🙏🏽 Sfinte și Slăvite Proorocule Ilie Tesviteanul (secolul al VI-lea î.d.Hr.), Sfinte Secund, mucenic din Sirmium, Sfinților Mucenici: Satir, Amarin, Secund, Emil, Paserie, Macrina și Vestita, care ați pătimit la Roma, Sfinte Ierarhe Reticus, episcop de Autun în Franța (+ 334), Sfinte Ierarhe Sever, episcop și mărturisitor în Italia (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Aurelie, episcop de Cartagina în nordul Africii (+ 429), Sfinților Ierarhi: Ilie I, patriarhul Ierusalimului, și Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei (+ 516), Sfântă Cuvioasă Severa, stareță din Franța(+ 680), Sfinte Cuvioase Wulmar din Franța (+ 689), Sfântă Cuvioasă Ethelwida, soția regelui Alfred cel Mare, care după moartea soțului tău te-ai călugărit la Wintchester (secolul al IX-lea), Sfinte Cuvioase Ansegis, monah la Fontenelle în Franța (+ 833), Sfinte Sfințite Mucenice Pavel, diacon la Mănăstirea ,,Sfântul Zoil" din Cordoba în Spania (+851), Sfântă Muceniță Salomeea din Georgia, care ai pătimit la Mănăstirea ,,Sfânta Cruce" din Ierusalim (secolul al XIII-lea), Sfinte Cuvioase Avraam din Galici, ucenicul Sfântului Serghie de la Radonej (+ 1375), Sfinte Noule Mucenice Ilie cel Drept din Georgia (+ 1907), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Constantin, Nicolae și Filosof, fiaconul Iuvenalie, soldații: Alexei și Chiril, binecredincioșilor creștini: Lidia, Tihon, Cosma, George, Alexandru, Gheorghe, Ioan, Serghie, Teodor, Alexandru, Eftimie și Petru și cei dimpreună cu voi, care ați pătimit în timpul regimului comunist, Sfinților Noi Mucenici din Paris: Alexie, Dimitrie Ilie, George și Maria (secolul XX), Sfinte Cuvioase Pavel Sihastrul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla (secolul al XVII-lea), și Sfinte Cuvioase Noule Mucenice Atanasie, starețul de la Brest-Litovsk în Ucraina (+ 1648), a cărui aflare a moaștelor în anul 1649 o pomenim, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Sfinte Ilie, Tesviteanul, tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraților nelegiuiți strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotțiitorul, cu sfințenia vieții și a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri și vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îți aducem ție, Sfinte profet Ilie al lui Dumnezeu, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozește-ne pe noi din toate nevoile și necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!
🙏🏽 Se zice că Prorocul Ilie Îl tot întreba pe Dumnezeu: «Zi-mi, Doamne, când este ziua mea?», dar Cel Atotputernic îi răspundea: «Mai este Ilie până atunci, mai este…» La câteva zile după 20 iulie, Sfântul Ilie îşi face iarăşi apariţia în fata Domnului, repetându-şi nedumerirea: «Te rog, Doamne, spune-mi şi mie, mai am mult de aşteptat până la ziua mea?». Dumnezeu Se uită la el cu bunăvoinţă, zicându-i: «Apoi, dragul meu, ziua ta tocmai a trecut!»”. Poate că ziua de care vorbeşte legenda să fie chiar ziua în care Ilie, Prorocul, se va întoarce pe pământ. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul, nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.