HARISMA ÎNAINTE-VEDERII ȘI A STRĂVEDERII SFÂNTULUI IOSIF ISIHASTUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Deși stătea în chilia sa, cunoștea ce se întâmplă în afara ei, cum și încotro ne "mișcăm". Odată, pe când se afla închis în chilia sa și se ruga, cineva a bătut în poartă (venise părintele Atanasie, dar Starețul nu știa că trebuia să vină).
- Părinte Atanasie, deschide!
- Cum ai știut, Gheronda, că urma să vin?
- Păi, nu ai venit pe acel drum, a răspuns Starețul, și ai trecut pe lângă peștera în care se află icoana Maicii Domnului, ai aprins candela, te-ai odihnit puțin, iar de acolo ai venit aici?
- Da, așa este.
- Te-am urmărit pe drum.
Atunci părintele Iosif cel tânăr s-a apropiat de Stareț și l-a rugat să-i descrie chipul în care a primit această înștiințare.
- Este mai bine, a spus Starețul, să-ți doresc să simți cum se petrece aceasta decât să afli cum, dobândind astfel doar o cunoaștere seacă. Dar de vreme ce insiști, ascultă:
Stăteam aici, lângă fereastra mea, în genunchi, pe preș, și rosteam Rugăciunea. Deodată, așa cum țineam mintea în lucrarea rugăciunii, în care Harul dumnezeiesc lucrează cu dumnezeiasca sa luminare, Lumina s-a răspândit pretutindeni, iar mintea mea a început să se lărgească și să se mărească atât de mult, încât toate au devenit luminoase și vedeam toată întinderea acestui loc de la Katunakia până la mănăstiri, jos, și chiar până la Dafni. Vedeam și în spatele meu; nimic nu îmi era ascuns sau necunoscut. Lumina aceea nu era precum cea a soarelui sau asemeni celei artificiale, care este făcută de oameni, ci era o Lumină albă, nematerialnică, care nu era doar exterioară precum cea naturală, ce îngăduie să fie văzută de ochii trupești. Lumina aceea se află și în om și o simte ca pe propria sa răsuflare. Aceasta îi devine hrană și respirație, eliberându-l de greutatea sa firească și transformându-l atât de mult, încât nu știe de are trup și greutate sau vreo îngrădire oarecare.
Atunci l-am văzut pe părintele Atanasie venind către noi de la Mănăstirea Sfântului Pavel, încărcat cu traista lui cea mare și am rămas ca să-l urmăresc până când a venit aici. Îi vedeam toate mișcările: când se așeza ca să se odihnească sau ca să-și așeze mai bine greutatea în spate, la izvorul Sfintei Ana, la moară, apoi când a băut apă și până când a ajuns la poarta noastră, a luat cheia, a intrat înăuntru și mi-a pus metanie. Dar de ce ați rămas atât de uimiți?
Când mintea omului se curățește și se luminează, pe lângă faptul că are lumina ei proprie, vede, fără adaosul de Har, așa cum spun Părinții. Atunci primește și luminarea Harului dumnezeiesc, astfel încât aceasta să poată rămâne pentru totdeauna întru el. Atunci Harul răpește mintea în contemplații și vedenii, așa cum doar el cunoaște.
Se poate însă ca însuși omul, atunci când vrea să vadă sau să afle ceva care îl interesează, să ceară în rugăciunea sa, iar Harul să-i împlinească cererea. Cred însă că cei evlavioși evită să ceară aceasta, în afară de mare nevoie. Dar Domnul ,,voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi" (Psalmul 144, 19).
Arhimandrit Efrem Filotheiul, Starețul meu Iosif isihastul, pp. 240-241.