În acea vreme, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr și să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo niște negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceștia, văzând catârul singur, l-au luat și au plecat mai departe cu el.
Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit și s-a întors la mănăstire foarte întristat, dându-și seama de greșeala făcută. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul și l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici și tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii". Și de data aceasta leul a fost ascultător și a cărat zi de zi apa de la râul Iordan și toți care vedeau aceasta se minunau.
Într-o zi a venit la mănăstire un ostaș pentru a-i cere Sfântului Gherasim să se roage pentru el. Văzându-l pe leu, i s-a făcut milă de el și a dat călugărilor trei galbeni ca să cumpere un catâr pentru căratul apei și să-l elibereze pe leu de această muncă. Leul a rămas însă tot în mănăstire, pe lângă avva Gherasim.
După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine și catârul pe care îl luase. Și, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul și cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat și catârul și cămilele și a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, așa cum făcea și înainte, și s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros, nu doar cu catârul, ci și cu trei cămile încărcate cu grâu.
Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăția și ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu Iordan.
Leul a rămas ascultător și supus Sfântului în continuare și vreme de cinci ani nu s-a despărțit de mănăstire.
Timpul a trecut și Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire și nu a știut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul Sfântului Gherasim, avva Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Starețul nostru s-a dus la Domnul". Și pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat și l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic și, așezându-se lângă mormânt, a murit îndată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.