... ~ Sfântul Ignatie Briancianinov
"Sfântul adevăr e vestit în inimă de tihnă, de liniște, de limpezime, de pace, de aplecarea spre pocăință, spre adâncirea în sine, spre nenădăjduirea în sine, spre mângâietoarea nădejde în Dumnezeu. Minciuna, chiar dacă își pune masca binelui, se cunoaște după tulburarea, întunecarea, nehotărârea, nestatornicia, împrăștierea, visarea cărora le dă naștere, sau nu face decât să amăgească inima, aducându-i lingușitor o mulțumire, o îmbătare de sine, o plăcere tulbure, lipsită de limpezime - și această plăcere a inimii amăgite seamănă cu liniștea prefăcută, care acoperă oglinda unor bulboane adânci și întunecate, unde sălășluiesc monștri."
~ Scrisori către mireni. p 35.
"Mintea omenească nu-i în stare să deosebească binele de rău; răul, travestindu-se, poate cu ușurință, aproape întotdeauna, s-o amăgească. Și lucrul acesta este foarte firesc, mintea omenească este tânără, iar gândurile rele care îl luptă au peste șapte mii de ani de experiență în luptă, în viclenie, în vânarea sufletelor omenești. A deosebi binele de rău este treaba inimii. Și aici este nevoie însă de vreme, este nevoie de împlinirea îndelungată a poruncilor evanghelice pentru ca inima să dobândească gustul subțire de care este nevoie pentru a deosebi vinul adevărat de cel măsluit."
~ Scrisori către mireni. p 36.
"Din ascultare, a zis sfântul Ioan Scărarul, se naște smerenia adevărată, iar din smerenie - adevărata dreapta socotință sau înțelegere duhovnicească. Așadar, în afara ascultării neabătute față de Biserică nu este nici smerenie adevărată, nici înțelegere duhovnicească adevărată; acolo este tărâmul întins, împărăția întunecată a minciunii și a amăgirii de sine căreia aceasta îi dă naștere."
~ Scrisori către mireni. p 37. Editura Sophia 2012.
"Pentru mintea mea, sunt răspândite curse în felurite cărți care se numesc pe sine lumină, dar cuprind învățături ale întunericului, scrise sub înrâurirea vădită sau ascunsă a întunecatului și atotrăului stăpânitor al lumii acesteia, având ca izvor înțelegerea vătămată de căderea în păcat, "întru minciuna omenească, întru viclenia meșteșugirilor înșelăciunii", cum spunea Apostolul, cărți scrise de scriitori care "fără de minte se înfierbântă din mintea trupului lor." Aproapele meu, și în iubirea către el trebuie, doar, să-mi caut mântuirea, mi se face cursă care mă vânează spre pierzania mea, atunci când mintea lui este prinsă în cursele învățăturii și cugetării mincinoase și amăgitoare. Mintea mea la rândul ei poartă pecetea căderii, este acoperită cu acoperământ de întuneric, molipsită de OTRAVA MINCIUNII. Încă din rai tindea ea, cu nesocotință și nebăgare de seamă, către dobândirea cunoștinței pierzătoare și ucigătoare. Iar după cădere, s-a făcut încă mai nechibzuită, mai cutezătoare; cu îndrăzneală se îmbată din paharul cunoștinței otrăvite și prin aceasta, nimicește în sine cu desăvârșire gustul și dorirea de paharul cel dumnezeiesc al cunoștinței mântuitoare. Câte curse pentru inima mea! Văd curse grosolane și curse măiestre. Pe care să le numesc mai primejdioase, mai cumplite? Nu mă pricep. Vânătorul e iscusit, și pe cel ce scapă din cursele grosolane îl prinde în lațurile cele meșteșugite. Sfârșitul vânătorii este unul singur - pierzania. Cursele sunt ascunse în toate felurile, cu o deosebită măiestrie. Căderea e ascunsă în toate chipurile biruinței; dorința de a plăcea oamenilor, fățărnicia, slava deșartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuții. Amăgirea, întunecata înșelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc. Dragostea sufletească, adesea pătimașă, se ascunde sub chipul iubirii sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se dă drept desfătare duhovnicească. Stăpânitorul lumii acesteia se străduiește prin toate mijloacele să-l țină pe om închis în firea căzută; și aceasta este de ajuns, fără să fie nevoie de păcate grosolane, pentru a-l face pe om străin de Dumnezeu. Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplină izbândă, precum pe bună dreptate socotește vânătorul, de trufașa părere de sine a creștinului care se mulțumește cu virtuțile firii căzute și se dă pe mâna amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos."
~ Expierențe ascetice. p 323-324.
"Otrava minciunii e cumplită; cu încăpățânare se ține de cei ce au primit-o de bunăvoie; ea lasă un efect ucigător în cei care și-au dat seama de ea și nu au vărsat-o din ei prin lepădare de sine hotărâtă. Cei ce clădesc palate în văzduh se încântă când își văd zidirea că se înalță până la cer și cad în răpire înaintea acestei priveliști amăgitoare; lor nu le place să li se amintească porunca evanghelică ce vestește că: <orice om care zidește casă trebuie să sape, să adâncească și să pună temelia pe piatră.> PIATRA ESTE HRISTOS. Hristos Se infățișează privirilor minții noastre în Evanghelie. Se înfățișează privirilor minții noastre prin purtarea Sa; Se înfățișează privirilor minții noastre prin învățătura Sa; Se înfățișează privirilor minții noastre prin poruncile Sale; Se înfățișează privirilor minții noastre prin smerenia Sa, din pricina căreia <S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce.> Osteneala cea grea de a săpa pământul și a adânci temeliile și-o ia asupră-și cel care, împotriva înclinării inimii sale, se pogoară în smerenie, cel care, LEPĂDÂND VOIA SA ȘI ÎNȚELEGEREA SA, se silește să deprindă fără abatere poruncile lui Hristos și predania (învățătura) Bisericii Ortodoxe, SĂ URMEZE NEABĂTUT ACESTORA; cel care pune la temelie pietre de neclintit, cel care mai înainte și mai presus de toate celelalte nevoințe s-a îngrijit să-și îndrepteze și să-și îndrepte duhovnicia după îndreptarul purtării, învățăturii și poruncilor Domnului nostru Iisus Hristos. Adevărata rugăciune nu are loc în inima care nu este bine orânduită și așezată de poruncile evanghelice."
~ Expierențe ascetice. p 219. Editura Sophia 2008.
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine." (Ioan 14,6) ..."iar adevărul vă va face liberi." (Ioan 8,32) ...amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.