Sfinte Preacuvioase Parinte Onufrie cel Mare, Sfinte Preacuvioase Parinte Petru Atonitul, Sfanta Mucenita Antonina, Sfinte Ioan ostasul, Sfinte Preacuvioase Parinte Zinon, Sfinte Trifilie episcopul, si Sfinte Preacuvioase Iulian, cel din Liva lui Dagat, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii robii Lui, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!
Cu ale lor Sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!
"Pogoratu-Te-ai Doamne, sa zidesti Universul cel vazut si pe cel nevazut, iar cu Maiestria Dumnezeiasca pe toate le-ai lucrat şi bine le-ai pus. Vazand noi Opera Ta Sfanta, cu umilinta Te rugam: Dumnezeule Duhule Sfant, pogoara Puterea Ta Sfanta peste noi, robii Tai cei pacatosi!"
NADEJDEA mea este TATAL, scaparea mea este FIUL, acoperamantul meu DUHUL SFANT, Treime Sfanta, slava Tie!
Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!
Miluieste-ma, Maica Luminii!
SFINȚENIA COPILULUI ÎN MĂNĂSTIRE
Onufrie, copilul pentru care Pruncul Iisus Hristos a ieșit din icoană ca să-i vorbească.
Există o întâmplare minunată în viaţa Sfântului Onufrie, pe care Biserica îl prăznuieşte în 12 iunie: mic de vârstă fiind, a intrat într-o mănăstire, unde a rămas neсunoscut.
Când a crescut, el a plecat în pustie, unde a rămas şaizeci de ani, fără să vadă chip de om. Era gol, doar întreg trupul său era acoperit de barba lui lungă care ajungea până la pământ şi de păru-i care-i crescuse pe tot corpul. El a fost descoperit de Sfântul Pafnutie căruia i-a povestit viaţa lui sfântă din pustie.
Când era de 5-6 ani şi trăia la mănăstire, i s-au întâmplat următoarele: Mic cum era, mânca mai des ca alţi părinţi. Când îi era foame, fugea la părintele bucătar şi-i cerea pâine, măsline, fructe .
Odată, însă, acesta a observat că Onufrie cerea mai des pâine şi dispărea .
– Hrăneşte, poate, vreun pui de animal; se gândea bucătarul.
Aceasta a ţinut timp de o săptămână.
– Mă duc să văd unde duce el ceea ce-i dau; şi-a zis, călugărul.
Într-adevăr l-a urmărit şi l-a văzut intrând în biserica mănăstirii şi închizând uşa în urma lui. A fugit repede la fereastră şi când s-a uitat, mai să-i sară ochii din cap; copilul vorbea cu Pruncul Iisus, Care se găsea în îmbrăţişarea Maicii Sale, în icoana de la catapeteasmă.
– Ţi-am adus şi astăzi pânică (îi zicea lui Hristos), pentru că nu Te hrăneşte nimeni, nici mama Ta chiar !
A întins mânuţa şi i-a dat o felie de pâine. Pruncul Iisus a luat-o şi imediat a dispărut în icoană.
Bucătarul, uluit şi înspăimântat, a fugit la egumen şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Acela a poruncit să nu mai dea deloc pâine copilului, oricât de mult ar cere, şi să-i spună : Mergi şi cere pâine de la Pruncul pe care l-ai hrănit până ieri !
În ziua următoare, micuţul Onufrie, văzând că nu mai primeşte pâine şi este trimis la Pruncul divin, a alergat imediat la biserică înaintea icoanei lui Iisus şi a zis:
– Hristosule, nu-mi mai dau pâinică să-ţi aduc şi mi-au zis să-mi dai Tu mie. Dar de unde să ai Tu pâine, nu ştiu !
Şi o minune ... ! Pruncul Iisus din braţele mamei Sale a întins mâna şi i-a dat o pâine atât de mare încât nu putea s-o ridice: Mirosea aşa de tare încât aroma ei cerească s-a răspândit în toată biserica, în mănăstire şi în locurile din jur. Uimiţi şi minunaţi, călugării l-au văzut pe Onufrie cel de cinci ani ieşind afară cu o pâine uriaşă, ostenindu-se tare s-o ducă. Doi călugări au alergat ca să-l ajute, dar era, într-adevăr, neobişnuit de grea. Au mâncat şi s-au săturat din ea multe zile, dar pâinea cerească rămânea întreagă: era într-adevăr ceea ce Biserica ne vorbeşte la Sfânta Liturghie: «Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte.»
De atunci fraţii aveau mare evlavie la micuţul Onufrie, pentru că ştiau că odată cu înaintarea lui în vârstă va creşte şi sfinţenia lui, lucru care s-a și întâmplat, iar astăzi îl avem cinstit în calendarul ortodox cu numele: Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare.
______________________
* Părintele Stefanos Anagnostopoulos,
Extras din ”Explicarea Dumnezeieștii Liturghii”,
Editura Bizantina, 2005, pag. 251-252.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.