PARINTELE ILIE CLEOPA,,DESPRE IUBIREA DE ARGINTI

                           

E greu să crezi că omul e atât de tare ca să nu se lase biruit măcar o dată de pofta de a avea bani, de iubirea de arginţi. Mânăstirea Sihăstria un bastion vechi al iubirii de Dumnezeu, un adevărat Munte Athos al dreptei credinţe, a avut de-a lungul vremii vieţuitori cu viaţă sfântă ştiuţi şi neştiuţi, duhovnici renumiţi, stareţi cu viaţă sfântă şi mulţi împlinitori ai Legii. Mânăstirea Sihăstria a fost înalţată în anul 1655 cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”. Anul 1734 este anul în care episcopul Ghedeon de Huşi construieşte o noua biserica pe locul celei vechi. Foarte aproape de manastirea Sihastria se afla Schitul Sihla si Pestera Sfintei Cuvioase Teodora.

La Sihăstria în secolul al-XX-lea au trăit părinţi luminaţi şi învăţători cu har de la Dumnezeu precum Ioanichie Moroi, Paisie Olaru sau Ilie Cleopa. Aceştia au deschis drumul credincioşilor spre mântuire şi adevărata cunoştinţă la fel cum odinioară Moise, cu toiagul său, despicând marea a deschis drumul spre Ţara făgăduită pentru poporul lui Israel.

De la Ilie Cleopa, ultimul mare stareţ al Sihăstriei am luat notă că semnele de sfinţenie la un om sunt nesemnele. Sfânt nu este cel care arată, mănâncă, se mişcă, doarme, se poartă ca un sfânt, ci sunt şi mulţi sfinţi neştiuţi, umili, în starea lor de smerenie sfinţitoare, şi smeriţi, în condiţia lor umilă de următori ai lui Hristos. Tot părintele Cleopa vorbea adeseori de ispitele vrăjmaşului diavol ce vin asupra oamenilor. Ne-a arătat în cuvântările sale calde şi pline de har că şi cei mai mari nevoitori pot fi loviţi de anumite pofte sau de patimi. Multe dintre aceste cuvinte au vizat iubirea de arginţi, care după Sfântul Ioan Gură de aur „serveşte toate celelalte pofte izgonind din suflet orice altă dorinţă”.

Parintele Cleopa povestea că pe vremea când era încă frate de mânăstire, nimeni nu-şi încuia chilia, pentru că nu avea nici cine şi nici ce fura. Toate erau de obşte, aşa ca la începutul creştinismului. Într-una din zile vrăjmaşul diavol a dat să-l biruie pe tânărul părinte. Era de rând la bucătărie, când a venit la el un credincios şi i-a spus, întinzându-i un bănuţ : ,,Parinte Cleopa, iată ce monede noi si frumoase au ieşit ! ” .


,,Şi mi-a dat una si mie una, zice părintele. Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hârtie, ca să nu-l vadă nimeni, şi am încuiat usa. De la bucătărie mă duceam mereu la chilie si săltam hârtia de pe geam, să văd dacă nu a dispărut banul. Nu trecea mult şi iar mă duceam la chilie. Intr-o zi, văzând eu, ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban, încât ţineam uşa încuiată si ma gandeam numai la ban, am facut semnul Sfintei Cruci, am descuiat din nou uşa chiliei şi am dat banul la un sărac.


Aşa am scăpat atunci de iubirea de argint !’’