Pagini

15 iunie 2013

SFATURI DE LA PARINTELE IOAN

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..
 Sufletul omului
 Ştim că în trupul nostru se află un suflet, dar nu ştim cum este el. Dumnezeu nu ne-a lăsat această cunoaştere, ca să ne smerească, prin neputinţa de a se aprofunda adevărurile supranaturale, care depăşesc puterea noastră de înţelegere.
 În fiecare clipă aşteaptă sfârşitul tău şi venirea lui Hristos şi spune: Acum o să mă îngrijesc de sufletul meu, spre seară s-ar putea să mor; când va veni seara, gândeşte-te: Oare nu în această seară am să mor? Moartea poate să vină pe neaşteptate: poate voi fi lovit de un copac, sau locuinţa se va dărâma şi mă va omorî, sau suflarea mi se va opri deodată şi asemenea unei flori care se vestejeşte mă voi ofili şi eu, sau precum iarba care se usucă voi muri şi voi dispărea fără urmă... Unul Dumnezeu ştie unde mă voi afla atunci, căci El judecă pe fiecare după faptele săvârşite în viaţă şi hotărăşte răsplata veşnică. Gândeşte la acestea în fiecare zi şi nu te îngriji de nimic în afară de păcatele tale; în acest fel sufletul îţi va fi străpuns de smerenie şi te vei considera un mare păcătos, iar ochii tăi vor vărsa lacrimi necontenit.
 Mă întrebi despre calea cea mai rapidă către mântuire. Bineînţeles că mai întâi de toate trebuie să te recunoşti pe tine însuţi a fi viermele cel mai neputincios. Să cunoşti că nu poţi face nici un bine fără darul Sfântului Duh de la Domnul nostru Iisus Hristos, încredinţat nouă pentru rugăciunile noastre şi ale celor din jur şi din milostivirea Sa... Trebuie să avem grijă să nu cheltuim în zadar timpul dat pentru mântuire. Să nu pierdem timpul, pe care nu-l vom mai afla niciodată.
 Trăieşte ca şi când ai muri în fiecare zi; viaţa ta trece grabnic, ca umbra norilor în faţa soarelui. Dacă vă doriţi mântuirea şi vă rugaţi pentru ea, Domnul Iisus Hristos o va da. În relaţia cu oamenii nu te lăsa cuprins de întristare, nu te tulbura, nu fugi, ci consideră-te ca pulberea sub picioarele lor. Fără aceasta nu te poţi mântui şi nu poţi scăpa de chinurile veşnice (Mari stareţi ruşi, vol1, Din învăţăturile Sfântului Paisie Velicikovski).
Porţile prin care omul primeşte chipul sunt Sfintele Taine. Omul nu-şi poate atinge deplina statură decât în măsura în care îşi realizează scopul, care este îndumnezeirea (theosis) sau primirea Duhului Sfânt. De aici rezultă că lumea va fi mai umană pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi şi femei vor să trăiască în Hristos.
 Cele mai importante lucruri pentru mântuire sunt: înfrânarea, atenţia faţă de sine şi tăcerea. Cele mai rele sunt deşertăciunea împrăştierea şi discuţiile.
 Fără exemplu în viaţă şi citirea cărţilor ascetice nu putem cunoaşte viaţa duhovnicească. Mintea noastră nu stă degeaba. Ori se ocupă cu meditaţia dumnezeiască, ori cu gândirea la rău. Păzeşte-le pe acestea trei: privirea, auzul şi limba şi, după posibilitate, pântecele şi îţi vei vedea păcatele tale, Îl vei cunoaşte pe Dumnezeu, te vei învăţa cu pomenirea morţii, căci fără acestea toate sunt în zadar. Năzuinţa de a fi proslăvit pe pământ şi faptul de a face pe plac oamenilor răpesc tot binele. Calea mântuirii este calea crucii, nu a vieţii cu privilegii. Pentru mântuire trebuie să dobândim curăţia şi să evităm prietenia prea mare cu oricine.
 Dumnezeu ne-a pregătit tuturor steluţe, iar faptul de a le obţine depinde de noi. Prin steluţe Părintele Stareţ Arhip subînţelegea locaşurile din Rai ale Sfinţilor.
 Iubirea de sine şi plăcerea trupului sunt vrăjmaşii mântuirii noastre, ei ne depărtează de Dumnezeu. Pentru mântuire sunt necesare, atenţia împreună cu rugăciunea, blândeţea şi răbdarea. Datorită înţelepciunii putem trage folos şi din ispite. Scopul vieţii noastre este viaţa sfântă şi fericirea veşnică în iubire cu Dumnezeu.
 Începutul mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Sensul acestei vieţi constă într-o deplină mortificare a iubirii de sine (adică să nu fim egoişti ci altruişti).
  
Mântuire
(Stareţul Simeon de la Mănăstirea Pecersk din Pskov)
 Mântuirea este atât de importantă, încât toate faptele lumii, oricât de mari ar părea, în comparaţie cu mântuirea, care este cea mai importantă şi de căpătâi, sunt trândăvie sau ca trupul fără duh. Sfinţii Părinţi numesc mântuirea ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor. Toate ştiinţele şi artele sunt nimic fără ştiinţa mântuirii. Sfânta Scriptură ne spune că mântuirea stă în mult sfat (adică se dobândeşte cu mult discernământ). De aceea să ne adresăm în această privinţă duhovnicilor încercaţi: Dacă veţi găsi pe cineva înţelept, adică experimentat în viaţa duhovnicească, mergi la el de dimineaţă devreme. Fie ca picioarele tale să tocească pragul uşilor lui.
 Cel care doreşte să-şi mântuiască sufletul să ţină minte că este cu neputinţă să se mântuiască fără suferinţe şi ispite. De aceea să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate încercările. Bolile, nefericirile, clevetirile, supărările, prigoanele şi celelalte sunt îngăduite de Dumnezeu spre mântuirea omului.
 După citirea cărţilor sfinte ortodoxe un rol important pentru mântuirea sufletului îl are pocăinţa. Nu există o altă cale către mântuire afară de pocăinţă. În prezent oamenii se mântuiesc prin suferinţe şi pocăinţă. Fără pocăinţă nu este iertare, nici îndreptare: sufeltului omului moare. Dacă nu ar exista pocăinţa, nu ar fi nici cei ce se mântuiesc. Pocăinţa este scara care duce la Rai. Da, în pocăinţă stă taina mântuirii. Cât de simplu, cât de clar! Însă cum procedăm noi? Renunţăm la pocăinţa mântuitoare arătată de Dumnezeu şi ne grăbim spre a exersa virtuţile aparente (imaginare, închipuite), pentru că sunt plăcute simţămintelor noastre; apoi, puţin câte puţin, pe neobservate ne infectăm cu părerea de sine. De aceea cel ce doreşte să se mântuiască să se căiască cât mai des. Povara păcatelor se înlătură prin pocăinţă şi spovedanie.   

Cu Sfinţii odihneşte...
 Până la moarte să vă temeţi de cădere şi să nu nădăjduiţi în puterile proprii, ci doar în ajutorul lui Dumnezeu, chemându-L în rugăciune cu smerenie. Abia atunci poate fi vorba de linişte (odihnă), când ţi se va cânta: „Cu Sfinţii odihneşte... Iar până atunci, până la moarte, să nu căutăm linişte (odihnă). Omul nu se naşte pentru linişte (odihnă), ci spre a se osteni şi a răbda pentru viaţa viitoare (odihna). Aici suntem călători, străini, oaspeţi. Călătorii nu au linişte (odihnă) în ţară străină, în mijlocul lucrurilor străine. Ei, pas cu pas, merg mereu înainte ca să ajungă mai repede în patria natală, casa lui Dumnezeu, Împărăţia Cerului. Iar dacă aici, în valea suferinţei şi plângerii, în lumea plăcerilor, reduci viteza, seara (adică la asfinţitul zilelor) va surveni şi moartea îţi va surprinde sufletul nepregătit, fără fapte bune, şi nu va mai fi timp să le faci. Moartea este neîndurătoare! Nu se pot răscumpăra de moarte bogatul cu bogăţia, iubitorul de argint cu banii, nici voinicul cu puterea, nici împăratul, nici ostaşul şi nimeni nu poate lua cu sine cele dobândite. Gol s-a născut omul, gol va şi părăsi lumea. Doar credinţa, faptele bune, milostenia, merg împreună cu el în viaţa viitoare şi nimeni nu-l va putea ajuta: nici rudele, nici prietenii. 

     Suflă vântul contra noastră, suflă ne-ncetat,
Să ne-ntoarcă de pe drumul cel adevărat.
    Să ne ducă iar spre moarte şi spre iad-napoi,
 Te rugăm Doamne Iisuse, fii mereu cu noi.
 Nu vrem să opreşti furtuna care s-a pornit,
    Dar rămâi în luntrea noastră, până la sfârşit.

PS. Astazi la noi la biserica a fost multa lume...si timpul foarte frumos...Sfanta Liturghie s-a tinut afara la Altarul de vara! Dumnezeu sa ne primeasca tuturor rugaciunile
va atasez cateva poze facute cu telefonul mobil...Doamne ajuta!
Parohia Viilor din Timisoara...str. SF. APOSTOL PETRU SI PAVEL...
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.