🙏🏽 În luna martie, în ziua a douăzeci și cincea, facem prăznuirea Bunei Vestiri a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născatoarea și Pururea Fecioarei Maria.
🙏🏽 Sfinte Cuvioase Senufie, purtătorule de semne, nevoitor în Nitria Egiptului (secolul al IX-lea), Sfintelor Mucenițe: Pelaghia și Teodosia din Nicomidia, care v-ați săvârșit prin sabie(secolul al IV-lea), un călău, care ajungând la cunoștinta lui Hristos și fiind închis într-o temniță întunecoasă, te-ai săvârșit acolo din viață, Sfinte Dismas, tâlharul de pe cruce, care prin pocăință ai dobândit Raiul, Sfinte Mucenice Chirinie din Roma (+ 269), Sfinților 262 de Mucenici, care ați pătimit la Roma, Sfinte Mucenice Dula din Nicomidia (secolul al IV-lea), Sfinte Cuvioase Ermeland, starețul Mânăstirii Sfântul Alban din Anglia (secolul al V-lea), Sfinte Cuvioase Humbert, ucenicul Sfântului Amand din Belgia (+ 680), Sfinților Cuvioși: Baronție, pustnic la Toscana în Italia, și Dizier, ucenicul tău (+ 700), Sfinților Cuvioși: Tamun Zavoratul, Efrem, Ieremia, Ioan, Hariton, Atic și Grigorie, ucenicii Sfântului Sfințit Mucenic Hristofor, patriarhul Antiohiei (secolul al X-lea), Sfântă Cuvioasă Kennocha din Scoția (+ 1007), Sfinte Ierarhe Alfwold, episcop de Sherborne în Anglia(+ 1058), Sfinte Cuvioase Nicandru din Pskov în Rusia (+ 1581), Sfinte Cuvioase Partenie de la Pecerska (+ 1855), Sfinte Cuvioase Iustin cel Nou (Popovici), a cărui adormire la Mănăstirea Celie din Serbia în anul 1979 o pomenim, și Sfinte Sfințite Noule Mucenice Tihon, patriarhul Moscovei și a toată Rusia, care ai pătimit în timpul regimului comunist și care te-ai săvârșit în anul 1925, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre.
Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin și Aliluia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.