Cum ne ia moartea?
Unde ne duce?
Iar dacă pentru orice cuvânt în plus vom da răspuns,cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos,şi „cu atât mai mult,pentru orice cuvânt ucigător de suflet”,spune părintele Arsenie Papacioc.DACA MARTURISIM SUNTEM VII DUHOVNICESTE SI-N ACEASTA VIATA SI IN VIATA VESNICA.Iar DACA NU MARTURISIM,este o suferinţă teribilă,SE INDEPARTEAZA HARUL DUHULUI SFANT DE LA NOI SI SUNTEM MORTI DUHOVNICESTE IN ACESTA VIATA,iar după Judecata Înfricoşată,vom merge în chinurile cele veşnice.Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut?Dacă n-a ştiut,de ce n-a întrebat,de ce nu s-a informat?Cât timp am pierdut şi câte lucruri deşarte am căutat,am citit şi am aflat în această viaţă?Hristos ne-a spus tot ce ne este necesar pentru mântuire.Dar iată ce este mai înfricoşător între toate temeiurile de frică pentru cei care,în viaţa aceasta,nu se tem de păcat şi se ruşinează să mărturisească.Ne spune Domnul Hristos:"Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,în neamul acesta desfrânat şi păcătos,şi Fiul Omului Se va ruşina de el,când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri (Marcu 8, 38).„Luaţi aminte,voi toţi,care aveţi credinţă:nu vă bizuiţi prea mult pe mila lui Dumnezeu!
Cu adevărat,MILA LUI DUMNEZEU SE REVARSA NUMAI IN VIATA ACEASTA PESTE HULITORII CARE NU SE CAIESC,iar la înfricoşata Judecată,DREPTATEA VA LUA LOCUL MILEI Luaţi aminte,voi toţi,cei care,cu fiecare zi,vă apropiaţi tot mai mult de moartea pe care n-o puteţi ocoli!Luaţi aminte,întipăriţi-vă în inimă aceste cuvinte.Nu le-a spus un vrăjmaş al vostru,ci Prietenul cel mai Bun.Aceleaşi buze Care,pe Cruce,au dat iertare duşmanilor,tot ele au rostit aceste cuvinte grozave,grozave,dar drepte.
DE CEL CE SE RUSINEAZA DE HRISTOS IN ACEASTA LUME,SI HRISTOS SE VA RUSINA INAINTEA SFINTILOR INGERI.Cu ce ai să te mândreşti,omule,dacă lui Hristos Îi va fi ruşine cu tineDacă ţi-e ruşine de Viaţă,înseamnă că te mândreşti cu moartea;Dacă ţi-e ruşine de Adevăr,înseamnă că te mândreşti cu minciuna;Dacă ţi-e ruşine cu Mila,te mândreşti cu facerea de rău;Dacă ţi-e ruşine cu Dreptatea,te mândreşti cu nedreptatea.Dacă ţi-e ruşine cu Patima de pe Cruce,înseamnă că te mândreşti cu închinarea la lume;Dacă ţi-e ruşine de Nemurire,te mândreşti cu stricăciunea şi cu mormântul!Atunci,în faţa cui te vei ruşina de Hristos?În faţa unuia mai bun ca Hristos?Nu;pentru că nu există cineva mai bun ca Hristos.Atunci de bunăseamă te ruşinezi de Hristos,faţă de cineva mai mic decât Hristos.Îţi este ruşine de părintele tău în faţa unui şoarece,sau se ruşinează fiica de mama ei în faţa unei vulpi?Cum să te ruşinezi de Cel Bun în faţa celui rău,de Cel Preacurat în faţa celui necurat,de Cel Atotputernic în faţa neputinciosului,de Cel Înţelept în faţa nebunului?
DE CE SA TE RUSINEZI CU DOMNUL SLAVEI IN FATA UNUI NEAM CURVAR SI PACATOS?Doar pentru că neamul acesta îţi joacă mereu înaintea ochilor,pe când Domnul nu Se vede?Puţin,doar puţin mai este şi Hristos va apărea în slavă pe nori de îngeri,iar neamul acesta va dispărea dinaintea picioarelor Lui,ca praful pe care-l spulberă vântul.Cu adevărat,cu adevărat ai să te ruşinezi atunci,nu de Împăratul Slavei,ci de tine însuţi, omule;dar atunci nu-ţi va mai folosi la nimic ruşinea.Mai bine să-ţi fie ruşine acum,câtă vreme ruşinea îţi mai e bună la ceva!Să-ţi fie ruşine de toate înaintea lui Hristos,iar nu de Hristos înaintea tuturor”.„De ce spune Domnul:de Mine şi de cuvintele Mele?Cine se ruşinează de Mine înseamnă:cine se îndoieşte de Dumnezeirea Mea,şi de Întruparea Mea din Preacurata Fecioară,de suferinţele Mele pe Cruce,şi de Învierea Mea,şi cine se ruşinează de puterea Mea pe pământ şi de dragostea Mea pentru păcătoşi
Cine se ruşinează de cuvintele Mele înseamnă: cui îi e ruşine de Evanghelie şi tăgăduieşte învăţătura Mea,sau cine îmi răstălmăceşte vorbele şi aduce,prin erezie,neodihnă şi lupte între credincioşi,sau cine se poartă cu obrăznicie faţă de dezvăluirile şi învăţăturile Mele,înlocuindu-le cu învăţături străine,sau cine le ascunde şi le trece sub tăcere în faţa puternicilor acestei lumi,acela se ruşinează de Mine şi se teme pentru sine însuşi.Cuvintele lui Hristos sunt testament dătător de viaţă,aşa cum sunt şi Patimile Sale,şi Trupul şi Sângele Său.Domnul nu-Şi desparte Cuvintele de Sine Însuşi,nu le dă mai puţină însemnătate.Cuvântul Lui nu poate fi rupt de El.Cuvântul are tot atâta putere cât şi Persoana,pentru aceea le spune ucenicilor:Acum voi sunteţi curaţi,pentru cuvântul pe care vi l-am spus (Ioan 15, 3).Hristos a curăţat prin Cuvântul Său suflete,a vindecat bolnavi,a izgonit duhurile rele,a înviat morţi.Cuvântul Lui e ziditor,curăţitor,de viaţă dătător.De ce atunci să ne pară străin lucru,când ni se spune în Evanghelie:şi Cuvântul era la Dumnezeu (Ioan 1,1)?”„Mântuitorul numeşte neamul acesta desfrânat într-un înţeles mai larg,tot aşa cum profeţii din vechime numeau desfrânare închinarea la alţi dumnezei (Iezechiel 23, 37).Oricine îşi lasă soţia şi îşi ia altă femeie este curvar;şi cine uită de Dumnezeul Cel Viu şi se închină lumii,este şi acela curvar.Cine lasă credinţa în Domnul ca să creadă în oameni,cine lasă iubirea lui Dumnezeu ca să iubească lucruri şi oameni,acela săvârşeşte desfrânare.
Pe scurt,ORICE PACAT,CARE DESPARTE SUFLETUL DE DUMNEZEU,LEGANDU-L DE VREUN LUCRU OARECARE,SAU DE VREUN OM,POATE FI NUMIT PE BUNA DREPTATE DESFRANARE,pentru că poartă toate însemnele preacurviei.Aşadar,cine se ruşinează de Hristos Domnul,Mirele inimii,în faţa unui astfel de neam desfrânat,e ca o mireasă care se ruşinează de mirele ei înaintea unei adunări de neruşinaţi.
DOMNUL NU VORBESTE DE UN NEAM PACATOS,CI DE UN NEAM DESFRANAT SI PACATOS.
De ce?
Ca să osândească şi mai mult desfrânarea.Sub cuvântul „desfrânare” se înţeleg aici cele mai grele,cele mai înveninate,cele mai aducătoare de moarte păcate,care-l întorc cel mai adesea pe om,de la urmarea lui Hristos, de la lepădarea de sine, de la cruce şi de la naşterea din nou”.Iar pe cei care prigonesc pe mărturisitori,îi aşteaptă Judecata Înfricoşată,pentru că Dumnezeu răzbună moartea Sfinţilor Săi (Fac.4,11;Ps.78,11;Mt.23,35;Apoc.6,9-10;19,2).
Pr. Daniel de la Rarău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.