prof. dr. Mihail Milea, pr. prof. Istodor Gheorghe, prof. univ. dr. Gheorghe Bunescu, dr. Vasile Sârbu, pr. Nicolae Tănase, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, pr. dr. Anton Ioan, dr. Christa Todea-Gross, dr. Aneta Tomescu, asist. univ. dr. Nina Stănescu, dar şi reprezentanţi ai ONG “Salvaţi Copiii” ş.a. -, discutând cât mai aplicat pe marginea celor expuse, au adus puncte de vedere noi asupra problemelor avortului.
Avortul din perspectivă medicală şi sociologică
Greutăţile abordării acestor teme au fost evidenţiate şi de participanţii la dezbaterile din jurul referatului doctorului Aneta Tomescu, medic ginecolog şi obstetrician din Constanţa, care a renunţat să mai facă avorturi. Domnia sa, de altfel, a adus în discuţie multe informaţii şi opinii de specialitate privind consecinţele avortului la femei şi felul în care se iau grelele decizii de către medici atunci când trebuie să hotărască asupra unui avort terapeutic.
În contextul referatului despre mamele minore şi problematica psihosocială a avortului la minore, discuţiile au scos în evidenţă priorităţile pe care le cere această realitate tristă, cea a creşterii numărului de avorturi la minore. Sarcina la minore a fost şi rămâne o problemă complexă la nivel de societate, nu numai în România, dar şi în toată lumea de astăzi. În jurul acestei probleme, după regula creşterii bulgărului de zăpadă, se nasc întrebări din întrebări. Potrivit datelor, în jur de 500 de minore nasc anual în România. Însă se pare că, dacă punem accentul doar pe cifre, creăm un paradox, creăm impresia că avortul e o alegere mai bună pentru aceste tinere. Medicii recunosc că, dacă o minoră a rămas însărcinată, organismul ei va putea să ducă şi sarcina până la capăt. Bineînţeles, cu suficientă îngrijire şi atenţie medicală. Şi, odată ce s-a ajuns în acest punct, tânăra trebuie ajutată să nască, şi nu împinsă să facă avort. Important este ca aceste cazuri să fie tratate cu multă atenţie, ca celor implicaţi să li se ofere informaţii de ajutor, specifice unor asemenea momente critice, de la consilierea medicală şi psihologică până la consilierea socială şi pastorală, astfel încât să nu se recurgă la soluţia avortului, care înseamnă o tragedie din orice perspectivă l-am privi. În aceste condiţii, aşezământul de la Valea Plopului, fondat de părintele Nicolae Tănase, constituie un bun exemplu de sprijin, inclusiv al mamelor minore. Din păcate, asemenea experienţe sunt foarte puţine în România. Ca să nu se ajungă aici – iar realitatea arată că aceste cazuri sunt din ce în ce mai frecvente -, e nevoie de educaţie morală, de o educaţie care să-i oprească pe tineri de la o viaţă trăită în desfrâu până la căsătorie.
Avortul din perspectivă teologică
Părintele profesor Mihail Milea, în expunerea sa, “Efectele dezastruoase ale avortului de la A la Z”, a ţinut să sublinieze: “Fiecare copil este în sine un plan al lui Dumnezeu de salvare a ţării şi a omenirii. A omorî un singur copil înseamnă a ucide de fapt întreaga omenire”. De mare folos este definiţia completă pe care a dat-o părintele profesor Milea avortului: “Iată ce înseamnă avortul: să ucizi tot ce este mai frumos, mai sfânt, mai dumnezeiesc; a scoate lumina din tine pentru a sta o veşnicie în întunericul iadului; a scoate bucuria din tine ca să fii trist toată viaţa, aici pe pământ şi-n lumea de dincolo; a scoate sănătatea din corp şi a introduce boală în trupurile noastre, deoarece orice avort, mai devreme sau mai târziu, aduce boală, durere, suferinţă, necaz. ş…ţ Nu poţi fi o familie fericită prin omorârea unuia sau a mai multor copii din propria noastră familie. Fericirea nu se face pe nefericire, pe crimă, ci doar pe jertfă, credinţă şi sfinţenie”.
Pr. prof. Nechita Runcan a vorbit despre “rănile familiei moderne în concepţie teologică”, subliniind printre aceste plăgi nu doar avortul, ci şi divorţul, adulterul şi homosexualitatea. Părintele profesor Runcan afirmă că “remediul în această situaţie nu poate fi altul decât acela de a reda familiei şi căsătoriei dimensiunea de sfinţenie şi unitate indisolubilă, descoperită în Sfânta Scriptură, promovată şi apărată de Sfinţii Părinţi. Căsătoria şi familia creştină fac parte, aşadar, din trăirea creştinismului autentic. De aceea trebuie privite cu toată responsabilitatea, dată fiind cinstirea lor de Însuşi Dumnezeu Creatorul şi de Mântuitorul Hristos şi propovăduită de către Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii”.
Îngrijire pastorală pentru femeile care au făcut avort
La fel de interesante au fost şi ideea sprijinirii femeilor care au făcut avort, şi reîntoarcerea lor în sânul Bisericii. Doamna asistent dr. Nina Stănescu, specialistă în ştiinţe sociale, a vorbit despre îngrijirea pastorală a femeilor măcinate de suferinţa avortului: “În mod constant, Biserica condamnă actul avortului, dar nu condamnă şi persoana. Cu toate acestea, sentimentul ruşinii şi teama de judecata celorlalţi le fac pe persoanele implicate în astfel de fapte să păstreze tăcerea în legătură cu nevoia de a primi ajutor pentru depăşirea suferinţei provocate de avort. Dacă nu putem face nimic pentru copiii care au fost ucişi prin avort, putem însă să facem multe pentru cei care au fost devastaţi spiritual de avort. Consider că atât femeile, cât şi bărbaţii care suferă în urma consecinţelor devastatoare ale avortului au nevoie urgentă de cât mai multă îngrijire pastorală”.
Tema avortului hormonal, cel produs de medicamentele contraceptive hormonale, cu toate consecinţele evidente asupra sănătăţii femeilor, dezvoltată în referatul dr. Christa Todea-Gross, rămâne în continuare ignorată de majoritatea medicilor din domeniu.
Ca o concluzie, o mare parte dintre participanţi au formulat ideea reînvierii morale a societăţii româneşti şi a stopării dezastrului demografic, fiind de acord că avortul – indiferent de formă şi procedură (la cerere, terapeutic sau hormonal) – constituie suprimarea unei vieţi umane unice şi irepetabile. Toate aceste variante de avort menţionate, analizate din punct de vedere ştiinţific, din perspectivă sociologică, psihologică şi teologică, conduc, în mod necesar, la concluzia că omul este om de la zămislire, că este o unitate psihosomatică şi trebuie să se bucure de protecţie legală. Implicaţiile majore şi efectele ireversibile ale acestor practici se răsfrâng direct şi pe termen lung asupra femeii, asupra familiei şi societăţii. Cancerul de col uterin, cancerul mamar, infertilitatea, gravele dereglări hormonale şi alte suferinţe fizice ori psihice sunt doar câteva din urmările directe ale diverselor forme de avort.