Sfantul Gherasim de la Iordan
a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in
pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in
zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat
si fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vietii sale aflam ca
intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu
fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin.
Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai
paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretudindeni, ca un adevarat ucenic.
In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, vazand ca lipseste de la manastire catarul si crezand ca leul l-a mancat, i-a spus acestuia: "lucrul pe care il facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi
recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a
mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe
care le primise. Cu toate acestea leul, desi parasise manastirea, venea o
data pe saptamana la Cuviosul Ghersim, plecandu-si capul inaintea lui,
ca si cum i s-ar fi inchinat.
Dupa ce Sfantul Gherasim a trecut la cele vesnice, leul s-a dus la mormantul lui, si, racnind cu putere, a murit.
In asezamantul monahal de la Ierihon, Sfantul Gherasim a asezat anumite randuieli in manastire, potrivit carora cinci zile din saptamana, monahii trebuiau sa sada in chiliile lor si sa impleteasca cosnite si presuri din trestie. In tot acest timp, ei nu trebuiau niciodata sa aprinda focul si sa se hraneasca doar cu putina paine uscata si curmale. Usa chiliei trebuia sa ramana in permanenta deschisa, ca oricine ar fi vrut sa poata sa intre si sa ia orice doreste. Sambata si duminica ei trebuiau sa se adune in biserica manastirii. In aceste zile ei aveau masa de obste cu putine legume si putin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele staretului lucrul lui savarsit peste saptamana. Fiecare monah avea o singura haina. Sfantul Gherasim insusi se conforma acestor randuieli, fiind un exemplu pentru toti.
In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, vazand ca lipseste de la manastire catarul si crezand ca leul l-a mancat, i-a spus acestuia: "lucrul pe care il facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi
recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a
mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe
care le primise. Cu toate acestea leul, desi parasise manastirea, venea o
data pe saptamana la Cuviosul Ghersim, plecandu-si capul inaintea lui,
ca si cum i s-ar fi inchinat. Dupa ce Sfantul Gherasim a trecut la cele vesnice, leul s-a dus la mormantul lui, si, racnind cu putere, a murit.
In asezamantul monahal de la Ierihon, Sfantul Gherasim a asezat anumite randuieli in manastire, potrivit carora cinci zile din saptamana, monahii trebuiau sa sada in chiliile lor si sa impleteasca cosnite si presuri din trestie. In tot acest timp, ei nu trebuiau niciodata sa aprinda focul si sa se hraneasca doar cu putina paine uscata si curmale. Usa chiliei trebuia sa ramana in permanenta deschisa, ca oricine ar fi vrut sa poata sa intre si sa ia orice doreste. Sambata si duminica ei trebuiau sa se adune in biserica manastirii. In aceste zile ei aveau masa de obste cu putine legume si putin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele staretului lucrul lui savarsit peste saptamana. Fiecare monah avea o singura haina. Sfantul Gherasim insusi se conforma acestor randuieli, fiind un exemplu pentru toti.
