"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Acesta se născu în patria Egiptului din prărinţi binecredincioşi care în toată vremea îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea, cu postul, cu rugăciunea şi privegherea, milosteniile şi primirea de străini şi multe alte fapte bune.La vârsta cuvenită, fu silit de părinţi să se căsătorească. Tânărul se arătă ascultător de voia părinţilor, încredinţându-şi Domnului dorinţa sa fierbinte de a se face monah. Curând, femeia sa se îmbolnăvi de friguri şi muri.
După mutarea părinţilor la cele veşnice, liber de legăturile pământeşti zbură precum vulturul către locul unde dorea de vreme îndelungată să petreacă, în inima pustiei, alături de părinţii cei îmbunătăţiţi. Iar pustia îl primi precum o maică iubitoare de fii, povăţuindu-l prin bătrânii duhovniceşti şi cercându-l precum aurul curat în topitoare.
60 de ani petrecu sfântul Macarie în pustie în nevoinţe şi lupte duhovniceşti înlăuntru şi în afară, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Odată, diavolul îl întâmpină voind a-l lovi cu o seceră şi neputând, izbucni:
- Multe nevoi rabd eu pentru tine, o, Macarie, căci nu pot să te biruiesc. Că iată toate cele ce le faci tu, le fac şi eu: posteşti tu, nici eu nu mănânc; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care mă biruieşti pe mine.
Auzind acestea, între sfântul Macarie:
- Care este aceasta?
Răspuns-a diavolul:
- Smerenia ta; pentru aceea nu pot să stau împotriva ta.
Sfântul Macarie adesea cerceta pe părintele şi învăţătorul său, sfântul Antonie cel Mare, cu care mult se povăţuia. După fericitul sfârşit al sfântului Antonie, se învrednici să primească toiagul cu care sfântul Antonie îşi sprijinise trupul neputincios.
Cuviosul părinte îi spunea adesea ucenicului său, Pafnutie:
- Nu judeca pe nimeni şi te vei mântui.
Acesta trăi până la vârsta de 96 de ani, umplându-se de daruri duhovniceşti, săvârşind mulţime mare de minuni şi îndestulând sufletele tuturor celor care îl cercetau cu hrana duhovnicească din poveţele sale.
Cu 9 zile înaine de a muri, sfinţii mari părinţi ai pustiei Antonie şi Pahomie i se înfăţişară din cealaltă lume şi îi spuseră că peste 9 zile se va muta la cele de Sus.
Înainte de moarte, sfântul Macarie văzu în duh şi un heruvim care îi arătă bunătăţile cereşti şi îi spuse că este trimis
să-i ducă sufletul în Împărăţia cea fără de moarte. Adormirea sa se petrecu în anul 390.
Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul, Egipt (19 ianuarie)
Acesta se născu în patria Egiptului din prărinţi binecredincioşi care în toată vremea îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea, cu postul, cu rugăciunea şi privegherea, milosteniile şi primirea de străini şi multe alte fapte bune.La vârsta cuvenită, fu silit de părinţi să se căsătorească. Tânărul se arătă ascultător de voia părinţilor, încredinţându-şi Domnului dorinţa sa fierbinte de a se face monah. Curând, femeia sa se îmbolnăvi de friguri şi muri.
După mutarea părinţilor la cele veşnice, liber de legăturile pământeşti zbură precum vulturul către locul unde dorea de vreme îndelungată să petreacă, în inima pustiei, alături de părinţii cei îmbunătăţiţi. Iar pustia îl primi precum o maică iubitoare de fii, povăţuindu-l prin bătrânii duhovniceşti şi cercându-l precum aurul curat în topitoare.
60 de ani petrecu sfântul Macarie în pustie în nevoinţe şi lupte duhovniceşti înlăuntru şi în afară, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Odată, diavolul îl întâmpină voind a-l lovi cu o seceră şi neputând, izbucni:
- Multe nevoi rabd eu pentru tine, o, Macarie, căci nu pot să te biruiesc. Că iată toate cele ce le faci tu, le fac şi eu: posteşti tu, nici eu nu mănânc; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care mă biruieşti pe mine.
Auzind acestea, între sfântul Macarie:
- Care este aceasta?
Răspuns-a diavolul:
- Smerenia ta; pentru aceea nu pot să stau împotriva ta.
Sfântul Macarie adesea cerceta pe părintele şi învăţătorul său, sfântul Antonie cel Mare, cu care mult se povăţuia. După fericitul sfârşit al sfântului Antonie, se învrednici să primească toiagul cu care sfântul Antonie îşi sprijinise trupul neputincios.
Cuviosul părinte îi spunea adesea ucenicului său, Pafnutie:
- Nu judeca pe nimeni şi te vei mântui.
Acesta trăi până la vârsta de 96 de ani, umplându-se de daruri duhovniceşti, săvârşind mulţime mare de minuni şi îndestulând sufletele tuturor celor care îl cercetau cu hrana duhovnicească din poveţele sale.
Cu 9 zile înaine de a muri, sfinţii mari părinţi ai pustiei Antonie şi Pahomie i se înfăţişară din cealaltă lume şi îi spuseră că peste 9 zile se va muta la cele de Sus.
Înainte de moarte, sfântul Macarie văzu în duh şi un heruvim care îi arătă bunătăţile cereşti şi îi spuse că este trimis
să-i ducă sufletul în Împărăţia cea fără de moarte. Adormirea sa se petrecu în anul 390.
Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul, Egipt (19 ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.