Indoiala lui Toma nu este identica cu indoielile noastre

                              Sfantul Apostol Toma este cinstit de Biserica pe 6 octombrie.

Apostolul Toma este cunoscut de multi dintre noi ca fiind "necredincios". "Necredinta" sa ar proveni din faptul ca nu da crezare marturiei Apostolilor ca Hristos a inviat: "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20, 25).

Insa, Apostolul Toma nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca Hristos Se afla dupa invierea Sa intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Sfantul Chiril afirma ca atunci cand Toma spune: "daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede...", el spune de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor".

Cuvintele Mantuitorului: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios" (Ioan 24, 27), sunt o invitatie in a ne descoperi ca natura umana nu este desfiintata prin Inviere. Natura umana pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut in dumnezeire, ci a fost transfigurata. Asadar, aratarea catre Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Hristos. Nu intamplator, in prima duminica dupa Pasti, se canta "Neparasind sanurile pamantesti, Te-ai aratat pe pamant purtator de trup" (Penticostarul, 1912, pag. 73)

Asadar, Toma nu cauta un temei palpabil pentru Invierea Domnului, ci pentru semnele stricaciunii din trupul nestricacios.

Din toate aratarile de dupa Inviere, nici una nu a atestat intr-un mod atat de evident, ca in descoperirea facuta lui Toma, ca Hristos se afla prezent in mijlocul ucenicilor nu ca o naluca, ci cu trupul Sau cu care patimise pe cruce.

Strigatul lui Toma "Domnul meu si Dumnezeu meu" (Ioan 24,28) nu exprima cainta pentru vina de a se fi indoit de Inviere, ci totala sa predare in mainile Aceluia pe care Il recunoaste drept Dumnezeu intrupat.

Indata dupa ce Toma s-a invrednicit sa-L priveasca pe Mantuitorul in chipul Sau de om si de Dumnezeu, Hristos spune: "Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 24, 29) Daca ne intrebam "in ce au crezut ca sa primeasca fericirea?”, raspunsul e simplu: in marturia Apostolilor. Asa ca eu nu vad in cuvintele "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" o mustrare adusa lui Toma. Dimpotriva, pe baza celor vazute de el si de ceilalti Apostoli, noi de vom crede, vom putea fi fericiti. Astfel, noi nu mai avem nevoie de alte aratari din partea lui Hristos, ci doar de a crede.

In Euharistie Hristos este prezent in mod real, dar nu-L vedem. Nevazutul in acest caz, nu este lipsa vazutului in El, ci coplesirea vazutului de lumina ce se naste din strabaterea trupului de spiritualitatea bunatatii, fiind un fenomen de mare si neinteleasa taina.

Daca Toma nu se indoieste de Invierea Domnului, ci de faptul ca Hristos dupa inviere nu mai poate fi vazut, apostolul nu trebuie privit ca o persoana cu care noi ne identificam atunci cand ne indoim de adevarurile de credinta. Framantarile noastre de a cere semne, de a-L vedea pe Hristos asa cum ne vedem unii pe altii, nu sunt framantarile lui Toma. Deci, daca ne vom recunoaste propriile indoieli, nu inseamna ca il vom intelege mai bine pe Toma.
                 
                                                        Cine este Apostolul Toma? 

Sfantul Apostol Toma este unul din cei doisprezece Apostoli ai Mantuitorului. Numele de Toma, in aramaica te’oma, tradus in greaca Didymos, inseamna geaman. In aramaica si in ebraica, Toma este doar un epitet. La unii crestini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamanul). Nu cunoastem momentul cand a fost chemat la apostolat. Sfanta Scriptura il mentioneaza alaturi de Hristos de trei ori. Prima oara este mentionat, alaturi de ceilalti ucenici, cand pleaca in Betania ca sa-l invieze pe Lazar. Cu acest prilej, are loc si a doua mentionare. Mantuitorul este prevenit ca fariseii si carturarii vor sa-l omoare, iar Toma le spune: "sa mergem si noi sa murim cu El" (Ioan 11, 16).

Iar cea de-a treia mentiune are loc la Cina cea de Taina, cand Hristos le vesteste ucenicilor ca merge la Tatal sa le pregateasca loc. Atunci Toma intreaba: "Doamne nu stim unde Te duci si cum putem sa stim calea?", iar Mantuitorul ii raspunde: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine" (Ioan 14, 15-16).

Traditia canonica nu pastreaza informatii detaliate despre activitatea misionara a lui Toma dupa Invierea Mantuitorului. Cu toate acestea, in scrierile unor Sfinti Parinti Toma este numit "Apostol al Indiei".

Din informatiile provenite de la Origen si Eusebiu de Cezareea, Apostolul Toma a murit ca martir in India, strapuns cu lancea. Este interesant ca Toma atinge coasta Mantuitorului strapunsa cu sulita si moare strapuns de sulita.

Moaste ale Sfantului Toma sunt prezente in mai multe tari: capul sau in insula Patmos, in Italia (la Ortana) particele din trupul sau si o mana la biserica Sfantul Denis, din Paris. 

Mulţi oameni care citesc aceste rânduri îl blamează pe Toma fiindcă s-a îndoit şi făcând acest lucru uitã că nici unul dintre ceilalţi ucenici nu au crezut până nu au văzut la rândul lor dovada de netăgăduit a învierii. Toţi ceilalţi în afarã de Toma văzuseră deja mâinile şi coasta lui Isus. Un alt lucru semnificativ este şi faptul cã Isus nu îi spune lui Toma “Nu trebuie sã te îndoieşti niciodată”, ci, în loc sã rostească aceastã propoziţie, îi aratã şi acestui ucenic dovezile palpabile ale fostelor răni, după care îi spune, “nu fi necredincios”. Iar în cele din urmã, când Toma vede cu ochii săi ceea ce ceilalţi văzuseră deja (Biblia nu menţionează cã l-ar fi atins într-adevăr pe Isus pentru a împlini un gest crezut ca neapărat necesar), face una dintre cele mai spectaculoase mărturisiri de credinţã din istorie, numindu-l pe Isus, “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

Dintr-un motiv oarecare, ne lăsăm duşi de impresia că îndoiala nu poate fi în nici un caz asociatã credinţei. “Adevăraţii creştini nu se îndoiesc” spunem noi cu convingere. Dar acest lucru este o prejudecatã.
  
Îndoiala nu reprezintă opusul credinţei; ea este, plastic spus, strămoşul credinţei. Îndoiala nu anulează credinţa, ci îi face loc. De fapt, la fel ca în cazul lui Toma, îndoiala poate fi impulsul vital care sã ne conducă spre adevăr. “Căci este crez mai mult în dreaptã îndoialã”, spune Tennyson, “decât într-o credinţã doar pe jumătate”.
Gordon şi William Brown afirmã în cartea lor, Romani: o evanghelie a libertăţii şi harului: “Credinţa creşte prin căutarea adevărului, iar cel ce caută trebuie sã-şi formuleze o mulţime de întrebări care necesitã ‘dreaptã îndoialã’. Sensul originar al cuvântului grecesc skeptikos se traduce prin ‘căutător’, sau mai precis prin ‘cel care se întreabă’”.
Prejudecata de tip Toma necredinciosul, conform căreia “adevãraţii creştini nu au îndoieli”, nu are nici o bază scripturală. Lecţia care trebuie reţinutã din experienţa lui Toma este aceea cã îndoiala este un lucru natural şi că trebuie să fim sinceri privitor la propriile noastre îndoieli; pentru cã aceastã ‘dreaptă îndoială’ este cea care face loc credinţei ce se instaurează în urma adevărului pe care Isus ni-l descoperă în mod personal.

                                        Sfantul Apostol Toma, ocrotitorul intarziatilor
 
Interesant este ca intre Apostoli, Toma este mereu un intarziat. Nu este prezent la prima aratare a Domnului ucenicilor si nici la Adormirea Maicii Domnului. A fost randuiala lui Dumnezeu ca Toma sa intarzie, ca prin pipairea urmelor cuielor din trupul lui Hristos si a coastei Lui, sa se dea o dovada si mai hotarata despre invierea Sa. Tot prin pronie divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la inmormantarea Maicii Domnului. Sosind trei zile mai tarziu, a cerut sa se deschida mormantul Maicii Domnului pentru a-i saruta mainile acesteia, dar intrand in mormant, l-a aflat gol. Asa am aflat ca Maica Domnului nu a fost supusa stricaciunii. Daca Sfantul Toma este numit ocrotitorul intarziatilor, e bine sa precizam ca nu este ocrotitor al celor care intarzie din comoditate, ci din dumnezeiasca randuiala.
In concluzie, nu trebuie sa ne indoim de credinta lui Toma. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca necredinta lui Toma, ca sa putem marturisi si noi "Domnul meu si Dumnezeul meu"

Si acum voi scrie putin altfel,mai mirean,mai ca in popor,pe intelesul tuturor cu explicatii mai putin teologice si mai mult psihologice,mai emotionale

Toma,asa cum il vad si il explic nestiind tainele bisericii,ca simplu om al bisericii,dar fara cunostinte inalte.Nu ma intrebati de ce simt nevoia sa scriu si altfel,viata nu este numai alba sau neagra,ci cu bucurii sau necazuri,sau cu intelegeri intr-un fel sau altul,este "complexa,Domle*"

Fără rodnica îndoială a necredinciosului Toma nu am fi avut atât de repede dovada Învierii şi certitudinea ei. Toma era pe semne dintre intermediabili. Sau nu era dintre remarcabili. Trebuie să fi fost un om plăcut şi vorbăreţ care trecea cu turma. Altfel, cum să înţelegem că-n timp ce toţi ceilalţi ucenici ai Domnului se ascundeau din cauza prigoanei împotriva lor, el lipsea dintre ei. Sau poate el era iscoada lor; mergea afară să ia temperatura întâmplărilor. Oricum ar fi, el reprezintă lumea; el trebuie să vadă ca să creadă.

Venise seara după ce Maria le vestise ucenicilor că a văzut pe Domnul. Şi în ce condiţii; căci Ioan va scrie totul aşa cum s-a întâmplat în evanghelia sa, şi, neîndoielnic, cu talent şi participare. Maria însăşi povestise totul, în ascunzătoarea ucenicilor, cu o mare emoţie. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (dumineca), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat la mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând aceasta le-a arătat mâinile şi coasta sa. Deci, s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute.

Iisus apare, deci, în mijlocul ucenicilor săi, după Înviere, cu acest dar: Duhul Sfânt. Pe care l-a suflat; l-a împărtăşit ucenicilor. Le-a arătat întâi stigmatele sale. I-a salutat cu salutul Lui Consacrat, încă de pe când îi instruia, în drumurile lungi, de-a lungul şi de-a latul Palestinei: Pace vouă! Reprezentantul lumii, ca să-i zicem aşa, Toma, şi totodată intermediarul ei, n-a fost de faţă; era plecat; ieşise; era cu lumea infernală, afară, în zgomot şi-n zăbavă; luase tonul lumii, căci i se spunea Geamănul; în el era şi o parte a lumii. Serile se sfinţea însă, ajungând din nou la ascunzătoare, supus ordinii comunitare, a ucenicului. Trebuie să fi avut acest Toma ceva de copil mare, sau de băiat, veşnic în pragul adolescenţei.

Căci era curios. Lumea îl incita cu poveştile ei prea abrupte, adesea, deopotrivă cu lumea lăuntrică-n care se regăsea cu tovarăşii săi, ucenicii. De aceea, într-un târziu, va pleca să vestească împărăţia, departe, în Africa şi în India, după cum s-a spus. Atunci, în schimb, Toma, nu trăia ritmul aceloraşi emoţii, ca şi ceilalţi. Venise de afară târziu, în seara în care Iisus stătuse în mijlocul ucenicilor săi, fără de acesta. Şi nu fusese de faţă nici atunci când Maria Magdalena le adusese vestea cea mare, din Grădina Învierii.
Când Toma s-a întors acestea toate avuseseră loc fără prezenţa lui. El le spunea ucenicilor poveştile lumii; iscoadă iscusită, le aducea la cunoştinţă mişcările de la templu, sau chiar şi din pretoriu; faptul că inamicii Domnului ceruseră o gardă specială pentru a păzi mormântul lui Iisus; cum spuseseră ei că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă:

După trei zile mă voi scula. Deci, au cerut romanilor ca mormântul să fie bine păzit, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: s-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Acestea le povestea Toma ucenicilor, atunci când s-a întors la ascunzătoare. Deci, ucenicii, miraţi de cele ce auzeau, i-au spus lui; iar Toma, năucit de vestea pe care în lume încă nu o auzise, s-a repezit asupra lor, zicând: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, nu voi crede. Perechea lumii de afară vorbise acolo cu gura lui. Deci, lucrurile s-au şi petrecut aşa, cum teamă le fuseseră acelora, că se vor întâmpla; deci, înviase Domnul, fără ca el, Toma să afle acest lucru de afară, din afara lumii, şi bârfele ei; i se părea ciudat. Îl sechestrase lumea de afară cu îndoielile sale. Trăia efectul luciferic: înainte de a crede cercetează! De ce aceste căi ascunse ale Domnului? Nu are el toată puterea în cer şi pe pământ? Atunci de ce această conspiraţie?

     De ce în Învierea Lui nu a făcut un nou spectacol de grandoare, ca la intrarea în Ierusalim, din Dumineca Floriilor? S-au pus aceste întrebări de veacuri şi încă se mai pun. Şi dacă simpaticul de Toma, Geamănul lumii, n-ar fi existat, ar fi fost poate şi mai rău. Însă Dumnezeu ştie şi vede. Şi după opt zile, după prima arătare ucenicilor, s-a reîntors, Iisus cel înviat din morţi. Ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat la mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi pune în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Venise Domnul special pentru Toma. Şi special pentru tot restul, în afară de ucenici şi de Maria. Venise, uşile fiind încuiate. Venise de sus. Şi ceea ce Mariei, la mormânt, nu-i îngăduise, i-a îngăduit acestui zdurlubatec de Toma, umblător prin lume şi de-aiurea: Adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Dacă pe Maria am numit-o într-un joc poetic de cuvinte – Mireasa Învierii (şi asta şi este), Toma poate fi numit Notarul ei. El va certifica în lume şi de-a pururi Învierea Domnului Iisus.

A răspuns Toma şi i-.a zis: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu.
Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

---