30 noiembrie 2011

SFANTUL ANDREI




Sfantul Apostol Andrei, propovaduitorul Evangheliei in Scythia Minor(Dobrogea)
Sfantul Andrei desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-daci, si anume in teritoriile situate pe tarmul apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei?

Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1,29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1,36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au zis: "invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1,41).
Chemarea lui Andrei la Apostolie


Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm). L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua Cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i. Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre: Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia) si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de "Scitia" (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i. Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman.

In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine. De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolul IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria (+ 254). Iata ce scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3,11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu.

Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolul VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31 octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau fi situate fie in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.

Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n. n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind ia Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat".
Colinde, legende si obiceiuri - marturii ca Sfantul Andrei a predicat in tara noastra
In sprijinul evanghelizarii teritoriilor de pe tarmul apusean al Marii Negre de catre Sfantul Andrei vin si unele colinde, legende si obiceiuri din Dobrogea si din stanga Prutului, adica din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneste de "schitul" sau "manastirea" lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din urma ascultand si slujba savarsita acolo. Exista apoi cateva numiri de ape si locuri ca "Paraiasul Sfantului Andrei", "Apa Sfantului" sau "Pestera Sfantului Andrei", care se vede si azi in hotarul comunei Ion Corvin, in apropiere de granita romano-bulgara.

Fara indoiala ca Sfantul Apostol Andrei nu s-a marginit numai la predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii si geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi si preoti, asa cum facea si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile sale misionare. Numai asa se poate explica faptul ca cea mai veche episcopie cunoscuta pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care "si-a pus mainile" Sfantul Apostol Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi pentru noile comunitati crestine de la Pontul Euxin, ca sa se asigure "succesiunea" neintrerupta a preotiei, si care au devenit propovaduitori ai noii credinte, - prin predica si botez - in randul autohtonilor geto-daci, iar mai tarziu daco-romani.

Avand in vedere caracterul misionar al crestinismului din primele veacuri, se poate sustine ca unii dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Pavel si ucenicii sai in Peninsula Balcanica, dar si dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Andrei in zona apuseana a Marii Negre, au dus "vestea cea buna" despre Iisus Hristos cel inviat si in nordul Dunarii, deci in Dacia propriu-zisa, cunoscute fiind legaturile care existau intre locuitorii de pe ambele maluri ale Dunarii. Prin episcopii, preotii si misionarii veniti din sudul Dunarii si din Orientul Apropiat, ca si prin cei din randul localnicilor, invatatura crestina si-a castigat noi adepti, incat din secolul al IV-lea se poate vorbi de o generalizare a invataturii crestine, nu numai in provincia Scitia Mica, ci si in teritoriile nord-dunarene, locuite acum de daco-romani, deveniti apoi romani. in provincia Scitia Mica, vigoarea crestinismului este dovedita de numarul mare de martiri de la sfarsitul secolului III si inceputul celui urmator, ca si de organizarea bisericeasca temeinica ce exista aici in secolul IV, cu o episcopie la Tomis - devenita apoi Arhiepiscopie -, de teologii de prestigiu care au activat aici, de numarul mare de bazilici care s-au construit in marile cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre in secolele IV-VI, de multele obiecte cu caracter crestin din aceeasi perioada, descoperite aici.

Scriitorul bisericesc Nichifor Calist, pe care l-am mai pomenit, pe baza unor stiri istorice mai vechi, scrie ca Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi "Crucea Sfantului Andrei"). Biserica primara a stabilit, inca de pe la sfarsitul secolului II, ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului sau; unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii mult mai tarziu, pe la sfarsitul veacului "apostolic", in cursul persecutiei imparatului Domitian.
Moastele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitala a imperiului roman de Rasarit, prin anii 356-357, cu prilejul sfintirii bisericii "Sfintii Apostoli". Mai tarziu, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului (c. 339-397), scria ca, in a doua jumatate a secolului al IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor din Milano, Nola si Brescia din Italia.
La cativa ani dupa Cruciada a patra, din 1204, cand Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni si s-a creat aici o "Patriarhie latina" in locul celei ortodoxe, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. in aprilie 1462, in timpul papei Pius II, capul sau a fost asezat intr-o biserica din Roma. De aici, pe baza unei hotarari a Vaticanului, in semn de fratietate crestina, capul sau a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat - in cadrul unor festivitati religioase - in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras.

Sfantul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din Constantinopol il socoteste chiar ca "intemeietor" al acestui "scaun apostolic". Se cuvine ca Biserica Ortodoxa Romana sa-l cinsteasca si mai mult si sa-l considere nu numai ca "cel dintai chemat la apostolie", ci si ca pe cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri, ca pe un "apostol" al neamului nostru, al Ortodoxiei romanesti! Iar crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat ca fiind de origine apostolica.
Ca atare, socotim ca se impune ca ziua de 30 noiembrie sa fie trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea ar premerge zilei de 1 decembrie, ziua nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. S-ar impreuna astfel sarbatoarea Bisericii cu sarbatoarea neamului, dupa cum Biserica si neamul au fost una in tot decursul istoriei noastre!

Sa ne rugam dar Sfantului Andrei, increstinatorul daco-romanilor, zicand: "Pe propovaduitorul credintei la geto-daci si slujitor al Cuvantului, pe Andrei cel dintai chemat sa-l laudam, ca pe stramosii nostri i-a adus la cunostinta lui Hristos, crucea in maini tinand si izbavind din inselaciunea vrajmasului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toti romanii sa-l laudam si sa-l cinstim, ca sa se roage neincetat lui Hristos Dumnezeu, ca sa ne fereasca de toata rautatea si sa mantuiasca sufletele noastre". (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie cu unele adaptari).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI