A-L trai pe Hristos ...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cel mai bine este sa nu dam atenţie gândurilor şi sa ne cufundam în rugăciune, sa vorbim cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră. Exista diferite metode de a ne împotrivi gândurile rele, de a ne elibera mintea de orice gând pătimaş sau blasfemiator. Prima, recomandata de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, este pocăinţa. A doua, este de a ne muta atenţia şi întreaga noastră fiinţă asupra altui lucru. Când acest interes pentru altceva se intensifica, diavolul ne neglijează şi ne părăseşte. 

        Daca patimile noastre sunt puternice şi daca un gând groaznic, sălbatic, pătimaş, nu vrea sa ne părăsească, nu ne mai ramane decât sa luptam cu lacrimi pana când va pleca acest gând rau. Mintea noastră este într-o lupta continua cu vrăjmaşul. Pentru a spori duhovniceşte este necesara aceasta stare de lupta permanenta.

      Caci, daca ne lenevim, il lăsăm pe diavol, care nu doarme niciodată, să-şi facă lucrarea sa, iar noi riscam sa ne pierdem mântuirea. Privegherea. Iată cu ce trebuie sa începem, pentru ca nimic, oricât de uşor ar fi, nu se poate face fara ajutorul lui Dumnezeu. Lumina care ne înconjoară trăieşte, astăzi, într-un mod mai agitat decât altădată. Dar cu cat intervin mai multe schimbări în lume, cu atât este mai greu sa ne păstrăm o conştiinţă creştineasca. Suntem atacaţi de pretutindeni, de tot felul de idei care tulbura cursul vieţii noastre. 

In timpul furtunilor epocii contemporane, trebuie sa fim mereu vigilenţi. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultaţi cuvântul Sfintei Evanghelii, privegheaţi şi încetaţi de a mai fi copii. Sa păstrăm aceasta trezvie, care menţine trupul într-o tensiune permanenta. Datorita acestei tensiuni, chiar dormind putem pastra în minte scopul vieţii noastre.

    Rugăciunea poate sa pătrundă pana în ceea ce psihologii numesc subconştient. Un adevărat ascet se cercetează pe sine mereu, chiar şi în somn. Daca mintea sa este invadata de gânduri urate, el se scoală şi se roagă. Astfel, putin cate putin, conştiinţă va lumina tot ceea ce facem zilnic. Nu lăsaţi ca lucrurile acestei lumi sa va împrăştie mintea. Concentraţivă toată atenţia, dedicaţi-vă toată puterea unei vieţi care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei. Sa ne păzim mintea cu privire la placerile lumii exterioare. Fara asceza, niciodată mintea noastră nu poate sa rămână permanent în Dumnezeu. Din aceasta viaţă trebuie sa învăţăm sa rămânem în Dumnezeu, ca sufletul nostru după moarte. 

Cat despre vise, nu pot sa spun mai multe decât Sfântul Ioan Scărarul. Sfatul cel mai bun, după Sfinţii Părinţi, este sa nu credem în vise. Pentru a ne face sa credem în ele, vrăjmaşul poate, într-adevăr, sa dea naştere unor vise care se împlinesc în realitate. Deci, trebuie sa fim foarte atenţi. Este suficient ca o singura data sa credem şi ne primejduim sa cădem în înşelare, însoţită de toate urmările sale. Avem cuvântul lui Hristos şi al Sfinţilor Apostoli; el ne este de ajuns. Este foarte important sa nu căutăm niciodată sa obţinem semne concrete care sa releve bunăvoinţa divina, ca, de exemplu, darul de a face minuni. 

       A-L trai pe Hristos prin şi prin sine, într-un fel aparte de ceilalţi, înseamnă sa încerci experienta insuficientei fiinţei umane pentru viaţa creştină. In schimb, când doua, trei, patru sau chiar mai multe persoane se unesc în acelaşi scop, puterea, fiecăruia ete multiplicata la infinit. Sfânta Scriptura spune: Vai de cel ce este singur. In schimb, în doi, rămânem de neclintit. Important, într-o comunitate, este ca toţi sa avem aceeaşi viziune, pentru a ne lucra în acelaşi scop propria mântuire, a semenilor noştri şi a tuturor celor care vin la noi să-l ajutam. Absolvirea unei facultăţi de teologie nu este suficienta pentru mântuire. 

Citiţi mai ales pe Sfinţii Părinţi. Acolo veţi afla adevărata teologie, lucrarea mintii şi a inimii, când este vorba de Dumnezeu. Rugăciunea curata a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar rareori, sa conducă la rugăciunea curata. Rugăciunea curata a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar rareori, sa conducă la rugăciunea curata.

 Teologia este starea duhului apărută datorita acţiunii harului dumnezeiesc. In aceasta consta diferenţa dintre teologie şi filosofie, dintre adevărata teologie şi teologia intelectuala. Daca un asemenea har va atinge inima, nu va va mai părăsi pe pământ. Este inepuizabil, caci în el se afla începutul vieţii veşnice. Chiar daca trupul vostru se descompune, acest har va trai în voi cu putere. Dumnezeu poate sa atingă sufletul omului şi să-l dăruiască cu uşurinţă cunoaşterea de sine. Este o mare diferenţă intre aceasta cunoaştere şi aceea care se dobândeşte în şcolile teologice. Poate deveni foarte dăunătoare sufletului studierea teologiei fara a avea o experienta de viaţă trăită în duhul lui Hristos. Se risca într-adevăr sa se studieze teologia ca o filosofie sau poezie, mai ales în formele ei apofatice. Se risca sa se adopte o atitudine falsa, sa se creadă superior şi aceasta este suficient pentru a fi pierdut. O cu totul alta cale trebuie sa căutăm pentru a trai în Hristos.

 Cunoaşterea teologica învăţată în scoli şi care a devenit o specialitate intelectuala accesibila tuturor, nu duce la cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu vine din viaţă în Hristos, care se naşte în adâncurile inimii. Putem fi înşelaţi daca apreciem ca ceea ce aduce cunaosterea teologica este mai mult decât sfinţenia vieţii. Poţi sa fii mare savant, sa ai diplome academice şi sa ramai cu totul indiferent fata de mântuire. 

Când trăieşti o viaţă sfântă şi fara de păcat, cunoaşterea intelectuala poate sa dea roade duhovniceşti minunate. In schimb, o cunoaştere fara iubire nu poate sa mântuiască pe nimeni.

Parintele Sofronie Saharov