Despre Post...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Postul nu înseamnă doar înfrânare de la mâncare, ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor. Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri din exterior, ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii, care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet. Părinţii noştri au atâtea să ne spună despre sfântul post al simţurilor.

Intreaga lor învăţătură este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi gânduri păcătoase şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează. In plus, el ne învaţă că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat. De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite, este absolut necesar să-l alungăm şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus. Şi atunci când în acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la diavol, foarte curând vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor. Dacă Eva şi-ar fi înfrânat văzul, ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei, adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea. Pe scurt, înffânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad.
Mă rog, copilul meu, ca tu să biruieşti gândurile de egoism şi de mândrie, căci din acestea şi din patimi asemănătoare izvorăsc toate celelalte patimi rele şi prin ele un biet suflet este aruncat peste stânca distrugerii. Să nu dai nici o atenţie gândurilor pătimaşe; ignoră-le complet, deoarece urâţenia răului e înscrisă pe chipul lor. Ignorarea gândurilor sugerate de diavolul aduce mântuirea. Smerenia e cea mai bună stratagemă, căci a nu te angaja în discuţia cu ele şi a alerga la Hristos prin rugăciune înseamnă smerenie.

Gândurile pătimaşe pot fî eliberate şi cu ajutorul exemplificărilor din Scripturi, dar lupta este dificilă, iar ostaşul lui Hristos trebuie să fie extrem de experimentat pentru a scăpa nevătămat, întrucât satana este şi el expert în Sfintele Scripturi şi el citează la rândul lui argumente pentru a-l prinde în capcană pe ostaşul lui Hristos. Prin urmare, orice îţi sugerează prin intermediul gândurilor - fie că e vorba de mândrie, slavă deşartă, critică - lasă să-ţi intre pe o ureche şi să-ţi iasă pe alta. Intrucât sunt gânduri pătimaşe, este inutil să porţi o conversaţie cu ele. Alungă-le! Spune-le: „Nu îngădui să mă întovărăşesc şi să vorbesc cu gândurile eretice" şi rămâi neclintit în rugăciune.
Să nu dai nici o atenţie la nimic din ceea ce îţi spune vrăjmaşul. De îndată ce e pe punctul să-ţi şoptească ceva la ureche, spune imediat: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“ sau „Mântuieşte-mă“ cu repeziciune şi fără oprire şi îndată vei vedea că gândul - sau, mai degrabă, presiunea exercitată pentru a accepta gândul - a slăbit, iar tu nu îţi vei aminti ce încerca el să-ţi spună. Această metodă e mai simplă şi mai eficace decât discuţia în contradictoriu cu gândurile sugerate - deoarece după ce demonul a plecat şi a terminat tot ce avea de spus, n-a mai rămas nimic în urmă ca rămăşiţă sau urmă de gând, în timp ce în cazul discuţiei contradictorii, atunci când e învins şi pleacă, lasă în urma lui rămăşiţe şi resturi a ceea ce a dorit el să-i sugereze sufletului, adică vagi amintiri ale gândurilor cu care ai luptat. Cea dintâi metodă - adică să-ţi afli imediat scăparea în rugăciune - este relaxantă, iar sufletul este rapid liniştit. Pe de altă parte, cea de-a doua metodă - discuţia prin argumente contradictorii - este dificilă, iar dacă sufletul nu reuşeşte în acest fel, omul poate fi
vătămat în raport cu dibăcia de persuasiune a demonului.

Fugiţi de gânduri păcătoase, alungaţi nălucirile, idolii provocărilor, căci satana - „atotştiutorul" - vrea să vă despartă de Dumnezeu, Creatorul vostru. Căci atunci când el îl învinuieşte pe om prin intermediul unui consimţământ păcătos, Harul Duhului Sfânt pleacă, aşa precum o albină fuge de fum, iar atunci sufletul rămâne fără har şi bucurie şi se umple de descurajare şi întristare. Dar atunci când ne opunem nălucirilor de îndată ce ele apar în minte prin a le distruge sau a le respinge şi imediat punem mâna pe sabia duhului - sfânta mică rugăciune a lui Iisus - cu râvnă şi dorire, de îndată vom vedea gândul cel rău şi ticălos abandonându-şi postul şi cedând biruinţa minţii conducătoare, pe care harul şi mila lui Dumnezeu au întărit-o. Diavolul cel viclean nu poate suporta să îl vadă pe sfântul înger păzitor al sufletului nostru stând lângă noi.

AVVA EFREM FILOTHEITUL
Fragment din cartea "COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS"