Părintele Paisie mi-a spus:

Părintele Paisie mi-a spus:

- Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-1 împingă în locul cel mai rău, să-I nedreptăţească, să-1 bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus. Iată, o întâmplare adevărată, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: "După ce tatăl meu a murit, fraţii mei au mers să împartă terenurile. Când am văzut pe fraţii cei mai mari că strigă şi erau gata să se încaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune? Ce îmi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat nişte terenuri în care era numai nisip. Mu se putea cultiva nimic pe ele. Mu pu team trăi din ele şi de aceea am fost nevoit să plec în Germania, pentru a lucra, şi pentru a-mi întreţine fami lia. După mai mulţi ani m-am întors şi am văzut că de o parte şi de alta a terenului meu se zidiseră două hoteluri mari. Şi amândoi proprietarii cereau să cumpere terenul. Astfel preţul a urcat foarte mult şi am primit pe el sute de milioane! M-am gândit, Părinte, să dau jumătate din bani milostenie şi de aceea am venit să-mi spuneţi unde să-i dau". "Dă întâi fraţilor tăi, ca să nu-şi facă inimă rea, iar cu ceilalţi fă ce vrei". Aşa i-am spus, Atanasie, pentru a nu avea între ei pomenire de rău.

- Părinte, acesta are tensiune. Nu ştiţi cumva vreun medicament?

- Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său).
Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu în cerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Căreia) să cumperi nişte indiferenţă bună. îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.

In zilele noastre diavolul secera

Prin pacat dam drepturi ispitei

Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc.

- Parinte, sunt unii care spun ca nu exista diavol.

- Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfantul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei indraciti, pentru ca europenii nu le vor intelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.

- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?

- Logica *, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara... Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasuieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean.
In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit - fereasca Dumnezeu - dar si dinafara chiar ii poate comanda.
Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea.
* Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc.

                                    Marturisirea taie drepturile diavolului

        Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se indeparta inraurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gandi putin. Acum nu pot nici macar gandi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai inainte *a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi, are mare stapanire. Il poate omori; are dinti si il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.
Chiar si cand moare cineva si este pregatit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren dupa care alearga unii caini latrand "ham-ham", iar altii latra inaintea lui, calcand chiar cate unul. Dar daca nu este pregatit, este ca si cum s-ar afla intr-un tren care nu poate alerga cu viteza, deoarece ii sunt stricate rotile, ii sunt deschise usile, iar cainii intra inauntru si chiar musca pe vreunii.
Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar fac ceilaiti, diavolul nu pleaca. il secatuieste pe om. Preotii citesc exorcisme, si in cele din urma plateste tot omul, caci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie sa se pocaiasca omul, sa se marturiseasca, sa taie drepturile ce le-a dat, si dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, doua zile, saptamani, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleaca, pentru ca i s-au dat drepturi.
*Aceasta s-a spus in iunie 1985. Batranul locuia atunci la chilia Panaguda.

                                        Diavolul stapaneste desertaciunea

- Parinte, de ce diavolului i se spune "stapanitorul lumii ?" Chiar si este intr-adevar ?
Asta mai lipsea, sa stapaneasca diavolul lumea. Cand Hristos a spus despre diavol "stapanitorul acestei lumi" (In. 16, 11), n-a inteles ca este stapan pe lume, ci ca stapaneste desertaciunea, minciuna. Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapaneasca lumea ! Insa cei ce isi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapanirea "stapanitorului acestui veac" (Efes. 6,12). Adica diavolul stapaneste peste desertaciune, peste "lume". Ce inseamna "lume" ? Nu inseamna podoaba, impodobirea desarta ? Asadar cine e stapanit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea intunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar in esenta este avorton duhovnicesc.
Gandul imi spune ca cel mai mare dusman al sufletului nostru, mai mare chiar decat diavolul este duhul lumesc, pentru ca ne atrage in chip dulce si in cele din urma ne amaraste vesnic. In timp ce de vom vedea pe diavolul insusi ne va apuca frica si vom fi nevoiti sa scapam la Dumnezeu, dobandind astfel raiul. In epoca noastra, multa "lume" - duh lumesc - a intrat in lume si aceasta "lume" o va distruge. Oamenii si-au bagat inlauntrul lor "lumea" si au alungat de acolo pe Hristos.

- Parinte, de ce nu intelegem cat rau ne face duhul lumesc si suntem atrasi de el ?
- Pentru ca duhul lumesc intra incet-incet, precum a intrat ariciul in cuibul iepurelui. La inceput ariciul a rugat pe iepure sa-l lase sa-si bage putin capul in cuibul lui ca sa nu-l ploua. Apoi a bagat si un picior, apoi celalalt si in cele din urma a intrat tot si cu tepii lui l-a scos cu totul pe iepure afara. Asa si cugetarea lumeasca ne inseala cu mici cedari si incet-incet ne stapaneste. Raul inainteaza putin cate putin. Daca ar veni deodata, nu am fi inselati. Vezi, daca vrei sa oparesti o broasca, trebuie sa arunci peste ea apa fiarta cate putin. Daca o arunci deodata toata, sare si fuge; se izbaveste. In timp ce daca versi pe ea putina apa fiarta, la inceput o va arunca putin de pe spate, apoi o va primi. Daca-i mai arunci inca putina, iarasi o va arunca putin si incet-incet se va opari, fara sa priceapa. "Bre, broasca, dupa ce ti-a aruncat putina apa fiarta, scoala-te si fugi !". Nu fuge. Se umfla - se umfla si apoi se opareste. Asa face si diavolul; ne opareste putin cate putin si, in cele din urma, ne trezim opariti fara sa pricepem.

                                           Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului

Sufletul ce se minuneaza de frumusetile lumii materiale arata astfel ca in el traieste lumea cea desarta; de aceea este atras de faptura si nu de Facator, de pamant si nu de Dumnezeu. Nu are importanta daca pamantul acesta este curat sau are noroiul pacatului. Inima cand este atrasa de frumusetile lumesti, care nu sunt pacatoase, dar care nu inceteaza sa fie desarte, simte bucuria lumeasca a vremii, care nu are mangaierea dumnezeiasca, intr-ariparea launtrica cu veselie duhovniceasca. Insa cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca atunci sufletul lui i se umple si i se infrumusefeaza.
Daca omul, si mai ales monahul si-ar cunoaste uratenia sa launtrica, n-ar urmari frumuseti exterioare. Inlauntrul sau, sufletul are atatea pete, atatea mazgaleli si noi sa ne privim, de pilda, hainele noastre ? Ne spalam hainele, le calcam si suntem curati, dar inauntru suntem ... nu ma intreba ! De aceea, daca cineva ar sesiza ce necuratie duhovniceasca are inlauntrul sau, n-ar mai sta sa scoata cu atata migala cea mai mica pata de pe hainele sale, pentru ca acestea sunt de mii de ori mai curate decat sufletul lui. Dar daca omul nu are in vedere zgura duhovniceasca pe care o are inlauntrul sau, el atunci cauta sa scoata cu migala si cea mai mica pata. Ceea ce trebuie este sa-si intoarca toata grija spre curatia duhovniceasca, spre frumusetea launtrica si nu spre cea dinafara. Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului, frumusetii duhovnicesti, si nu frumusetii desarte, pentru ca Domnul ne-a spus: "Cat valoreaza un suflet, nu valoreaza lumea intreaga" (Vezi Mt. 16,26).

                                                              Vin ani grei

Dumnezeu ingaduie sa se faca acum o zguduitura puternica. Vin ani grei. Vom avea incercari mari... S-o luam in serios, sa traim duhovniceste. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa lucram duhovniceste. Si e bine s-o facem asta cu bucurie si de bunavoie, iar nu din mahnire, de nevoie. Multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra, ca sa se nevoiasca. Eu ma bucur ca unii ma ameninta ca ma vor curata, fiindca vorbesc si le stric planurile. Noaptea tarziu cand aud din chilie pe careva sarind gardul inima imi bate dulce. Dar cand striga: "A venit telegrama, sa faci rugaciune pentru cutare bolnav", imi spun: "Asta a fost s-a dus si prilejul asta!..." Nu pentru ca m-am ingreuiat de viata, ci ma bucur de moarte. Sa ne bucuram ca ni se da aceasta ocazie astazi. Are foarte mare plata.
In vechime cand se pornea vreun razboi, cu vitejie mergeau sa se lupte pentru apararea Patriei, a neamului lor. Astazi nu mai mergem sa ne aparam Patria, sau sa ne luptam ca sa nu ne arda barbarii casele, sau sa ne ia sora si s-o necinsteasca, nici nu mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologic. Acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. In timpul ocupatiei germane deveneai erou daca nu salutai un german. Acum devii erou daca nu saluti pe diavolul. In tot cazul, vom vedea fapte infricosatoare. Se vor da lupte duhovnicesti. Sfintii se vor sfinti mai mult si spurcatii se vor spurca si mai rau (Apoc.22,11). Inauntrul meu simt o mangaiere. Este o furtuna si nevointa are valoare, pentru ca acum nu avem de vrajmas pe Ali-Pasa, sau pe Hitler, sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea si plata cereasca.
Dumnezeu sa puna in valoare raul facandu-l bine, ca un Dumnezeu Bun. Amin.

                                                  In vremea noastra lipsesc pildele

- Parinte, de ce Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi "mai presus decat toti mucenicii" * ?.
- Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele - vorbesc in general de Biserica, si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile si s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am ostenit, ca sa putem intelege osteneala lor si sa-i iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i imitam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne-am nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.
- Sf. Chiril al lerusalimului, "Cateheze catre cei ce au sa se lumineze; 15, cap. 17, in Izv. Ortodoxiei, p.414,. ed. Inst. Biblic/ 1945, Buc.
Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa imite pe celalalt, raul si nepasarea nu puteau sta. Il luau ceilalti taras. Imi aduc aminte ca, odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inspre inainte, pentru ca toti mergeau in acea directie. Cum am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu. Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si putina neoranduiala ce exista in lume sau in manastiri nu se va vedea si nici nu vatama. Acum ce este ? Exemplul rau este mult, si putinul bine care exista este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.
Cand un om sau un colectiv de oameni au duh de nevointa, aceasta ajuta mult. Pentru ca, atunci cand unul sporeste duhovniceste, nu se foloseste numai pe sine, ci ajuta si pe cel care il vede. Iar unul care este caldicel, la fel face; influenteaza si pe ceilalti. Cand unul slabeste, slabeste si celalalt si in cele din urma nu ramane nimic. De aceea duhul de nevointa va ajuta mult in molesteala ce exista. La asta va trebui sa luam aminte bine, pentru ca oamenii contemporani au ajuns, din pacate, la un asemenea punct, incat fac si legi molesite si Ie impun si nevoitorilor sa le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai ca nu trebuie sa fie influentati de duhul lumesc, ci nici sa nu se compare pe ei insisi cu cei lumesti si sa creada ca sunt sfinti, caci dupa aceea se vor molesi si vor deveni mai rai decat cei mai lumesti. In viata duhovniceasca nimeni sa nu puna pe cei lumesti ca prototipuri, ci pe sfinti. E bine sa iei o virtute si sa afli pe sfantul care a avut-o, sa cercetezi viata lui si atunci sa vezi ca n-ai facut nimic si vei merge inainte cu smerenie. Cei ce alearga in stadion nu privesc inapoi sa vada unde sunt ultimii, pentru ca daca vor face aceasta vor ramane ei ultimii. Cand incerc sa imit pe cei sporiti, constiinta se subtiaza. Dar cand privesc la cei dinapoi, ma indreptatesc pe sinemi si spun ca greselile mele nu sunt asa de mari in comparatie cu ale lor. Ma odihnesc la gandul ca exista si unul mai jos decat mine. Astfel imi inec constiinta, sau, in cel mai bun caz, sfarsesc in a avea o inima impietrita, nesimtitoare

                                                           Asigurari si ... nesiguranta

Astazi lumea s-a umplut de asigurari si asigurari, dar, fiind departata de Hristos, simte cea mai mare nesiguranta. In nici o epoca nu a existat nesiguranta pe care o au oamenii contemporani. Si deoarece asigurarile omenesti nu-i pot ajuta, ei alearga acum sa intre in corabia Bisericii, ca sa simta siguranta duhovniceasca, caci vad cum corabia lumeasca s-a scufundat. Dar daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca.

 
Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare - mai ales acum - din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: "Cel ce se ineaca se agata si de un pai". Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze. Vede corabia inecandu-se si merge sarmanul sa se prinda de catarg. Dar, desi vede corabia in primejdie sa se inece, nu se gandeste ca si catargul se va scufunda. Se prinde de catarg si se ineaca mai repede. Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problema este increderea in Dumnezeu.
Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat. Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: "Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate". Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!...

                                                            Sfantul Paisie Aghioritul

     Am ajuns la ‘Panaguda’. Staretul ne-a tratat cu o fata zambitoare si ne-a pus sa stam langa el. Ma pierdusem. Se purta cu noi de parca ma cunoastea de multa vreme, de parca ar sti totul despre mine.

– Cum te descurci cu masinile acelea in America? Au fost primele lui cuvinte. Eu ma zapacisem cu totul. Am uitat sa spun ca serviciul meu era la o parcare si, fireste, numai cu masinile ma ocupam.

– Ma descurc bine, au fost singurele cuvinte pe care le-am putut sopti, privindu-l ca un pierdut.

– Cate biserici sunt acolo unde locuiesti?

– Patru, am raspuns si un al doilea val de surpriza m-a cuprins. – Pe calendarul vechi sau pe cel nou , a fost al treilea traznet care, in loc sa-mi mareasca buimaceala, mai degraba m-a familiarizat cu harisma Staretului, m-a facut sa ‘aterizez’, ca sa zic asa.

– Doua pe vechi si doua pe nou, i-am raspuns.

– Tu unde mergi?

– Eu la cea pe vechi, iar femeia mea la cea noua.

– Asculta. Sa mergi si tu acolo unde merge si femeia ta. Si se pregatea sa-mi dea explicatii. Dar pentru mine subiectul se incheiase. Nu mai era nevoie de explicatii si argumente. Ceva inexplicabil, ceva dumnezeiesc s-a intamplat inauntrul meu. Mi s-a ridicat o greutate de pe suflet. Toate argumentele, toate amenintarile si afurisirile adresate celor ce tineau calendarul nou, pe care ani de zile le auzisem, s-au risipit. Am simtit harul lui Dumnezeu care, prin Sfantul Sau actiona asupra mea si ma inunda cu o pace pe care o cautam de ani de zile. Iar starea pe care o traiam mi se intiparise pe fata.

http://vestitorul.blogspot.com/2008/05/printel...