....................
Se zice că atunci când rostim rugăciunea lui Iisus, adică „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” la fiecare chemare a Sfântului Său Nume Domnul ne răspunde în chip tainic: „Fiule, iertate să-ţi fie păcatele tale!” iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice că oricât de păcătoşi am fi noi, rugăciunea aceasta ne curăţeşte când o zicem din inimă. Nu este altă armă mai puternică în cer şi pe pământ decât chemarea cea Sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos. Când zicem: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”, prin aceste cuvinte mărturisim toate tainele credinţei noastre, căci după cum spun unii dintre sfinţii părinţi, aceste cuvinte cuprind în ele Evanghelia pe scurt. Pentru asta, rugăciunea lui Iisus se mai cheamă şi rugăciunea minţii. Iar când rostim şi celelalte cuvinte din Rugăciunea lui Iisus, adică „Miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, atunci noi mărturisim nevrednicia şi josnicia noastră cerând de la Domnul milă, căci dacă avem mila Lui, atunci toate cele bune le avem.(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti, 2004, p. 444)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!
*******************************************************************
”Dracii cei vicleni invioreaza, innoiesc, inalta si inmultesc in noi patimile spurcate. Iar meditarile cuvantului dumnezeiesc, si mai ales cele ce se fac cu varsare de lacrimi, omoara patimile si le risipesc, chiar daca sunt vechi, si fac sa inceteze treptat lucrarile lor pacatoase, stricatoare de suflet si de trup. Numai noi sa nu ne lenevim de a starui pe langa Domnul prin rugaciune si prin nadejde neslabita si neinfricata.
*
Cand, sarguindu-te pentru virtutea postirii, nu o poti dobandi din pricina neputintei, si cu inima zdrobita te intorci cu multumire catre Purtatorul de grija si Judecatorul tuturor, insusi faptul de a multumi milostivirii lui Dumnezeu ti se va pune la socoteala, numai sa te arati pururi umilit inaintea Domnului si sa nu te inalti fata de nici un om.
*
Stiind vrajmasul ca rugaciunea ne este noua aparatoare, iar lui vatamatoare, si silindu-se sa ne desfaca de ea, ne impinge la pofta stiintelor elinesti, de la care ne-am departat, si ne indeamna sa ne ocupam cu ele. Sa nu ascultam de el, ca nu cumva, departandu-ne de la legile plugariei noastre, sa culegem, in loc de smochini si struguri, spini si maracini. ”Caci intelepciunea lumii acesteia s-a socotit nebunie la Dumnezeu”.
*
Ai Scriptura marturie ca cineva, chiar patimas fiind, daca crede cu toata inima si cu smerenie, primeste harul nepatimirii. Caci zice: ”Astazi vei fi cu mine in rai”; ”Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace”, in pacea preafericitei nepatimiri, si celelalte de felul acesta; sau: ”Toamna se coc strugurii”; sau: ”Fie voua dupa credinta voastra”.
*
Cand, urand patimile, suntem tulburati si mai tare de gandurile nerusinate ale dracilor, sa ne sprijinim si mai mult pe credinta in Domnul si sa ne facem si mai intarita nadejdea in bunurile vesnice fagaduite, de care se silesc vrajmasii sa ne lipseasca si sa ne instraineze, din pizma. Caci daca n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atat de mare pizma impotriva noastra si nu ne-ar sageta asa de des cu ganduri intinate, crezand ca isi vor satura furia lor si ne vor impinge la deznadejde, prin supararea multa si cu anevoie de purtat.
*
Dracii se silesc sa spurce pe nevoitor, prin naluciri rusinoase si prin scurgerea samantei, cele mai adeseori in vremea praznicelor si a sfintelor slujbe, si mai ales cand vrea cineva sa se apropie de masa cea de taina. Dar nici prin aceasta nu vor rani sau slabi pe cel obisnuit sa poarte toate cu rabdare si cu vitejie. ”Deci sa nu se laude impotriva noastra cei strambi ca cei drepti”.
*
Vrajmasii se razbuna pe purtarea si ravna ta, palmuindu-ti sufletul cu incercari felurite si negraite. Dar din necazurile multe si nespuse ti se impleteste cununa; si ”intru neputinte se desavarseste puterea lui Hristos”; si in starile triste ale sufletului obisnuieste sa infloreasca harul Duhului. ”Ca a rasarit celor drepti lumina in intuneric’‘. Sa tinem numai indraznirea si lauda nadejdii tare pana la sfarsit.
*
Nimic nu obisnuieste sa piarda asa de mult virtutea, ca luarea ei in ras, batjocura si vorbaria desarta. Dar iarasi nimic nu innoieste asa de mult sufletul invechit si nu il face sa se apropie de Dumnezeu, ca frica de Dumnezeu, atentia cea buna, cugetarea neincetata la cuvintele lui Dumnezeu, inarmarea cu rugaciunea si urmarirea castigului din privegheri.
*
Se intampla uneori, ca inmultindu-se ispitele, omul sa se departeze de la scaunul de-a dreapta, chiar daca e sarguitor, adica sa iasa din randuiala lui, ”toata intelepciunea si tot mestesugul lui fiind inghitit”, cum zice Scriptura. Aceasta, ca sa nu ne incredem in noi insine si sa nu se laude Israel, zicand: ”Mana mea m-a izbavit pe mine”. Dar nadajduieste ca vei fi asezat iarasi in starea frumoasa de mai inainte, fiind alungat si cazand de la tine cel viclean, prin porunca dumnezeiasca. Caci acesta ne atata sa privim si sa auzim toate cu patima si ne impinge spre pacat. Invaluindu-ne mintea ca intr-o ceata groasa, el face si trupul sa simta o greutate si o povara negraita. Iar ratiunea cea fireasca, ce e simpla si neprefacuta, asemenea copiilor de curand nascuti, o face complicata si foarte experta in tot felul de pacate, otravind-o si scotand-o din firea ei prin aplecarea in doua parti.
*
Cand cineva, chiar daca se lupta cu putere, va fi biruit, sa nu se intristeze si sa nu slabeasca nicidecum, ci ridicandu-se sa se incurajeze cu cuvintele lui Isaia, cantand unele ca acestea:
”Intarindu-va ati fost infranti, o, draci vicleni. Deci daca iarasi veti izbandi, iarasi veti fi biruiti”; si:
”Sfatul pe care-l veti planui, il va imprastia Domnul, caci cu noi este Dumnezeu, cel ce ridica pe cei cazuti si face sa fie taiati vrajmasii nostri, cand ne pocaim”.
*
Este cu neputinta celui povatuit prin incercari sa treaca prin ele fara intristare. Dar dupa acestea, de multa bucurie se umplu unii ca acestia, si de lacrimi dulci si de ganduri dumnezeiesti toti cati au cultivat osteneala si necazurile in inimile lor.
*
Desi Isaac a voit sa binecuvanteze, iar Essau a alergat spre dorinta binecuvantarii, totusi n-au izbutit. Dumnezeu a miluit si a binecuvantat si a uns in duh nu pe acela pe care l-am voit noi, ci pe care l-a randuit spre slujire mai inainte de a-l voit noi, ci pe care l-a randuit spre slujire mai inainte de a-l fi facut. Deci sa nu ne tulburam, nici sa pizmuim cand vedem niscai frati vrednici de plans si prea mici, inaintand in virtute. Ai auzit doar si pe Domnul zicand: ”Da acestuia locul” sa se aseze la masa mai sus. Ma minunez mai degraba de judecatorul care a judecat asa de intelept si de negrait in privinta acestora, ca acela este cel mai mic si mai de pe urma sa fie primul si sa povatuiasca, iar noi cei ce stam inaintea aceluia cu nevointa si cu vremea, sa ramanem la urma. Deci pe fiecare om sa-l privim dupa cum i-a impartit Domnul. Caci s-a scris: ”Daca in Duhul traim, in Duhul sa umblam”.
*
Nu primi niciodata ca cel ce este sub ascultarea ta sa-ti zica: da-mi pentru o vreme stapanirea (libertatea) ca sa dovedesc lucrul cutare sau cutare in privinta virtutii si voi izbandi. Caci cel ce zice asa e vadit ca-si face voia sa si inlatura randuielile celei mai bune ascultari.
*
Patimirile trupului si ale sufletului vor inceta, cum vei vedea, cu vremea si cu voia lui Dumnezeu, chiar daca au crescut mult. Dar mila lui Hristos nu va inceta niciodata. Caci “mila Domnului din veacul acesta si pana in veacul viitor va fi peste cei ce se tem de El”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.