SFÂNTA ALINA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sf Alina.
Sf. Alina, fc. m.
19 Iunie
SFÂNTA ALINA
fecioară martiră
Alena sau Alina este un prenume feminin derivat de la Adelina, ceea ce înseamnă „nobil şi dulce” în limba germană (de a prefixul „adal” – nobil şi „lind” – dulceaţă «adeverb»).
Sfânta Alina este o fecioară şi martiră din sec. VII (a murit în jrurul anului 640), dar legenda despre ea nu va fi redactată decât după 500 de ani, prin sec. XII. Legenda nu este o poveste edificatoare sau un text extraordinar, dar trebuie să ne referim la sensul etimologic al cuvântului, care provine din limba latină „legenda” care înseamnă „ceea ce trebuie citit”. Aşadar, nu este importantă dimensiunea istorică (ceea ce pe omul din Evul Mediu îl interesa foarte puţin), ci aceasta este o „descriere a unui conflict, unde Dumnezeu şi dhul cel rău, snt protagonişti, iar omul este în acelaşi tip teren şi miză dar şi actor”[1].
Legenda şi cultul Sf. alina sunt bine ancorate pe teritoriul bruxellez. Dar aşezată în context, această legendă a Sf. Alina se raportează la perioada convertirii păgânilor franci. Or, francii au provenit din triburile germanice care au cucerit Galia în sec. V d. Cr. Nu este exclus ca sfânta să fi fost vreodată în ţările germanice şi slave (ex. Alina, Lena, Ilona, Aljona).
Este comemorată pe data de 16 iunie în belgia, pe 20 octombrie în celellte ţări catolice şi pe 19 iunie în ţările creştine ortodoxe.
Legenda
Alina era fiica lui Levoldus (fr. Leopold; limba locală: Leeuwold) şi a lui Hildegarde, castelani de Dilbeek, în Brabant, pe timpul regelui Clavis al II-lea, care a domnit între anii 635-637. Tatăl ei era senior franc şi era păgân, precum majoritatea francilor din acel timp. Unele texte afirmă că s-ar fi născut în jurul anului 630. Ea aparţine generaţiei precedente celeia Sf. Gudule, fiica contelui Witger şi a Sf. Amallerge care se va naşte prin 650 în castelul Hamme, aproape de Alost, şi care va muri prin 712. Gudule era nepoata Sf. Gerturda de Nivelles, unde a fost creată o abaţie în 640, dată presupusă a morţii Sf. Alina.
Într-o zi pe când vâna pe ţărmurile Senei, ajunge la Forest unde întâlneşte un eremit care i-a vorbit de religia creştină. Întors de la acesta, seniorul a povestit aventura membrilor familiei sale. Fiica sa Alina s-a simţit atrasă de această nouă credinţă creştină. S-a dus la eremit şi, după ce a fost instruită în credinţă, a primit botezul. Legenda continuă: „Sf. Amand, care se afla pe atunci la Forest, a primit-o cu braţele deschise; nu putea să părăsească ceea ce duhul Sfânt lucrase în inima ei. A instruit-o, şi după ce a fost îndeajuns de luminată asupra a tot ceea ce trebuia să creadă şi să practice, el însuşi i-a conferit Botezul[2]”.
Din acest moment ea asistă la oficiile religioase celebrate de eremitul din Forest, iar legenda afirmă că activităţile sale erau însoţite de minuni.
Astfel, într-o noapte, când a mers la Forest, a găsit uşa bisericii închisă. Un servitor i-a spus că preotul era suferind, dar ea i-a spus să meargă să-l caute. Când servitorul a ajuns la preot îl găsi vindecat. Altă dată, întrucât nu vroia să intre în biserică cu toiagul de drum, ea l-a înfipt în pământ.
„După serviciul divin, după ce a ieşit din biserică şi a vrut să-şi ia toiagul, ea a văzut că acesta avea ramuri şi frunze. Tradiţia spune că acest alun se află şi astăzi la Forest lângă biserica parohială. Dar tatăl ei, furios pe faptul că ea era atât de interesată de această nouă religie, pe care o atribuia celor slabi, i-a interzis să mai aibă vreun contact cu ea. Ea nu a ţinut cont de aceasta şi a ieşit noaptea din castel pentru a asista la oficii. Ba chiar îl mituia pe paznicul, în a cărui pază a fost lăsată de tatăl ei, dându-i acestuia perle.
Pe scurt, noaptea, contrar voinţei părinţilor, ieşea din castelul din Dilebeek şi, traversând dealuri şi câmpuri, mergea să asculte prima liturghie a zilei, celebrată la răsăritul soarelui la oratoriul din Forest.
Levoldus, informat despre misterioasele ieşiri nocturne al fiicei sale, i-a poruncit unei gărzi să o urmărească. În noaptea ceea, ca de obicei, Alina a părăsit locuinţa familiei. Paznicul a urmărit-o, fără ca ea să-şi dea seama. Când a ajuns la ţărmul Senei, (tânără) copilă a traversat râul mergând miraculos pe apă. Paznicul nu a mai putut să o urmărească, căci nu era acolo nici o barcă, şi nici un pod. El a alergat în grabă să povestească minunea stăpânului său. Acesta, furios, a trimis oameni înarmaţi pentru a o aduce cu forţa: „E vrăjitorie, a răbufnit Levoldus: luaţi armele, înșfăcați-o şi aduceţi-o la mine cu orice preţ”.
Soldaţii au pândit întoarcerea fetei. Răufăcătorii au ieşit din râu şi au prins-o. ea a încercat, fără succes să se elibereze din mâinile lor. Alina i-a rugat pe soldaţi să o lase să meargă acasă. În faţa refuzului lor, ea s-a agăţat cu toată puterea de trunchiul unui plop.
„Pentru că striga, soldaţii s-au aruncat asupra ei, şi au tras cu putere de ea aşa încât braţul Alinei a fost smuls. Sufletul inocent şi plin de merite era acum pregătit să primească de la soţul divin dubla coroană: a fecioriei şi a martiriului”.
Legenda afirmă că un înger a coborât atunci din cer şi a dus braţul însângerat pe altarul bisericii consacrate Sf. Denis.
Intrigaţi de descoperirea braţului pe altarul bisericii, şi recunoscând că este al Alinei, preotul din Forest şi câţiva enoriaşi au încerca să descopere cum a fost posibil acest lucru. Astfel ei au găsit trupul Alinei aproape de Sena. Alina a fost înmormântată în apropiere de mica biserică parohială, în pădurea dedicată Sf. Denis, iar pe mormântul ei a fost construită o capelă.
Curând s-a răspândit în regiune că cei bolnavi care veneau la mormântul Alinei se vindecau. Un senior bogat de acolo, pe nume Osmond, orb fiind a venit la această capelă şi a fost vindecat. Mergând apoi la Leopoldus pentru a-i împărtăşi misterul, acesta din urmă s-a căit de crima sa şi şi-a luat propunerea de a se converti. El s-a botezat împreună cu soţia sa, schimbându-şi numele în Harold. Din acest moment, ambii, se spune, au du o viaţă creştină exemplară; au fost înmormântaţi la Dilbeek în biserica Sf. Ambroziu, pe care au construit-o chiar ei.