"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..
Sufletul
omului
Ştim că în trupul nostru se află un suflet,
dar nu ştim cum este el. Dumnezeu nu ne-a lăsat această cunoaştere, ca să ne
smerească, prin neputinţa de a se aprofunda adevărurile supranaturale, care depăşesc
puterea noastră de înţelegere.
În fiecare clipă aşteaptă sfârşitul tău şi
venirea lui Hristos şi spune: Acum o să mă îngrijesc de sufletul meu, spre seară
s-ar putea să mor; când va veni seara, gândeşte-te: Oare nu în această seară am să mor? Moartea poate să vină pe neaşteptate:
poate voi fi lovit de un copac, sau locuinţa se va dărâma şi mă va omorî, sau
suflarea mi se va opri deodată şi asemenea unei flori care se vestejeşte mă voi
ofili şi eu, sau precum iarba care se usucă voi muri şi voi dispărea fără urmă...
Unul Dumnezeu ştie unde mă voi afla atunci, căci El judecă pe fiecare după
faptele săvârşite în viaţă şi hotărăşte răsplata veşnică. Gândeşte la acestea în fiecare zi şi nu
te îngriji de nimic în afară de păcatele tale; în acest fel sufletul îţi va fi
străpuns de smerenie şi te vei considera un mare păcătos, iar ochii tăi vor vărsa
lacrimi necontenit.
Mă întrebi despre calea cea mai rapidă către mântuire.
Bineînţeles că mai întâi de toate trebuie să te recunoşti pe tine însuţi a fi
viermele cel mai neputincios. Să cunoşti că nu poţi face nici un bine fără
darul Sfântului Duh de la Domnul nostru Iisus Hristos, încredinţat nouă pentru
rugăciunile noastre şi ale celor din jur şi din milostivirea Sa... Trebuie să
avem grijă să nu cheltuim în zadar timpul dat pentru mântuire. Să nu pierdem
timpul, pe care nu-l vom mai afla niciodată.
Trăieşte ca şi când ai muri în fiecare zi; viaţa
ta trece grabnic, ca umbra norilor în faţa soarelui. Dacă vă doriţi mântuirea şi
vă rugaţi pentru ea, Domnul Iisus Hristos o va da. În relaţia cu oamenii nu te
lăsa cuprins de întristare, nu te tulbura, nu fugi, ci consideră-te ca pulberea
sub picioarele lor. Fără aceasta nu te poţi mântui şi nu poţi scăpa de
chinurile veşnice (Mari stareţi ruşi,
vol1, Din învăţăturile Sfântului Paisie Velicikovski).
Porţile
prin care omul primeşte chipul sunt Sfintele Taine. Omul nu-şi poate atinge
deplina statură decât în măsura în care îşi realizează scopul, care este îndumnezeirea
(theosis) sau primirea Duhului Sfânt. De aici rezultă că lumea va fi mai
umană pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi şi femei vor să trăiască în Hristos.
Cele mai importante lucruri pentru mântuire
sunt: înfrânarea, atenţia faţă de sine şi tăcerea. Cele mai rele sunt deşertăciunea
împrăştierea şi discuţiile.
Fără exemplu în viaţă şi citirea cărţilor
ascetice nu putem cunoaşte viaţa duhovnicească. Mintea noastră nu stă degeaba.
Ori se ocupă cu meditaţia dumnezeiască, ori cu gândirea la rău. Păzeşte-le pe
acestea trei: privirea, auzul şi limba şi, după posibilitate, pântecele şi îţi
vei vedea păcatele tale, Îl vei cunoaşte pe Dumnezeu, te vei învăţa cu
pomenirea morţii, căci fără acestea toate sunt în zadar. Năzuinţa de a fi proslăvit
pe pământ şi faptul de a face pe plac oamenilor răpesc tot binele. Calea mântuirii
este calea crucii, nu a vieţii cu privilegii. Pentru mântuire trebuie să dobândim
curăţia şi să evităm prietenia prea mare cu oricine.
Dumnezeu ne-a pregătit tuturor steluţe, iar
faptul de a le obţine depinde de noi. Prin steluţe Părintele Stareţ Arhip subînţelegea
locaşurile din Rai ale Sfinţilor.
Iubirea
de sine şi plăcerea trupului sunt vrăjmaşii mântuirii noastre, ei ne depărtează
de Dumnezeu. Pentru mântuire sunt necesare, atenţia împreună cu rugăciunea, blândeţea
şi răbdarea. Datorită înţelepciunii putem trage folos şi din ispite. Scopul vieţii
noastre este viaţa sfântă şi fericirea veşnică în iubire cu Dumnezeu.
Începutul
mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Sensul acestei vieţi
constă într-o deplină mortificare a iubirii de sine (adică să nu fim egoişti ci altruişti).
Mântuire
(Stareţul Simeon de la
Mănăstirea Pecersk din Pskov)
Mântuirea este atât de importantă, încât toate
faptele lumii, oricât de mari ar părea, în comparaţie cu mântuirea, care este
cea mai importantă şi de căpătâi, sunt trândăvie sau ca trupul fără duh. Sfinţii
Părinţi numesc mântuirea ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor. Toate ştiinţele şi
artele sunt nimic fără ştiinţa mântuirii. Sfânta Scriptură ne spune că mântuirea stă în mult sfat (adică se dobândeşte cu mult discernământ). De
aceea să ne adresăm în această privinţă duhovnicilor încercaţi: Dacă veţi găsi
pe cineva înţelept, adică experimentat în viaţa duhovnicească, mergi la el de
dimineaţă devreme. Fie ca picioarele tale să tocească pragul uşilor lui.
Cel care doreşte să-şi mântuiască sufletul să ţină
minte că este cu neputinţă să se mântuiască fără suferinţe şi ispite. De aceea
să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate încercările. Bolile, nefericirile,
clevetirile, supărările, prigoanele şi celelalte sunt îngăduite de Dumnezeu
spre mântuirea omului.
După citirea cărţilor sfinte ortodoxe un rol
important pentru mântuirea sufletului îl are pocăinţa. Nu există o altă cale către
mântuire afară de pocăinţă. În prezent oamenii se mântuiesc prin suferinţe şi
pocăinţă. Fără pocăinţă nu este iertare, nici îndreptare: sufeltului omului
moare. Dacă nu ar exista pocăinţa, nu ar fi nici cei ce se mântuiesc. Pocăinţa
este scara care duce la Rai. Da, în pocăinţă stă taina mântuirii. Cât de
simplu, cât de clar! Însă cum procedăm noi? Renunţăm la pocăinţa mântuitoare arătată
de Dumnezeu şi ne grăbim spre a exersa virtuţile aparente (imaginare, închipuite), pentru că sunt plăcute simţămintelor noastre; apoi,
puţin câte puţin, pe neobservate ne infectăm cu părerea de sine. De aceea
cel ce doreşte să se mântuiască să se căiască cât mai des. Povara păcatelor se înlătură
prin pocăinţă şi spovedanie.
Cu
Sfinţii odihneşte...
Până la moarte să vă temeţi de cădere şi să nu
nădăjduiţi în puterile proprii, ci doar în ajutorul lui Dumnezeu, chemându-L în
rugăciune cu smerenie. Abia atunci poate fi vorba de linişte (odihnă), când
ţi se va cânta: „Cu Sfinţii
odihneşte... Iar până atunci, până la moarte, să nu căutăm linişte (odihnă).
Omul nu se naşte pentru linişte (odihnă), ci spre a se osteni şi a răbda
pentru viaţa viitoare (odihna). Aici suntem călători, străini, oaspeţi.
Călătorii nu au linişte (odihnă) în ţară
străină, în mijlocul lucrurilor străine. Ei, pas cu pas, merg mereu înainte ca
să ajungă mai repede în patria natală, casa lui Dumnezeu, Împărăţia Cerului.
Iar dacă aici, în valea suferinţei şi plângerii, în lumea plăcerilor, reduci
viteza, seara (adică la asfinţitul zilelor) va surveni şi moartea îţi va
surprinde sufletul nepregătit, fără fapte bune, şi nu va mai fi timp să le
faci. Moartea este neîndurătoare! Nu se pot răscumpăra de moarte bogatul cu bogăţia,
iubitorul de argint cu banii, nici voinicul cu puterea, nici împăratul, nici
ostaşul şi nimeni nu poate lua cu sine cele dobândite. Gol s-a născut omul, gol
va şi părăsi lumea. Doar credinţa, faptele bune, milostenia, merg împreună cu
el în viaţa viitoare şi nimeni nu-l va putea ajuta: nici rudele, nici
prietenii.
Suflă vântul contra noastră, suflă
ne-ncetat,
Să ne-ntoarcă de
pe drumul cel adevărat.
Să ne ducă iar spre moarte şi spre
iad-napoi,
Te rugăm Doamne Iisuse, fii mereu cu noi.
Nu vrem să opreşti furtuna care s-a pornit,
Dar rămâi în luntrea noastră, până la sfârşit.
PS. Astazi la noi la biserica a fost multa lume...si timpul foarte frumos...Sfanta Liturghie s-a tinut afara la Altarul de vara! Dumnezeu sa ne primeasca tuturor rugaciunile
va atasez cateva poze facute cu telefonul mobil...Doamne ajuta!
Parohia Viilor din Timisoara...str. SF. APOSTOL PETRU SI PAVEL...
va atasez cateva poze facute cu telefonul mobil...Doamne ajuta!
Parohia Viilor din Timisoara...str. SF. APOSTOL PETRU SI PAVEL...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.