🙏🏽 Sfinte Mare Mucenice Nichita Gotul, care ai pătimit pe vremea împăratului Constantin cel Mare (+ 372), Sfinte Cuvioase Filotei preotul din Opsidria în Asia Mică (secolul al X-lea), Sfinte Mucenice Porfirie Comediantul din Cezareea, care te-ai săvârșit de sabie în timpul împăratului Iulian Apostatul (+ 361), Sfinților Mucenici: Maxim, Teodot și Asclepiodota din Adrianopol (+ 305-311), Sfintelor 2 Mucenițe fecioare, care v-ați săvârșit de sabie, Sfinților Mucenici, care ați pătimit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Nichita, Sfinților Cuvioși: Gherasim și Meletie (secolul al XVIII-lea), Sfinte Mucenice Ioan Criteanul, care ai mărturisit în Efesul cel Nou (+ 1811), Sfinte Cuvioase Visarion al II-lea, Arhiepiscopul Larisei și făcătorule de minuni (+1540), Sfinte Sfințite Mucenice Nicodim preotul din Roma (secolul I), Sfinte Ierarhe Filie și Sfinte Mucenice Benign (+ 320), Sfinților Mucenici: Amand, Argheu, Claudiob, Crescens și Narcis, Sfântă Cuvioasă Eutropia din Clermont în Franța (secolul al V-lea), Sfinte Cuvioase Iosif, egumen la Alaverd, întemeietorul monahismului în Georgia (+570), Sfinte Cuvioase Hermin, pustnic la Bretagne în Franța (secolul al VI-lea), Sfinților Cuvioși: Achardie, staret în Franța, si Mirin, egumen in Irlanda (secolul al VII-lea), Sfinte Ierarhe Simeon, arhiepiscop de Tesalonic (+ 1430), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: Ignatie Arhimandritul, protoiereii: Dimitrie și Ioan, preoții: Ioan, Andrei, Grigorie, Ioan, Grigorie, și Iacov, arhidiaconul Nicolae, monahia Maria și binecredincioasele creștine: Evdochia fecioara și Ludmila, care ați pătimit în timpul regimului comunist, Sfinților Ierarhi: Evstihie, Nichita și Maximilian, și Sfinte Ierarhe Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Timișoarei și al întregului Banat, făcătorule de minuni (+ 1656), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Noul mitropolit Iosif de la Partoș, a fost înscăunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvnă deosebită întregul ținut pus sub oblăduirea sa duhovnicească, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viața credincioșilor, reilînnoind Bisericile și mănăstirile sau zidind altele noi, după trebuință. Pretutindeni pe unde a trecut, neputința se vindeca, viața se înnoia, credința se întărea, nădejdea creștea. Ostenindu-se ca un viteaz, s-a arătat biruitor în vâltoarea luptelor cu greutățile, mâna Domnului fiind cu el în toată vremea, ridicându-l mărturie tare și pavăză neînfrânată dreptei credințe și arătându-l strălucit prin faceri de bine, prin săvârșirea de minuni și prin neabătuta dragoste față de toți oamenii. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne,Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.