Bucuria mea, nu există fericire mai mare decât aceea de a trăi cu bucuria lui Hristos în suflet. Însă, în zilele noastre, cei mai mulți oameni sunt stăpâniți de DUHUL LUMII și de DUHUL LUI HRISTOS, nici macar n-au auzit. Fiind străini de SMERENIE și BLÂNDEȚE, suferă chiar depresii.
Iată ce chip minunat grăiește Sfântul Părinte, Siluan Athonitul: "Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, fiindcă, numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi îsi aprinde sufletul de iubire, pentru Dumnezeu. Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu se mântuiesc decât prin întristări şi pocăinţă, şi numai foarte arareori ajunge cineva la iubire".
Sfântul Părinte, Iustin Pârvu, luminat de Dumnezeu spune așa: "Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri şi amănunte, este asediat de o mulţime de lucruri false şi nu ştie să aleagă. Dacă ştii să alegi bine, lucrurile devin uşoare, viaţa este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui".
Sfântul Părinte, Teofan Zăvorâtul, ne îndeamnă așa: "În tot chipul, îngrijiți-vă, a intra cât se poate de des în voi înșivă, în cămara voastră lăuntrică, și acolo să stați, în singurătate, doar înaintea lui Dumnezeu."
Iar Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul, în același Duh, spune: "Să punem mai multă greutate în lupta duhovnicească. Rugăciunea, ne pune în legătura cu Dumnezeu – iar legătura cu Dumnezeu trebuie să fie permanentă."
De neuitat este și cuvântul de învățătura al Sfântului Părinte, Serafim de Sarov: "Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti."
Sfântul Părinte, Efrem Sirul, inspirat de Duhul Sfânt, zice: "Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji. Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât, sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti. Însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde".
Sfântul Părinte, Zaharia Zaharou, grăiește un mare adevăr: "De n-aş fi cunoscut Vieţile Sfinţilor, de multe ori aş fi căzut în deznădejde, însă datorită lor am putut răbda şi eu mai mult”.
Ne este, aşadar, de mare folos să citim Vieţile Sfinţilor."
Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze, multă sănătate să-ți dăruiască, în credință să te-ntărească, putere de mărturisire să-ți dăruiască și să te mântuiască.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.