"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Am căzut cândva din ceruri, chiar în pântecul pustiei,
Iar acuma plâng și sufăr, îi duc dorul veşniciei !
E vacarm în astă lume, trudă, așteptări de- absint,
Oameni, oameni, în tot locul, dar tot singură mă simt !
Fiecare -ți povestește, se vaită că -i traiul greu,
Dar în mulți nu găsesc stropul semănat de Dumnezeu!
Toți ar vrea doar pentru dânșii, din vorbit nu se opresc,
Îi ascult, nu - 'nvăț nimica, doar atât, mă dosădesc !
Fleacuri, fleacuri și nimicuri, peste ele munți ridică,
Dacă văd că altul are, se frământă, se oftică !
Am căzut cândva din ceruri, unde liniștea domnea ,
Și acum sunt tulburată, îmi e tare dor de ea !
Plec s - ascult în crâng copacii, doina frunzei s - o învăț,
Și de clevetirea lumii asfel am să mă dezvăț !
Îmi e dor de veșnicie, pe pământ e traiul greu,
Îmi e dor de bunătate, îmi e dor de Dumnezeu !
Până când îmi e pedeapsa? Până când să mă trudesc ?
Spune - mi Doamne, la ce vârstă voi putea să te - 'ntâlnesc?
Dumnezeu nu îmi răspunde, sunt un suflet călător,
Dar eu știu că am să - I văd doar în ceasu -n care mor !
Dacă altul se -'nspăimântă , eu de moarte nu mă tem,
Nu găsesc în ea obidă, de când m - am născut o chem !
După el am plâns de mică, când nu -i știam vieții traiul,
Dar și acuma simt c-o dată am cunoscut bine raiul !
Să fi fost o floricică , în pământul veșniciei ?
Poate -am fost o roză albă,la picioarele Mariei !
Poate -am fost o frunză verde, din crenguța de măslin,
Ori un ac micuț și galeș, din tufa de rozmarin !
Nu știu ce am fost, dar sufăr ,că nu pot să -mi amintesc,
Însă știu că sunt în lume Doamne, să te preamăresc !
Iar acuma plâng și sufăr, îi duc dorul veşniciei !
E vacarm în astă lume, trudă, așteptări de- absint,
Oameni, oameni, în tot locul, dar tot singură mă simt !
Fiecare -ți povestește, se vaită că -i traiul greu,
Dar în mulți nu găsesc stropul semănat de Dumnezeu!
Toți ar vrea doar pentru dânșii, din vorbit nu se opresc,
Îi ascult, nu - 'nvăț nimica, doar atât, mă dosădesc !
Fleacuri, fleacuri și nimicuri, peste ele munți ridică,
Dacă văd că altul are, se frământă, se oftică !
Am căzut cândva din ceruri, unde liniștea domnea ,
Și acum sunt tulburată, îmi e tare dor de ea !
Plec s - ascult în crâng copacii, doina frunzei s - o învăț,
Și de clevetirea lumii asfel am să mă dezvăț !
Îmi e dor de veșnicie, pe pământ e traiul greu,
Îmi e dor de bunătate, îmi e dor de Dumnezeu !
Până când îmi e pedeapsa? Până când să mă trudesc ?
Spune - mi Doamne, la ce vârstă voi putea să te - 'ntâlnesc?
Dumnezeu nu îmi răspunde, sunt un suflet călător,
Dar eu știu că am să - I văd doar în ceasu -n care mor !
Dacă altul se -'nspăimântă , eu de moarte nu mă tem,
Nu găsesc în ea obidă, de când m - am născut o chem !
După el am plâns de mică, când nu -i știam vieții traiul,
Dar și acuma simt c-o dată am cunoscut bine raiul !
Să fi fost o floricică , în pământul veșniciei ?
Poate -am fost o roză albă,la picioarele Mariei !
Poate -am fost o frunză verde, din crenguța de măslin,
Ori un ac micuț și galeș, din tufa de rozmarin !
Nu știu ce am fost, dar sufăr ,că nu pot să -mi amintesc,
Însă știu că sunt în lume Doamne, să te preamăresc !
Autor
Ciabrun Marusia
Ciabrun Marusia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.