Cel mai bine este sa nu dam atenţie gândurilor şi sa ne cufundam în
rugăciune, sa vorbim cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră.
Exista diferite metode de a ne împotrivi gândurile rele, de a ne elibera
mintea de orice gând pătimaş sau blasfemiator. Prima, recomandata de Sfinţii
Părinţi ai Bisericii, este pocăinţa. A doua, este de a ne muta atenţia şi
întreaga noastră fiinţă asupra altui lucru. Când acest interes pentru altceva
se intensifica, diavolul ne neglijează şi ne părăseşte.
Daca patimile noastre sunt puternice şi daca un gând groaznic,
sălbatic, pătimaş, nu vrea sa ne părăsească, nu ne mai ramane decât sa
luptam cu lacrimi pana când va pleca acest gând rau. Mintea noastră este
într-o lupta continua cu vrăjmaşul. Pentru a spori duhovniceşte este necesara
aceasta stare de lupta permanenta.
Caci, daca ne lenevim, il lăsăm pe diavol,
care nu doarme niciodată, să-şi facă lucrarea sa, iar noi riscam sa ne pierdem
mântuirea.
Privegherea. Iată cu ce trebuie sa începem, pentru ca nimic, oricât de
uşor ar fi, nu se poate face fara ajutorul lui Dumnezeu.
Lumina care ne înconjoară trăieşte, astăzi, într-un mod mai agitat decât
altădată. Dar cu cat intervin mai multe schimbări în lume, cu atât este mai
greu sa ne păstrăm o conştiinţă creştineasca. Suntem atacaţi de pretutindeni,
de tot felul de idei care tulbura cursul vieţii noastre.
In timpul furtunilor epocii
contemporane, trebuie sa fim mereu vigilenţi. Este primul lucru pe care vi-l
cer: ascultaţi cuvântul Sfintei Evanghelii, privegheaţi şi încetaţi de a mai fi
copii.
Sa păstrăm aceasta trezvie, care menţine trupul într-o tensiune
permanenta. Datorita acestei tensiuni, chiar dormind putem pastra în minte
scopul vieţii noastre.
Rugăciunea poate sa pătrundă pana în ceea ce
psihologii numesc subconştient. Un adevărat ascet se cercetează pe sine
mereu, chiar şi în somn. Daca mintea sa este invadata de gânduri urate, el se
scoală şi se roagă. Astfel, putin cate putin, conştiinţă va lumina tot ceea ce
facem zilnic.
Nu lăsaţi ca lucrurile acestei lumi sa va împrăştie mintea. Concentraţivă toată atenţia, dedicaţi-vă toată puterea unei vieţi care sa corespunda
duhului poruncilor Evangheliei.
Sa ne păzim mintea cu privire la placerile lumii exterioare. Fara asceza,
niciodată mintea noastră nu poate sa rămână permanent în Dumnezeu. Din
aceasta viaţă trebuie sa învăţăm sa rămânem în Dumnezeu, ca sufletul
nostru după moarte.
Cat despre vise, nu pot sa spun mai multe decât Sfântul Ioan Scărarul.
Sfatul cel mai bun, după Sfinţii Părinţi, este sa nu credem în vise. Pentru a ne
face sa credem în ele, vrăjmaşul poate, într-adevăr, sa dea naştere unor vise
care se împlinesc în realitate. Deci, trebuie sa fim foarte atenţi. Este suficient
ca o singura data sa credem şi ne primejduim sa cădem în înşelare, însoţită
de toate urmările sale. Avem cuvântul lui Hristos şi al Sfinţilor Apostoli; el ne
este de ajuns.
Este foarte important sa nu căutăm niciodată sa obţinem semne
concrete care sa releve bunăvoinţa divina, ca, de exemplu, darul de a face
minuni.
A-L trai pe Hristos prin şi prin sine, într-un fel aparte de ceilalţi,
înseamnă sa încerci experienta insuficientei fiinţei umane pentru viaţa
creştină. In schimb, când doua, trei, patru sau chiar mai multe persoane se
unesc în acelaşi scop, puterea, fiecăruia ete multiplicata la infinit. Sfânta
Scriptura spune: Vai de cel ce este singur. In schimb, în doi, rămânem de
neclintit.
Important, într-o comunitate, este ca toţi sa avem aceeaşi viziune,
pentru a ne lucra în acelaşi scop propria mântuire, a semenilor noştri şi a
tuturor celor care vin la noi să-l ajutam.
Absolvirea unei facultăţi de teologie nu este suficienta pentru mântuire.
Citiţi mai ales pe Sfinţii Părinţi. Acolo veţi afla adevărata teologie, lucrarea
mintii şi a inimii, când este vorba de Dumnezeu.
Rugăciunea curata a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In
acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi
poate, doar rareori, sa conducă la rugăciunea curata. Rugăciunea curata a
inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In acest sens, calea
cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar
rareori, sa conducă la rugăciunea curata.
Teologia este starea duhului apărută datorita acţiunii harului
dumnezeiesc. In aceasta consta diferenţa dintre teologie şi filosofie, dintre
adevărata teologie şi teologia intelectuala. Daca un asemenea har va atinge
inima, nu va va mai părăsi pe pământ. Este inepuizabil, caci în el se afla
începutul vieţii veşnice. Chiar daca trupul vostru se descompune, acest har
va trai în voi cu putere.
Dumnezeu poate sa atingă sufletul omului şi să-l dăruiască cu uşurinţă
cunoaşterea de sine. Este o mare diferenţă intre aceasta cunoaştere şi aceea
care se dobândeşte în şcolile teologice. Poate deveni foarte dăunătoare
sufletului studierea teologiei fara a avea o experienta de viaţă trăită în duhul
lui Hristos. Se risca într-adevăr sa se studieze teologia ca o filosofie sau
poezie, mai ales în formele ei apofatice. Se risca sa se adopte o atitudine
falsa, sa se creadă superior şi aceasta este suficient pentru a fi pierdut. O cu
totul alta cale trebuie sa căutăm pentru a trai în Hristos.
Cunoaşterea teologica învăţată în scoli şi care a devenit o specialitate
intelectuala accesibila tuturor, nu duce la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Cunoaşterea lui Dumnezeu vine din viaţă în Hristos, care se naşte în
adâncurile inimii.
Putem fi înşelaţi daca apreciem ca ceea ce aduce cunaosterea
teologica este mai mult decât sfinţenia vieţii.
Poţi sa fii mare savant, sa ai diplome academice şi sa ramai cu totul
indiferent fata de mântuire.
Când trăieşti o viaţă sfântă şi fara de păcat, cunoaşterea intelectuala
poate sa dea roade duhovniceşti minunate. In schimb, o cunoaştere fara
iubire nu poate sa mântuiască pe nimeni.
Parintele Sofronie Saharov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.