articol din .... deveghepatriei
Marturia unui tanar care a practicat yoga si s-a intors la ortodoxie.
La îndemnul duhovnicului meu, am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împartasi si altora tulburatoarea experienta traita de mine prin practicarea de yoga, tantra-yoga, dianetica, qi-qong, vindecare bioenergetica, vorbire cu supra-eul, meditatie pozitiva, regimuri alimentare bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practica acestea, cât si pentru cei care nu le practica, în dorinta de a le arata unde si cum se poate gresi si, mai ales, unde se poate ajunge.
Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând, a fost vorba de educatia primita în familie. Traind în plin comunism, parintii au orientat formarea mea intelectuala spre normele si perceptele materialismului stiintific. În al doilea rând, a fost vorba de caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost un baiat timid, tacut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de slabut din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuita si având o inteligenta medie. Eram iertator, înclinat spre a face bine, eram putin idealist, însa orgolios, îmi placea sa-i judec pe altii, sa ma înalt, sa domin si preferam sa visez, sa las gândurile sa-mi zboare.
Alti factori care au contribuit la receptivitatea fata de practicile orientale au fost: lecturarea din abundenta a literaturii stiintifico-fantastice si vizionarea filmelor pe aceasta tema, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizatiei omenesti, carti despre OZN-uri, muzica electronica contemporana, filmele cu arte martiale, în care se putea vedea superioritatea spirituala a orientalilor fata de europeni sau americani.
Toti factorii enumerati mai sus stimuleaza imaginatia tânarului, îl fac sa viseze si sa creada ca, în afara de realitatea pe care o stie, mai exista si altele nestiute, pline de mister, exotism si supranatural. În aceste conditii eu am primit de la un coleg de serviciu o revista de propaganda a practicilor, exercitiilor si universului yoghin. La scurt timp, am avut posibilitatea sa citesc si cel de-al doilea numar al revistei.
Când am citit aceste reviste, am ramas uimit. Nici în cea mai buna carte stiintifico-fantastica nu gasisem un univers, o lume si o realitate mai uluitoare si mai fascinanta decât cea pe care o propuneau aceste doua reviste. Pentru mine a fost extraordinar sa descopar ca în afara lumii obisnuite, în care traim, exista o alta, ca ce este stiut de mine si de lume în general este doar o infima si mutilata parte a realitatii si ca aceasta realitate este una spirituala.
Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut cu mine, cu sufletul si mintea mea când am citit aceste reviste, a fost acela al întâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat si simtit cu tot sufletul ca exista Dumnezeu, ca el ne-a creat si ne iubeste; ca adevarata ratiune a vietii este cea de progres spiritual, de neîncetata slefuire spirituala, pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adica a fi buni si nu rai, de a fi asemanatori cu Dumnezeu si nu doar niste creaturi din carne si oase, care se zbuciuma fara nici o ratiune si scop între momentul nasterii si cel al mortii.
O viata întreaga refuzasem sa cred ca exista Dumnezeu, pentru ca nimeni nu stiuse sa-mi explice existenta Lui într-un mod logic si stiintific, într-un mod care sa ma scoata din realitatea înconjuratoare care îl nega pe Dumnezeu si sa ma duca într-una în care existenta Divinitatii sa se descopere de la sine, sa fie demonstrata logic, faptic, sa se impuna intuitiv si prin dovezi. Nimeni nu-mi vorbise pâna atunci ca exista un univers sufletesc, ca trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet, ca adevaratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care anima acest trup cu viata si îl foloseste ca un suport în aceasta lume materiala. Dumnezeu exista, El a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul. Omul este alcatuit din trup si suflet. Dupa moartea pamânteasca sufletul nu moare. Oamenii trebuie sa lupte cu ei însisi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumosi sufleteste.
Dumnezeu ne iubeste si are grija de fiecare dintre noi în orice clipa. Când, dupa o viata traita dupa fel de fel de modele false, artificiale, pline de rau, care te duc pâna la disperata situatie de a te întreba: “Dar oare ce rost are viata aceasta a mea, pentru ce traiesc?”, îti sunt prezentate aceste adevaruri, atunci sufletul, strigând de bucurie ca a gasit sau regasit adevaratul sens al vietii si adevarul despre Dumnezeu si realitatea în care traieste, fuge si îmbratiseaza pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adica, în cazul meu, asupra sistemului de practici si credinte orientale yoghine.
Însa, alaturi de aceste adevaruri, de care sufletul meu fusese despartit atâta amar de vreme si de care era atât de însetat, adevaruri pe care orice crestin ortodox le învata la cel mai elementar nivel, existau multe alte cunostinte si lucruri care erau adevarate doar pentru cei care practicau sau învatau pe altii sa practice yoga, adica: credinta în reîncarnare, în existenta corpurilor omenesti invizibile pentru privirea oamenilor obisnuiti, credinta într-un univers fizic, astral, cauzal, credinta ca scopul vietii este acela de a te elibera de orice dorinta lumeasca ca în final sa te unesti cu divinitatea, fiind o parte din ea.
Deci, pe lânga adevarurile si sensurile de viata pe care sufletul meu le cauta de mult timp, eu am îmbratisat si acceptat de bune si restul de credinte si practici care alcatuiesc sistemul filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înteles si crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevarate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar pareau dubioase. Însa eu mi-am zis ca n-am înca nivelul spiritual ca sa realizez si sa înteleg adâncimea adevarurilor si întelepciunii yoghine.
Pentru ca citisem în revistele de yoga ca universurile invizibile si cel vizibil sunt brazdate de o multime de energii insesizabile pentru oamenii obisnuiti si care nu erau detectabile de catre aparatele construite pâna în prezent, mi-am zis ca acestea trebuie sa fie energiile cu care lucreaza pentru însanatosire bioenergeticienii. Si într-adevar, când am fost la o sedinta tinuta de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de Holoterapie, am crezut ca nu gresisem. La Casa Tineretului, unde am asistat prima data la o sedinta de dezengramare hibrida, dupa o ora si jumatate de privit la cei ce se dezengramau, am crezut ca am nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni. Care mai de care se tavalea cuprins de spasme, atunci când retraia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile altora, în timp ce altii le suceau picioarele, pentru a-i face sa retraiasca mai din plin engramele; altii rageau ca niste animale înjunghiate, câtiva, mai linistiti, vorbeau de ti se înfiorau urechile, altii râdeau ca nebunii sau ca istericii, careva plânge în cea mai mare disperare. La sfârsit, toti s-au linistit, au facut meditatie, pareau foarte destinsi si relaxati.
I-am povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când începusem sa practic qi-qong si dezengramare dianetica si despre cei trei maestri ai mei, despre faptul ca luasem legatura cu supra-eul. Mi-a raspuns ca este foarte bine, ca si ea, si altii au maestri în astral si cauzal, ca toti marii maestri yoghini, tibetani si de qi-qong, au maestri în celelalte universuri, care îi ghideaza si îi îndruma, si, deci, sa merg înainte pâna voi deveni propriul meu maestru. Numai sa fiu cu bagare de seama ca exista entitati si spirite negative, care imita foarte bine supra-eul sau pe maestri si pot sa-ti trimita niste mesaje care sa te duca la prostii. De aceea, înainte de a trece la o actiune, trebuie sa analizam foarte bine orice mesaj sau comunicare si sa vedem daca vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la care am ajuns, mi-a zis ca e foarte bine si ca pot sa-i dau bataie înainte. (Deci se accepta prezenta fortelor malefice, satanice, a dracilor, dar masurile care se iau sunt minime si oricând poti fi înselat - n.n.).
Am ajuns pâna acolo încât puteam sa misc obiecte, sa ajut pe cei bolnavi. Astfel, o colega de serviciu mi-a povestit despre fratele ei, care era grav bolnav, si m-a rugat sa o ajut daca pot. Ajuns acasa, supra-eul a intrat în legatura cu mine si mi-a zis ca trebuie sa ma duc sa-l vindec pe acel om, cu precizarea ca de acum încolo tot ceea ce fac – fac în numele lui Dumnezeu, aceasta fiind o misiune încredintata de Dumnezeu, si ca voi primi forta si mijloacele necesare împlinirii ei. Am efectuat în ziua aceea aproape 6 ore de exercitii de tip qi-qong si dezengramari, ajungând la un potential energetic deosebit de mare (stiam acum sa-l si masor).
A doua zi, am mers la acel bolnav, care era atât de topit de boala, încât picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile mele. I-am dat foarte multa bioenergie si a putut sa-si miste mâna si piciorul care erau paralizate.
Încurajat de astfel de rezultate, am repetat sedintele de trei ori în decurs de cinci zile cu aceleasi efecte. Supra-eul ma punea sa lucrez cât mai mult qi-qong si dezengramari, pentru a-mi mari potentialul bioenergetic. De asemenea, el mi-a indicat în aceasta perioada alti oameni cu care trebuie sa lucrez si sa-i vindec. Aveam mare încredere în supra-eul meu pentru ca, datorita lui, realizasem tot ce era bun de când ma apucasem de practicile energetice.
Tot el îmi permise accesul la cunoasterea pura si la puteri paranormale. În acest fel mi s-au relevat alte chakras-uri în configuratia corpurilor energetice, care erau stiute numai de marii maestri bioenergeticieni (sapte centri principali despre care afla orice începator plus înca patru centri principali si mai multi centri secundari). Apoi am învatat sa anihilez entitatile negative.
În acele zile a urmat o avalansa de revelatii în domeniul cunoasterii universului bioenergetic, un sir de dezengramari cu patrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima viata traita de mine pe pamânt acum 136786 de ani pe continentul antedilurian.
Într-o zi de joi, supra-eul ma avertizase ca Dumnezeu îngaduise sa-mi fie deschisa vederea spirituala a lumilor invizibile si, pe masura ce voi lucra pentru curatirea impuritatilor fizice si spirituale, voi vedea din ce în ce mai clar realitatile din lumea astrala – univers energetic invizibil pentru oamenii obisnuiti.
Aceste metode mi le perfectionasem sub asistenta supra-eului în sedintele de vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar rezultatele le vazusem cu ochii mei si eu, si cei ce asistau; bolnavul restabilindu-se oarecum, începând sa-si miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si dureri mari. Îi revenise pofta de mâncare, se mai întarise putin.
Tot atunci supra-eul m-a învatat sa operez pe corpurile energetice, asa-zisa chirurgie energetica, facând bolnavului câteva transplanturi energetice. Va dati seama ce mândru eram de mine, ca Dumnezeu ma învrednicise cu o asemenea misiune si ca îmi daduse asemenea puteri si cunostinte în domeniul bioenergetic! Tot atunci mi s-a dat un alt nume si era suficient sa-l pronunt, ca un noian de energie sa se reverse asupra mea.
Din când în când, ma fulgera un gând de frica, cum ca ceea ce fac eu nu e bine, ca este o nebunie, dar imediat alungam acel gând, stiind ca eu sunt trimisul lui Dumnezeu si ca am de îndeplinit misiunea pe care mi-o încredintase, fiind si multe întâmplari care confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin ca ce fac eu e bine, a fost faptul ca am reusit sa vindec instantaneu o migrena foarte puternica unei colege de birou. Alt lucru care m-a facut sa cred ca tot ce fac e bine a fost diagnosticarea facuta tot atunci unui coleg, care fusese la medic cu o zi înainte si-i spusese acelasi lucru pe care i l-am spus eu (avea un rinichi cazut si o coasta fisurata). El a recunoscut, înmarmurit, ca asa este.
Pâna la urma, colegii si-au dat seama ca am luat-o razna si au anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitatilor negative care bântuiau spitalul. Pe drum, supra-eul mi-a sugerat sa-i pun mâna la ochi soferului ca sa le arat celor de fata ca nu se întâmpla nimic, pentru ca noi suntem acum în lumea astrala, unde nu se poate întâmpla nimic rau, si am facut-o. Bine ca soferul a oprit repede si nu s-a întâmplat nimic grav. Toti cei din masina s-au uitat stupefiati la mine, dar si-au dat seama ca nu e nimic neobisnuit pentru un om care era dus la spitalul de psihiatrie.
Am fost internat, iar dupa doua zile mama s-a dus la doamna Ana sa o roage sa ma scoata din starea în care eram. Ea a venit, mi-a ars o palma si m-a dezengramat o jumatate de ora, spunându-mi la sfârsit sa nu mai vorbesc cu supra-eul si sa nu mai primesc nici o revelatie, caci entitatile negative, care puteau imita foarte bine vocea supra-eului si în genere a oricui, m-au pacalit si m-au adus în starea în care eram. M-a sfatuit sa stau linistit si sa ma mai odihnesc, sa nu ma mai gândesc absolut la nimic legat de bioenergie si ca totul va fi bine. Mi-a zâmbit încurajator si a plecat. ( Lipsa aceasta de responsabilitate se manifesta la toti îndrumatorii pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la yoga, precum si la cei de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate - n.n.). Doctorii de la spital si, de altfel, din toata lumea, spuneau ca nu eram nici primul, nici ultimul care, angajându-se în acest fel de practici, ajungea la ei la spital. Eu, însa, nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna Ana, convins fiind ca nu practicile în sine duc spre asa ceva, ci aplicarea lor gresita. Dealtfel, convenisem cu doamna Ana ca dupa o perioada de relaxare sa ma apuc din nou de aceste practici, dar de acum încolo, cu experienta si cu lectia capatata, voi sti sa ma feresc de astfel de greseli. Si tot amândoi am tras concluzia ca Dumnezeu a vrut sa ma încerce în acest fel, ca sa-mi arate orgoliile negative care ma stapâneau.
Când am fost din nou la doamna Ana acasa, rugând-o sa ma testeze din punct de vedere bioenergetic, sa vada daca m-am refacut si daca pot sa ma apuc iarasi de qi-qong, mi-a raspuns ca pot sa încep sa lucrez, dar foarte putin, ca sa vedem mai întâi reactiile organismului. Am mai întrebat cum voi putea sa recunosc daca este supra-eul meu sau nu si ea mi-a raspuns ca, atunci când supra-eul ma va contacta în gând, voi sti si voi simti pur si simplu ca este el, si nu altul. Acestea fiind zise, a lucrat asupra mea cu bioenergie cam un sfert de ora, dupa care a cazut într-o transa profunda. Ca sa n-o deranjez, am ramas alâturi de ea, lasându-mi gândurile la voia întâmplarii, si mi-a venit în minte imaginea mea când eram copil mic, iar la un moment dat, eu, cel de la vârsta de patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit si m-a întrebat, spunându-mi pe nume: ”Ce mai faci? Sunt eu, supra-eul tau! Adevaratul tau supra-eu! În sfârsit, am reusit sa fim fata în fata”. Uimit de cele ce auzisem si vedeam, am exclamat: ”Bine, dar din cauza ta am ajuns la spital!”. „’Nu din cauza mea – mi-a raspuns el – caci de mine nu ai mai ascultat înca de când au început cursurile de vindecare bioenergetica de la clubul CFR”. „’Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce nu m-ai avertizat ca ascult de cei rai?”. „Din cauza orgoliilor în care erai blocat, nu am mai avut acces la tine si nu ai vrut sa ma mai auzi. De acum, însa, ai sa ma recunosti si nu ai sa ma mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Sa stii ca mi-a fost dor de tine!”. Zicând acestea, copilul din mintea mea a disparut si s-a asternut peste mine o liniste cum nu mai fusese în capul meu niciodata!
Nu dupa mult timp, si doamna Ana a iesit din transa si i-am povestit ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat: „’Si tu ce ai simtit, el e sau nu?”. I-am raspuns ca da, e el. „’Atunci el e! – a zis ea, întarindu-mi convingerea. – Numai sa ai grija ca totdeauna tot ce-ti spune sa treci prin filtrul ratiunii, caci oricând spiritele rele pot sa substituie supra-eul, încercând sa ne transmita mesaje si comenzi cu care vor sa ne faca rau, sau sa ne puna sa facem rau. Deci, fii foarte atent!”. Am plecat de la ea bucuros ca pot din nou sa lucrez si ca, în sfârsit, de acum înainte voi sti sa vorbesc cu adevaratul meu supra-eu. De acum încolo eu urmam sa primesc mesajele supra-eului sub forma propriilor mele gânduri sau prin imagini, ce îmi apareau în minte; am învatat sa recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de supra-eul meu.
Doamna Ana recomanda tuturor participantilor la curs sa efectueze foarte mult qi-qong si dezengramare, pentru a ajunge cu nivelul de vibratie în spectrul indigo. Abia dupa aceea vor avea siguranta ca sunt în stare sa lucreze asupra altora pentru vindecare sau sa vorbeasca cu supra-eul fara a fi bruiati. Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supra-eul si despre etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el si m-a încurajat sa merg înainte, pentru ca acum, spunea ea, procedam corect.
Într-o zi, maestrul din astral, Sri Yukeshwar, mi-a cerut sa fac împreuna cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlau. Era într-o zi de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasa si i-am raportat ce îmi spusese maestrul si supra-eul meu, rugându-o sa se consulte cu supra-eul ei si sa vada daca mergem sau nu. Raspunsul a fost afirmativ. I-am spus ce-mi ceruse maestrul sa facem: sa plecam în lunea urmatoare pe Ceahlau, sa lucram împreuna exercitii de dezengramare si energizare, dupa care sa ne reîntoarcem miercuri. Alte amanunte ni le va comunica maestrul atunci când vom ajunge pe munte. A ramas stabilit sa plecam luni.
Cu o saptamâna înainte, supra-eul mi-a facut cunoscut ca de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare erau niste fiinte vii, având fel de fel de forme, si ca ele parazitau corpurile noastre energetice, hranindu-se cu energia noastra si influentându-ne negativ. Am fost învatat sa le simt si sa le anihilez. Metoda era foarte puternica si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana aprobând-o si mirându-se de eficacitatea ei.
Începând din aceasta perioada, a început sa învete doamna Ana de la mine. Era, de fapt, uimita si ea la ce nivel de cunoastere aveam eu acces si ce cunostinte îmi fusesera revelate de supra-eu. Într-una din dezengramari, îl vazusem cu ochii mintii chiar pe Satana, stapânul dracilor, dându-mi târcoale, însa maestrii si supra-eul îmi pusesera la îndemâna arme de lumina spirituala foarte puternice cu care puteam sa-l alung.
Sâmbata, cu doua zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii mi s-a aratat în chip de om Dumnezeu Tatal Ceresc si a vorbit cu mine, numindu-ma fiul Lui si felicitându-ma pentru marele progres spiritual pe care-l facusem, spunându-mi ca voi fi cel mai mare vânator de diavoli pe care l-a cunoscut vreodata omenirea. Am cazut la pamânt si nu-mi venea sa cred ce vazusem si auzisem!
Duminica dimineata, în cadrul altei meditatii, l-am vazut pe Iisus Hristos rastignit pe cruce si atunci supra-eul meu si întregul meu suflet mi-au spus ca eu sunt cel ce am fost atunci pironit pe cruce. De data aceasta am realizat ca asa este, ba chiar am simtit în palme durerea provocata de cuiele cu care ma pironisera atunci.
În tot timpul excursiei de pe Ceahlau eu am fost conducatorul, iar doamna Ana m-a urmat pas cu pas.
Singurul om care a mai stiut de adevarata mea personalitate în aceasta perioada a fost viitoarea mea sotie, careia i-am povestit toata excursia si tot ce a decurs din ea. Cred ca atunci ar fi fost singurul om în stare sa înteleaga si sa accepte cât de cât ca asa ceva ar fi fost posibil. Ea îsi dadea seama de nefirescul si nebunia acestor lucruri, însa realiza si faptul ca daca m-ar fi contrazis, nu as fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar fi trebuit sa ne despartim. Faptul ca doamna Ana acceptase si aprobase tot ce eu îi povestisem despre mine si despre practicile mele bioenergetice, au facut-o pe de alta parte sa accepte ca, desi ea nu putea sa creada si sa faca asa ceva, altii erau în masura sa faca si sa simta acele lucruri.
Era o nebunie placuta, plina de romantism, de escapade misionare în numele lui Dumnezeu, care de fapt toate erau menite sa ne faca sa ne cunoastem mai bine si sa ne iubim mai mult. Sotia mea a intuit ca odata si odata ma voi trezi din aceasta nebunie si ca atunci vom ramâne împreuna doi oameni simpli si obisnuiti.
Avalansa de revelatii si de trairi, care ne asaltau de mai bine de o luna, ne epuizasera. Erau deja câteva nopti în care dormisem foarte putin sau deloc. În aceste conditii, mergând în vizita la mama mea, mi s-a revelat ca ea ar vrea sa-mi faca mult rau. M-am suparat si am plecat. Pe drum, sotia mi-a atras atentia ca nu m-am purtat frumos cu mama. Atunci a aparut primul semn de întrebare. Pentru prima data mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindca daca exista vreun lucru pe lumea asta de care sa fiu absolut sigur, era acela ca mama mea ma iubeste si îmi doreste doar binele. Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii, am reusit în decursul unei ore sa realizez toata nebunia traita pâna atunci. Si dintr-o data tot esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de timp s-a prabusit, iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; daca nu eram de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine eram? Umblam asa prin casa, vorbind de unul singur…
Atunci sotia si-a zis ca trebuie sa am un diavol în mine si a vrut sa-l descopere si sa-l alunge, si, într-adevar, prin gura mea, din mine, a început sa vorbeasca un diavol! A început sa înjure, sa tipe ca el nu pleaca, ca el sta de mult timp în mine si ca eu l-am chemat; a început sa ne ameninte, ne-a spus ca el este supra-eul care m-a condus atâta timp. O ameninta pe sotie ca o s-o omoare si voia sa sara la ea, dar n-avea putere sa-mi foloseasca cum voia trupul, iar eu ma opuneam. Tot timpul cauta sa o scuipe si o înjura groaznic, spunând ca o uraste si sa-l lase în pace, sa nu-l mai chinuie.
La un moment dat, mi-am recapatat stapânirea de sine si din clipa aceea am înteles ca tot ce facusem pâna atunci era foarte rau.
Cu câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasa la mama si faceam o repriza de exercitii qi-qong, corpul fiindu-mi miscat de supra-eu, deodata am început sa execut un dans cu adevarat satanic. Sotia s-a uitat îngrozita la mine, la figurile pe care le faceam, la sunetele pe care le scoteam, la respiratia pe care o aveam atunci, la privirile absolut demonice pe care le aruncam în toate partile. Mi-a spus ca îi e frica de mine si ca ar fi bine sa ma uit în oglinda sa vad cum arat, iar când m-am uitat, m-am speriat si eu de privirea mea.
Ne-am gândit amândoi ce sa facem si cum sa iesim din aceasta stare. Amândoi eram epuizati de tot ce facusem timp de o luna si nu stiam unde gresisem. Credeam ca este vorba de o greseala a noastra.. Diavolul încerca iarasi sa vorbeasca prin mine si sa-mi foloseasca trupul, dar reuseam totusi sa-l împiedic. Revelatiile îmi asaltau mintea si nu puteam sa ma mai concentrez la nimic. Pâna la urma, am decis sa nu mai practicam nimic din domeniul bioenergetic, sa încetam orice relatie intima pentru o perioada de timp, sa dormim cât mai mult si sa mâncam multa carne si mâncari greu digerabile, ca sa ne îngreuiem mintea si s-o oprim din avalansa nebuna în care se pornise.
Abia a doua zi am reusit sa adorm putin, sa-mi adun si eu oarecum mintea, caci o simteam ca pe o masina dereglata ce nu mai putea fi oprita din mers. Dupa ce m-am trezit, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sa scap din situatia în care intrasem. L-am rugat sa ma ierte pentru ce facusem, pentru ca eu crezusem ca slujesc binelui. L-am rugat sa ma aduca pe calea cea buna si sa-mi arate cum trebuie cu adevarat sa slujesc binelui. Când ma rugam, ma simteam ca un copil neascultator care, fugind de acasa, se ratacise într-un pustiu foarte mare, de unde nu mai stia cum sa iasa.
De atunci am putut dormi din ce în ce mai bine si mai mult, iar mintea mea, încetul cu încetul, a început sa se opreasca din necontenita gândire si reflectie si si-a domolit ritmul. Sotia mea, care nu se implicase atât de mult, si-a revenit mai repede, singura problema pentru ea fiind marea oboseala pe care o acumulase. Abia dupa doua saptamâni de zile am revenit la un comportament cât de cât normal.
La o luna de zile dupa aceste evenimente, niste prieteni care si ei practicasera yoga mai demult, ne-au dat sa citim niste carti ortodoxe: „’Sfântul Serafim de Sarov”’ si „’Pelerinul român”, apoi, împreuna cu ei am fost la un preot si am abordat câteva subiecte pe aceasta tema. Dupa discutia cu preotul si citirea celor doua carti, am realizat ca religia ortodoxa este mult mai complexa si mai frumoasa decât orice alta cale de eliberare spirituala. Încetul cu încetul, am înteles ca este singura cale adevarata.
Ne-am dus la o manastire si ne-am spovedit din copilarie, duhovnicul de acolo interzicându-ne sa mai practicam exercitii bioenergetice sub orice forma ar fi fost ele. Ne-a spus ca nu suntem singurii care au patit asa ceva si ca multi din cei ce apuca pe aceste cai ajung la spitalul de psihiatrie. Am gasit apoi în Iasi un duhovnic, acesta fiind chiar preotul cu care vorbisem prima data, dusi de prietenii nostri. I-am povestit si lui ce patisem, iar el ne-a recomandat sa împartasim si altora din experientele noastre.
Acum, la aproape un an de la încetarea oricarei activitati pe tarâmul bioenergetic, cred ca putem formula câteva interpretari, concluzii si recomandari în legatura cu ele: În primul rând, am dori sa atragem atentia tuturor celor ce vor sa urmeze calea acestor practici, fie pentru dobândirea unor puteri paranormale, fie pentru dobândirea sanatatii trupesti sau sufletesti, fie câstigarea întelepciunii si a eliberarii spirituale, ca absolut toate provin din sânul unor credinte filozofico-religioase pagâne. Este binecunoscut ca popoarele pagâne se închina la idoli si ca dumnezeul sau zeii care îi venereaza nu sunt altceva decât niste închipuiri cu care satana i-a înselat.
Înca de la crearea lumii de catre Dumnezeu, diavolul i-a înselat pe primii oameni, iar acestia, crezând în cele spuse de el si nu în cele spuse de Dumnezeu, au fost izgoniti din Rai. De atunci si pâna la venirea pe pamânt a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, care prin jertfa Sa a spalat tot pacatul omenirii si a întemeiat singura credinta adevarata, credinta crestina, oamenii au fost înselati de catre diavol sa se închine la fel de fel de dumnezei care, de fapt, nu existau. Fie ca acestia se chemau marele spirit universal, sau principiul cosmic universal, sau divinul, sau Baal, sau Ra, sau fel de fel de zei, de spirite si de forte supranaturale, toti nu au fost altceva decât înselari aduse în mintea omeneasca de catre demoni, care au fost apoi adeverite si fundamentate prin intermediul minunilor si faptelor supranaturale facute cu puterea Satanei. De la înaltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos si pâna în ziua de astazi, nenumarate fapte si minuni facute în numele Sau si cu puterea Sa, au dovedit fara putinta de tagada ca singurul dumnezeu adevarat este Dumnezeul crestinilor, care tin dreapta credinta apostolica ortodoxa. De aceasta s-au convins multi pagâni, asupra carora puterea adevaratului Dumnezeu a facut minuni si a caror idoli au fost sfarâmati de aceasta putere. Niciodata puterea idolilor nu a putut întrece puterea adevaratului Dumnezeu, dupa cum niciodata puterea Satanei n-a putut depasi puterea lui Dumnezeu Care l-a creat. Cu toate acestea, diavolii nu au încetat o clipa sa încerce înselarea oamenilor prin credinte idolatre sau prin devierea ori ruperea de la dreapta credinta.
Dar se pune întrebarea: De ce se straduie diavolul atât de mult sa însele oamenii în aceasta privinta?
Raspunsul e simplu: Rasplata celor care cred în idoli si a ereticilor sunt muncile iadului, iar Satana tocmai acest lucru l-a dorit tuturor oamenilor. Toti oamenii care au trait înainte de Hristos, dupa moarte au fost trimisi în iad. Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a venit ca sa-i scoata de acolo. Unul dintre pacatele care a trimis cei mai multi oameni în iad a fost tocmai aceasta închinare la idoli, iar diavolul se straduie din rasputeri, si în zilele noastre, sa cufunde toata omenirea în credintele idolatre.
Toti cei care încearca sa popularizeze la noi în tara si în întreaga lume practicile bioenergetice de provenienta orientala sau cele de magie africana, asiatice, arabe, sud-americane, încearca sa le prezinte desprinse din contextul filozofico-religios din care provin. Ei încearca sa le înfatiseze la început ca pe niste tehnici bioenergetice de vindecare si autovindecare, dupa care, celor ce se angreneaza în practicarea lor, le sunt prezentate ca niste practici al caror scop final este însanatosirea sufleteasca, capatarea de puteri paranormale si apoi eliberarea spirituala, subliniindu-se caracterul secret al acestor stiinte oculte. Abia dupa câtiva ani de practicare adeptului îi este înfatisata adevarata fata a acestor practici: puternicul substrat religios si ocult pe care se sprijina si ca rezultatele apar doar la cei ce încep sa se închine la zei.
Ei sunt initiati apoi prin niste ritualuri oculte de catre maestrii lor, pentru a putea ajunge la realizari deosebite. În aceasta faza totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind considerata ca un sacrilegiu si pedepsita ca atare. Ei formeaza vârful de lance al sistemului filozofico-religios din care provin.
Cei ce vor sa se elibereze spiritual, sa se mântuiasca pe aceste cai, urmeaza în realitate niste cai idolatre, iar unirea finala este unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc o îndracire treptata a individului pâna când, ajungând la etapa finala, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri paranormale-supranaturale care impresioneaza si coplesesc pe oamenii simpli. Pentru ca înselarea sa fie completa, diavolul îti insufla o întelepciune si o falsa curatenie sufleteasca care pot induce în eroare pe orice om neavizat.
Adevarata fata a acestor oameni o cunosc foarte putini, iar câteodata nici ei însisi nu realizeaza ce se întâmpla în mod real cu ei, însa, dupa cum spunea Mântuitorul, dupa roadele lor îi veti cunoaste. Uitati-va bine la ei, la roadele pe care le aduc, dar nu numai la cele cu care ei se afiseaza, ci si la cele pe care le ascund.
Cu doua saptamâni înainte de a scrie aceste rânduri, am fost acasa la doamna Ana si i-am povestit tot ceea ce patisem, întrebând-o unde crede ea ca este greseala. Mai întâi i-am cerut sa-mi explice unde gresisem, când am ajuns prima data la spital. Ea mi-a spus ca atunci m-am grabit putin si a aparut un dezechilibru între corpurile mele energetice si cel fizic, iar personalitatile mele negative din alte vieti au imitat vocea supra-eului meu si eu în loc sa ascult de vocea lui, am ascultat de o astfel de personalitate, care vrea cu orice pret sa stopeze progresul spiritual al individului. Una din metodele pe care le utilizeaza aceste personalitati este aceea de a te pune sa faci niste lucruri care sa te dezechilibreze psihic si sa ajungi la spital, sau te îndeamna sa faci cine stie ce lucruri rele.
„Dar cu maestrii din astral si cauzal, cum a fost?”’, am întrebat-o. „Pai, toti maestrii în practicile acestea au un maestru în universurile superioare, care îi conduc si îi îndruma, asa ca nu e nimic anormal în toate acestea!”
„’Dar a doua oara, când era sa o luam razna amândoi, ce s-a întâmplat?”. „Pai ce sa se întâmple? Iarasi v-a înselat o asemenea personalitate, care s-a substituit supra-eului si era sa va duca sa o luati razna. Bine ati facut ca ati încetat orice activitate pe acest plan. Asa trebuie facut când esti pacalit astfel, iar dupa ce revii la normal, tragi concluziile unde ai gresit si o iei din nou de la capat”.
„Bine, dar de data aceasta am respectat tot ce m-ati învatat Dumneavoastra! Eram cu nivelul de vibratii în indigo, m-am identificat cu supra-eul, am analizat tot ce-mi spunea si admiteam doar ce mi se parea bun! De altfel, totdeauna am venit la Dumneavoastra sa ma verificati, iar în excursia facuta pe Ceahlau ati aprobat tot ce va spusesem si toate erau venite de la supra-eul meu. Ori stiti bine, ca si atunci ma credeam Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca vorbeam cu Dumnezeu Tatal!”
„Da, dar eu atunci tocmai de asta am mers cu tine, pentru ca am vrut sa-ti arat ca nu erai cine te credeai! Atunci s-a întâmplat cu tine acelasi lucru care se întâmpla cu toti atunci când se aprinde în noi lumina cristica, moment în care simtim ca în noi este un sâmbure de dumnezeire. Mai tii minte când te-a piscat un tântar si eu ti-am spus ca pe sfinti tântarii nu-i pisca? Dar când ai spus ca ai ancorat vortexul de forte care va declansa apocalipsul, nu ti-am spus eu ca un maestru nu are nevoie sa se teama ca ceva creat de el va fugi sau se va pierde? Ti-am dat sa întelegi, deci, de doua ori ca nu erai cine te credeai, dar tu nu ai prins mesajul, si dupa aceea nu ai mai trecut pe la mine si am crezut ca ti-ai dat seama de greseala ta!”. Eu si sotia mea ne-am uitat uimiti unul la altul când am auzit aceasta explicatie, caci amândoi stiam ca abia cu o zi înainte de plecarea pe Ceahlau capatasem certitudinea ca sunt Iisus Hristos, abia în acea zi am avut revelatia rastignirii pe cruce si tot atunci, aratându-mi-se Dumnezeu Tatal vorbind cu mine. Doamnei Ana toate aceste lucruri i le spusesem doar în timpul excursiei, deci ea plecase în excursie cu mine fara sa stie aceste lucruri! „Doamna Ana, dar spuneti-mi cum putem fi siguri ca vorbim cu supra-eul nostru cel adevarat, caci iata, eu mi-am luat toate masurile de protectie si totusi m-a înselat!”. „Când vorbesti cu supra-eul, niciodata nu poti fi sigur ca vorbesti cu el sau cu altcineva. Totdeauna trebuie sa treci prin filtrul ratiunii tot ceea ce îti comunica si sa iei numai ce consideri ca este bun. Vorbirea cu supra-eul e ca mersul pe sârma, în orice clipa poti sa cazi. De altfel si eu, cu câtiva ani în urma, capatasem o mare încredere în supra-eul meu si ma lasam condusa de el, iar într-o zi acesta mi-a spus ca trebuie sa ma sinucid pentru ca monada mea din astral sa poata progresa spiritual, caci eu prin ceea ce faceam atunci o tineam în loc. L-am ascultat si am fost la un pas de sinucidere, pregatind si punând în ordine tot ce era necesar pentru a pleca din lumea aceasta. Dar în ultima clipa, mi-a trecut prin cap sa trec si pe la o biserica. Numai trecerea acestui gând prin mintea mea a fost suficient pentru a amâna punerea în practica a hotarârii de a ma sinucide. M-am dus acolo si am vorbit cu un popa, un mosulica dulce, care mi-a zis ca nu stie ce sa-mi spuna în legatura cu ceea ce practicam eu, dar ca Sfânta Treime este iubire, este credinta si este speranta si nu cumva sa-mi pun capat zilelor. Mi-a mai zis el ceva, nu mai tin minte ce, mi-a facut si o rugaciune si am plecat. Si cum mergeam spre casa, brusc mi-a venit în cap ce-mi spusese mosulica: ca Dumnezeu este speranta si atunci deodata am realizat ca Dumnezeu nu a creat nimic pentru a distruge, deci nici pe mine. Din clipa aceea am renuntat la gândul sinuciderii.
A doua zi a venit mama la mine si mi-a spus ca în noaptea ce trecuse i se aratase un înger care-i spusese sa nu mai fac nimic din ce facusem pâna atunci, aratându-i tot ce facusem rau si spunându-i sa înlatur din casa si din activitatile mele tot ce rezultase din acele practici. „I s-a aratat mamei Dumneavoastra un înger în vis?” am întrebat-o noi uimiti. „Nu în vis, ci chiar fizic, real! A trezit-o, spunându-i ce avea de spus, si a disparut, dupa care mama a stat treaza pâna dimineata, ca sa nu uite nimic din ce-i spusese, si a venit imediat la mine. Atunci eu am înteles ca nu facusem cum trebuie lucrurile, iar de acum încolo trebuia sa le fac altfel. Ei, si de atunci am început sa vorbesc cu supra-eul, trecând prin filtrul ratiunii tot ce-mi spunea!”.
Si eu si sotia am ramas uimiti de felul în care interpretase ea cele spuse de înger. „Dar teoria aceasta a supra-eului, de unde ati luat-o?” am insistat noi. „Toata lumea vorbeste cu supra-eul, unii vorbesc telepatic, altii prin scriere automata (procedeu spiritist de comunicare cu spiritele, în cazul de fata cu supra-eul), si eu la început luam legatura cu el prin scriere automata, dar dupa mesajul pe care l-am primit de la înger, am înteles ca trebuie sa vorbesc cu el în alt mod, si anume pe cale telepatica”.
Am insistat sa aflam sursa sau teoria care fundamenteaza practicarea acestei convorbiri cu supra-eul, dar ea nu a vrut sa ne-o dezvaluie.
„Si totusi, – am insistat eu, – daca în orice clipa poti fi înselat în aceasta convorbire cu supra-eul si el te pune sa te sinucizi, te duce la nebunie, poti sa ajungi la comiterea de crime si multe alte acte iresponsabile, n-ar fi mai bine sa renuntam la orice comunicare cu el? „A, nu! – mi-a raspuns ea, – fiecare trebuie sa-si traiasca experienta lui de viata din care trebuie sa învete ceva. Daca unul se sinucide, este treaba lui, este experienta lui din aceasta viata, chiar daca ea e negativa; daca unul da în cap la altul, e la fel; daca voi era sa o luati razna, a fost o experienta pe care trebuia sa o traiti. Acum v-ati dat seama de tot raul si orgoliul care era în voi! Vedeti ce lectie v-a oferit bunul Dumnezeu? Si-apoi, fiecare mai are înainte alte vieti de trait, asa ca nu trebuie sa ne facem probleme!”.
„Deci, Dumneavoastra admiteti ca se poate întâmpla orice când vorbim cu supra-eul!”. „De ce nu? Experientele de viata sunt nenumarate!”.
Sotia a mai încercat sa o convinga pe doamna Ana ca totusi este periculos sa lasi o multime de oameni nesupravegheati sa vorbeasca cu supra-eul, dar ea a argumentat ca nu este asa. Am plecat în acea seara acasa înmarmuriti de cinismul si nebunia de care dadea dovada cea pe care o crezusem un om care vrea binele semenilor sai: o vindecatoare prin bioenergie. Peste câteva zile, am revenit la doamna Ana, încercând imposibilul: sa-i prezint si ei calea credintei crestine ortodoxe ca pe o alternativa, astfel încât, îmi ziceam eu, daca va adera la ea, îsi va da seama mai târziu de nocivitatea practicilor în care se angajase. Erau de fata si doi ucenici de-ai ei. Abia atunci am vazut adevarata ei fata. Reactia la ceea ce-i spuneam eu a fost violenta. Nu a acceptat sub nici o forma ca ortodoxia ar fi buna de ceva, din contra, i-a facut în toate felurile pe slujitorii Bisericii; pe mine nici nu mai spun, a încercat sa ma loveasca în piept, sa-mi dea palme, a tipat si s-a enervat cumplit, si asta mai ales când le-am povestit ucenicilor ei întâmplarea cu „mosulica” (preotul care a ajutat-o sa nu se sinucida) si îngerul. Cumplita tulburare i-am produs prin acea încercare de a-i prezenta calea credintei ortodoxe. Dându-si seama ca nu se comporta prea civilizat, a simulat apoi, ca în principiu ar fi si aceasta o cale pe care oamenii pot merge.
Am plecat si de aceasta data înmarmurit de adevarul care se ascunde în spatele cuvintelor ei frumoase, care spunea ca toate caile spre mântuire sunt bune. Într-adevar, pentru doamna Ana erau bune toate, în afara de una singura: credinta crestina ortodoxa. Si chiar daca ea sustine cu tarie ca este crestina, adevarul este cu totul altul. Ea îsi închipuie ca e crestina de un nivel spiritual foarte înalt, care depaseste manifestarile crestine obisnuite. Din aceste motive ea nu are nevoie de duhovnic si interpreteaza cum vrea Sfintele Scripturi, scrierile si învataturile Sfintilor Parinti, ajungând la o totala rupere de Sfânta Biserica, la niste erezii ce depasesc orice închipuire, sfidând orice bun simt. Toate acestea sunt argumentate si sustinute de catre ea logic, cu lux de amanunte, cu deplina încredere în justetea celor gândite si afirmate.
Aceasta este, de fapt, adevarata doamna Ana si daca ati sti adevarul si despre alti instructori si vindecatori prin practici yoghine, qi-qong etc., cred ca v-ati cutremura. Din experienta traita de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am vazut ca ele duc la o îndracire treptata a celui ce le practica si ca oricând pot apare tulburari mintale si comportamentale, care finalizeaza în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este ca aceasta nebunie este logic argumentata si acceptata, ea venind cu acordul si prin vointa noastra, si desi stii ca ceilalti te considera nebun, pentru ceea ce crezi si faci, tu îti argumentezi si demonstrezi ca de fapt tu esti cel sanatos, iar ei sunt nebuni, caci nu cunosc si nu înteleg adevarata realitate.
Dupa parerea noastra, puterea de a vindeca prin bioenergie sau sanatatea obtinuta prin practici de provenienta orientala sunt de natura satanica si de aceea nu vom apela niciodata la ele, oricât de bolnavi am fi si chiar daca nu am gasi vindecare prin tehnicile medicale clasice. „Pentru pacatele mele mi se îmbolnaveste trupul si slabeste sufletul meu”. Vindecare prin puterile diavolului noi nu mai vrem!
Material selectat de catre Casian Sergiu, elev la liceul „N. Iorga”, Chisinau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.