Sfântul Grigorie Palama a luptat împotriva catolicilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




În contrast cu teologia catolică a epocii sale care era fondata in ceea ce avea mai profund ca experiere pe aristotelismul scolasticilor, Palama nu-si dezvolta invatatura plecand de la premise filosofice, iesite din speculatie, ci din realitatea experientei personale a indumnezeirii, traite harismatic in Biserica.De aceea, in persoana lui Varlaam Calabrezul, Palama respinge intreaga metodologie scolastica a epocii, in acord cu care cunoastem pe Dumnezeu prin filozofie si prin propriile posibilitati de cugetare, de intelegere.

Acestui rationalism al scolasticilor, Palama ii opune experienta tainica a indumnezeirii, asa cum este ea traita continuu in traditia ortodoxa. Pentru Palama indumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morala la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plina de har care presupune curatia inimii si este implinita prin impartasirea de energiile increate ale dumnezeirii.De aceea “cei curati cu inima” vad in mod real pe Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului din Fericiri (“Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”). Cu toate acestea ei nu pot vedea fiinta lui Dumnezeu, care e neapropiata, neimpartasibila si necuprinsa, ci numai energiile, lucrarile sale necreate, prin care Dumnezeu Treime vine in legatura personala, reala, cu lumea.Asa, de exemplu, cand proorocii Vechiului Testament,ucenicii lui Hristos pe muntele Tabor si sfintii Bisericii vedeau in rapirile lor o lumina dumnezeiasca, aceasta nu era nici firea dumnezeirii cea nefacuta si neapropiata, dar nici vreun simbol dumnezeiesc creat, ci slava necreata, energia, harul lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu este numai fire necreata si ipostasuri necreate, ci si lucrari necreate prin intermediul carora persoanele Sfintei Treimi intra in legatura nemijlocita cu Creatia. 

Dupa fire, pe care Palama o numeste “dumnezeire superioara”, Dumnezeu e necuprins, transcendent, nevazut si incognoscibil; potrivit energiilor Lui, insa, pe care Palama le defineste “dumnezeire inferioara”, Dumnezeu e inlauntrul Creatiei, imanent, vazut si cunoscut, experiat aievea. Asa, de pilda, in toiul disputelor teologice isihaste, in incercarea de a intemeia teologic realitatea experientei dumnezeiesti nemijlocite a credinciosilor in Biserica, Palama foloseste amplu distinctia dintre fire si lucrari in Dumnezeu, distinctie care a existat tot timpul in traditia patristica ortodoxa.Aceasta deosebire reprezinta singura solutie viabila care poate asigura realitatea indumnezeirii fiintei umane fara pericolul de a cadea in panteism grosier. “Acelora (monahii isihasti pe care sfantul ii apara aici, impotriva acuzelor aduse de Akindin, n.tr.), observa astfel Palama, carora harul indumnezeitor precum si sfintilor le daruieste indumnezeirea; stralucirea in care sunt primiti, lumina care ii face sa straluceasca precum soarele sunt firea si ipostasele dumnezeiesti, fiind toti precum Hristos este, si deopotriva dumnezei, dupa spusa aceea a Domnului”.

Omul, accentueaza Palama, impartasindu-se de tainele Bisericii prin energiile Lui necreate si indumnezeitoare, devine in chip real dumnezeu, nu dupa fire, insa, ci dupa har. In dialogul Teofanii, recapituland un loc comun din Sf. Maxim Marturisitorul, subliniaza: “toti pe de-a-ntregul devenind dumnezei fara numai identitatea cea dupa fiinta”.

 Astfel, distinctia fire-energii in Dumnezeu devine pentru Palama fundamentul teologic pe care isi va intemeia invatatura sa si exact din acest motiv, atunci, in epoca, la fel ca si astazi, aceasta distinctie teologica se gaseste in centrul disputei dintre Otodoxie si teologia occidentala contemporana.Cauzele acestor diferende teologice pot fi gasite nu numai in rationalismul teologiei vestice, evidentiat incepand cu scolasticismul medieval, ci ele se gasesc, de asemenea si in premisele sale teologice ortodoxe de dinainte de schisma, mergand pana la triadologia Fericitului Augustin si mai pe urma in principal in aristotelismul teologiei lui Toma d’Aquino.

 Distinctia de la inceput neclara inlauntrul existentei vesnice a lui Dumnezeu si pogorarii iconomice a persoanelor Sf. Treimi pe care o gasim in invatatura lui Augustin, precum si asertiunea lui Toma d’Aquino ca Dumnezeu este simplitate absoluta, actus purus, adica lucrare simpla, potenta dusa din eternitate pana la act, nu permit in teologia occidentala nici admiterea si cu atat mai putin valorizarea concreta a unei asemenea distinctii in Dumnezeu pe care o face Palama, in duhul si urmand Parintilor.

(Sursa : creștinortodox.ro )