Bucuria mea, Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, încă din copilărie și-a pus în gând ca atunci când va fi mare să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul. A primit încă de la începutul căii sale ascetice, arătarea desăvârşită a Harului lui Dumnezeu. Iată ce spune Sfântul Siluan, despre Maica Domnului: "Ah, dacă am ști cum iubește Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toți cei care păzesc poruncile lui Hristos și cât îi este de milă și cât se întristează pentru cei care nu se îndreaptă..."
Iată 7 sfaturi ale Sfântului Siluan pentru a avea o rugăciune bine primită de Dumnezeu:
1. Fii smerit!
2. Înfrânează-te!
3. Spovedește-te cu sinceritate și căință, foarte des!
4. Fii ascultător!
5. Fii mulțumit de toate!
6. Nu-l disprețui pe fratele tău!
7. Iubește pe vrăjmașii tăi!
Te rog mult, citește această carte: "Între iadul deznădejdii și iadul smereniei". Aceasta, este doar partea a 2-a dintr-o carte mai mare denumită "Cuv iosul Siluan Athonitul". Prima parte este despre viața
Sfântului Părinte, Siluan Atonitul și partea a 2-a d esp re învăț ăturile sale.
Sfinte Părinte, Siluan Athonitul, ca unul care ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, roagă-te și pentru noi păcătoșii robii lui.
Amin și Aliluia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.