Adormirea Sfintei Ana

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

– mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Sfânta Ana (în ebraică numele Ana înseamnă plăcută, graţioasă), mama Sfintei Fecioare Maria, este străbuna după trup a Domnului Iisus Hristos, fiind fiica lui Matan, preotul, şi a Mariei, femeia lui.

    Sinaxarul din Mineiul pe iulie, ziua 25, spune că acest Matan a avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Maria s-a măritat la Betleem şi a născut pe Salomeea, moaşa; Sovi s-a măritat tot la Betleem şi a născut pe Elisabeta, soţia preotului Zaharia şi mama Înaintemergătorului Ioan; iar Ana s-a măritat în pământul Galileii şi a născut pe Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Aşadar, Salomeea, Elisabeta şi Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu, sunt verişoare din trei surori.
După ce Ana s-a însoţit cu dreptul Ioachim, prin rugăciune, a născut pe Sfânta Fecioară Maria pe care, după ce a înţărcat o, a dat-o la Templu ca un dar fără prihană Atotţiitorului Dumnezeu. Cealaltă parte a vieţii, petrecându-şi-o cu posturi, cu rugăciuni şi cu faceri de bine faţă de cei lipsiţi, s-a săvârşit cu pace către Domnul.
După moartea lui Ioachim, Sfânta Ana s-a dus la Ierusalim lângă Sfânta Fecioară Maria. Ea și-a petrecut restul zilelor în rugăciune, post și fapte bune. A trecut la Domnul la vârsta de 79 de ani, iar Ioachim la vârsta de 80 de ani.
Biserica din Ierusalim a Sfintei Ana, se afla zidita pe locul unde s-a aflat casa Dreptilor Parinti Ioachim si Ana, adica pe locul unde s-a nascut Maica Domnului. Aceasta biserica se afla foarte aproape de Poarta Sfantului Stefan, numita si "Poarta Leilor", in partea nordica a muntelui sfant, imediat langa bazinele de la Scaldatoarea Vitezda.
La numai cativa zeci de metri de Poarta Sfantului Stefan, pe partea dreapta, se inalta "Cladirea Parintilor Albi". In curtea manastirii, in mijlocul unei gradini incantatoare, se poate vedea Biserica Sfanta Ana, iar putin mai departe imensul santier de sapaturi arheologice al bazinului de la scaldatoarea Vitezda.




Interiorul bisericii cruciate este impartit in trei mari hale, egale ca dimensiuni si despartite intre ele prin doua randuri de coloane, fiecare avand cate o baza in forma de cruce. Bazele zidurilor dinspre nord si sud sunt parti din vechea biserica bizantina, restul fiind adaugiri cruciate din secolul al XII-lea.Altarul este zidit intr-o absida rotunda, mai inaltata, de o parte si de alta fiind zidite alte doua altare mai mici. Pe fatadele acestor altare mici sunt infatisati Apostolii Matei si Luca, cei care vorbesc de inceput vietii celei dupa trup a Mantuitorului.
In partea sudica a halei se afla o scara ce coboara in cripta subterana. Cripta e formata din mai multe pesteri vechi. Initial, aici s-a aflat o pestera care, potrivit traditiei crestine locale (catolice), a fost folosita drept loc de nastere pentru Fecioara Maria. In partea nordica a pesterii este asezata o statuie catolica. Pestera din mijloc este inchinata copilei Maria.
Pe valea Hozevei, la doi kilometri de Mănăstirea Sfântului Ghoerghe, se găseşte Schitul „Sfânta Ana”, loc de nevoinţă pentru mai multe generaţii de pustnici şi cuvioşi. Tradiţia spune că Sfânta şi Dreapta Ana s-a nevoit pe valea Hozevei către sfârşitul vieţii, după trecerea la Domnul a Dreptului Ioachim. După o viaţă lungă şi plăcută lui Dumnezeu, Sfânta Ana s-a strămutat la locaşurile cereşti, la bătrânețe foarte adâncă. Adormirea sa este sărbătorită în Biserica de Răsărit pe data de 25 iulie. Prăznuirea ei cea mai importantă din calendarul ortodox se face pe 9 septembrie.
După anul 400, pusnicii au început să se adune în peşterile de la Hozeva, iar peştera Sfintei Ana a fost amenajată ca biserică. Mulţi nevoitori şi pustnici cu viaţă aleasă au venit şi s au aşezat în peşterile de lângă Sfânta Ana.
Tot în acea vreme, Sfântul Gheorghe Hozevitul a venit din Lavra Calamona „a Sfântului Gherasim” la Hozeva şi a petrecut la chilia Sfintei Ana. După invazia perşilor, din anul 614, Sfântul Gheorghe s a ostenit şi i a adunat de prin pustie pe călugării fugiţi, ascunşi de frica perşilor, şi i a adus înapoi, începând a zidi din nou vechea lavră surpată de păgâni.
„Era un bătrân care locuia la Chiliile Hozevei. Bătrânii locului aceluia ne povesteau de el zicând că atunci când era în satul lui avea această îndeletnicire: Dacă vreodată vedea pe vreun om din satul lui că nu era destul de înstărit ca să şi semene ţarina, se ducea noaptea, fără ştirea stăpânului ogorului, lua boii şi sămânţa lui şi semăna ogorul celuilalt. Când a venit la pustie şi trăia la Chiliile Hozevei, bătrânul făcea aceeaşi milostenie cu cei nevoiaşi. Pleca pe drumul care duce de la sfântul râu Iordan la Ierusalim, luând cu el pâine şi apă. Şi ori de câte ori vedea pe cineva obosit de drum, le purta poverile până la Ierihon. Şi l puteai vedea plin tot de sudoare, purtând uneori în spate o sarcină mare, iar alteori ducând pe umăr pe câte un copil, ba câteodată chiar şi doi. Alteori se aşeza jos şi repara încălţămintea stricată a vreunui bărbat sau a vreunei femei, căci avea cu el scule şi cele de trebuinţă pentru reparat. Unora le dădea apă din apa ce o avea el, iar altora le dădea pâine. Dacă întâlnea vreun om dezbrăcat, îi dădea haina pe care o purta. Şi puteai să l vezi în fiecare zi ostenindu se aşa. Dacă se întâmpla să găsească un mort pe cale, îi citea slujba înmormântării şi l îngropa”. (Sfântul Ioan Moshu, patriarhul în exil al Ierusalimului (614 634 d.Hr.)
Chiliile Hozevei au fost locuite de pusnici fără încetare până spre anul 1700, când pentru asprimea vieţii şi neputinţa de a mai duce ostenelile pustiei, puţinii călugări rămaşi au plecat în Athos, în preajma Schitului „Sfânta Ana”, în cel mai aspru loc al Muntelui Sfânt, ca să nu uite de ostenelile de la Chilii.
În anul 1897 monahul grec Calinic – noul ctitor al Lavrei Hozevei a refăcut şi biserica Sfintei Ana, după cum este menţionat în inscripţia de deasupra uşii bisericii. În 1953, în peştera de lângă chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul s a mutat Sfantul Ioan Iacob. Cuviosul Ioan şi cu monahul grec Pavel, care locuia în chilia Sfântului Gheorghe, s-au ostenit să refacă paraclisul de la chilia Sfântului Gheorghe, unde Sfântul Ioan venea de mai multe ori pe săptămână şi slujea Liturghia. Sfântul Ioan a trăit în acea chilie până la moartea sa, în 1960.
În valea Hozevei au trăit mulţi români din vremuri îndepărtate. Unul dintre aceştia a fost monahul Varsanufie care, după mulţi ani de viaţă sihăstrească, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Sava. Şi astăzi se mai vede chilia sihăstrească a cuviosului Varsanufie, împrejmuită cu zid de piatră, precum și un cuptor şi o cisternă. Cam în aceeaşi vreme cu Varsanufie, în schitul Hozevei au trăit şi monahii Teofan, Calist şi un bătrân mirean cu numele de Ioan.
Părintele Calist era de meserie pescar şi meşter la construirea bărcilor. De aceea a simţit multă atracţie în Valea Hozevei, unde era pârâul îmbelşugat de peşte. La mulţi dintre pescarii de la Iordan monahul Calist le-a făcut bărci şi alte unelte pentru pescuit.
Despre bătrânul Ioan (barba Iani, cum îi ziceau grecii) se spune că avea o barbă lungă până la genunchi şi mulţi voiau să-l fotografieze, dar el îşi ascundea barba în sân şi nu voia să stea la fotografiat. Astăzi a rămas un singur vieţuitor la Chilii, care locuieşte în chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Staretul Mănăstirii Pângărați din Neamț, arhimandritul Varnava era cunoscut în vremea sa ca un priceput dascăl și duhovnic. Sătenii îi purtau un respect deosebit acestui călugăr care îi învăţa pe copiii lor carte, recomandându-i pe cei mai buni dintre ei ca preoţi la sate.
În toamna anului 1849, starețul s-a îmbolnăvit greu, încât nu mai avea nădejde de viaţă. În luna decembrie a acelui an a cerut ucenicilor să-l ducă la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana din Mănăstirea Bistriţa. Aici, cu multe lacrimi rugându-se, s-a vindecat desăvârşit, prin minune, şi s-a întors sănătos la mănăstirea sa.
Ca semn de recunoștință, starețul a împodobit icoana Sfintei Ana cu o strană nouă, care se păstrează până astăzi. Iar pe reversul ei a scris următoarele: „Această strană pentru sfânta icoană făcătoare de minuni s-a făcut cu toată cheltuiala cuvioşiei sale, Arhimandritul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângăraţi, care, îmbolnăvindu-se cumplit la 1849, decembrie 14, şi fiind la ceasul de pe urmă, cu mare laudă sfânta icoană îndată l-a făcut sănătos. Iar strana s-a gătit la anul 1853, ghenarie, 24”.
Dacă ținem cont de faptul că Sfânta Ana s-a căsătorit la 15-16 ani și că a născut-o pe Prunca Maria la aproximativ 60 de ani, înțelegem că rugăciunea sa către Dumnezeu de a avea un copil nu s-a întrerupt vreme de aproximativ 45 de ani. Vă dați seama câtă răbdare și câtă statornicie? Iar Dumnezeu, văzând credința, răbdarea și statornicia sa, a dăruit Sfintei Ana mai mult decât a cerut ea. Sfantul Ioan Damaschin ne spune să imităm viețile sfinților, pentru a deveni biserici vii și icoane ale acestora. Când venim în fața icoanei Sfintei Ana de la Bistrița, ne amintim de răbdarea ei, de statornicia ei în credință și de modul în care ea a înțeles să se roage lui Dumnezeu pentru a primi un dar”. Am aflat ce anume avem de învățat din pilda vieții aceleia care a fost mama Maicii Domnului.
Doar un aspect din viața Sfintei Ana să avem în vedere, pentru a înțelege jertfa și răbdarea sa. Dacă ținem cont de faptul că ea s-a căsătorit la 15-16 ani și că a născut-o pe Prunca Maria la aproximativ 60 de ani, înțelegem că rugăciunea sa către Dumnezeu de a avea un copil nu s-a întrerupt vreme de aproximativ 45 de ani. Vă dați seama câtă răbdare și câtă statornicie? Iar Dumnezeu, văzând credința ei, răbdarea și statornicia sa, a dăruit Sfintei Ana mai mult decât a cerut ea. Ea a cerut o mângâiere pentru ea și pentru soțul ei Ioachim și Dumnezeu, prin ei, a dăruit o mângâiere pentru noi toți, a dăruit-o neamului omenesc pe Sfânta Fecioară Maria. Noi cerem de la Dumnezeu lucruri mărunte, dar Dumnezeu vrea să ne dea nouă lucruri mult mai mari. Noi cerem de la Dumnezeu lucruri care sunt legate de provocările imediate ale vieții, or Dumnezeu are în vedere viitorul nostru îndepărtat, profunzimile ființei omenești.
„Doamne, eu vreau lucrul acesta. Dar facă-se voia Ta” Cea mai fascinantă promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică. El vrea să ne dea nouă acest dar și dorește să ne împlinească dorințele prin care putem primi sau putem ajunge să primim acest dar. Așadar, când venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunile și dorințele noastre, să avem puterea să spunem: „Doamne, eu vreau lucrul acesta. Dar Tu știi mai bine ce-mi este de folos. Facă-se voia Ta”. Într-o zi, noi spunem de mai multe ori: „ ...facă-se voia Ta...”, în rugăciunea Tatăl nostru. Dar, de cele mai multe ori, dacă nu se întâmplă voia noastră, ne întristăm și ne pierdem credința. Or atunci când se mai întâmplă astfel de experiențe, să ne amintim de Sfânta Ana și de răbdarea ei atât de frumoasă și plăcută Lui.
Că a lăsat în seama lui Dumnezeu, vreme de 45 de ani ca El să hotărască deznodământul rugăciunii ei și El i-a răsplătit într-un mod atât de minunat, arată Părintele Vasile de la Mănăstirea Bistrița.
Cuvintele în Sinaxar, datei de 25 iulie, sunt copleşite de cele ale Slujbei adormirii Sfintei Ana. Troparul ce temeluieşte întreaga doxologie a zilei se zice fără al Născătoarei, faţă de cum este rânduiala de obicei. Aceasta pentru că prin mamă se cinsteşte şi fiica, după cum cinstind la rândul ei pe fiică, adică pe Sfânta Fecioară, cinstim pe Fiul ei, pe Iisus Hristos, Mântuitorul.
Iată textul troparului: „Pe ceea ce a născut Viaţa, în pântece o ai purtat, pe curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Ana. Pentru aceasta, acum, la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te, acum te-ai mutat, cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greşeli, pururea fericită“.
Slujba Vecerniei glăsuieşte, în general, despre ea. Utrenia, mai cu seamă, se adresează ei.
Prima stihiră de la Doamne, striga¬t am…dezvăluie rostul pomenirii drepţilor moşi ai lui Iisus Hristos. Amintindu-ne de ei, slăvim pe Hristos Cel care i-a învăţat pe ei să se roage pentru sufletele noastre. „Pomenirea drepţilor moşi ai lui Hristos săvârşind, a luminaţilor şi Sfinţilor Ioachim şi Ana, slăvim neîncetat cu cântări de taină pe Domnul cel îndurat, Cel ce i-a arătat pe ei spre a noastră mântuire, rugători neclintiţi“. Şi iarăşi: „Pomenirea drepţilor săvârşind, Te lăudăm, Hristoase, pe Tine, Cel ce ai mutat acum cu preaslăvire pe Ana din această viaţă vremelnică la cea neîncetată şi dumnezeiască…“ (stihira a 3-a). Dar a cinsti pomenirea sfinţilor nu le este dat decât celor care-L iubesc pe Hristos: „Ceea ce a născut luminat pe începătura mântuirii noastre, astăzi de pe pământ se mută, Ana preacinstita. Veniţi, dar, iubitorilor de praznic şi iubitorilor de Hristos, luând flori de cântări, să grăim către dânsa: Înţeleaptă Ana! Fericit este pântecele tău, care a purtat pe Maica Cuvântului lui Dumnezeu, şi sânii cu care ai hrănit-o pe ea…“ (stihira I a Litiei). Dar iubitorul de Hristos îşi arată dragostea aceasta prin iubirea de curăţie. Aceştia sunt cei care cinstesc adormirea Anei: „Veniţi toţi iubitorii de feciorie şi doritori de curăţie. Veniţi să prăznuim cinstită adormirea Anei, că aceasta a născut pe Maria, fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Mântuitorul, Cel ce luminează şi sfinţeşte sufletele noastre“ (Stihira a 2-a a Litiei).
Sfânta Ana și-a dedicat viata rugăciunilor și postului, făcând mult bine oamenilor aflați la nevoie, pentru a împlini cuvântul Domnului. Pentru însemnătatea faptelor ei, oamenii o respectă cu sfințenie pe Sfânta Ana, mama Sfintei Fecioare, chemând-o în ajutor, mai ales atunci când nu pot da naștere la copii ori când familia le este pusă la grea încercare.
Nădejdea creştinilor, atunci când pomenesc pe sfinţi, este că aceştia se roagă pentru ei lui Hristos. Toate stihirile Litiei, în număr de şase, se încheie cu cerere de mijlocire către Hristos pentru mântuire: „…Pentru aceasta ne rugăm ţie, noi, cei ce săvârşim pomenirea ta cu credinţă, ca să-L rogi cu dânsa să mântuiască sufletele noastre“; „…şi stând înaintea Lui se roagă să ne dăruiască curăţire…“; „…împreunare sfântă şi de Dumnezeu cinstită, rugaţi pe Hristos-Dumnezeu să miluiască sufletele noastre“; „…Pe Acela să-L rugaţi, preafericiţilor, să miluiască sufletele noastre“ etc. Stihirile Stihoavnei încheie asemenea, aproape invariabil: „…Pe Acela acum roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă“; „…Cu aceea rugaţi-vă Domnului să dea sufletelor noastre mare milă“; „…Roagă-te împreună cu aceea lui Hristos ca să dea sufletelor noastre mare milă“.
Canonul adormirii Sfintei Ana, alcătuit de Teofan, cântat la strană de glasuri cuvioase, face inima să vibreze de simţăminte alese.
Slava Laudelor pecetluieşte toată cinstirea sărbătorii: „Veniţi toţi iubitorii de feciorie şi poftitorii de curăţie, veniţi să prăznuim cinstită adormirea Anei. Că aceasta a născut pe Maria, fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Mântuitorul, Cel ce luminează şi sfinţeşte sufletele noastre“. Urmează Doxologia cea mare care urcă adunarea credincioşilor în cer pentru săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii.
Maicii Stăpânului şi Făcătorului, maică ai fost Sfântă Ana, Preaslăvită, poruncile Lui neîncetat păzindu-le. Pentru aceasta, murind, la viaţa cea fără de moarte şi la Lumina cea Neînserată te-ai mutat cu adevărat. Pentru aceasta, sfântă şi de lumină purtătoare pomenirea ta săvârşind cu duhul, ne luminăm totdeana şi cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Amin (postat pe fb de ioan monahul)