"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Am cautat iubirea ca pe-o cetate Sfanta,
Ca pe un cer de cantec in lumea de dureri,
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncanta,
-am intalnit durerea. Dar CERUL, nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa, Ca pe-un pamant edenic, de pace troienit, Sa spun odata clipei: “Ramai, esti prea frumoasa!” Si-am strabatut pamantul, dar PACE, n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii, Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic, Sa sorb din cupa lumii, nectarul fericirii, Si-am spart in tandari cupa, caci, n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic, dar intr-o primavara, Am intalnit in cale deodata un drumet, Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara, O sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie, intampinand batjocuri, Lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald, Urca pe colti de stanca, Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece, SCLIPIRI DE SANGE CALD.
Si totusi in privire, avea un cer de taina, Cum n-am vazut in lume in ochii nimanui, Si-am vrut sa-i smulg povara, Dar am cazut cu spaima, Caci, mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma, Sa aflu ce comoara in sarcina a strans, Dar am simtit ca viata, ca de-un prapad se curma, Cand am privit prin zdrente, cutremurat de plans.
Caci se vedea-n comoara, un clocot ca de cloaca, Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri, Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-întreaga, Vuia strivind grumazul, sarmanei Lui fapturi.
- Dar unde duci straine povara Ta ciudata, Povara de osanda, sub care-atat Te-apleci? Am intrebat, drumetul. Si El mi-a spus in soapta: - Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci.
- Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea, Dar tu pe cine cauti, innourat si crunt? - Eu, am soptit in sila, eu, cautam iubirea, - Iubirea? fu raspunsul strainului. Eu sunt.
Costache Ioanid
Ca pe un cer de cantec in lumea de dureri,
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncanta,
-am intalnit durerea. Dar CERUL, nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa, Ca pe-un pamant edenic, de pace troienit, Sa spun odata clipei: “Ramai, esti prea frumoasa!” Si-am strabatut pamantul, dar PACE, n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii, Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic, Sa sorb din cupa lumii, nectarul fericirii, Si-am spart in tandari cupa, caci, n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic, dar intr-o primavara, Am intalnit in cale deodata un drumet, Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara, O sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie, intampinand batjocuri, Lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald, Urca pe colti de stanca, Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece, SCLIPIRI DE SANGE CALD.
Si totusi in privire, avea un cer de taina, Cum n-am vazut in lume in ochii nimanui, Si-am vrut sa-i smulg povara, Dar am cazut cu spaima, Caci, mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma, Sa aflu ce comoara in sarcina a strans, Dar am simtit ca viata, ca de-un prapad se curma, Cand am privit prin zdrente, cutremurat de plans.
Caci se vedea-n comoara, un clocot ca de cloaca, Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri, Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-întreaga, Vuia strivind grumazul, sarmanei Lui fapturi.
- Dar unde duci straine povara Ta ciudata, Povara de osanda, sub care-atat Te-apleci? Am intrebat, drumetul. Si El mi-a spus in soapta: - Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci.
- Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea, Dar tu pe cine cauti, innourat si crunt? - Eu, am soptit in sila, eu, cautam iubirea, - Iubirea? fu raspunsul strainului. Eu sunt.
Costache Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.