Despre frica de Dumnezeu
* Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste
la Împărătia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului.
*Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă
treaptă a fricii de Dumnezeu.
* Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea
lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la
mostenirea viitoare.
* După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viata.
Despre post
* Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungati.
* De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.
* Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si
trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtutii.
* Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si multumire va înlocui postul pe care nu-l
poate face datorită bolii.
* Când postul este întărit si însotit de rugăciune, citirea cărtilor duhovnicesti, trezvie, participare la
slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste
frumusetea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simti Sfintele Patimi. În
toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simti mai intens Pătimirea
lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos
Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viata Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim.
Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?
* Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu
suntem atenti la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când contine si dragoste către
fratele nostru.
* Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel si
îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriti. Si mai sus de smerenie ce este?
Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseste din virtuti, gresim. Si virtutile au nevoie de
cârmuire. Binele, dacă nu se naste cu cuviosenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop.
Mijloacele au scop si scopul este smerenia, si din smerenie vine puterea de deosebire.
De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îti va
spune cât să postesti, când să te împărtăsesti, cum să cugeti, cum să-l lovesti pe vrăjmas, ce trebuie să faci
aici, si astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteste-ti sufletul tău. Deci
postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre
psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate.
Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul.
Despre rugăciune
Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea
vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui
Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi
la numele lui Hristos si al Maicii Domnului? Putem, e de-ajuns să vrem.
Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea
să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne
împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm
într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen.
În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm
cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită...
Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de
eliberarea de patimi, au primit mari harisme. Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem
rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.
* Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu,
când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu tine poruncile lui Hristos, atunci
se află în neascultare, cade în păcate.
* Mintea omului se molipseste lesne si se curăteste lesne. Inima se molipseste greu si se curăteste
greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă.
De aceea pe toti ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne
scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea
duhovnicească.
* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim
sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este
sfintenia, adică adevărata sănătate.
* Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuintăm osândirea
de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului
locuieste înlăuntrul nostru.
* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o
vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste, nu
simte.
* Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune
cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. Să
nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare,
gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră
trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.
* Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har,
schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.
* Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăteste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin
simturile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curătită prin nevointă si rugăciune, îl simte pe
Dumnezeu.
* În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne
cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măretia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim
sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuti. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să
îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.
* Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simtim, gustăm însusirile lui Dumnezeu.
De pildă: când ne rugăm, simtim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi
milostivi. Devenim si noi luminati, plini de dragoste, curati, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a
ne curăti... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluteste.
* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărati tirani.
* Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credintă si lacrimi.
* Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima
să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească
numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări multimii din
biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul
acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu.
* După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul
lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine fată de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l tinem pe
diavol departe. Nici un hot nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul;
însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe
acesta mort, rece, înghetat, ne fură lesne curătia si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne
fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si
apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorinta si râvna pentru rugăciunea mintii.
Rugăciunea mintii si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar
efortul ascetic mare, fără rugăciunea mintii, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri
în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii.
Despre iertare
* Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu
care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de la
Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul
evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă
greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a
păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau
putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm,
ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la
Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor
noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.
* Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne
ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la
Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, si
cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Gânditi-vă cât de mare este izvorul păcatelor
noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
* Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.
* Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut,
cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului său un
cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?
* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gânditi-vă ce Dumnezeu avem!
De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea
Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atât
mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor.
* Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile
noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si Tu
păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, înmiit o vom
primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!
* Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta
este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.
* PărinŃii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si
izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu.
* Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si
întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte.
Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, că vom
muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.
* Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în
ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima
sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Sfânta
34
Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina
Lui în viata voastră.
* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem să
stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a
răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării.
Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos
si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această t, de vreme ce cortina teatrului lumii
prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.
* Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin
urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.
* Hristos a venit să ne învete cu întreaga Lui viată si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum
trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru... De
aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostintei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim, să cugetăm la
El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să-I multumim pentru îndurările
Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si totodată Îl provoacă si Îl
îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.
* Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă,
să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai întâi
aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le
vom primi cu sigurantă de la Dumnezeu.
Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L
slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate
acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.
Despre necazuri
* Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie
ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul,
Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
* În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de
implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.
* Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai
amenintătoare, si păcatul devine mai primejdios.
* Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.
* E cu neputintă ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăintei si al rugăciunii; e imposibil.
* Ceea ce vrea Hristos de la noi e să întelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să
cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si
ne ducem în iad.
* Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti.
Când rugăciunea noastră este smerită, când este însotită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va
asculta si va răspunde.
* Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne
lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase.
Despre ascultare
* Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet,
precum microbul tuberculozei otrăveste viata omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face
grija vietii, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul.
* Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă
fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă înaintea lui
35
Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos va deveni
statornic si fără povârnisuri.
* Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu
lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde trebuie
să ajungem. Cu cele două virtuti, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să
dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi
lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simtim că suntem
foarte fericiti în viată.
Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie,
diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face aparitia diavolul, ispitele si patimile.
Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci când
ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.
Despre judecare
* Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu
judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă
omul!
* Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate
patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.
* Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra
noastră, suntem atât de împovărati, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mică
pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie
învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif spunea: “Omul care nu-l
judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, înseamnă că se
cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu“.
Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii
