Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfântul Nou Mucenic și Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr și mama a rămas singură să crească șapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit pașii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri și a Sfintei Parascheva. Aici el și-a luat crucea lui Hristos pe care toți cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieții sfinților și pustnicilor deșertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos și s-a dezrobit de plăcerile lumești. Din mila Domnului și-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit și de înalta treaptă a preoției, slujind cu multă smerenie și zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugând-o și prădând locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulți călugări au fost torturați și decapitați dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci și i-a făcut să-l arunce în temniță pe Efrem pentru a-l tortura și a-l forța să renunțe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătându-l în fiecare zi în speranța că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzând aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos și legat de un dud. După aceea l-au bătut și l-au batjocorit întrebându-l așa: "Unde e Dumnezeul tău?", "De ce nu te ajută acum?" Dar sfântul nu și-a pierdut curajul și continua să se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni și facă-se totul după voia Ta."

Barbarii i-au smuls barba sfântului și l-au torturat până când a slăbit puterea lui. Sângele curgea și hainele îi erau numai fâșii. Corpul îi era aproape despuiat și plin de răni dar agarenii nu erau mulțumiți continuând să-l chinuie. Unul din ei a luat un băț încins și l-a înfipt violent în buricul sfântului. Țipetele lui de durere îți sfâșiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleași torturi iar și iar până când tot corpul i s-a contorsionat și membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească și se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva și sângele și tot pământul sub el era roșu. Curând sfântul a leșinat. Crezând că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom și trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică și chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii și s-a rugat: "Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul." Pe la nouă dimineața sufletul mucenicului s-a despărțit de trup.
Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareța Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaște ce vor fi fost împrăștiate pe acel pământ și la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea și-a dat seama că acela era un pământ sfânt și s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.
După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meșter angajat să facă reparații la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzând că nu-l poate convinge, Maica stareță l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri și s-a întâmplat același lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare și a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul și a început să sape în viteză. Stareța l-a rugat să se liniștească și să sape ușor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se așteaptă să găsească moaștele unui sfânt. Dar la o adâncime de șase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meșterul s-a albit la față și n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă și să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat și a sărutat moaștele cu multă evlavie. Dând la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Țesătura era groasă și părea să fi fost țesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaște ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel loc sfânt și la Vecernie, așa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de pași care veneau de la mormânt înspre ea, traversând toată curtea, până la ușa bisericii. Erau pașii unui om hotărât și cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: "Cât timp vrei să mă mai lași aici?"

Atunci a văzut în fața ei un călugăr înalt, cu ochii mici și rotunzi și cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică și cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie și frica i-a dispărut. "Iartă-mă," spuse ea, "Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei ." Sfântul a dispărut și stareța a continuat să citească slujba de seară.

În dimineața următoare după utrenie, Maica Macaria a curățat osemintele și le-a așezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzând și o candelă în fața lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulțumindu-i că a avut grijă de el și spunându-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieții lui și mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieții lui și prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaște cu dragoste și credință se vindecă de nenumărate boli și infirmități și este grabnic ajutător la rugăciunile celor care-l cheamă.

sursa 

Hanga Daniel

POZE DIN PELERINAJ 2022