Sfantul Mucenic Foca a trait
in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii
Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida.
Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine
cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca! Mucenicul intelegand ca i
s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi
spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si
i-a ospatat din belsug. La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce
pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru
ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa
mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca
nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile
voastre.
In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a
mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a
impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand
ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt!
Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca
dregatorului pagan.Sfantul Foca este cinstit in fiecare an, pe 22 septembrie.
Pe 23 iulie facem pomenirea mutarii moastelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403.