În armată, la Transmisiuni, aveam un tabel de recunoaştere cu câteva caracteristici concrete şi astfel ne dădeam seama care staţie era a noastră şi care era străină; cunoşteam staţiile noastre. Pentru o perioadă de timp în care am făcut lecţiile la Transmisiuni, făceam intervalul (lungimea de undă) şi încercam să facem recunoaşterea.
Spuneam celuilalt: „Ce este asta?”, sau „unu”, să vedem ce va spune acela şi astfel îl prindeam. Adică, atunci când nu înţelegeam sigur ce staţie este, nu aveam încredere şi, tac-tac, încercam să facem recunoaştere. Tot astfel şi în viaţa duhovnicească, atunci când vedem că o „staţie” este străină, trebuie să spunem: „Ei, acum, cu aceasta voi lucra?”.
Dacă cineva înţelege că o „staţie” este străină şi totuşi vrea să lucreze cu ea, este grav. Cu atât mai mult atunci când ştie că staţia este nu numai străină, dar şi vrăjmaşă, şi merge să lucreze cu ea. Vreau să spun că în privinţa legăturilor cu ceilalţi este nevoie de discernământ şi atenţie. Lucrul cel mai sigur este ca să te sfătuieşti cu duhovnicul tău. Chiar şi în discuţii trebuie să fie credinciosul atent, deoarece uneori începe o discuţie duhovnicească şi sfârşeşte în pălăvrăgeală. Şi nu ajunge că îşi pierde vremea, dar îşi pierde şi sufletul său cu judecata, pentru că nu avem dreptul să judecăm pe nimeni şi nici situaţii. Dacă putem, după discuţia ce o vom face cu durere să căutăm să ajutăm o situaţie neplăcută. Nici pe cei morţi nu trebuie să-i osândim, pentru că sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt în mâna lui Dumnezeu. Văd de câte ori se strică gândul multor oameni din pricina unui cuvânt neatent.
Dacă ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce Ie spunem, ştiţi cât de atenţi am fi?
Dacă ni s-ar spune: „Dacă spui atâtea cuvinte, vei plăti atâta”, ne-am măsura cuvintele noastre. Când vorbim la telefon ne gândim ce vom spune, cât să vorbim, pentru că vom plăti. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.
- Părinte, în „Scara” se scrie despre clevetire că este naşterea urii (Sf. Ioan Scărarul, „Scara”, Cuv. 1).
Simpla pălăvrăgeală se poate să aibă în ea dragoste?
- Da, dacă cineva iubeşte mult un suflet şi vede că alţii îl invidiază, atunci poate spune şi vreun cuvânt de cleveteală împotriva aceluia, ca să nu-l mai invidieze ceilalţi. Trebuie să le cercetăm pe toate, însă un suflet stricat sau ispitit, care crede că este nedreptăţit şi pentru aceasta este puţin amărât sau supărat şi sub un anumit pretext îşi manifesta supărarea sa, poate face o astfel de vătămare în alte suflete, încât să-l întreacă şi pe diavolul. Iuda s-a supărat pentru risipa mirului ce l-a vărsat Mironosiţa şi a spus că mirul s-ar fi putut vinde şi banii să se fi dat săracilor. De la Iuda au fost influenţaţi şi ceilalţi apostoli, care aveau har (Mt. 26. 6; Mc. 14, 3 ş.u. şi In. 12, 3 ş.u).
Ceea ce a spus acela era văzut corect pe dinafară şi ei au fost influenţaţi de acel cuvânt, pentru că nu-i cunoşteau inima sa cea iubitoare de argint. Şi iată că Hristos i-a dat lui Iuda şi punga cu bani, să-şi sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se punea în ea” (In. 12. 6).
- Părinte, ce poziţie trebuie să ia cineva atunci când doi oameni care nu se înţeleg îi cer părerea lui?
- Dacă s-ar afla cineva cu oameni care au probleme personale între ei, este mai bine ca părerea sa s-o spună în prezenţa amândurora, ca să nu ia fiecare vreun cuvânt al său precum îi convine şi să-l folosească apoi ca artilerie grea - atunci când cuvântul aceluia are greutate - pentru a-l lovi fără mila pe potrivnicul său şi să-l ajungă pe acela proiectilele pe neașteptate. Pe cât poate, să evite astfel de oameni, ca să aibă pace şi să se poată ruga pentru pacea acestor oameni şi, în general, pentru pacea lumii. Atunci când nu-i poate evita cu desăvârşire pe astfel de oameni scandalagii, să încerce cel puţin să evite multele cuvinte, ca să aibă mai puţine tulburări. Nu are importanţă dacă unii oameni n-au răutate, ci doar o simplă superficialitate, deoarece şi aceştia, cu superficialitatea lor, creează probleme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.