🙏🏽 Sfântă Cuvioasă Teodora din Tesalonic, care ai fost cu neamul din insula Eghina (secolul al IX-lea), Sfântă Muceniță Sabina, văduvă de neam nobil și Serapia fecioara, slujitoarea ta, care ați pătimit la Roma (+ 126), Sfântă Muceniță Candida, fecioară din Roma, Sfinților Mucenici: Felix, Fericie, Adavisie, Gemelina și cei dimpreună cu voi, care ați pătimit la Roma, Sfântă Sabina, sora Sfântului Sabinian din Troyes în Franța (+ 285), Sfinte Eftimie din Perugia în Italia (+ 309), Sfinte Ierarhe Adelfie, episcop de Metz în Franța (secolul al V-lea), Sfintelor Candida și Gelasia din Constantinopol (+ 418 și + 422), Sfinte Cuvioase Veleic din Anglia, stareț la Kaiserswerth în Germania (secolul al VIII-lea), Sfinte Ierarhe Arcadie, episcop de Arsinoe în insula Cipru, făcătorule de minuni, Sfinte Cuvioase Mederic, pustnic la Paris în Franța (+ 700), Sfinte Cuvioase Sebbi, regele Saxonilor din est și apoi monah la Essex în Anglia (+ 700), Sfinte Cuvioase Edwold, pustnic din Mănăstirea Cerne în Anglia (+ 900), Sfinte Cuvioase Alberic, pustnic la Bagnarea în Italia (+ 1050), Sfinte Cuvioase Alexandru, egumenul Mânăstirii Vos Galici în Rusia (secolul al XVI-lea), Sfinte Mucenice Anastasie bulgarul care ai mărturisit la Tesalonic în Grecia (+ 1794), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: mitropolitul Petru de Krutitk și binecredinciosule creștin Teodor, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1936 și + 1937), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Valea firii celei smerite s-a înălţat şi dealul mândriei morţii s-a smerit. Că glasul celui ce strigă în pustie a strigat în locaşurile iadului celei pustii de lumină: Ridicaţi porţile că Împăratul Cel Puternic va intra.
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.