"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Soare cald şi bucurie în frumoasa zi de vară
Ziua Sfântului Ilie vinind azi în suflet iară
Ca o mare sărbătoare pentru ploaie, dar şi foc
Prin Puterea care-o are mult slăvitul Sfânt Proroc
Zi frumoasă-n plină vară sub un soare arzător
Peste foc şi peste pară, aşteptând să vie-un nor
Cerul tot ca să-l întindă tunet din cerescul Car
Trăsnet zărea s-o aprindă spre-a aduce ploaia-n dar
Galaadul e pământul, dincolo de Iordan
Ţară unde vine Sfântul în oraşul Tesvitean
Ce din Îngeri se coboară luând chip de muritor,
Prevestind prin timp ce zboară adevăr biruitor
Plin de Har şi de credinţă învăţând lumea de bine
Având de la Cer ştiinţa despre timpul care vine,
Foc i-au dat să se hrănească, drept mâncare spre trăire
Toată oastea îngereasca dintr-A Domnului Voire
Râvna lui fiind plăcută, Domnului de Slavă Plin
Prin dorinţa-i încăputa în iubirea de Divin
A făcut în dar să-i vie, Dreapta sabie de Foc
Drept cuvântul ca să-i fie un dar Sfânt de-a fi Proroc
Când ajuns la bărbăţie văzând lipsa de credinţă
S-a dus la împărăţie sprea-i da lui Ahab ştiinţă
Ca de-atâta stricăciune ce-a cuprins poporul său
Va da foc şi uscăciune, prin voia lui Dumnezeu
Până ce va fi credinţa iar spre Domnul întărită
Spre-a aduce biruinţa peste lume înrăită
Secetă şi foc va pune, peste tot să pârjolească
Doar când vorbă lui va spune atunci doar să se oprească
Seceta a cuprinsţara ani de-a rândul cu urgie
Focul pârjolind cu para ploaia neputând să vie
Iar Ilie umbla-n lume, învăţând oamenii buni
Să creadă-n Cerescul nume săvârşind prin El minuni
Ca faina înmulţită şi uleiul pe sfârşit
Pentru pâinea cea gătită spre-a fi oaspete hrănit
Precum fiul ce-i murise bietul văduvei băiat
Suflând printre vorbe zise, Ilie l-a înviat
Ca apoi să mulţumească Dumnezeului cel Mare
A voit ca să jertfească un viţel spre Lăudare
Dar alături ca să-i vină şi prorocii mincinoşi
Punând jertfa ce-o închină către zeii păcătoşi
Iar aceia chemând focul, n-a venit nici o scânteie
Să aibă măcar norocul ofranda spre zei să-şi deie
Dar Ilie-n rugăciune către Dumnezeul Sfânt
A atras spre rug minune Foc năprasnic aducând
Înspre Cer suind Jertfirea, ce se-aduce Celui Sfânt
Să-şi rostească mulţumirea omului de pe Pământ
Iar Ilie-n pedepsire i-a ucis pe mincinoşi
Să aducă liniştire în suflet la Păcătoşi
Apoi rugăciunea spusă, din suflet spre Domnul Sfânt
A făcut ploaia adusă în şuvoaie spre pământ
Dumnezeu prin Mila-i Mare venind iar în dăruire
Către om spre împăcare prin in'Nalta Sa Iubire
Î-Ţi aduc Sfinte Ilie, azi o Rugă de iertare
Înspre noi Milă să-ţi vie să ne-ajuţi în cugetare
Spre a şti ce-avem a face prin Lumina-ţi să ne spui
Să avem de-acuma pace , care-n suflet să ne-o pui
Focul tău să ardă totul ce-i infect şi mincinos
Să ne-ajuţi a pune votul doar prin gândul luminos
Toţi să vină spre-ajutare, care-au stat până acum
Spre-a pasi alta cărare luminaţi spre noul drum!
MULŢI ANI! Tuturor celor ce poartă frumosul nume ILIE!...
Cu preţuire, al dvs. ANDREI BOTOSANU.
Bucureşti 20.07.2012
SFÂNTUL ILIE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.