Dacă Dumnezeu vrea, chiar și criminalii pot ajunge sfinți. Pentru că la El totul este cu putință, de aceea ne cere nouă să nu judecăm pe nimeni, că nu știm noi niciodată ceea ce știe El, viața fiecărui om până la capăt.
Un Sfânt prăznuit astăzi este și Moise Etiopianul, el a fost șef de bandă tâlhărească și a ajuns preot și sfânt al lui Hristos. Iată povestioara hirotoniei lui:
Un Sfânt prăznuit astăzi este și Moise Etiopianul, el a fost șef de bandă tâlhărească și a ajuns preot și sfânt al lui Hristos. Iată povestioara hirotoniei lui:
– Când va intra Moise în altar, goniți-l! le-a poruncit episcopul preoților. Apoi, duceți-vă după el și ascultați ce zice. Moise stătea acum la slujbă și se ruga. Mai era puțin și era dus în altar. S-a oprit înaintea acestuia și s-a închinat. Apoi, nu a mai putut să înainteze. Îl țineau pe loc bucuria și teama din inima sa prea mică pentru tot ce simțea atunci. De aceea, i-a cerut lui Iisus să-l ducă El de mână, până dincolo de ușile din fața lui.
– Ieși afară, Moise! a auzit când a dat să intre. Pleacă, arapule! i-a strigat altcineva.
Moise nu a scos nicio vorbă, s-a întors și a ieșit din Biserică. „Bine ți-au făcut, trup negru!” se certa el singur. „Nu ești mai bun decât un câine, de ce ți-ai închipuit că poți sta alături de slujitorii lui Dumnezeu?!”
Clericii care, la sfatul episcopului, l-au urmărit pe Moise i-au ascultat vorbele, s-au întors la ierarh, i-au spus ce au auzit și mai marele lor a poruncit să fie adus înapoi, ca să-l hirotonească. - La ce te-ai gândit, Moise, când te-am alungat? l-a întrebat episcopul.
- Că sunt ca un câine care fuge când e gonit și se reîntoarce când e chemat.
Aceasta era frumoasa smerită cugetare a lui Moise, prin care a biruit toate răutățile din viața lui. Un mare tâlhar, un criminal, a ajuns prin pocăință și multă smerenie un mare sfânt al lui Hristos. Să nu uităm niciodată, unii oameni se mântuiesc ca sfinți, alții ca nesfinți, dar cu toții numai prin mila și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Cel închinat și preamărit în Preasfânta TREIME. Să avem parte cu toții de sfintele lui rugăciuni înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos !!! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.